Ma intorc

M-am intors, mai batran ca niciodata, mai putin intelept decat am fost pana acum si totusi mult prea in varsta pentru o lume atat de tanara si necoapata. Nici nu ma gandesc sa mi pierd restul vietii ca sa o inteleg. Nu-i lumea mea, eu traiesc o alta lume. Am creat-o special pentru mine. Fiecare are lumea sa, dar asta e o alta poveste.

M-am intors si inca fac abstractie de sistemul mizerabil in care ma regasesc fara voia mea. Ma intorc la Soare , in fiecare zi privesc si il salut cu mare drag. Am destul loc in inima ca sa-l las sa mi inunde intregul trup. Sunt total detasat de tot ceea ce e in jurul meu, si nu, nu mi-am pierdut mintile, cel putin nu inca. Si iubesc, iubesc viata asta mizerabila in care traiesc. Nu stiu nici eu de ce, dar probabil ca gasesc un fel de dependenta in acest lucru. Imi plac adictiile, mereu am avut o multime. Sunt un ocean in care orice ai arunca , oricum nu vei mai gasi vreodata. Mult prea mare ca sa ma las purtat de noua ordine mondiala. Noua ordine, ce dragut suna, cand de fapt e ultima apocalipsa pe care o vom gusta. Prea obosit uneori ca sa mai explic tuturor cat de jegoasa e societatea in care traim. Oamenii nu mai au ganduri, iar gandurile nu mai au sentimente, de parca au avut vreodata. Dar e un fel de dulce amagire, la fel ca atunci cand pui biletul acele, norocosul, care ti va schimba definitiv viata, dar tocmai a trecut extragerea  si tu te intorci din nou la minunata viata de masinarie pe care o duci. Ai nevoie doar de combustibil ca sa poti merge mai departe. Si toate trec, cum au mai spus-o si altii, dar viata -i numai una din cate stim. Restul de vieti paralele sunt doar amagiri pe moment pana la marea finala.

Tu inca visezi la locuinta ta din vis, si la copii care se balacesc in piscina mult dorita, masina e parcata in garajul proaspat terminat iar banii, nu mai sunt de mult o grija pentru tine. Si-s doar iluzii dar tu stii bine asta pentru ca in fond, nici unul dintre noi nu cauta bani. Nu aduc fericirea si nici nu o intretin, am inca curajul sa va intreb pe fiecare in parte daca intradevar traiti viata la care a-ti visat inca de mici ?

Ma indoiesc ca voi fi coplesit de raspunsuri pozitive. Viata , e o gluma foarte serioasa, mi-a zis chiar Victor Hugo, probabil in momentul in care a realizat ca totul, dar absolut totul, e doar un iluzoriu, care se stabileste ca o samanta in interiorul nostru , dar care refuza sa mai devina acel copac, stivi voi copacul batran, simbolul intelepciunii. Vorbesc despre copaci, cu siguranta ca risc sa fiu arestat in aceste vremuri in care copacii au ajuns sa fie doar material industrial pentru mobila si multe altele. Dar cui sa-i pese ? Doar nu voi schimba de unul singur lumea. Cui ai pasa ?

Ma intorc printre voi, ca un muritor de rand, lasand deoparte toate visele pe care , la fel ca si voi le-am alimentat an de an si o voi face pana voi inchide ochii. Devin realist si deja e frig aici in lumea mea. Realitatea e cea mai urata fila de istorie scrisa vreodata . Nici nu-mi pasa daca nimeni nu se va regasi in acest post , oricum , stiu bine, toti suntem la fel. Picaturi, probabil de praf carate de stiu eu ce suflete mult mai evoluate decat am putea noi sa fim vreodata.

Ma intorc la dragoste , in fiecare zi cand vad cu porumbeii isi iubesc porumbitele si zambesc, cand ma gandesc ca oamenii au uitat de multa vreme ce vrea sa insemne acest sentiment sau ce naiba o mai fi . Sa iubim ? Da . Iubim exact tot ceea ce ne va duce cu pasi repezi spre mult asteptata apocalipsa. Nu exista sfarsitul lumii , cum nu exista nici inceputul ei, nu fac dezbateri religioase si nici nu analizez teme stiintifice. Dar , e de ajuns sa ne oprim , macar o secunda, stiu, cer prea mult, dar totusi, in acea secunda e posibil sa observam fara sa depunem prea mare efort ca in jurul nostru, este un circuit , continu si infinit, la fel ca tot universul, fara inceput si fara sfarsit. Contradictoriu ? Sau abstract? Mi-e tot una , atat timp cat incerc sa va sfatui doar atat :

Traiti-va vietile , e singurul lucru pe care il avem in posesie cu adevarat !

Ma intorc , de data asta cu fata spre voi, si fac o bine meritata plecaciune pentru cititorii mei , semnand cu mult iubitul meu pseudonim :

Endorfinul…

Publicitate

 

Continuare (5)

Si in felul acesta, ea se lasa dusa pe taramul visarii si a gandurilor, cu care s a obisnuit de acum sa se joace. A terminat si baia, este foarte relaxata in urma ei si se pregateste pentru binemeritatul somn.

Dimineata, Roberta matinala cum este, isi pregateste cafeaua, moment in care ai suna telefonul:

– Buna dimineata. – raspunde Alexandra, de la celalalt capat al firului.

– Buna dimineata. Te astept pe la mine, sa bem vcafeaua, mai povestim cate ceva si apoi mergem la cursul de dans.

– Ma imbrac si vin Robi.

– Bine atunci. Pup Alexandra.

-Pup.

Roberta, isi pune cd ul cu muzica ei favorita, pregateste cestile de cafea si o asteapta pe Alexandra, care tocmai si a anuntat vizita. In urmatoarele minute suna la usa Alexandra, se strang in brate, si se aseaza la masuta din bucatarie pentru o bine meritata cafea. Roberta toarna cafeaua in cestile pregatite si incep sa faca schimb de povestiri.

– Chiar ma gandeam, Robi, ar trebui sa ti termini cartea pe care ai inceput sa o scrii acum doi ani.

– M am gandit si eu la asta in ultima perioada, dar cu programul asta al meu, de la redactie, nu prea mi ajunge timpul. Ar trebui sa continui sa scriu.

– Pai da. Trebuie sa faci un efort si sa o lasi mai moale cu redactia. In fond, trebuie sa ai timp si pentru pasiunile tale. Deja lucrezi de dimineata pana seara. Mai ia ti si tu un concediu ceva. O meriti pe deplin Robi.

– Da. Asa este. O sa o rezolv in vreun fel. Tu cum te mai intelegi cu Stefan? Va ti rezolvat problemele?

– Bai, da. In principiu ne am aranjat. El a renuntat la oferta pe care o primit o , referitor la plecarea in Hong Kong. Acum avem destul timp pentru noi. Chiar ne gandeam , poate la vara plecam in Insulele Canare, in concediu. Ca uite, avem deja doi ani de cand suntem impreuna si inca nu am plecat nicaieri impreuna.

– Ce frumos ! si brusc , Roberta cade in visare, in melancolie, gandindu se la cat de minunat ar fi sa si poata imparti si ea fericirea alaturi de un barbat pe care l ar putea iubi.

– Robi. Imi pare rau. Nu trebuie sa te intristezi. O sa vina si Fat Frumosul tau. Trebuie doar sa ai rabdare si vei intalni cu siguranta omul tau. Tu stii prea bine asta.

– Stiu Alexandra – zambi Roberta

– Merge la cursul de dans Robi?

– Stai sa ma imbrac si mergem.

Roberta se ridica de la masa si se indreapta spre dormitor. Isi alege o rochie neagra, parca special creata pentru dansurile de societate. Isi pune pantofii rosii cu toc, destul de provocator tocul, se parfumeaza isi aranjeaza parul, machiajul aproape natural. Intr un cuvant radia de frumusete, si se intoarce in bucatarie.

– Doamne Robi, cu toate ca sunt femeie, m as putea indragosti de tine la felul in care arati. Esti superba, nu ma pot abtine sa nu te privesc. Esti o fiinta umana perfecta.

Roberta rosi, si i multumi Alexandrei pentru complimente.

– Sa mergem Alexandra.

– Hai.

Si porni amandoua spre locul in care aveau loc cursurile cu pricina. Pe drum, Alexandra o tot masura din priviri pe buna ei prietena, de parca se regasea intr o hipnoza. Intradevar, Roberta radia de frumusete. Nu putem descrie aici frumusetea ei, pentru ca , practic, ar fi imposibil. Mult prea fumoasa, aceasta femei, ar fi imposibil sa ne straduim aici sa oferim detalii despre ea. Imaginati va un om atat de frumos, incat nu l putem nici macar privi, de frica ca, nu cumva privirea sa o raneasca cu ceva.