Scriere colectivă III

După cum bine știți , cel puțin o parte din voi , dragii mei cititori, o data la doi ani ne adunam cu toții într-o scriere colectivă aici. Azi am realizat că s-au împlinit acei doi ani , motiv pentru care va îndemn la provocarea cu numărul trei.

Pentru oamenii noi , oricine poate lua parte la acest proiect minunat și de suflet pentru mine.

Eu voi scrie primul paragraf iar voi veți adăuga următorul in comentarii. Deci una eu și una următorul om care participă. La final, voi publica creația noastră aici pe blog de unde o poate reposta, copia și ce mai vreți voi.

Așteptăm în comentarii să anunțați cine dorește să facă parte din acest proiect superb.

Următorul articol va fi cel unde incepem proiectul !

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

http://www.myhappyjar.wordpress.com/
http://www.doua2vieti.wordpress.com/
http://www.semaiintampla.com/
http://www.cutiacumaimutze.wordpress.com/
http://www.sophisticatedwords.wordpress.com/
http://www.aryasdream.wordpress.com/
http://www.unikaperlaneagra.wordpress.com/
http://www.sophisticatedwords.wordpress.com/

Publicitate

 

Tonul

Era pandemic încă de la primul cuvânt pe care ți l-am scuipat pe foile mele mizerabile și vechi aruncate pe biroul mizerabil și plin de mucegai. Au trecut cel puțin două decenii de când a luat naștere primul eseu pe care l am rupt din Universul meu numai de dragul de a lăsa o ușă deschise spre lumea mea rece și umedă in care te port și apoi te păcălesc arătând- uți cat de frumoasa e viața atunci când privești spre altceva.

Închide ochii și lasă- te purtat de tonul pe care vocea mea îl dă atunci când te regăsești în poveștile pe care eu le scriu pentru tine .

Culeg fiecare emoție pe care zâmbetul tău o lasă ca o urmă de bocanc apăsat din noroiul orașului poluat ce te ademenește să stai pentru a-ți desena cu stângăcie povestea la care visai încă de când erai doar un copil.

Iar eu , port aceleași măști cu care te-am obișnuit, în care te las să plutești pe valurile mării în care ți scăldai tinerețea după care acum tânjești atât de mult.

Îți spun rămas rămas bun acum, pentru moment ,amintindu- ți că tu poți fi orice- ți dorești să fii.

Vă îmbrățișez cu drag, chiar daca las uneori impresia că nu mai apar, eu mă întorc de fiecare dată , să pun pansament peste sufletul tău.

Mă înclin la fiecare în parte , Endorfinul.

 

Izolat

Suna a genocid fiecare picătură de ploaie pe care o priveai cum izbea pământul rece având ca singură misiune auto distrugerea.

Iar acum stai izolat, de parcă nu făcea încă de demult acest lucru, atunci când alegeai să întorci privirea în altă parte când paradisul tău era zguduit de știu eu de neajuns.

Dar acum e oficial , ți-au injectat adânc în vene frica de virusul ce te-ar putea trimite la numai doi metri sub pământ. Parcă observi mai limpede astăzi asfaltul scuipat de ploile lui octombrie, pe care pășeai spre nicăieri în fiecare zi din scurta ta existență.

Te aș îndemna să te izolezi de toate porcăriile pe care ți le toarnă ăștia forțat pe gât, de fiecare dată când ți se scurge timpul atât de prețios în fața ecranului la care încă mai plătești rate. Oricum vei alege să nu-mi dai ascultare și nici măcar nu te condamn pentru asta. Vroiam doar să te fac din nou atent, că ești într-o fuziune directă cu tot ce te înconjoară până în ziua când numai fărâme de praf vor rămâne în jurul tău.

De asta îți tot las frânturi de gânduri atent alese numai de dragul de a știi că va veni și vremea când vei culege câte ceva bun din nimicul de lume ce ne a mai rămas.

Speram ca acest gând să te prindă acasă , înconjurat de vise frumoase la care încă nu ai renunțat, scăldate în căldură și pofta de viață , cu aer curat și cu inima deschisă pentru ceva mai bun.

Doar trag de tine, omule bun, nimic mai mult.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 

Îmbrățișare

Poate uneori ar fi mai bine să-mi cos gura cu sârmă , să întorc privirea în altă parte și să-mi ucid fiecare gând ce se pornește înspre oriunde . M-am gândit și la asta , dar am ales să-mi las spiritul liber și viu, numai de dragul să știu că pot livra câte un cuvânt cald oricărui călător pierdut ce uneori destinul îi poartă picioarele și pe la mine.

Mi-am tot imaginat felurite scenarii în care un vechi ca mine aruncă tot felul de eseuri înspre lume, la fel ca pușca soldatului ce din greșeală a apăsat pe trăgaci aruncând glonțul spre știu eu ce nevinovat. Știind cât de limitată e societate în care trăim cu toții.

Dar am continuat să-mi lași pașii purtați către oriunde numai să știu că las rămășițe de gânduri frumoase peste tot. E pansament pentru suflet fără speranță fiecare clipă ce mi-o dedic scriindu- ți ție dragul meu om.

E ploaia după o zi fierbinte de vară și Soare care topește gheata din inima oricui. Poate fi și palma după cap care o simți atunci când vrei să renunți la oricare ți-ar fi idealul, de dragul de a privi la tine cum mergi mai departe.

Să fie și apa rece de izvor in care-ți cureți trupul murdar de praful aruncat de deznădejde la ceas de seară când cauți cu disperare o clipă de liniște.

De fapt, e ce vrei tu să fie atunci când simți fiecare cuvânt ce cu devotament ți-l las aici , zâmbind la fiecare zi în care știu că ți-ai urmat oricare ar fi visul tău.

Nu fac reclamă la nimic, nici măcar sfaturi nu ofer, ci doar accentuez tot mai des simplu fapt că ești o făptură minunată, într-o lume pe care o poți modela exact așa cum ți-ai dorit.

Îți amintești când te priveai în oglinda pe care o compleseai cu dilemele tale in fiecare dimineață în care îți căutai curajul sa pornești spre o nouă călătorie ? Eram mereu cu privirea peste umărul tău entuziasmat de fiecare secundă în care știam că vei găsi puterea să mergi mai departe.

Azi vroiam doar să știi că nu ai fost niciodată singur, oricine ai fi tu.

Vă îmbrățișez cu drag ,același scriitor de modă veche, Endorfinul.