Ma intorc

M-am intors, mai batran ca niciodata, mai putin intelept decat am fost pana acum si totusi mult prea in varsta pentru o lume atat de tanara si necoapata. Nici nu ma gandesc sa mi pierd restul vietii ca sa o inteleg. Nu-i lumea mea, eu traiesc o alta lume. Am creat-o special pentru mine. Fiecare are lumea sa, dar asta e o alta poveste.

M-am intors si inca fac abstractie de sistemul mizerabil in care ma regasesc fara voia mea. Ma intorc la Soare , in fiecare zi privesc si il salut cu mare drag. Am destul loc in inima ca sa-l las sa mi inunde intregul trup. Sunt total detasat de tot ceea ce e in jurul meu, si nu, nu mi-am pierdut mintile, cel putin nu inca. Si iubesc, iubesc viata asta mizerabila in care traiesc. Nu stiu nici eu de ce, dar probabil ca gasesc un fel de dependenta in acest lucru. Imi plac adictiile, mereu am avut o multime. Sunt un ocean in care orice ai arunca , oricum nu vei mai gasi vreodata. Mult prea mare ca sa ma las purtat de noua ordine mondiala. Noua ordine, ce dragut suna, cand de fapt e ultima apocalipsa pe care o vom gusta. Prea obosit uneori ca sa mai explic tuturor cat de jegoasa e societatea in care traim. Oamenii nu mai au ganduri, iar gandurile nu mai au sentimente, de parca au avut vreodata. Dar e un fel de dulce amagire, la fel ca atunci cand pui biletul acele, norocosul, care ti va schimba definitiv viata, dar tocmai a trecut extragerea  si tu te intorci din nou la minunata viata de masinarie pe care o duci. Ai nevoie doar de combustibil ca sa poti merge mai departe. Si toate trec, cum au mai spus-o si altii, dar viata -i numai una din cate stim. Restul de vieti paralele sunt doar amagiri pe moment pana la marea finala.

Tu inca visezi la locuinta ta din vis, si la copii care se balacesc in piscina mult dorita, masina e parcata in garajul proaspat terminat iar banii, nu mai sunt de mult o grija pentru tine. Si-s doar iluzii dar tu stii bine asta pentru ca in fond, nici unul dintre noi nu cauta bani. Nu aduc fericirea si nici nu o intretin, am inca curajul sa va intreb pe fiecare in parte daca intradevar traiti viata la care a-ti visat inca de mici ?

Ma indoiesc ca voi fi coplesit de raspunsuri pozitive. Viata , e o gluma foarte serioasa, mi-a zis chiar Victor Hugo, probabil in momentul in care a realizat ca totul, dar absolut totul, e doar un iluzoriu, care se stabileste ca o samanta in interiorul nostru , dar care refuza sa mai devina acel copac, stivi voi copacul batran, simbolul intelepciunii. Vorbesc despre copaci, cu siguranta ca risc sa fiu arestat in aceste vremuri in care copacii au ajuns sa fie doar material industrial pentru mobila si multe altele. Dar cui sa-i pese ? Doar nu voi schimba de unul singur lumea. Cui ai pasa ?

Ma intorc printre voi, ca un muritor de rand, lasand deoparte toate visele pe care , la fel ca si voi le-am alimentat an de an si o voi face pana voi inchide ochii. Devin realist si deja e frig aici in lumea mea. Realitatea e cea mai urata fila de istorie scrisa vreodata . Nici nu-mi pasa daca nimeni nu se va regasi in acest post , oricum , stiu bine, toti suntem la fel. Picaturi, probabil de praf carate de stiu eu ce suflete mult mai evoluate decat am putea noi sa fim vreodata.

Ma intorc la dragoste , in fiecare zi cand vad cu porumbeii isi iubesc porumbitele si zambesc, cand ma gandesc ca oamenii au uitat de multa vreme ce vrea sa insemne acest sentiment sau ce naiba o mai fi . Sa iubim ? Da . Iubim exact tot ceea ce ne va duce cu pasi repezi spre mult asteptata apocalipsa. Nu exista sfarsitul lumii , cum nu exista nici inceputul ei, nu fac dezbateri religioase si nici nu analizez teme stiintifice. Dar , e de ajuns sa ne oprim , macar o secunda, stiu, cer prea mult, dar totusi, in acea secunda e posibil sa observam fara sa depunem prea mare efort ca in jurul nostru, este un circuit , continu si infinit, la fel ca tot universul, fara inceput si fara sfarsit. Contradictoriu ? Sau abstract? Mi-e tot una , atat timp cat incerc sa va sfatui doar atat :

Traiti-va vietile , e singurul lucru pe care il avem in posesie cu adevarat !

Ma intorc , de data asta cu fata spre voi, si fac o bine meritata plecaciune pentru cititorii mei , semnand cu mult iubitul meu pseudonim :

Endorfinul…

Publicitate

 

Continuare (17)

Cauta telefonul prin casa si o suna pe Roberta:
–     Buna Robi !

–          Buna scumpa mea !

–          Ce faci?

–          Bine. Uite am terminat treaba la editura si ma indrept spre casa. E aproape 22 pm ceasul. Nici nu mi am dat seama cand a trecut timpul asta.

–          Te am sunat sa ti spun ca maine plec, in concediu, cu Stefan. O sa mi fie foarte dor de tine. Deja, abia astept sa ma intorc.

–          Mie-mi spui Alex. Pleaca o parte din sufletul meu odata cu tine. Dar o voi lua inapoi atunci cand te intorci. Sper sa te simti bine si sa fii fericita, aceste zile cat stai. Astept sa vii sa mi povestesti ce ai vazut in Canare, cum sunt oamenii, ce fel de femei au si cat de sarmanti sau nu sunt barbatii de acolo.

–          Da, chicoti Alexandra. O sa ti povestesc cu lux de amanunt Robi. Te las acum, pentru ca vreau sa adorm mai devreme. Ma trezesc pe la 6 : 00 am, am avion la 7: 00 am si vreau sa l prind totusi. Izbucni intr un ras Alexandra.

–          Bine Alex. Ai grija de tine acolo si sa te simti bine da. Culege momentele pe care le intalnesti in calatoria ta si devoreaza le.

–          Te pup Robi, ai grija si tu de tine.

–          Noapte buna, Alex !

–          Noapte buna, Robi !

Ajunsa in fata cladirii in care locuia, Roberta se gandi ca ar fi bine daca seara aceasta si ar petrece-o mergand in club sau in oricare loc unde ar putea sa si incarce trupul cu energia consumata in aceasta saptamana plina pe care a avut-o. Isi aminteste de tanarul Eduard si l suna:
– Buna Eduard ! Ma gandeam sa ies pe undeva in seara asta si cum discutasem noi astazi, m am gandit la tine. Ai ceva planuri pentru diseara?

–          Buna ziua ! Nu am nici un plan. Te insotesc cu mare drag. Astfel avem ocazia sa mai discutam despre manuscrisul meu si chiar am nevoie si eu de o iesire. Am fost prins cu aceasta carte si nici macar nu am avut timp pentru mine.

–          Bine. In cazul asta, te sun mai tarziu dupa ce sunt si eu gata. Abia ajung acasa, acum, ma pregatesc si vorbim la telefon.

–          Da, da. E perfect. Astept telefonul. Multumesc pentru invitatie.

–          Cu placere, Eduard.

Si intra in scara blocului unde locuia. Urcand pe scari, se intalneste cu Irina, vecina ei, care o imbratisa, de parca nu s au mai intalnit de cativa ani buni. Irina, o tanara in pragul varstei de treizeci de ani, parul blond, cret la fel ca si blana mieilor, lung, tuns in scari, de statura mijlocie, inzestrata cu tot ce trebuie de la Dumnezeu. Purta o pereche de cizme de culoare maro, in care erau bagati pantalonii tip pescaresti cu turul putin lasat, iar pe deasupra, foarte bine ales, era un pardesiu crem, parte peste parte, care parca era croit special pentru trupul ei.

-Salut Roberta ! Nu te am mai vazut de vreo 6 ani. Abia m-am intors acum doua zile din Italia. Nu mai suportam locul ala si m-am hotarat sa ma intorc acasa.

– Salut Irina ! Nici nu steam daca mai traiesti, atat de mult timp a trecut de cand nu mai stiu nimic despre tine. Hai pana la mine, mai povestim cate ceva despre vietile noastre.

– Stai numai sa las in casa sacosele astea de la supermarket si urc sus la tine.

– Bine scumpo, te astept.

Irina isi petrecuse o buna parte din copilarie cu Roberta, doar ca odata cu inaintarea in varsta a aparut nevoia de bani, de siguranta si de independenta totodata. Lucru care a dus la plecarei ei, pe un post de ospatar la un local, din Sicilia. Postul in cauza, s-a transformat in unul de dama de companie si apoi in dansatoare de striptease. Nu o vom judeca aici pe tanara noastra, pentru ca banul, este scuza oricarei devieri ale normalitatii sociale. Banul… ucide sufletul si tot ce mai poate avea bun, sufletul unui om. Duce la degradare sociala si la disparitia stimei de sine. Oferind siguranta si independenta financiara, el aduce cu sine si repercursiunile atat de bine simtite de cel care i-a cazut in plasa. Nevoia de bani, a impins pe foarte multi oameni, dintr-o sfera a normalului in sfera intunecata a sufletului pierdut.

Provenind dintr –o familie simpla, nu a putut primi decat o educatie modesta, care a ajutat-o doar sa devina autodidacta. Si atunci cand traiesti pe cont propriu, fara sa te folosesti de experientele traite de alti oameni, habar nu ai pe cei drumuri te poti trezi.

Scarbita de cele petrecute acolo, Irina hotaraste sa se intoarca in tara ei, locul in care s-a nascut, pentru a-si relua viata de acolo de unde a lasat-o. A trait pe propria piele, o lectie de viata destul de dura, care nu a facut decat sa o ingretoseze si mai mult. Privea barbatii cu alti ochi. Nu le putea numi animale, pentru ca animalele actioneaza instinctiv. A primit destula umilinta, pentru a se mai gandi la orice altceva in afara de faptul ca ar trebui sa inceapa sa-si traiasca viata.