Endorfinul .

Endorfinul doarme somnuri adânci, până ajunge să-l trezească o sclipire de strigăt, împachetat în firmituri de bunătate. El nu stă nemișcat la tot ce are loc în univers, el doar asculta cu grijă fiecare ecou ce are adicție de zâmbet pur.

Ofer aceleași droguri ca și acum mulți ani în urmă , iar calitatea lor nu a deteriorat- o nici una din schimbări.

Sunt alături de tine, chiar și atunci când ești prea detașat să mai recunoști asta, cuprinzându-ți palmele în mâinile mele atunci când îți șoptesc că indiferent de situație, o să fie bine .

Zâmbește, cât crezi că te-ar costa asta, mai ales atunci când nu ți-a mai rămas nimic altceva de făcut.

Endorfinul, stă picior peste picior sprijinit de un spătar cu miros de mucegai, așteptând să-l copleșești cu gândurile negre care ți au întunecat diminețile însorite de primăvară. El filtrează apăsările tale și îți trimite înapoi necontenit și gratuit câte un gând bun pe care să-l păstrezi la vreme rea , să îți alunge norii și să-ți aducă căldură pe cerul înspre care privești.

Sunt lângă tine, chiar și atunci când nu ai nevoie de mine, trebuie doar ca din când în când să te gândești la poveștile mele.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

Publicitate

 

Scriere colectivă III

După cum bine știți , cel puțin o parte din voi , dragii mei cititori, o data la doi ani ne adunam cu toții într-o scriere colectivă aici. Azi am realizat că s-au împlinit acei doi ani , motiv pentru care va îndemn la provocarea cu numărul trei.

Pentru oamenii noi , oricine poate lua parte la acest proiect minunat și de suflet pentru mine.

Eu voi scrie primul paragraf iar voi veți adăuga următorul in comentarii. Deci una eu și una următorul om care participă. La final, voi publica creația noastră aici pe blog de unde o poate reposta, copia și ce mai vreți voi.

Așteptăm în comentarii să anunțați cine dorește să facă parte din acest proiect superb.

Următorul articol va fi cel unde incepem proiectul !

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

http://www.myhappyjar.wordpress.com/
http://www.doua2vieti.wordpress.com/
http://www.semaiintampla.com/
http://www.cutiacumaimutze.wordpress.com/
http://www.sophisticatedwords.wordpress.com/
http://www.aryasdream.wordpress.com/
http://www.unikaperlaneagra.wordpress.com/
http://www.sophisticatedwords.wordpress.com/

 

Lipsa

Sa scurs destul timp în care doar te-am privit, fără ca măcar un semn cat de mic sa fi lăsat pe aici. Am jucat rolul de privitor , am lăsat pentru puțin viața să mi poarte corăbiile spre unde o vrea ea, doar că să văd încotro ar putea să mă ducă.

Știam că tânjești după frânturile mele de gânduri pe care în taină le aleg doar pentru tine.

M-am gândit mult și am înțeles că nu pot trăi fără tine. Îmi lipsesc atât de mult mângâierile tale cu zâmbetele pe care mi le așterni în diminețile cu Soare pe cer în care mă trezesc buimac și mă întreb încotro voi mai ajunge și astăzi.

Mi-e dor de fiecare pagină albă lăsată la voia întâmplării pe biroul unde îmi sting țigările scârbit de gustul amar al tutunului.

Te caut într-o lume mizerabilă în care te-am simțit pentru întâia oară lângă mine, dar degeaba urlu în pădurile numai de noi știute când singurul răspuns e doar ecoul întrebărilor mele fără răspuns .

Rămân , la fel ca și azi , singur în compania cuvintelor mele, dar totuși atât de aproape de tine.

Vroiam doar să transmit că îmi lipsește fiecare dintre voi.

Mă înclin cu drag, Endorfinul.

 

Sfârșitul de Toamnă

Încercam să pictez un tablou tomnatic alegând culori din frunze uscate ruginii culese de pe pământul udat de ploile zilelor trecute. Inspir adânc un aer înecăcios și greoi când stau așezat la rădăcina stejarului bătrân intrat într-o adâncă hibernare.

Prefer frigul adus de sfârșitul de toamnă, când aleg să aștern pe pânza din fața mea acuarelă din gânduri atent alese. Mi-e atât de ușor să mă regăsesc în liniștea pe care pustiul acesta de anotimp mi-o oferă.

Mă delectez ascultând croncănitul de ciori vestitoarele nimicului care din când în când îmi mai aruncă câte o privire de parcă ar aștepta și ele ca și mine lăsarea întunericului peste aceasta lume ce poartă coroniță de mucegai .

Mi-au înghețat mâinile, dar ăsta e semn bun că încă sunt viu și mi pot continua lucrarea pe care intenționez să o așez pe unul din pereții îngălbeniți al bordeiului meu de la marginea pădurii.

Am adormit, pe scaunul putrezit de pictor bătrân și neputincios, unde am inceput a visa un vis de toamnă frumoasă, umedă, rece și plină de culoare, exact așa cum îmi place mie.

E paradoxal acest final de gând frumos pe care azi ți-l aștern cu aere de artist eșuat spre final de toamnă, lăsându- ți doar o clipă în care să privești și tu acest tablou minunat.

Va îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 

Universule

Ești ca un coșmar ce-mi tulbură miezurile de noapte și mă întoarce cu fața la pernă lăsându- mă fără aerul care de prea multă vreme nu a mai poposit în plămânii mei uscați de timp.

M-am întors de atât de multe ori împotriva ta încât am pierdut numărătoarea războaielor pe care le tot duc cu tine.

Ai incercat mereu să schimbi bunul mers al lucrurilor , dar cu încăpățânare am ales să nu te ascult.

Îmi lipsește atât de mult somnul profund și fără de vise, în care reușeam să mă reculeg. Încep a visa numai atunci când mă trezește Soarele plesnindu- mă peste obraz cu razele lui calde, la primele semne ale dimineții. L-am așteptat mereu cu nerăbdare chiar și atunci când nu mai venea de negrii ce erau norii care-i inhibau apariția.

Mi-ai tot calcat în picioare fiecare gând în care am crezut, lăsându- mă în mijlocul pustiului că un copil ce așteaptă Crăciunul, iar el nu mai vine.

Dar până când toate astea ? Te-ai gândit vreodată că mă pregătesc în taină să vin după tine, la fel ca și lupii din pădurile în care am crescut, atât de scumpi la vedere dar atât de neînfricați în clipa în care doar te gândești să le încalci teritoriile.

Azi trimit acest gând înspre tine , Universule.

Va îmbrățișez cu drag , Endorfinul.

 

Ruginiu

Încercam să cuprind cu privirea întreaga poveste ce începea a se scrie de una singură, în clipa în care am ținut ochii strâns închiși și am tăcut.

Simțeam fiecare cuvânt ce se așeza cu încetinitorul apăsând adânc în bucata de inimă ce îmi bătea în piept.

Eram martorul unei istorisiri de o secundă , în care nicidecum nu gândeam că aș putea să-i influențez în vreun fel bunul curs. Mă temeam să nu creadă că vreau să-i impun un știu eu ce mod de aș trăi viața. Eram prezent aici doar ca să evidențiez minunățiile de care dispunea deja. Mă gândeam doar ca să te întreb, cam cât de bătrân este sufletul tău ce până și azi îl ții captiv în cutia în care cu mult timp în urmă ai închis copilul din tine .

Am dezvoltat o pasiune de nedescris pentru ființa umană, de asta mi și place atât de mult atunci când mă las captiv de basmele pe care mi le înșirui uneori la început de toamnă. Bănui că ar fi o oarecare urmă de sado masochism, ce a rămas ca o pată ce nu poate fi ștearsă de pe creierul meu, atunci când aștept în ploaie cu trupul înghețat de frigul lui Octombrie, un semn că încă mai trăiești.

Mi-ar placea să te vad tot mai des că ești dispus să ți asumi mai multe riscuri, în loc să te ascunzi în cochilia ta de confort, ținând cont de timpul limitat de care dispui. Te comporți de cele mai multe ori de parcă ai fi nemuritor știind că asta-i doar o fată morgana pe care niciodată nu o vei întâlni.

Eu am rămas tot aici, tac , în liniștea mea insuportabilă de unde aleg uneori să trimit câte un gând bun către tine.

Îmi era dor de voi, la fel ca de ultimul fum de țigară la care mereu zic că renunț, numai de dragul de a-mi păcăli încă o dată psihicul încărcat cu atâtea doleanțe.

Și știi ce, ruginiul pronunțat al ultimei frunze care se zbate neputincioasă acum pe pământ, mă îndeamnă să-ți învelesc sufletul cu o fărâmă de gând călduros.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 

Cană

Încă aștept , dimineața în care Soarele te va plesni peste obraz , numai de dragul de a fi prezent la spectacolul gratuit ce are loc fara oprire la răsărit.

Aleg cele mai frumoase raze pe care le împletesc ca într-un papirus pentru că am rămas în pană de foi albe, că mai apoi să-ți pot scrie poveștile pe care mereu ți le las aici scumpul meu cititor.

Ascult ariile unice din filarmonica naturii pe care diminețile mi le oferă în schimbul somnului, după care înfierbânt o cafea la care mă pot apuca de povestit.

Ce să-ți mai spun azi, că încă aștept să-ți desfunzi urechile infectate că să poți asculta fiecare ciripit de pasăre ! Că ai putea lăsa lumina să te curețe cu căldură și să ți redea înapoi libertatea după care tânjești atât de mult ? Că fiecare picătură de speranță ce ai lăsat să se evapore o poți culege cu ușurință numai atunci când alegi sa fii tu ?

Sau poate ai nevoie să-ți reamintesc că oricare ar fi visul tău îl poți materializa numai dacă incepi să crezi?

Te as îndemna azi, și așa beneficiezi de atât de mult timp liber, să-ți privești adâncurile sufletului tau cu ochii deschiși. Vei găsi răspunsul la toate întrebările pe care ți le-ai pus vreodată. Trebuie doar să stai de vorbă cu tine, cât de deschis poți tu. Nu-ți scriu aici nici o rețetă care sa te duca spre culmea succesului, eu doar îmi fac datoria de a-ți aminti că și tu ai nevoie să mai povestești cu tine. Diminuează percepția durerii, a fost mereu motto ul meu cu care te-am invitat necontenit la o ceașcă de cafea fierbinte.

Trebuie doar să încerci, știi bine că nu te costă nimic, să ți zâmbești tot mai des, pentru că numai așa vei putea să te obișnuiești cu faptul că poți fi fericit fără nimic.

O cana de zâmbete îți las azi la ușă, oricine ai fi și oriunde te-ai afla.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 

Să-ți amintesc

Continua să visezi, chiar și atunci când te trezești în felurite gânduri care uneori nici măcar nu-ți aparțin. Vei înțelege că aripile tale te vor purta singure fără să știi a zbura, spre numai idealurile tale în care ai crezut atât de mult încă din prima clipă. Acum înțelegi cât de ușor poate fi gândul pe care l-ai purtat în spinare în timp ce ochii îți lăcrimau la fiecare dezamăgire peste care trebuia să pășești. Dar cum te încearcă astăzi acest sentiment minunat, care tot timpul ți-a arătat ora exactă atunci când credeai că mai ai nevoie de timp . Se subînțelege atât de ușor fiecare gând pe care l-ai folosit prin școlile ale căror bănci le ai ros cu uniformele pe care ai ales sa nu le îmbraci, în momentul în care ai înțeles că trebuie să fii tu. Zâmbeai la fiecare atingere dintre tine și emoțiile pe care le întâlneai de fiecare dată când ai hotărât să fii liber. Ai crezut în necunoscutul spre care te-au purtat picioarele tale, mai ales atunci când te-ai temut că vei eșua în încercarea ta de a te înțelege tot mai profund. Mult prea departe ai reușit să trimiți ultima fărâmă de neîncredere când mi-ai șoptit că de acum vei face ce simți în încercarea de a străbate nemărginitul cer senin spre care ai privit la ceas de seara , când tremurai de frigul ce nu te lasă să uiți cât ești de viu.

Azi chiar te am purtat spre gândul ce numai ție îți aparține, știai deja acest lucru, dar mi-a plăcut atât de mult reacția ta când ai înțeles că ai reușit să câștigi fiecare lupta pe care ai dus-o în căutarea motivului care te face să zâmbești.

Cred că vroiam să-ți amintesc cât de minunat poți fi.

Endorfinul.