Frumos coșmar

În fiecare dimineață le ascultam cum plănuiau să mă elimine din propriul joc pe care-l jucam de o veșnicie. Foloseau fiecare secundă împotriva mea , numai de dragul de a nu-mi oferi liniștea pe care o găsisem și o gustam cu pofta sălbăticiunii lipsite de hrana.

Sfâșiau bucăți din gândurile pe care le credeam doar ale mele, cu intenția de a mă lasă dezgolit la ceas de seară , când aleg să preschimb lumina în întuneric.

Încerc să-mi controlez respirația, de teamă ca nu cumva să mă audă, aștept în taină momentul potrivit în care aș putea riposta.

Încerc să mă mișc, dar trupul mi-e paralizat de frigul ce mă înconjoară, e atât de rece aici, când crezi că ai pierdut până și ultimul drum pe care puteai merge .

Picături de sudoare îmi acoperă ochii, iar inima mi se oprește pentru câteva clipe, lăsându-mă cu întrebarea dacă nu cumva am încercat un atac de cord.

Acum aș stoarce până și ultima picătură de viață din tine, te-aș lua de mâna până la capătul lumii unde la ceas de seară, ai putea să te privești în oglinda fermecată, înconjurată de fiarele fără de milă, ce așteaptă să-ți sfâșie trupul, să-ți ia până și ultimul gând ce l-ai putea preschimba în visul pe care chiar astăzi ai putea să-l transformi în realitate.

Azi vroiam să-ți amintesc , că trebuie să-ți trăiești toate visele , ia fiecare gând bun pe care-l ai, se va materializa.

Eu doar mă trezesc dintr-un frumos coșmar.

Vă îmbrățișez cu drag Endorfinul.

Publicitate

 

Tu si Primavara

Tu ce faci cu primăvara ta ?
Eu am ales sa-ți întind mana, prinde-o și încearcă acest gând în care te port prin lumile mele paralele, acolo unde te las sa-mi privești toate multiplele personalități, care mereu îmi vin în ajutor atunci când tu te pierzi de tine însuti. Cum as putea sa te privesc încercând sa ascunzi bătăile de inima neregulate, atunci când te încearcă știu eu ce fărâma de zi cu cer întunecat?
M-au mișcat mereu încercările tale de a găsi drumurile pe care știai prea bine ca nu poți sa le urmezi, tocmai de asta îmi întorc privirea tot mai des înspre visele tale. Încerc sa te atrag , la fel ca un iscusit negustor, prezentându-ți mărfurile pentru care am fost nevoit sa înconjur întregul pământ. De la mine nu vei primi mostre gratuite, niciodată, poate doar scurtături, chiar nu mi ar plăcea sa-ți vad picioarele obosite, îndreptându-se spre nicăieri.
Te voi împinge mereu de la spate, numai de dragul de a te vedea ca-ți trăiești bucata de viata care uneori te face sa uiți ca tu nu ești nemuritor, suntem la fel, iar eu am înțeles cât de important este clipa în care crezi ca ai destul timp, chiar și atunci când înțelegi ca timpul tău sa scurs. Ocolește obstacolele trecând prin ele direct, nu cauta scurtături, chiar dacă vei gusta din iluzia în care crezi ca vei dobândi mai mult timp. Nu mai e timp, iar azi e primăvara, sper doar ca ți-ai lăsat destul timp ca sa te bucur măcar de acest lucru.
Sa-ți fie drumurile învelite în stofa de trandafir inflorit, udat cu praf de stele, în miez de noapte când ești doar tu cu gândurile tale frumoase, în care uneori, abuzul cu care te tratez constant, iți va descoperi o noua lume în care tu ești fericit , iar eu la fel ca și tine sorb din paharul în care se aduna picăturile de viata, amețindu-mi simțurile care-mi amintesc cât de înconjurat de frumos pot fi.
Tu azi, plutește pe oricare gând ai ales ca sa fii și fugi în minunata călătorie în care chiar dacă pierzi, vei câștiga dreptul tău la trăit bucăți de vis frumos , mai ales atunci când realizezi ca drumul înspre sufletul tău l-ai tot parcurs de atât de multe ori.
Azi doar vroiam sa privești la primăvară cu alți ochi.
Va îmbrățișez cu drag , Endorfinul.

 

Ma intorc

M-am intors, mai batran ca niciodata, mai putin intelept decat am fost pana acum si totusi mult prea in varsta pentru o lume atat de tanara si necoapata. Nici nu ma gandesc sa mi pierd restul vietii ca sa o inteleg. Nu-i lumea mea, eu traiesc o alta lume. Am creat-o special pentru mine. Fiecare are lumea sa, dar asta e o alta poveste.

M-am intors si inca fac abstractie de sistemul mizerabil in care ma regasesc fara voia mea. Ma intorc la Soare , in fiecare zi privesc si il salut cu mare drag. Am destul loc in inima ca sa-l las sa mi inunde intregul trup. Sunt total detasat de tot ceea ce e in jurul meu, si nu, nu mi-am pierdut mintile, cel putin nu inca. Si iubesc, iubesc viata asta mizerabila in care traiesc. Nu stiu nici eu de ce, dar probabil ca gasesc un fel de dependenta in acest lucru. Imi plac adictiile, mereu am avut o multime. Sunt un ocean in care orice ai arunca , oricum nu vei mai gasi vreodata. Mult prea mare ca sa ma las purtat de noua ordine mondiala. Noua ordine, ce dragut suna, cand de fapt e ultima apocalipsa pe care o vom gusta. Prea obosit uneori ca sa mai explic tuturor cat de jegoasa e societatea in care traim. Oamenii nu mai au ganduri, iar gandurile nu mai au sentimente, de parca au avut vreodata. Dar e un fel de dulce amagire, la fel ca atunci cand pui biletul acele, norocosul, care ti va schimba definitiv viata, dar tocmai a trecut extragerea  si tu te intorci din nou la minunata viata de masinarie pe care o duci. Ai nevoie doar de combustibil ca sa poti merge mai departe. Si toate trec, cum au mai spus-o si altii, dar viata -i numai una din cate stim. Restul de vieti paralele sunt doar amagiri pe moment pana la marea finala.

Tu inca visezi la locuinta ta din vis, si la copii care se balacesc in piscina mult dorita, masina e parcata in garajul proaspat terminat iar banii, nu mai sunt de mult o grija pentru tine. Si-s doar iluzii dar tu stii bine asta pentru ca in fond, nici unul dintre noi nu cauta bani. Nu aduc fericirea si nici nu o intretin, am inca curajul sa va intreb pe fiecare in parte daca intradevar traiti viata la care a-ti visat inca de mici ?

Ma indoiesc ca voi fi coplesit de raspunsuri pozitive. Viata , e o gluma foarte serioasa, mi-a zis chiar Victor Hugo, probabil in momentul in care a realizat ca totul, dar absolut totul, e doar un iluzoriu, care se stabileste ca o samanta in interiorul nostru , dar care refuza sa mai devina acel copac, stivi voi copacul batran, simbolul intelepciunii. Vorbesc despre copaci, cu siguranta ca risc sa fiu arestat in aceste vremuri in care copacii au ajuns sa fie doar material industrial pentru mobila si multe altele. Dar cui sa-i pese ? Doar nu voi schimba de unul singur lumea. Cui ai pasa ?

Ma intorc printre voi, ca un muritor de rand, lasand deoparte toate visele pe care , la fel ca si voi le-am alimentat an de an si o voi face pana voi inchide ochii. Devin realist si deja e frig aici in lumea mea. Realitatea e cea mai urata fila de istorie scrisa vreodata . Nici nu-mi pasa daca nimeni nu se va regasi in acest post , oricum , stiu bine, toti suntem la fel. Picaturi, probabil de praf carate de stiu eu ce suflete mult mai evoluate decat am putea noi sa fim vreodata.

Ma intorc la dragoste , in fiecare zi cand vad cu porumbeii isi iubesc porumbitele si zambesc, cand ma gandesc ca oamenii au uitat de multa vreme ce vrea sa insemne acest sentiment sau ce naiba o mai fi . Sa iubim ? Da . Iubim exact tot ceea ce ne va duce cu pasi repezi spre mult asteptata apocalipsa. Nu exista sfarsitul lumii , cum nu exista nici inceputul ei, nu fac dezbateri religioase si nici nu analizez teme stiintifice. Dar , e de ajuns sa ne oprim , macar o secunda, stiu, cer prea mult, dar totusi, in acea secunda e posibil sa observam fara sa depunem prea mare efort ca in jurul nostru, este un circuit , continu si infinit, la fel ca tot universul, fara inceput si fara sfarsit. Contradictoriu ? Sau abstract? Mi-e tot una , atat timp cat incerc sa va sfatui doar atat :

Traiti-va vietile , e singurul lucru pe care il avem in posesie cu adevarat !

Ma intorc , de data asta cu fata spre voi, si fac o bine meritata plecaciune pentru cititorii mei , semnand cu mult iubitul meu pseudonim :

Endorfinul…

 

Momentul despre viata .

Din cand in cand ma hotarasc sa calc in cate o prapastie, din seria prapastiilor fara sfarsit. Nu este un motiv destul de intemeiat , incat sa ma intristeze. Imi plac prapastiile si ador caderile in gol, pentru ca ele ma izbesc de un pamant imaginar, care ma trezeste la realitate. Este o stare pe care nu o pot descrie, pentru ca imi apartine numai mie. Un egoism destul de evident, pentru ca nu impart caderile mele cu nimeni. Sunt singur in acest vid, unde din punct de vedere stiintific nu se afla nimic. Dar totusi, in vidul acesta al meu, rasar firicele de ganduri, pe care incerc sa le culeg in aceasta cadere libera in care ma aflu in acele momente.

Uneori ma gandesc si la copilul meu aflat inca in stadiul de dezvoltare, respectiv romanul – Roberta picaturi de suflete, peste care deja, a inceput sa se asterne praful din cauza lipsei de timp. Este un copil destul de neglijat, chiar ma gandesc uneori cum va evolua in aceasta lume nu foarte primitoare. Copilul acesta, pe care incerc sa-l tot cresc de ceva timp, el este aproape de nastere, practic, s-a dezvoltat destul de frumos,numai ca toate astea au avut loc doar in imaginarul meu fara limite. Este o poveste care nu a inceput niciodata, pe care foarte multi sau poate fiecare dintre noi a trait-o , cu toate ca este de domeniul fictiunii si care nu a avut un sfarsit. Pentru ca aici, tot ceea ce fac eu, este sa vorbesc despre viata, cum foarte multi altii inaintea mea , probabil ca au facut-o deja. Cu viata, nu-ti permiti sa te joci. Apare o singura data, ne creeaza iluzia unui moment unic, pe care l-au mai trait alti oameni inaintea noastra si cand abia realizam sa intelegem ca am inceput sa o traim, ea dispare brusc lasandune aruncati in cine stie ce colt din Lumea, intr-o balta de dezamagiri, fara suflare. Si de acolo, de jos, cand suntem la pamant, totul, pare mult mai mare si mai frumos decat stiam noi ca este. Acel moemnt, este momentul : Despre viata !

Semnat, Endorfinul .

 

Magic

– Da-mi te rog mana ta !

-Nu vreau !

-Hai te rog frumos da-mi mana ta !

-Poftim !

-Multumesc !

-Ce vrei sa faci cu ea ?

-Sa o duc spre nicaieri. Pe un taram neexplorat inca de piciorul omului.

-Si ce o sa facem acolo ?

-In acel loc, vom fi doar tu si eu. Un taram in care orice este posibil. Un loc in care nu renunta nimeni la vise si culmea, ele chiar se materializeaza.

-Si de ce trebuie sa mergem pana acolo ?

– Pentru ca acolo, te iubesc !

-De ce ma iubesti acolo ?

– E simplu. Suntem doar noi doi. Si unde visele devin realitate, are loc magia in care tu nu mai crezi de mult. Iar unde este magie, apare si Te iubesc-ul meu. Pentru ca eu nu am incetat niciodata sa cred in magie. In fiecare dimineata, cand ma trezesc din somn, privesc cum se revarsa magia peste pamantul proaspat dezmortit din somnul adanc de seara. E magic, faptul ca ma trezesc, in fiecare dimineata, pentru ca asta nu ma lasa sa uit ca sunt viu, ca traiesc o viata atat de minunata alaturi de tine.E magic modul in care te privesc cum dormi ca un copil, lipsit de griji si de standardele impuse de societate. La fel de magic este si verdele naturii care de la o zi la alta devine tot mai frumos. E magic cum suntem una cu natura, intr-o fuziune perfecta, fara greseli, cu toate ca sunt prea putini care inteleg acest lucru. Pentru mine, este mult prea magic faptul ca existi.

-Hai sa mergem. Du-ma cat de repede poti acolo, pe acel taram numai de tine stiut. Iti multumesc ca ai reinviat magia din mine. Uitasem de mult sa mai cred in ea.

Magia exista, nu ma refer aici la trucurile de doi lei, care prind la un public lipsit de speranta. Vorbesc despre magia din noi. Iar, pana si simplul fapt ca tu , cititorul meu devotat, parcurgi aceste randuri, arata ca tocmai traiesti momentul tau magic. Esti viu, iti traiesti viata, ai vedere si asta este tot o parte a magiei. Ai timp sa treci peste randurile mele, probabil esti sanatos si tocmai, am reusit sa te pun pe ganduri cu toata magia asta a mea. Nu este nici un truc, este momentul tau, pe care acum, te rog sa te ridici si sa ti-l traiesti exact asa cum stii tu ca trebuie trait.

Semnat, Endorfinul .

 

Am renunat la vise. Incep sa le traiesc !

Probabil ca fiecare, in interiorul sau impenetrabil, detine o colectie impresionanta de vise. Indiferent de imensitatea creativitatii pe care o avem, visele noastre sunt fara limite de orice fel.

Ma trezesc de multe ori visand si o fac numai ziua, in timpul noptii imi place sa dorm. Nu ma regasesc in visele inconstiente pe care un somn bun mi le poate oferi uneori. Caut visele atunci cand sunt cu ochii deschisi. Este mult mai palpitant pentru mine, sa le creez. Sa le dau viata in imaginarul meu fara granite si apoi sa privesc cum se contopesc cu vastul Univers. Am creat destule vise, incat , as putea sa ofer tuturor macar cate un set complex, mai ales celor care au uitat sa mai creada in astfel de trairi. Chiar, nu vrei un vis, tu cel care-ti consumi timpul citindu-ma pe mine ? Sunt gratis. Este de ajuns sa inchizi ochii mintii si te vei trezi pe taramuri neexploatate de piciorul uman. Acolo sunt si eu, mai mereu. Imi place sa ma plimb pe astfel de alei imaginare. Deci nu trebuie sa-ti fie frica, pentru ca nu vei fi singur. Te ghidezi foarte usor pana ajungi la mine. Eu te astept acolo in amfiteatrul cu vise, unde singurul profesor universitar, esti chiar tu . Ce frumos suna, pasii tai, in imensa incapere, unde deja au inceput sa ruleze visele tale. Vezi, fara sa-ti dai seama, deja ai inceput sa te regasesti in acest cadru, atat de intim, pe care eu, lp-am creat special pentru tine. Este locul tau si chiar daca sunt si eu aici, visam individual. Nu am nevoie de imaginarul tau, pentru ca abia mai pot face fata celui pe care il am deja. Zambesti ? Ar fi foarte urat din partea ta sa nu o faci deja. Simti? Cum a inceput proiectia de imagini in jurul tau? Sunt numai creatiile tale, pe care le-ai aruncat de ceva vreme in sertarul uitarii. Deschide-l, te rog, si savureaza culorile care se materializeaza, pe masura ce avansam printre aceste randuri. Cum ? Ce vrei sa spui ? Ca sunt ciudat ? Asta am mai discutat-o in numeroasele mele scrieri. Tu esti ciudatul, cititorule, pentru ca cei care isi reprima trairile, nu sunt normali. Acum e randul meu sa zambesc.

Muzica a inceput deja sa cante in surdina incaperii in care ne aflam. O poti auzi ? Muzica este peste tot. Mai ales in vise. Viata a fost creata ca o nota muzicala, de fapt asa suntem si noi , oamenii. Unici, la fel ca si sunetele care ne inconjoara pe vastul drum al vietii, Imi place sa ascult fiecare ecou din jurul meu. Chiar si atunci cand nu visez. Imi ofera noi perspective si ma detaseaza de banalul, in care mai mereu ne pierdem.

Las oceanul de vise sa ma inece. Si e placut.

Traiti-va visele !