Tonul

Era pandemic încă de la primul cuvânt pe care ți l-am scuipat pe foile mele mizerabile și vechi aruncate pe biroul mizerabil și plin de mucegai. Au trecut cel puțin două decenii de când a luat naștere primul eseu pe care l am rupt din Universul meu numai de dragul de a lăsa o ușă deschise spre lumea mea rece și umedă in care te port și apoi te păcălesc arătând- uți cat de frumoasa e viața atunci când privești spre altceva.

Închide ochii și lasă- te purtat de tonul pe care vocea mea îl dă atunci când te regăsești în poveștile pe care eu le scriu pentru tine .

Culeg fiecare emoție pe care zâmbetul tău o lasă ca o urmă de bocanc apăsat din noroiul orașului poluat ce te ademenește să stai pentru a-ți desena cu stângăcie povestea la care visai încă de când erai doar un copil.

Iar eu , port aceleași măști cu care te-am obișnuit, în care te las să plutești pe valurile mării în care ți scăldai tinerețea după care acum tânjești atât de mult.

Îți spun rămas rămas bun acum, pentru moment ,amintindu- ți că tu poți fi orice- ți dorești să fii.

Vă îmbrățișez cu drag, chiar daca las uneori impresia că nu mai apar, eu mă întorc de fiecare dată , să pun pansament peste sufletul tău.

Mă înclin la fiecare în parte , Endorfinul.

Publicitate

 

Ruginiu

Încercam să cuprind cu privirea întreaga poveste ce începea a se scrie de una singură, în clipa în care am ținut ochii strâns închiși și am tăcut.

Simțeam fiecare cuvânt ce se așeza cu încetinitorul apăsând adânc în bucata de inimă ce îmi bătea în piept.

Eram martorul unei istorisiri de o secundă , în care nicidecum nu gândeam că aș putea să-i influențez în vreun fel bunul curs. Mă temeam să nu creadă că vreau să-i impun un știu eu ce mod de aș trăi viața. Eram prezent aici doar ca să evidențiez minunățiile de care dispunea deja. Mă gândeam doar ca să te întreb, cam cât de bătrân este sufletul tău ce până și azi îl ții captiv în cutia în care cu mult timp în urmă ai închis copilul din tine .

Am dezvoltat o pasiune de nedescris pentru ființa umană, de asta mi și place atât de mult atunci când mă las captiv de basmele pe care mi le înșirui uneori la început de toamnă. Bănui că ar fi o oarecare urmă de sado masochism, ce a rămas ca o pată ce nu poate fi ștearsă de pe creierul meu, atunci când aștept în ploaie cu trupul înghețat de frigul lui Octombrie, un semn că încă mai trăiești.

Mi-ar placea să te vad tot mai des că ești dispus să ți asumi mai multe riscuri, în loc să te ascunzi în cochilia ta de confort, ținând cont de timpul limitat de care dispui. Te comporți de cele mai multe ori de parcă ai fi nemuritor știind că asta-i doar o fată morgana pe care niciodată nu o vei întâlni.

Eu am rămas tot aici, tac , în liniștea mea insuportabilă de unde aleg uneori să trimit câte un gând bun către tine.

Îmi era dor de voi, la fel ca de ultimul fum de țigară la care mereu zic că renunț, numai de dragul de a-mi păcăli încă o dată psihicul încărcat cu atâtea doleanțe.

Și știi ce, ruginiul pronunțat al ultimei frunze care se zbate neputincioasă acum pe pământ, mă îndeamnă să-ți învelesc sufletul cu o fărâmă de gând călduros.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 

Îmbrățișare

Poate uneori ar fi mai bine să-mi cos gura cu sârmă , să întorc privirea în altă parte și să-mi ucid fiecare gând ce se pornește înspre oriunde . M-am gândit și la asta , dar am ales să-mi las spiritul liber și viu, numai de dragul să știu că pot livra câte un cuvânt cald oricărui călător pierdut ce uneori destinul îi poartă picioarele și pe la mine.

Mi-am tot imaginat felurite scenarii în care un vechi ca mine aruncă tot felul de eseuri înspre lume, la fel ca pușca soldatului ce din greșeală a apăsat pe trăgaci aruncând glonțul spre știu eu ce nevinovat. Știind cât de limitată e societate în care trăim cu toții.

Dar am continuat să-mi lași pașii purtați către oriunde numai să știu că las rămășițe de gânduri frumoase peste tot. E pansament pentru suflet fără speranță fiecare clipă ce mi-o dedic scriindu- ți ție dragul meu om.

E ploaia după o zi fierbinte de vară și Soare care topește gheata din inima oricui. Poate fi și palma după cap care o simți atunci când vrei să renunți la oricare ți-ar fi idealul, de dragul de a privi la tine cum mergi mai departe.

Să fie și apa rece de izvor in care-ți cureți trupul murdar de praful aruncat de deznădejde la ceas de seară când cauți cu disperare o clipă de liniște.

De fapt, e ce vrei tu să fie atunci când simți fiecare cuvânt ce cu devotament ți-l las aici , zâmbind la fiecare zi în care știu că ți-ai urmat oricare ar fi visul tău.

Nu fac reclamă la nimic, nici măcar sfaturi nu ofer, ci doar accentuez tot mai des simplu fapt că ești o făptură minunată, într-o lume pe care o poți modela exact așa cum ți-ai dorit.

Îți amintești când te priveai în oglinda pe care o compleseai cu dilemele tale in fiecare dimineață în care îți căutai curajul sa pornești spre o nouă călătorie ? Eram mereu cu privirea peste umărul tău entuziasmat de fiecare secundă în care știam că vei găsi puterea să mergi mai departe.

Azi vroiam doar să știi că nu ai fost niciodată singur, oricine ai fi tu.

Vă îmbrățișez cu drag ,același scriitor de modă veche, Endorfinul.

 

Fierbinte de vară

Căutam să ating cu fruntea arsă de Soare pământul ce aveam să-l cuprind într-o sărutare in semn de mulțumire că ma răbdat până azi. L-am tot calcat în picioare de atâta amar de vreme și nici măcar o clipă nu mi-a lăsat impresia că l-ar durea.

Mă întorc uneori pe drumurile în care am mai scăpat câte un rest de sămânță frumoasă cu gândul că cine știe ce roade aș mai putea culege.

In genunchi eram așezat în clipa în care am simțit cât de dor îmi era de un început de August fierbinte, cu gust sărat de mare și miros de aer curat.

De fiecare bucata de vară îmi amintesc cu plăcere atunci când la început de zi închid ochii și-l las pe Soare să-mi ardă bucăți din pielea ce-mi îmbracă trupul că o haină ce a rămas mereu in ton cu moda.

Vroiam să te întreb dacă ai gustat din căldura ce nu-ți lăsa somnul sa fie liniștit. M-am gândit să mă asigur daca inca mai ești viu, dacă visele ți-au rămas în același buzunar al rochiei sau pantalonilor forjați de timp ?

Eu sunt tot aici, visător de modă veche, care învârte printre degete un pahar de orice căutând să găsesc noi moduri de a te alimenta cu endorfină pură culeasă pe înserat din locurile numai de mine știute.

Vroiam să-ți aduc aminte că oricare ar fi gândul tău în care ai investit rămășițelor de timp ce ți-au rămas, te susțin din umbra tărâmului meu.

Îți doresc o vară extrem de fierbinte, ar fi motivul pentru care încă îți mai scriu , să te trezească și să-ți aducă aminte cat ești de viu.

Vă îmbrățișez cu drag Endorfinul.

 

Scriere colectivă II

Mă gândeam, că ar fi frumos să realizăm împreună o noua scriere colectivă , la fel cum am reușit acum doi ani. Pentru cititorii noi, eu împreună cu toți oamenii care-mi urmăresc blogul, vom scrie o creație, pur românească. Poate lua parte oricine.

Voi începe cu un scurt eseu, la care cine dorește va lăsa un comentariu, după comentariu voi scrie o continuare la care altcineva tot adaugă un scurt eseu. Deci una eu și una voi până ajungem la final. După ce finalizăm, voi publica pe blog creația noastră.

Aștept în comentarii pe toți care doresc să fie parte din acest minunat proiect.

Mulțumesc tuturor și vă îmbrățișez cu drag Endorfinul.

P.S. Cu cât ne adunăm mai mulți , cu atât mai bine.