RSS

Arhive pe etichete: iubirea

Ma intorc

M-am intors, mai batran ca niciodata, mai putin intelept decat am fost pana acum si totusi mult prea in varsta pentru o lume atat de tanara si necoapata. Nici nu ma gandesc sa mi pierd restul vietii ca sa o inteleg. Nu-i lumea mea, eu traiesc o alta lume. Am creat-o special pentru mine. Fiecare are lumea sa, dar asta e o alta poveste.

M-am intors si inca fac abstractie de sistemul mizerabil in care ma regasesc fara voia mea. Ma intorc la Soare , in fiecare zi privesc si il salut cu mare drag. Am destul loc in inima ca sa-l las sa mi inunde intregul trup. Sunt total detasat de tot ceea ce e in jurul meu, si nu, nu mi-am pierdut mintile, cel putin nu inca. Si iubesc, iubesc viata asta mizerabila in care traiesc. Nu stiu nici eu de ce, dar probabil ca gasesc un fel de dependenta in acest lucru. Imi plac adictiile, mereu am avut o multime. Sunt un ocean in care orice ai arunca , oricum nu vei mai gasi vreodata. Mult prea mare ca sa ma las purtat de noua ordine mondiala. Noua ordine, ce dragut suna, cand de fapt e ultima apocalipsa pe care o vom gusta. Prea obosit uneori ca sa mai explic tuturor cat de jegoasa e societatea in care traim. Oamenii nu mai au ganduri, iar gandurile nu mai au sentimente, de parca au avut vreodata. Dar e un fel de dulce amagire, la fel ca atunci cand pui biletul acele, norocosul, care ti va schimba definitiv viata, dar tocmai a trecut extragerea  si tu te intorci din nou la minunata viata de masinarie pe care o duci. Ai nevoie doar de combustibil ca sa poti merge mai departe. Si toate trec, cum au mai spus-o si altii, dar viata -i numai una din cate stim. Restul de vieti paralele sunt doar amagiri pe moment pana la marea finala.

Tu inca visezi la locuinta ta din vis, si la copii care se balacesc in piscina mult dorita, masina e parcata in garajul proaspat terminat iar banii, nu mai sunt de mult o grija pentru tine. Si-s doar iluzii dar tu stii bine asta pentru ca in fond, nici unul dintre noi nu cauta bani. Nu aduc fericirea si nici nu o intretin, am inca curajul sa va intreb pe fiecare in parte daca intradevar traiti viata la care a-ti visat inca de mici ?

Ma indoiesc ca voi fi coplesit de raspunsuri pozitive. Viata , e o gluma foarte serioasa, mi-a zis chiar Victor Hugo, probabil in momentul in care a realizat ca totul, dar absolut totul, e doar un iluzoriu, care se stabileste ca o samanta in interiorul nostru , dar care refuza sa mai devina acel copac, stivi voi copacul batran, simbolul intelepciunii. Vorbesc despre copaci, cu siguranta ca risc sa fiu arestat in aceste vremuri in care copacii au ajuns sa fie doar material industrial pentru mobila si multe altele. Dar cui sa-i pese ? Doar nu voi schimba de unul singur lumea. Cui ai pasa ?

Ma intorc printre voi, ca un muritor de rand, lasand deoparte toate visele pe care , la fel ca si voi le-am alimentat an de an si o voi face pana voi inchide ochii. Devin realist si deja e frig aici in lumea mea. Realitatea e cea mai urata fila de istorie scrisa vreodata . Nici nu-mi pasa daca nimeni nu se va regasi in acest post , oricum , stiu bine, toti suntem la fel. Picaturi, probabil de praf carate de stiu eu ce suflete mult mai evoluate decat am putea noi sa fim vreodata.

Ma intorc la dragoste , in fiecare zi cand vad cu porumbeii isi iubesc porumbitele si zambesc, cand ma gandesc ca oamenii au uitat de multa vreme ce vrea sa insemne acest sentiment sau ce naiba o mai fi . Sa iubim ? Da . Iubim exact tot ceea ce ne va duce cu pasi repezi spre mult asteptata apocalipsa. Nu exista sfarsitul lumii , cum nu exista nici inceputul ei, nu fac dezbateri religioase si nici nu analizez teme stiintifice. Dar , e de ajuns sa ne oprim , macar o secunda, stiu, cer prea mult, dar totusi, in acea secunda e posibil sa observam fara sa depunem prea mare efort ca in jurul nostru, este un circuit , continu si infinit, la fel ca tot universul, fara inceput si fara sfarsit. Contradictoriu ? Sau abstract? Mi-e tot una , atat timp cat incerc sa va sfatui doar atat :

Traiti-va vietile , e singurul lucru pe care il avem in posesie cu adevarat !

Ma intorc , de data asta cu fata spre voi, si fac o bine meritata plecaciune pentru cititorii mei , semnand cu mult iubitul meu pseudonim :

Endorfinul…

Publicitate
 
9 comentarii

Scris de pe iunie 26, 2015 în De ale vietii

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Ma opresc

Si cum rareori ma abtin de la lupta dintre mine si gandurile mele, astazi m-am hotarat sa le exteriorizez din nou.

Imi imaginez un pas, pe care-l fac sau nu, depinde de starea pe care o am in acel moment. Prin o clipa si o sugrum cu dragostea pe care o am de oferit tuturor.Ni eu nu inteleg de multe ori acest sentiment, dar imi place sa iubesc, asta in cazul in care se numeste iubire. S-a filosofat destul pe aceasta teme si nu ma apuc eu acum de inventat din nou roata, doar ca, in viziunea mea, iubirea este acel ceva despre care nu vrem sa povestim. Nu facem asta din cauza ca nu putem sa o exprimam in cuvinte. Si-mi vine un gand in minte, destul de jucaus, ma strange in brate , ma mangaie si ma saruta. Mi-e suficient pentru a simti iubirea. Interesant nu? Un gand care ma iubeste sau mai degraba ma face sa inteleg cum este sa fii iubit. De ce am ales eu sa vorbesc despre iubire? Chiar nu stiu. Poate ca iubesc prea mult acel miraj in care traiesc, pentru ca, dupa cum stiti, traim un vis de fapt, care incepe atunci cand ne nastem si ia sfarsit in momentul in care murim. Parasim visul cu zambetul pe buze, sau cel putin eu unul asta mi-am propus sa fac. Zambesc de fiecare data cand simt nevoia sa fac acest lucru. Ma umple de iubire pana si un nenorocit de zambet. Nu mi-am pierdut mintile, cum ar spune societatea in care traiesc. Pentru ca, conform legilor sociale, nu avem voie sa zambim, intrucat se constata ca suntem nebuni. Nu stiu daca a-ti observat, dar omenirea, in general , si-a pierdut zambetul sau puterea de a zambi. Ne digitalizam tot mai mult, de la o zi la alta si practic distrugem esenta care ne face sa nu uitam ca suntem vii. Am ales sa traiesc si sa fac abstractie de totata evolutia din jurul meu. Este adevarat ca traim in secolul vitezei si totul se petrece foarte repede. Dar de ce atata graba ? Unde ne grabim? Mie-mi place sa ma opresc, sa-i vad pe toti cum se agita in jurul meu, iar eu ca o stana de piatra, ai privesc zambind, pentru ca eu nu ma grabesc deloc. Vreau sa gust foarte delicat din fructele vietii. Vreau sa ma doboare un necaz si sa ma ridice un eveniment frumos. Da, chiar asa, de necrezut, cam ciudat, stiu asta, dar …, am ales sa iubesc viata . Grabitilor, va doresc sa va impiedicati si sa va opriti. Cazand pe jos si privind in sus, privelistea este mult mai frumoasa. Aveti timp, in acel moment, de fapt aveti tot timpul din lume, sa priviti viata sa sa o savurati picatura cu picatura. E doar un strop de viu, care a mai ramas printre voi si care ar trebui sa nu-l lasati sa se scurga de aiurea. Picatura cade, se evapora, lasand nimic, un mare nimic, un spatiu gol, pe care nu o sa-l mai umpleti niciodata.

Si ma intorc la gandul meu despre care am mentionat mai sus. Ai intorc favorul si-l strang si eu in brate. Ai multumesc pentru fidelitatea cu care ma rasfata si-i intorc un zambet.

Acum, m-am oprit. Opriti-va si voi !

 
2 comentarii

Scris de pe martie 24, 2013 în De ale vietii

 

Etichete: , ,

Continuare (3)

In universul creat de ea, incepe prin a se gandi la cat de multe nereguli sunt in realitatea in care este nevoita sa traiasca. Cum oamenii urasc mai mult decat pot iubi, cum dragostea, are mereu cate un final tragic si atunci cand ajunge la intensitate maxima, ea nu face altceva decat sa se prabuseasca, datorita rutinei care nu uita niciodata sa si faca aparitia.

-Distrugand iubirea, sau lasand o sa se prabuseasca, oare ce fel de fiinte ne mai putem numi? se intreaba Roberta. Stiu ca in lume te nasti atat de pur si de curat fara nici o urma de rautate in tine. Cu cat inaintezi prin viata, te transformi si devii atat de negricios si plin de sentimente teribile, care lasa in urma ta, numai suferinta si tristete. Nu stiu de ce apar aceste tranfiguratii ale sufletului nostru. Practic, sufletul ar trebuie sa devina tot mai pur , cu cat inaintam prin viata, numai ca acest lucru ramane doar o teorie. Oricat de mult as incerca sa mi raspund la aceste intrebari, mereu as fi coplesita de aceleasi raspunsuri. Ne nastem suflete curate, pentru ca mai apoi sa devenim suflete mizere. Adica mereu am fost nevoita sa iubesc, atunci cand ma regaseam intr o relatie cu un barbat, iar drept rasplata, individul in cauza, ma lasa balta, fara explicatii, fara nimic si eu ramaneam din urma si trebuia doar sa ma gandesc la modalitati de a mi face curat prin inima, numai de dragul de a nu fi nevoita sa mi tai venele sau sa ma gasesc pe marginea vreunei cladiri inalte, din orasul meu, pregatita pentru a mi pune capat vietii. Si uite asa m am onisnuit eu, sa trec peste toate tampeniile astea, pentru ca altfel nu le as putea numi. Mereu alti oameni urmati de aceleasi sentimente pe care le investesc si mereu rezultatul este acelasi. Singuratatea. Da, singuratatea a ajuns sa mi fie o buna prietena. Ea ma intelege si ne am obisnuit amandoua, una cu cealalta. E cea mai buna confidenta a mea, mai ales ca nu mi cere nimic la schimb. Pot sa o urasc , pot sa o iubesc, ea ramane mereu alaturi de mine, ca o buna prietena ce mi este. Alaturi de ea, ma regasesc pe mine, imi descopar adevaratele valori ce mi apartin si pe care le las uneori sa zace in cine stie ce colturi ale sufletului meu. Ma rasfat printre gandurile mele si asta imi ofera cele mai orgasmice momente ale vietii mele. Sunt fericita cand de fapt sunt o singuratica si culmea, nu ma deranjeaza deloc acest lucru.

Ai zambesc si ei, imi iau ramas bun de la singuratatea mea, si mi continui drumul printre gandurile mele.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe februarie 16, 2012 în Roberta - picaturi de suflet

 

Etichete: , , , , ,