Patru zile

Am înțeles în prima zi, chiar atunci când ai ales sa ne întâlnim la malul marii, că tu vei fi sufletul care ar putea reuși să pătrundă cu ușurință în universul meu întunecat, la care am lucrat atât de mult. Simțeam cum bătăile inimii tale intra in fuziune absolută cu ale mele. Întâlnisem în acea clipa perechea de ochi pe care o căutam prin întuneric de atâta vreme, de asta-mi pierdusem cufărul în care am îndesat atât de multe cuvinte alese atent doar pentru tine.

Ai zâmbit, când ai înțeles că ai găsit și tu povestea pe care trebuia să o scrii alături de mine, iar eu, ți-am lăsat acel moment numai ție, e prima oara când egoismul din mine a încetat să-mi mai încurce drumurile .

A doua zi, te-ai întâlnit și cu partea întunecată de care tu chiar nu te-ai temut deloc, alegând să te arunci în necunoscutul în care ai simțit că poți crede. Mi-ai dărâmat principiile alături de care am petrecut atât de multe clipe în încercarea de a le aduce atât de aproape de însăși perfecțiunea ce nici măcar nu a existat vreodată .

In a treia zi, ți-ai dat întâlnire cu ce a mai rămas din sufletul meu, atunci a fost momentul în care frica mi-a inundat întregul trup. A fost alegerea ta liberă, secunda în care m-ai prins de mana , lăsându-mi un gust de primăvară atât de curat, încât până și gândurile mele au încetat în a mă mai asculta. Era deja prea mult , mai ales pentru unul ca mine , bunătatea cu care-mi puneai în mișcare lumea mea. Te priveam atât de neîncrezător , știind cum se termina deja poveștile pe care uneori aleg sa le scriu.

Dar în a patra zi, m-ai lăsat fără cuvinte când m-ai surprins atât de plăcut cu simplul fapt că ai ales să-mi arăți ce poți fi pentru mine. Te-ai așezat singura, atât de aproape de firmitura de inima ce mi-a mai rămas , lăsându-ma sa înțeleg că am forjat aceeași lume ca și tine . Diferența era doar pantofii eleganți cu care pășeai tu pe vremea când eu îmi târâiam doar ghetele atât de vechi prin necunoscutul dintre cele două lumi.

Iar azi, mi-ai amintit , cum că atunci când crezi în poveștile pe care mereu le-ai păstrat învelite în batista ta din mătase fina, zmeii, balaurii și vrăjitoarele din miez de noapte aleg sa dispară.

Era doar un gând, în care mi-am amintit cât de frumos ai colorat lumea în care am ales eu să exist. Mulțumesc !

Publicitate

 

Aer curat

Stătea în fața patului sau și se gândea că dacă se aruncă în el probabil se va scufunda într-o continua visare, iar asta se întâmpla exact în ziua în care își terminase de ispășit condamnarea.

Gusta din nou, ca pentru întâia oară , aerul de om liber ce era acum și zâmbea cu o bucurie atât de profundă că până și el nu putea înțelege aceasta stare ce tocmai îl încerca.

Îl izolaseră mult prea mult timp de lumea reală și de lucrurile care-l făceau să fie el, încât acum adaptarea la vechiul său mediu devenea atât de imposibilă .

Cauta răspunsuri la întrebările pe care și le-a pus de atâta vreme în temnița în care a fost aruncat de însuși gândul pe care el îl crease.

Dar acum nu mai conta , a ales deja sa mai lase și întrebări fără răspuns , știa că doar asta îl va face din nou să creadă în magie .

Pentru că atunci când închidea ochii, în lumea lui te puteai regăsi până și tu, acel căutător de răspunsuri la misterele pe care visul acesta atât de scurt pe care noi îl numim viața ți le poate oferi.

Mai aruncă acum cu pietre în prizonierul care și-a redobândit dreptul la stropul sau de aer curat cu mireasma de primăvară la poalele munților unde ai înțeles întâia dată cine ești tu.

Va îmbrățișez cu drag, Endorfinul.