Ma intorc

M-am intors, mai batran ca niciodata, mai putin intelept decat am fost pana acum si totusi mult prea in varsta pentru o lume atat de tanara si necoapata. Nici nu ma gandesc sa mi pierd restul vietii ca sa o inteleg. Nu-i lumea mea, eu traiesc o alta lume. Am creat-o special pentru mine. Fiecare are lumea sa, dar asta e o alta poveste.

M-am intors si inca fac abstractie de sistemul mizerabil in care ma regasesc fara voia mea. Ma intorc la Soare , in fiecare zi privesc si il salut cu mare drag. Am destul loc in inima ca sa-l las sa mi inunde intregul trup. Sunt total detasat de tot ceea ce e in jurul meu, si nu, nu mi-am pierdut mintile, cel putin nu inca. Si iubesc, iubesc viata asta mizerabila in care traiesc. Nu stiu nici eu de ce, dar probabil ca gasesc un fel de dependenta in acest lucru. Imi plac adictiile, mereu am avut o multime. Sunt un ocean in care orice ai arunca , oricum nu vei mai gasi vreodata. Mult prea mare ca sa ma las purtat de noua ordine mondiala. Noua ordine, ce dragut suna, cand de fapt e ultima apocalipsa pe care o vom gusta. Prea obosit uneori ca sa mai explic tuturor cat de jegoasa e societatea in care traim. Oamenii nu mai au ganduri, iar gandurile nu mai au sentimente, de parca au avut vreodata. Dar e un fel de dulce amagire, la fel ca atunci cand pui biletul acele, norocosul, care ti va schimba definitiv viata, dar tocmai a trecut extragerea  si tu te intorci din nou la minunata viata de masinarie pe care o duci. Ai nevoie doar de combustibil ca sa poti merge mai departe. Si toate trec, cum au mai spus-o si altii, dar viata -i numai una din cate stim. Restul de vieti paralele sunt doar amagiri pe moment pana la marea finala.

Tu inca visezi la locuinta ta din vis, si la copii care se balacesc in piscina mult dorita, masina e parcata in garajul proaspat terminat iar banii, nu mai sunt de mult o grija pentru tine. Si-s doar iluzii dar tu stii bine asta pentru ca in fond, nici unul dintre noi nu cauta bani. Nu aduc fericirea si nici nu o intretin, am inca curajul sa va intreb pe fiecare in parte daca intradevar traiti viata la care a-ti visat inca de mici ?

Ma indoiesc ca voi fi coplesit de raspunsuri pozitive. Viata , e o gluma foarte serioasa, mi-a zis chiar Victor Hugo, probabil in momentul in care a realizat ca totul, dar absolut totul, e doar un iluzoriu, care se stabileste ca o samanta in interiorul nostru , dar care refuza sa mai devina acel copac, stivi voi copacul batran, simbolul intelepciunii. Vorbesc despre copaci, cu siguranta ca risc sa fiu arestat in aceste vremuri in care copacii au ajuns sa fie doar material industrial pentru mobila si multe altele. Dar cui sa-i pese ? Doar nu voi schimba de unul singur lumea. Cui ai pasa ?

Ma intorc printre voi, ca un muritor de rand, lasand deoparte toate visele pe care , la fel ca si voi le-am alimentat an de an si o voi face pana voi inchide ochii. Devin realist si deja e frig aici in lumea mea. Realitatea e cea mai urata fila de istorie scrisa vreodata . Nici nu-mi pasa daca nimeni nu se va regasi in acest post , oricum , stiu bine, toti suntem la fel. Picaturi, probabil de praf carate de stiu eu ce suflete mult mai evoluate decat am putea noi sa fim vreodata.

Ma intorc la dragoste , in fiecare zi cand vad cu porumbeii isi iubesc porumbitele si zambesc, cand ma gandesc ca oamenii au uitat de multa vreme ce vrea sa insemne acest sentiment sau ce naiba o mai fi . Sa iubim ? Da . Iubim exact tot ceea ce ne va duce cu pasi repezi spre mult asteptata apocalipsa. Nu exista sfarsitul lumii , cum nu exista nici inceputul ei, nu fac dezbateri religioase si nici nu analizez teme stiintifice. Dar , e de ajuns sa ne oprim , macar o secunda, stiu, cer prea mult, dar totusi, in acea secunda e posibil sa observam fara sa depunem prea mare efort ca in jurul nostru, este un circuit , continu si infinit, la fel ca tot universul, fara inceput si fara sfarsit. Contradictoriu ? Sau abstract? Mi-e tot una , atat timp cat incerc sa va sfatui doar atat :

Traiti-va vietile , e singurul lucru pe care il avem in posesie cu adevarat !

Ma intorc , de data asta cu fata spre voi, si fac o bine meritata plecaciune pentru cititorii mei , semnand cu mult iubitul meu pseudonim :

Endorfinul…

Publicitate

 

Continuare (7)

Aici, in orasul acesta, Alexandra , spre marea ei bucurie, la intalnit pe Stefan, un tanar in varsta de treizeci de ani. Amandoi s au cunoscut la balul de absolvire al facultatii de Jurnalism. S au placut atat de mult, incat au reusit sa acumuleze doi ani frumosi de parteneriat sufletesc. Stefan, un barbat atat de atent si de grijuliu, nu I dadea voie Alexandrei sa fie nefericita sub nici o forma. Mereu o alinta, oferindu I florile ei preferate, respectiv, buchete de margarete, cu care orna intregul lor apartament. Alexandra radia de fericire si nu uita niciodata sa I aminteasca lui Stefan, cat de minunat este si cum traieste ea, clipe de fericire absoluta alaturi de el. Singurul inconvenient era faptul ca, serviciul lui Stefan, il cam tinea mai mereu plecat prin alte tari, dar ea incepuse sa se obisnuiasca si cu acest lucru. Practic, erau doi tineri, care gustau in fiecare zi, din licorile fericirii.

Prietenele noastre,  continuandu si drumul, pe aleea pietruita pe care paseau, s au oprit pentru cateva clipe, ca sa admire frumusetile de nepretuit ale orasului vechi, in care se gaseau in acel moment.

Povestea nostra are loc in orasul Iasi, unul din putinele orase din Romania, care mai beneficiaza de o apasatoare si bine definita parte din istorie. Un oras foarte vechi, plin de oameni atat de diversi, incat la prima vedere, iti ofera senzatia ca aici, vei intalni toti oamenii din lumea si vei trai sentimentele fiecarei nationalitati. Acest oras a dat nastere unora dintre cei mai deosebiti oameni din lume. Am putea povesti la nesfarsit despre calitatile acestui oras minunat dar, pana nu ajungi sa l vizitezi, prea multe nu poti intelege.

Se minunau de frumusetea impunatoare a Palatului Culturii, unul dintre cele mai de prêt monumente istorice din aceasta tara, construit undeva in perioada anilor  1906 – 1925. Amandoua prietene, stateau cu ochii inchisi si si imaginau frumusetile acelor perioade, cand totul era pur , cand oamenii aveau curajul sa vorbeasca pur si simplu, fara a ascunde adevarata lor parere. O perioada in care intradevar, oamenii erau in viata si profitau la capacitatile maxime de acest lucru.

Dupa ce au savurat acest moment minunat, Roberta si Alexandra, continua drumul spre destinatia lor finala.