Ma intorc

M-am intors, mai batran ca niciodata, mai putin intelept decat am fost pana acum si totusi mult prea in varsta pentru o lume atat de tanara si necoapata. Nici nu ma gandesc sa mi pierd restul vietii ca sa o inteleg. Nu-i lumea mea, eu traiesc o alta lume. Am creat-o special pentru mine. Fiecare are lumea sa, dar asta e o alta poveste.

M-am intors si inca fac abstractie de sistemul mizerabil in care ma regasesc fara voia mea. Ma intorc la Soare , in fiecare zi privesc si il salut cu mare drag. Am destul loc in inima ca sa-l las sa mi inunde intregul trup. Sunt total detasat de tot ceea ce e in jurul meu, si nu, nu mi-am pierdut mintile, cel putin nu inca. Si iubesc, iubesc viata asta mizerabila in care traiesc. Nu stiu nici eu de ce, dar probabil ca gasesc un fel de dependenta in acest lucru. Imi plac adictiile, mereu am avut o multime. Sunt un ocean in care orice ai arunca , oricum nu vei mai gasi vreodata. Mult prea mare ca sa ma las purtat de noua ordine mondiala. Noua ordine, ce dragut suna, cand de fapt e ultima apocalipsa pe care o vom gusta. Prea obosit uneori ca sa mai explic tuturor cat de jegoasa e societatea in care traim. Oamenii nu mai au ganduri, iar gandurile nu mai au sentimente, de parca au avut vreodata. Dar e un fel de dulce amagire, la fel ca atunci cand pui biletul acele, norocosul, care ti va schimba definitiv viata, dar tocmai a trecut extragerea  si tu te intorci din nou la minunata viata de masinarie pe care o duci. Ai nevoie doar de combustibil ca sa poti merge mai departe. Si toate trec, cum au mai spus-o si altii, dar viata -i numai una din cate stim. Restul de vieti paralele sunt doar amagiri pe moment pana la marea finala.

Tu inca visezi la locuinta ta din vis, si la copii care se balacesc in piscina mult dorita, masina e parcata in garajul proaspat terminat iar banii, nu mai sunt de mult o grija pentru tine. Si-s doar iluzii dar tu stii bine asta pentru ca in fond, nici unul dintre noi nu cauta bani. Nu aduc fericirea si nici nu o intretin, am inca curajul sa va intreb pe fiecare in parte daca intradevar traiti viata la care a-ti visat inca de mici ?

Ma indoiesc ca voi fi coplesit de raspunsuri pozitive. Viata , e o gluma foarte serioasa, mi-a zis chiar Victor Hugo, probabil in momentul in care a realizat ca totul, dar absolut totul, e doar un iluzoriu, care se stabileste ca o samanta in interiorul nostru , dar care refuza sa mai devina acel copac, stivi voi copacul batran, simbolul intelepciunii. Vorbesc despre copaci, cu siguranta ca risc sa fiu arestat in aceste vremuri in care copacii au ajuns sa fie doar material industrial pentru mobila si multe altele. Dar cui sa-i pese ? Doar nu voi schimba de unul singur lumea. Cui ai pasa ?

Ma intorc printre voi, ca un muritor de rand, lasand deoparte toate visele pe care , la fel ca si voi le-am alimentat an de an si o voi face pana voi inchide ochii. Devin realist si deja e frig aici in lumea mea. Realitatea e cea mai urata fila de istorie scrisa vreodata . Nici nu-mi pasa daca nimeni nu se va regasi in acest post , oricum , stiu bine, toti suntem la fel. Picaturi, probabil de praf carate de stiu eu ce suflete mult mai evoluate decat am putea noi sa fim vreodata.

Ma intorc la dragoste , in fiecare zi cand vad cu porumbeii isi iubesc porumbitele si zambesc, cand ma gandesc ca oamenii au uitat de multa vreme ce vrea sa insemne acest sentiment sau ce naiba o mai fi . Sa iubim ? Da . Iubim exact tot ceea ce ne va duce cu pasi repezi spre mult asteptata apocalipsa. Nu exista sfarsitul lumii , cum nu exista nici inceputul ei, nu fac dezbateri religioase si nici nu analizez teme stiintifice. Dar , e de ajuns sa ne oprim , macar o secunda, stiu, cer prea mult, dar totusi, in acea secunda e posibil sa observam fara sa depunem prea mare efort ca in jurul nostru, este un circuit , continu si infinit, la fel ca tot universul, fara inceput si fara sfarsit. Contradictoriu ? Sau abstract? Mi-e tot una , atat timp cat incerc sa va sfatui doar atat :

Traiti-va vietile , e singurul lucru pe care il avem in posesie cu adevarat !

Ma intorc , de data asta cu fata spre voi, si fac o bine meritata plecaciune pentru cititorii mei , semnand cu mult iubitul meu pseudonim :

Endorfinul…

Publicitate

 

Continuare (19)

Se mai priveste in oglinda, pentru ultima data, din cap pana in picioare, totul este acolo unde trebuie sa fie si iese din casa.

Urca la Roberta, unde o astepta cu doua pahare de Martini, pregatite special  pentru un inceput de seara mai dezinvolt.

–          Roberta, abia astept sa ne simtim bine in seara asta.

–          Si eu Irina. Crede-ma ca aveam nevoie de o iesire.

–          Hai sa mergem.

Si amandoua iesira, imediat dupa ce savurasera paharele de pe masuta din livingul Robertei.

Jos, la scara blocului, Eduard astepta sa coboare Roberta, iar la aparitia celor doua femei, avu sentimentul ca vede doi ingeri. Doua femei, in adevaratul sens al cuvantului, fara o descrierea prea fructuoasa, voi spune ca Eduard a trait momentul in care, a reusit sa priveasca doua femei ireale practice, care au deviat de la tiparul uman.

–          Buna Eduard ! Ea este prietena mea Irina, care ne va insoti in seara aceasta.

–          Incantat sa te cunosc Irina.

–          Incantata si eu, Eduard.

–          Unde mergem?V-ati gandit? Intreba Eduard.

–          Pai eu zic sa mergem spre centru si acolo intram in oricare club dorim, mai ales ca avem de unde alege.

–          Da. E in regula.

Si pornira toti trei, pe aleile acestui oras superb in care locuiau.

–          Stiti, fetelor, ma gandesc uneori la oameni. De la originea probabila a omului si pana la evolutia sa, ajungand in zilele noastre. Ma nasc, cresc, ma inmultesc si mor, ar putea suna varianta cea mai scurta. Practic, omul trece printr- un ciclu si atat, nimic maim ult. Exact aceleasi trairi le are fiecare. Fericit ca s-a nascut, a evoluat smai apoi, dupa ce s-a zbatut o viata intreaga sa acumuleze noi cunostinte despre lumea in care se afla, moare. Acuma, stau si ma intreb – Nu vi se pare crud, tot acest drum de la viata si pana la moarte? Ce rost mai au toate prin care trecem, oceanele de informatii pe care le absorbim ca un burete, familiile pe care ni-le formam si chiar urmasii nostri pe care ai lasam in urma, doar pentru a trece si ei prin acest “ minunat” drum de la viata si pana la moarte. Da, intradevar, luminatii nostri, vor veni cu argumentele lor, care ne linistesc atunci cand ne spun ca in fapt, viata pe acest Pamant este doar o trecere de la o forma materiala la una spirituala. Si ca actiunile nostre aici, fac ca trecerea sa fie mai usoara sau mai grea. Am inteles, dar toate astea pentru mine nu au sens. Adica mi-ar placea sa ma nasc si sa evoluez in permanenta, sa creez si sad au nastere lucrurilor bune si frumoase, nu sa ma zbat ca un nebun si apoi sa imbatranesc si sa mor. As da orice, ca viata sa fie mult mai lunga.

–          Foarte frumos ceea ce spui Eduard si probabil ca esti si constient ca lucrurile asa vor ramane si nimic nu se poate schimba. Important este sa accepti aceasta idée pentru ca sa poti trai o viata frumoasa fara sa te chinui singur.

–          Da asa este. Ai mare dreptate Roberta. Gandeam doar cu voce tare. Zambi Eduard.

In tot acest timp, cei trei prieteni, ajunsera pe langa un parc, prin care trebuiau sa treaca pentru a ajunge mai repede in zona centrala unde se aflau si cluburile din acest oras. La un moment dat, Irina se gandeste ca ar fi bine sa se aseze toti trei pe o banca pentru cateva minute si apoi sa-si continue drumul.

–          Hai sa luam un loc pe banca aceasta. Doar cat ne tragem sufletul si apoi mergem mai departe.

–          Bine Irina, sa stam putin. Raspunse Roberta.

Irina scoate din geanta ei o pipa in care avea pus putin Opium de la un amic, care o vizitase cu ceva timp in urma. Fara sa spuna nimic, aprinde pipa, si trage puternic in piept cateva fumuri. Apoi ai intinde pipa Robertei, care fara sa schiteze vreun gest o ia si isi umple si ea plamanii cu acest “drog al visarii’. Apoi pipa ajunge si la Eduard si brusc, pentru cateva minute, toti trei, s-au detasat de lumea reala si au patruns in ireal, erau in “taramul viselor constiente”. Acea stare in care stim ca visam si suntem constienti de cele intamplate in vis.