RSS

Arhive pe etichete: incet

Durerea din globul de cristal

Pasesc peste un trup gol, de femeie frumoasa si tot odata desfigurata de tristetile pe care nu si le-a putut sterge din intariorul ei. O aud cu urla de durerea pricinuita de piciorul meu care calca si mai adanc peste ea. Cobor privirea mea intepatoare asupra ei si-i zambesc sarcastic spunandu-i nimic. In stilul meu propriu, uneori, provoc suferinta in interiorul oamenilor si ma hranesc cu acest sentiment pe care-l raspandesc foarte rar in jurul meu. O doare si vreau sa o doara si mai mult, pentru ca tocmai de asta ma aflu in acest loc. Aici, sunt toti oamenii care nu mai zambesc, frustratii care au uitat sa si mai traiasca viata. Cei care-si reprima sentimentele si traiesc ghidati de o calauza numita Snobism. Acestora le declar razboi si vreau sa-i starpesc, pentru ca ei reprezinta un microb, un vierme care mananca restul de omenie din jurul nostru. Pe cale de disparitie de altfel. Scriu toate astea pentru ca asa vreau eu , fara nici un motiv anume. Nu-mi pasa de cei care nu accepta teoriile mele, pentru ca oricum, voi continua sa le raspandesc. Si dintre toti cititorii mei fideli daca reusesc sa schimb macar unul, atunci, munca mea si lupta asta nu a fost in zadar.

Revenind la acel loc, o prin de par si o ridic incet de pe pamant. O tin suspendata in aer pe biata fiinta care a inceput sa implore iertarea. Sunt foarte indiferent la rugamintile ei, pentru ca stiu ca doar in acest fel o pot salva de la viata pe care nu a inceput sa o traiasca. Si tinand-o suspendata, ma indrept catre Lume, ai sterg lacrimile si o fortez sa priveasca Soarele, in toata splendoarea lui. Pe chipul nefericitei mele victime,lacrimile care s-au scurs in tot acest timp, au inceput sa dispara luandu-le locul razele Soarelui arzator de iulie. A inceput sa zambeasca si mi-a zis cu o voce calda:

– Pana acum am privit doar pamantul peste care am pasit in fiecare zi din viata mea, fara sa intorc nici macar o data privirea in alta parte. Nu vroiam sa aud nici macar un sunet si nu am simtit nici un miros. Ma gandeam doar la interminabilele mele probleme pe care in fiecare clipa stiam ca le am. Nu ma puteam privi nici macar in oglinda, pentru ca stiam ca nu am sa vad nimic. Imi culegeam lacrimile de pe jos in fiecare seara in care ma gaseam in patul meu rece si gol, gandindu-ma la cum voi putea sa ma intalnesc la nesfarsit cu aceste zile tot mai insuportabile. Imi era foarte rar dor, de acele clipe in care as putea sa ma gandesc numai la mine. Dar acest lucru nu il puteam materializa niciodata. Aveam vise la care renuntasem de mult sa mai visez si stiam prea bine ca tocmai visarea m-ar putea tine in miscare. Eram om candva si am ajuns o masina setata sa se trezeasca mereu la aceeasi ora si sa plec in acelasi loc. Uitasem sa ma fiu eu, uitasem sa mai fiu om, pur si simplu uitasem sa mai uit. Nu am avut curajul sa mi schimb viata, iar tocmai schimbarile sunt viata si esenta ei. O viata fara schimbari nu este o viata de trait. Este o moarte bine definita, care te tine viu intr-un glob de cristal. Daca nu parasesc globul, practic, eu nu exist. Si nu sunt singura fiinta vie in aceasta situatie. Vad in jurul meu tot mai multi oameni care se invart la nesfarsit in aceste globuri. Iar doua bile de sticla vor fi doua bile de sticla singure, doua bibelouri care stau frumos asezate pe aceeasi vitrina in acelasi loc. Ele nu pot fuziona si astfel ramanem singuri si fara suflare.

Si in acel moment, am scapat stransoarea, iar globul de cristal s-a sfaramat in mii de bucati, peste care acum, femeia statea mandra cu ambele picioare goale, savurand durerea pricinuita de cioburi. O durea adanc, in tot trupul, dar acum, traia, iesise din acea sfera in care fusese blocata atat de mult timp. Si zambea, cu mainile in aer ca un nou nascut care are primul contact cu exteriorul. Si urla din toata fiinta ei:

– Vreau sa traiesc !

Am salvat un suflet, mai caut altul, nu vreau sa ma opresc aici. A inceput sa mi placa sa provoc mai multa durere in jurul meu. Suferinta inseamna viata, iar viata inseamna nemurire. SI daca prin faptul ca , durerile pe care le imprastii in lume, vor trezi omul la viata, atunci:

-Vreau sa va doara !!!

Caut pacienti care vor sa sparga impreuna cu mine acel nenorocit glob de cristal !!!

Semnez cu viata, Endorfinul.

Publicitate
 
Scrie un comentariu

Scris de pe iunie 28, 2013 în De ale vietii

 

Etichete: , , ,