Mă gândeam, că ar fi frumos să realizăm împreună o noua scriere colectivă , la fel cum am reușit acum doi ani. Pentru cititorii noi, eu împreună cu toți oamenii care-mi urmăresc blogul, vom scrie o creație, pur românească. Poate lua parte oricine.
Voi începe cu un scurt eseu, la care cine dorește va lăsa un comentariu, după comentariu voi scrie o continuare la care altcineva tot adaugă un scurt eseu. Deci una eu și una voi până ajungem la final. După ce finalizăm, voi publica pe blog creația noastră.
Aștept în comentarii pe toți care doresc să fie parte din acest minunat proiect.
Mulțumesc tuturor și vă îmbrățișez cu drag Endorfinul.
P.S. Cu cât ne adunăm mai mulți , cu atât mai bine.
Când rămâi fără timp, te deconectezi la ceea ce te-a făcut cel care ești astăzi, oricare ar fi acel ceva în care crezi.
Vei asculta cu sufletul fiecare bătaie de aripă ale fluturilor, simțurile îți vor aminti mirosul curat al florilor, iar vântul îți va usca nopțile în care te trezești ud din coșmarul ce tocmai te-a încercat.
Când rămâi fără timp, ai să înțelegi că fiarele care urlă în sălbăticia unde liniștea apăsătoare se lasă ca un fum greu peste pieptul tău, îți sunt de fapt prieteni.
Acum , dacă tot te-ai oprit din fuga asta înspre nicăieri, adună fiecare gând bun al tău, și așează-l frumos în desaga de catifea cu șnur de argint, pe care atunci când vei simți că ești pregătit, să o arunci în lume. Când vei pleca , vei știi că ai lăsat numai bine in urma ta, iar cei care o vor găsi , o să înțeleagă că ți-a păsat.
Lasă doar gânduri curate învelite în mătase de vise frumoase, presărată cu zâmbete și oferă le oricui vei întâlni în drumurile tale , om bun ce ești.
Știu, pare fără sens , fiecare cuvânt pe care ți-l las mereu aici, dar ascultă, lumea nu e chiar atât de rea precum pare , iar lumea suntem noi. Tot ceea ce pui bun și frumos în ea , va creste înzecit, precum florile în prag de primăvară.
Mereu te indemn la o viață frumoasă, trăită cu pasiune și fără strop de regret, tocmai pentru a te face să înțelegi, că într-o zi vei rămâne fără timp, dar ce poate fi mai frumos decât clipa în care alegi sa pleci știind că ai lăsat o lume mai buna în urma ta.
Îți dau Soare și azi, lăsat la macerat în aromă de iarba proaspăt tăiată, presărată cu praf de inimă curată , la prima oră a dimineții.
Te blestem să trăiești frumos, în perfectă rezonanță cu tine însuți.
Am înțeles în prima zi, chiar atunci când ai ales sa ne întâlnim la malul marii, că tu vei fi sufletul care ar putea reuși să pătrundă cu ușurință în universul meu întunecat, la care am lucrat atât de mult. Simțeam cum bătăile inimii tale intra in fuziune absolută cu ale mele. Întâlnisem în acea clipa perechea de ochi pe care o căutam prin întuneric de atâta vreme, de asta-mi pierdusem cufărul în care am îndesat atât de multe cuvinte alese atent doar pentru tine.
Ai zâmbit, când ai înțeles că ai găsit și tu povestea pe care trebuia să o scrii alături de mine, iar eu, ți-am lăsat acel moment numai ție, e prima oara când egoismul din mine a încetat să-mi mai încurce drumurile .
A doua zi, te-ai întâlnit și cu partea întunecată de care tu chiar nu te-ai temut deloc, alegând să te arunci în necunoscutul în care ai simțit că poți crede. Mi-ai dărâmat principiile alături de care am petrecut atât de multe clipe în încercarea de a le aduce atât de aproape de însăși perfecțiunea ce nici măcar nu a existat vreodată .
In a treia zi, ți-ai dat întâlnire cu ce a mai rămas din sufletul meu, atunci a fost momentul în care frica mi-a inundat întregul trup. A fost alegerea ta liberă, secunda în care m-ai prins de mana , lăsându-mi un gust de primăvară atât de curat, încât până și gândurile mele au încetat în a mă mai asculta. Era deja prea mult , mai ales pentru unul ca mine , bunătatea cu care-mi puneai în mișcare lumea mea. Te priveam atât de neîncrezător , știind cum se termina deja poveștile pe care uneori aleg sa le scriu.
Dar în a patra zi, m-ai lăsat fără cuvinte când m-ai surprins atât de plăcut cu simplul fapt că ai ales să-mi arăți ce poți fi pentru mine. Te-ai așezat singura, atât de aproape de firmitura de inima ce mi-a mai rămas , lăsându-ma sa înțeleg că am forjat aceeași lume ca și tine . Diferența era doar pantofii eleganți cu care pășeai tu pe vremea când eu îmi târâiam doar ghetele atât de vechi prin necunoscutul dintre cele două lumi.
Iar azi, mi-ai amintit , cum că atunci când crezi în poveștile pe care mereu le-ai păstrat învelite în batista ta din mătase fina, zmeii, balaurii și vrăjitoarele din miez de noapte aleg sa dispară.
Era doar un gând, în care mi-am amintit cât de frumos ai colorat lumea în care am ales eu să exist. Mulțumesc !
Am ales doar o clipa pentru azi și numai pentru tine, chiar dacă lumea ta nu a fost atinsa de ploile lui Aprilie, m-am gândit sa-ți desenez măcar un zâmbet, voi folosi doar buzele tale, care uneori pot găsi curajul sa rostească un gând bun oricărui trecător.
Ti-am înțeles frustrările atât de nejustificate, pentru ca universul tău , e numai pentru tine, iar unde ești tu este și Soarele, care parca încearcă de la prima ora a dimineții sa te împingă spre o zi minunata în care ai putea sa fii tu.
Pășeam și eu alături de tine, păstrând o distanta decenta , nu vroiam sa-ți privesc goliciunea din suflet atât de aproape, de asta-ți și las mereu câte o pătură de zâmbete cu care sa te poți înveli în zilele când vântul alege sa bată mai mult decât ești tu obișnuit.
Nu e prăpastie peste care sa nu poți sari ca un atlet ce tocmai a finalizat și ultima cursa iar când ma gândesc ca nu ai nevoie de nimic altceva în afara de tine, îmi umplu inima cu bucurie chiar și în nopțile mele de coșmar.
Dar azi avem grija de tine, unul de altul, la fel ca roua dimineții care și sărută mereu florile și le lustruiește pentru o noua zi.
Si te înțeleg atât de bine când stai și privești în oglinda încercând a înțelege unde ai greșit când ai ales sa renunti numai de dragul confortului oferit de banalul ce ți-a infectat restul de viata. E ușor sa dai la o parte tot , sa începi din nou a scrie poveștile prin care alergi ca un nebun ce a omis sa si ia medicamentul. Dar ce ar fi rău în asta, când pana și eu omit a ma trata de nebunia ce alimentează nebunul din mine, mai ales atunci când decid sa merg mai departe spre fericirea absoluta ce-mi aparține.
Privește în tine, de fiecare data când simți ca te pierzi de oricare ar fi idealul tău și vei găsi , iți garantez, răspunsul la cele mai paradoxale întrebări pe care ți le-ai putea pune. Mereu soluțiile au zăcut în tine, crezând ca ești părăsit de norocul ce nici măcar nu exista și chiar nu ai avea nevoie de asta, când tu ești scăparea a tot ce te poate alerga.
Acum înțelegi de ce te forțez atât de des sa crezi tot mai mult în tine, pentru ca știu cum omul din tine te poate sprijini în oricare situație ai putea sa te regăsești. El nu o sa-ți ceara niciodată socoteala pentru nimic.
Asa ca asuma-ți riscuri, gusta adrenalina pe care necunoscutul ți-o oferă gratuit în fiecare secunda în care alegi sa faci ceva și pentru tine. Ti-am mai spus cât de scurta poate fi povestea ta, tocmai de asta ași vrea sa te vad ca vei închide ochii zâmbind , învăluit de bucuria pe care simplul fapt ca ai fost tu, ți-o poate oferi.
Trăiește și azi, ca și cum maine ar refuza sa se mai întâlnească cu tine, e foarte posibil sa-ți placa ce ai sa vezi, în ultima zi, în care ai ales sa te supui doar ție. Iar capul lasă-l sus , oricât de greu ți-ar fi, vei înțelege ca numai tu poți schimba orice amintire de trecut nu foarte plăcut în doar al tău vis frumos.
Trăiește cu tine, dar trăiește frumos și nu privi niciodată înspre înapoi.
Eu cred în tine, mai ții minte acum cum este sa auzi asta ?
Va îmbrățișez cu drag, Endorfinul.
Mai era un gând bun de lăsat aici pentru astăzi, ar fi fost nimic mai mult decât o dovadă de egoism să-l fi ținut doar pentru mine, chiar și până mâine.
Uitasem să-ți spun cât de plăcut e momentul în care ne învățăm picioarele unul altuia ritmul marșului , pe care aveam să-l parcurgem.
Cum aș putea să nu-ți reflect imaginea de fericit ce ai ales sa fii acum ? Ar fi atât de una și aceeași cu clipa în care ai încerca sa te privești printr-o oglinda acoperita.
Sau mai aproape ar putea fi , de ziua în care ai ales ca sa simți picătura de ploaie, fără umbrela și într-un moment în care se întâmplă să nu ploua .
Povestește-ți te rog, cat de ușor se pliază acum peste tine secunda în care te-ai hotărât să nu mai fii actor și să începi a gusta din firmitura de viață ce ți-a mai rămas. Respiri atât de profund și cu o grija nemaiîntâlnită , de parcă ai vrea sa salvezi până și din aerul fără de care drumul tău nu ar mai continua. Apreciez atât de mult că te-ai oprit în fiecare gara , unde ai luat cu tine nimic mai mult decât curajul de a păși înspre necunoscutul ce îți reamintea cât de viu ești numai atunci când urmezi oricare vis ai avea de visat.
Spune-mi când ar trebui să mă opresc din pregătirea atât de severa pe care ți-o ofer necontenit, cu precizie de ceas elvețian purtat pe mana orbului la sfârșit de oricare zi. Uneori până și tu poți fi răpus de cuvintele ce pot îngreuna oricare suflet care pare că sa abătut de turma care-l îndruma spre nicăieri .
Nu predic niciodată sub nici un fel de forma , cuvintele nimănui în afara nebuniei din gândurile mele. De asta-mi și permit oricând să te împing înspre început de noua viață , în care povestitorul nu poate fi nimeni altul decât tu .
Te las acum chiar la aceasta jumătate de primăvară cu adieri din fărâmă de vis care te învăluie în tot ce vrei tu și-ți amintesc să-ți spui tot mai des că fiecare dimineață va fi exact așa cum îți dorești .
Chiar nu m-am putut abține , de asta va și mulțumesc !
Endorfinul 