RSS

Arhive pe etichete: ganduri romanesti

Momentul

Mereu te regăsești într-o continuă căutare, căutând răspunsuri la întrebările ce te întorc necontenit de pe o parte pe alta atunci când încerci să găsești drumul spre somnul tău liniștit.

Ți-ar fi plăcut cu siguranță să fie și la tine totul ușor, să privești la imaginea alcătuită din firmituri de amintiri frumoase și zile cu Soare lipsite de norii întunecați.

Ar fi atât de simplu să guști și tu din simplitatea unei vieți liniștite încât uneori ești dispus să plătești oricare ar fi prețul pentru un moment de simplitate absolută.

Îți apasă tot mai greu pe umeri socotelile neîncheiate în diminețile în care te trezești cu gândul să creionezi un mâine mai bun decât azi și totuși acel ceva din tine te ține în frâu și nu-ți dă voie să fii liber.

Te macină gândul ce-ți interzice dreptul la a-ți mai visa visele frumoase când stai frumos așezat la colțul dintre pereții casei tale și speri la o minune ce-ți va readuce zâmbetul înapoi.

Trăiește-ți momentul, încearcă să nu-ți mai pui nădejdea în minuni atunci când cauți prin felurite hărți desenate greșit numai al tău drum. Străbate pământul prin locurile de care ești străin și s-ar putea să fii surprins atunci când vei înțelege că minunile ești tu , trebuie doar sa crezi in oricare ar fi visul tău.

Vă îmbrățișez cu drag , Endorfinul.

 
5 comentarii

Scris de pe iunie 30, 2020 în De ale vietii

 

Etichete: , , , , , ,

Regenerare

Când a ales Pământul să se oprească, abia atunci ai înțeles până și tu, că oamenii de azi nu valorează nimic, ei pun preț materialului și atât.

O buna parte din ei trăiesc așa zise povesti regizate în studiourile proprii , aflate în întunericul din inimile lor înghețate.

Le-au fost interzise simțurile , înlocuite fiind de câteva tipare simple, aruncate la gunoi de cei care au refuzat a se supune modernismului ce are ca unic scop să le șteargă originile , lăsându- i goi și reci ca bucățile de metal ruginit.

Tot atunci când a stat în loc Pământul, li sa oferit atât de mult timp în care puteau deschide ochii pentru a privi adevărul crud care sa încolăcit în jurul picioarelor , ca un morman de lanțuri grele , menite să-i țină prizonieri departe de visele lor.

Dar ei au continuat să se amăgească cu gunoiul asta de fericire artificială, care nu a făcut nimic altceva decât să-i îndepărteze unii de alții și să-i întoarcă unul împotriva altuia, în așa zisa alergătură după atenție.

Oprirea asta , a fost menită să-i adune înapoi în haitele din care cândva au făcut parte, dar ei au înțeles pe dos, alegând să fie animale solitare care în loc să vâneze împreună au început a se sfâșia reciproc.

Va fi o extincție în masă, până vor înțelege regenerarea ce tocmai a avut loc, dar câți m-ai sunt cei cărora le pasă, de singurul lucru care îi face să fie umani ?

Deschide ochii, începe de azi și e posibil să-ți iei înapoi instinctele de prea multă vreme uitate.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 
2 comentarii

Scris de pe iunie 23, 2020 în De ale vietii

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Pădurea fermecată

Îi tremurau picioarele atunci când pășea apăsat peste pământul moale și umed, în drumul ei printre pădurea fermecată. Urletele necuvântătoarelor îi amintea necontenit că se apropie tot mai mult de sălbăticie , locul în care instinctele de mult pierdute nu i-ar mai fi de nici un folos. Se întunecă tot mai mult în timp ce înainta inconștient pe potecile de nimeni calcate, iar pielea o strângea din ce în ce mai tare, în semn că ceea ce simte , e numai frică.

Plângea , doar că nu putea varsă nici o lacrimă din cauza vântului care parcă vroia să le împingă înapoi în ochii ei negrii și mari. Ajunsese fără să vrea pe acest drum fără cale de întoarcere crezând că necunoscutul îi va putea oferi din nou senzația de viu . Se săturase să trăiască acest nimic pe care i le ofereau zilele ei necontenit, de parca vroia să-i arate că nu ar mai fi nici un rost.

Regretă încă și acum , drumul neterminat de călătorit, la fel ca și tine , când te apuci de visat un vis la care renunți la primul obstacol ce se așterne în calea ta, că un copac doborât de un topor bine ascuțit.

Te îndemn să te pierzi mai mult de cotidian și să ți trăiești fiecare poveste exact așa cum ți-ai imaginat-o, fără frică.

Vă îmbrățișez cu drag , Endorfinul.

 
2 comentarii

Scris de pe iunie 21, 2020 în De ale vietii

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Intens

Mereu mă prinzi când îmi afișez vulnerabilitatea, în clipele în care te găsesc plimbându-te printre gândurile mele. Tresar la fiecare zâmbet pe care-l fur de la tine, iar atunci când îmi atingi mâinile pot simți fiorii ce-mi mișcă întregul trup. Mă cutremură oricare cuvânt îndrepți către mine, chiar și atunci când alegi să taci.

Niciodată gândurile mele nu au avut vreun sens, dar tu mereu ai incercat să găsești câte unul. Am refuzat categoric oricare etichetă mi-a fost oferită, nu as putea să mă regăsesc sub nici o formă palpabilă, chiar și atunci când încerc din răsputeri.

Cum altfel aș m-ai putea să-ți creionez lumea pe care doar eu o vad exact așa cum este ?

Pare ieșită din comun oricare acțiune a mea , dar spune-mi tu, cum aș m-ai fi eu dacă m-aș asocia cu acest cotidian plicticos ?

Sau cum aș putea să te mai port prin lumi de basm numai de mine știute într-o societate care a încetat să mai creadă în orice , până și în ea însăși.

Așa am ales să fiu, mai diferit , numai de dragul visului frumos în care am ales să mă încred , indiferent de schimbările vremurilor. Ce poate fi mai drept și mai frumos decât asta ?

Te las în gândul tău, oricare ar fi el, cu dorința de a te vedea că îți trăiești povestea scrisă de tine, în care oricât de puternici ar fi zmeii, tu mereu vei fi eroul principal, cel care învinge mereu, sau cel care poate atinge un vis , indiferent cat de imposibil ar părea de atins.

Trăiește mai mult și mai intens , timpul, este atât de limitat că sa mai ai păreri de rău !

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 
4 comentarii

Scris de pe iunie 18, 2020 în De ale vietii

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Călătorește

Mă fugăreau noapte după noapte forțându-mă să-mi trimit ochii la nesomn. Încăpățânat, vroiam să deslușesc misterul vocilor care-mi urmăreau pașii grei ce mă purtau spre doar al meu tărâm al viselor.

Încercam din răsputeri să-mi adun forțele pentru a-mi continua drumeția în prag de seară, dar tot ce reușeam să simt era frig , iar mâinile înghețate încetaseră a-mi mai da ascultare.

Petrec foarte mult timp pe lumea cealaltă, de asta și încerc a mă întoarce acum, purtat de o adunătură de gânduri nerostite, împins de răceala vântului ce-mi împinge corabia  bătrână de care mă folosesc în călătoriile mele. Doar că de asta dată am căzut prizonier al propriei mele lumi, iar asta e o formă de detenție ce-mi lasă nimic altceva decât un gust amar.

Îmi caut scăparea în ultimul fir de praf pe care-l privesc cu entuziasm cum plutește liber înspre tine oricare ai fii tu, amintindu-ți că poți zbura oricând în înaltul cerului, chiar și atunci când pământul se întunecă iar pleoapele ar trebui să-ți apese puternic pe ochii îmbătrâniți de frumoasa asta de viață.

Călătorește mai mult în adâncurile din tine, chiar daca apele îți sunt tulburi, iar adierea de vânt taie în mușchiul din piept ca un măcelar însetat . Vei descoperi lumi minunate prin care picioarele tale nu te-au mai purtat până acum.

Când lumea începe să tacă, iar în jurul tau e doar un ecou al propriilor tale gânduri, tu alege să povestești in continuare povestea pe care o scrii in fiecare clipă în care alegi să nu renunți, indiferent care ar fi idealul tău.

Vă îmbrățișez cu drag, eu nu țin cont de viruși și vă doresc o zi de vis ,Endorfinul .

 
4 comentarii

Scris de pe mai 29, 2020 în De ale vietii

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Metal ruginit

Priveam ascuns pe după cortina de flori din metal ruginit la ultimul om rămas, care pășea pe strada unde am așteptat întâiul tren. Lovea cu picioarele fiecare piatră învelită în pământul uscat care îmi amintea cât de mult timp a trecut de când nu am mai întâlnit nici măcar o urmă de ploaie.

Simțeam fiecare nod de aer ce-mi sugruma gâtul, atunci când doar o adiere de vânt îmi mai vizita nenorocita de fereastră pe care încă și azi tot amân momentul în care mă voi apuca să îi schimb balamalele vechi ce scârție ca o vioară neacordată la fiecare atingere.

Un doar metalic gri îmi înconjoară încăperea , de fiecare dată când ating câte un gând uitat pe raftul vechi și prăfuit unde și acum mă uit cu nepăsare la urmă de zaț de cafea acoperita de putregai.

Prin praf de rugină îmi spăl plămânii înnegriți de fumul tutunului ars de atâta amar de vreme. Amar e gustul ce îl simt acum când gust ultima rămășiță de primăvară aruncată din neglijență în jurul casei mele.

Încerc cu disperare să strig către cetățeanul care încă aștepta în gara de peste drum, dar cuvintele refuză să iasă din gura asta cusută cu sârmă de oțel învechit. Și mă resemnez, e mult prea limpede că metalul în care-mi țin inima învelită , a ruginit de mult.

Încă am răbdare, tăietorul de metale va alege într-o bună zi să-mi elibereze fiecare gând pe care entuziasm îl voi trimite spre fiecare.

Eliberează-te atunci când visezi frumos , la marginea munților din tărâmul gândurilor bune.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul .

 
Scrie un comentariu

Scris de pe mai 18, 2020 în De ale vietii

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Scriere colectivă II-Început

Buchet de lacrimi

Strângeai în mâinile tale buchetul de lacrimi ce era așezat la picioarele mele, în noaptea în care ți-am oferit o mostră din lumea mea întunecată. Știai că liniștea absolută există datorită fiarelor care au amuțit la venirea ta. Un vulnerabil gând te încearcă, dar tu te opui cu încăpățânare să-i dai ascultare. Te așteptam de ceva vreme, tu totuși ai ales să vii mult prea târziu.


Continuarea în comentarii o facem împreună. Una eu, una voi și tot așa.

Abia aștept să vedem ce va ieși !

 
27 comentarii

Scris de pe mai 13, 2020 în De ale vietii

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Când Lumea

Culegând resturi de cuvinte aruncate la voia întâmplării, am ajuns să înțeleg lumina care-mi călăuzește pașii in întunericul care mă poartă pe drumurile în care de cele mai multe ori mă regăsesc.

Am calculat mereu, cu mare atenție, fiecare următoare mișcare, când plănuiam cate o nouă călătorie înspre adâncurile mele, unde știam că ecoul tău mă urmărește din îndepărtatul tărâm rece al umbrelor. Atunci am descoperit cât de vulnerabil sunt de fapt , când aleg să cred că pot urma un tipar bine lucrat , pe care credeam că îl pot folosi drept călăuză.

Mă întorc singur din călătoriile mele atunci când îngenunchez la picioarele tale și te răsfăț cu onorul pe care ți-l aduc când reușesc să respir o gură de aer curat.

M-au tot încercat, de a lungul vremii, felurite stări ce nu mi-au lăsat somnul tihnit , în nopțile în care nici macar felinarele mele nu mai avea destul combustibil ca să mi arate finalul de drum.

Am scurs atâta amar de vreme prețioasă plimbându-mi tălpile prin ploile unde puteam ca să scurg câte o lacrimă, fără să-mi dezvălui goliciunea de care dau dovada când trimit câte un rest de gând înspre tine.

Prezent am fost mereu, la fiecare început de nouă dimineață, unde în coșul meu împletit din răchită proaspătă am tot așteptat să culeg firmituri din raze de Soare, pe care să le pot împrăștia în nemiloasa Lume.

Când pământul alege să tacă, mi-e frică de ceea ce poate urma. De asta aleg să-i șoptesc în taină , cu inima deschisă, gândurile mele păstrate sub cheie , care mă fac să cred că voi creiona cândva o Lume mai bună.

Visează și tu, un coșmar frumos , din care să te trezești e aproape imposibil , ca mai apoi să poți înțelege de unde vin eu și cât de minunat poate fi tot ceea ce ne înconjoară.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 
3 comentarii

Scris de pe mai 10, 2020 în De ale vietii

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Fără timp

Când rămâi fără timp, te deconectezi la ceea ce te-a făcut cel care ești astăzi, oricare ar fi acel ceva în care crezi.

Vei asculta cu sufletul fiecare bătaie de aripă ale fluturilor, simțurile îți vor aminti mirosul curat al florilor, iar vântul îți va usca nopțile în care te trezești ud din coșmarul ce tocmai te-a încercat.

Când rămâi fără timp, ai să înțelegi că fiarele care urlă în sălbăticia unde liniștea apăsătoare se lasă ca un fum greu peste pieptul tău, îți sunt de fapt prieteni.

Acum , dacă tot te-ai oprit din fuga asta înspre nicăieri, adună fiecare gând bun al tău, și așează-l frumos în desaga de catifea cu șnur de argint, pe care atunci când vei simți că ești pregătit, să o arunci în lume. Când vei pleca , vei știi că ai lăsat numai bine in urma ta, iar cei care o vor găsi , o să înțeleagă că ți-a păsat.

Lasă doar gânduri curate învelite în mătase de vise frumoase, presărată cu zâmbete și oferă le oricui vei întâlni în drumurile tale , om bun ce ești.

Știu, pare fără sens , fiecare cuvânt pe care ți-l las mereu aici, dar ascultă, lumea nu e chiar atât de rea precum pare , iar lumea suntem noi. Tot ceea ce pui bun și frumos în ea , va creste înzecit, precum florile în prag de primăvară.

Mereu te indemn la o viață frumoasă, trăită cu pasiune și fără strop de regret, tocmai pentru a te face să înțelegi, că într-o zi vei rămâne fără timp, dar ce poate fi mai frumos decât clipa în care alegi sa pleci știind că ai lăsat o lume mai buna în urma ta.

Îți dau Soare și azi, lăsat la macerat în aromă de iarba proaspăt tăiată, presărată cu praf de inimă curată , la prima oră a dimineții.

Te blestem să trăiești frumos, în perfectă rezonanță cu tine însuți.

Visează mai mult, până ramai fără timp.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 
7 comentarii

Scris de pe aprilie 27, 2020 în De ale vietii

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Când sunt Primăvară

Când sunt Primăvară, îți mângâi trupul înghețat de peste Iarnă , cu picături de ploaie călduță, atât numai cât să te dezmorțești și să te eliberezi de hibernarea în care ai stat ascuns până acum.

Te port pe brațele mele neșlefuite , printre adunăturile de păduri cu frunze proaspăt născute din mugurii copți de Soarele zâmbitor , mângâiate de corul păsărilor care necontenit îți amintesc că e momentul să renaști.

Îți umplu plămânii cu aer curat și uscat de vântul calm care-ți șoptește să ai încredere în mine când te indemn la visare.

Ca o lumină aruncată în străfundurile Pământului apar, atunci când simt că ești încercat de până și cea mai mica îndoială. Îți înconjur inima cu petală de fluturi, scăldată în roua dimineții cu mireasmă de viață curată.

Nu caut nimic în schimb de la tine , când pășesc pe potecile pe unde ți-am plimbat sufletul găurit de gândurile negre ce uneori nu ți-au dat pace . Vreau doar să-ți închizi ochii , să simți cu puterea minții că absolut tot ceea ce ți dorești, tu ai deja.

În zumzet de albină te adorm de fiecare dată înainte de a porni spre a această călătorie, în care tu ești personajul principal , iar eu sunt doar un spectator dependent de povești gratuite.

Storc fiecare celulă care te-a transformat în ceea ce ce azi ești, adaug petale de trandafir și fărâme de gând bun, amestecând compoziția finală cu răsărit de basm frumos , ca mai apoi să te trimit în căutarea ultimei picături de stea căzută în miez de noapte.

Când sunt Primăvară, mă gândesc mereu la fiecare dintre voi, împart fiecare ceașcă de cafea sorbită la primele semne de dimineață și trimit necontenit spre oriunde câte un gând bun oricui.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 
11 comentarii

Scris de pe aprilie 14, 2020 în De ale vietii

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,