Perfecțiunea

Perfecțiunea imperfectă a naturii, îmi dezvăluie în fiecare clipă tablouri de o frumusețe ireală. Mă poartă pe meleaguri de nimeni știute și mă învață cum este să trăiești pentru o clipă într-o fărâmă de vis.

Ea mă îndeamnă să dau viață poveștilor nescrise care în lumea de astăzi e foarte greu să mai găsești adepții ce deschideau câte o pagină din infinitul de gânduri pe care cu drag le creez .

Ploile reci călduțe ale începutului de primăvară le așteptam mereu să mi curețe păcatele ascunse bine în sacul de cânepă găurit.

Fiori pe șira spinării mă încearcă atunci când caut fericirea absolută în orice și chiar daca nu am întâlnit- o până acum, tot nu am obosit.

Poveștile cu miros de pâine proaspăt scoasă din cuptor îmi colorează fereastra în fiecare dimineață de unde privesc cu sufletul la gură răsăritul de Soare ce-mi șoptește că încă o bună dimineața mă așteaptă.

Răcoarea nopților care îmi strânge pielea oprindu mi bătăile inimii pentru o clipă mă poartă prin labirintul perfecțiunii de mult căutată.

Întoarce te la originii .

Publicitate

 

Urlă

Uneori urlă tăcerea din spatele gândurilor negândite de mine, lăsând în urma ei un oarecare iz de amărăciune.

Stau sprijinit mereu între realitatea mizerabilă și grămezile de vise ce le tot adun și uit să mai șterg praful adunat din cauza nenorocitului de timp care se vinde tot mai scump.

Adun cu colțurile de șervețele învechite lacrimile ce se preling peste obrajii pe care necontenit îi tot întâlnesc în călătoriile mele și mă chinui în nopțile care nu-mi lasă somnul în tihnă, să le transform în bucățele de fericire .

Alerg tot mai încet pe potecile bătătorite de numai bocancii mei pe marginea cărora am lăsat semințe cu multă vreme în urmă de zâmbet, să aibă trecătorii ce culege în lunile de aprilie când primăvară încă nu știe dacă a venit sau dacă trebuie să plece .

Caut oamenii pe care îi aleg printr-o selecție extrem de riguroasă, alături de care să pot scrie povestea miraculoasă a oricui .

Revin imediat .

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 

Sfârșitul de Toamnă

Încercam să pictez un tablou tomnatic alegând culori din frunze uscate ruginii culese de pe pământul udat de ploile zilelor trecute. Inspir adânc un aer înecăcios și greoi când stau așezat la rădăcina stejarului bătrân intrat într-o adâncă hibernare.

Prefer frigul adus de sfârșitul de toamnă, când aleg să aștern pe pânza din fața mea acuarelă din gânduri atent alese. Mi-e atât de ușor să mă regăsesc în liniștea pe care pustiul acesta de anotimp mi-o oferă.

Mă delectez ascultând croncănitul de ciori vestitoarele nimicului care din când în când îmi mai aruncă câte o privire de parcă ar aștepta și ele ca și mine lăsarea întunericului peste aceasta lume ce poartă coroniță de mucegai .

Mi-au înghețat mâinile, dar ăsta e semn bun că încă sunt viu și mi pot continua lucrarea pe care intenționez să o așez pe unul din pereții îngălbeniți al bordeiului meu de la marginea pădurii.

Am adormit, pe scaunul putrezit de pictor bătrân și neputincios, unde am inceput a visa un vis de toamnă frumoasă, umedă, rece și plină de culoare, exact așa cum îmi place mie.

E paradoxal acest final de gând frumos pe care azi ți-l aștern cu aere de artist eșuat spre final de toamnă, lăsându- ți doar o clipă în care să privești și tu acest tablou minunat.

Va îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 

E vară

Pictam aruncând straturi de vopsea într-un abstract ce încerca a se lega frumos pe pânza din sufletul meu, unde încercam din răsputeri să reproduc peisajul de vară călduroasă uscată de un vânt ce ușor adie pe la picioarele mele.

Mă încurcam în mulțimea de culori ce îmi era la îndemână încercând să aleg pe cea potrivită. Și m-am oprit, am stat o clipă să-mi trag suflul, când am înțeles că de fapt nu sunt culorile potrivite. La fel cum nu exista perfecțiunea pe care o cauți în basmul în care ai ales să te încrezi. E totul plin de schițe , de drumuri neumblate, de povesti nespuse și de trăiri negrăite. E viață, până și vara când îți este atât de greu să respiri aerul greoi și fierbinte. E floare înflorită la tot pasul și fruct în copac, dar chiar și atunci când poți simți miros de mort rece și fără suflu e viață în jurul tău maii mult decât vezi.

E ciripit de pasăre pe ramură verde, vegheată de cer senin albastru ca marea înconjurată de liniște în zgomotul pe care inima ta îl provoacă când simți că trăiești.

Ești tu, mai bun decât ai putea fi vreodată, cu pielea scăldată în Soarele ce-ți încălzește trupul înghețat de atâta vreme.

E vară, încercam să-ți arăt asta în caz că nu erai atent.

Vă îmbrățișez cu drag , Endorfinul.

 

Metal ruginit

Priveam ascuns pe după cortina de flori din metal ruginit la ultimul om rămas, care pășea pe strada unde am așteptat întâiul tren. Lovea cu picioarele fiecare piatră învelită în pământul uscat care îmi amintea cât de mult timp a trecut de când nu am mai întâlnit nici măcar o urmă de ploaie.

Simțeam fiecare nod de aer ce-mi sugruma gâtul, atunci când doar o adiere de vânt îmi mai vizita nenorocita de fereastră pe care încă și azi tot amân momentul în care mă voi apuca să îi schimb balamalele vechi ce scârție ca o vioară neacordată la fiecare atingere.

Un doar metalic gri îmi înconjoară încăperea , de fiecare dată când ating câte un gând uitat pe raftul vechi și prăfuit unde și acum mă uit cu nepăsare la urmă de zaț de cafea acoperita de putregai.

Prin praf de rugină îmi spăl plămânii înnegriți de fumul tutunului ars de atâta amar de vreme. Amar e gustul ce îl simt acum când gust ultima rămășiță de primăvară aruncată din neglijență în jurul casei mele.

Încerc cu disperare să strig către cetățeanul care încă aștepta în gara de peste drum, dar cuvintele refuză să iasă din gura asta cusută cu sârmă de oțel învechit. Și mă resemnez, e mult prea limpede că metalul în care-mi țin inima învelită , a ruginit de mult.

Încă am răbdare, tăietorul de metale va alege într-o bună zi să-mi elibereze fiecare gând pe care entuziasm îl voi trimite spre fiecare.

Eliberează-te atunci când visezi frumos , la marginea munților din tărâmul gândurilor bune.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul .

 

Curățenie

Înghețasem într-un strop de fericire pură, întins pe nisipurile fierbinți ale lumii pe care necontenit o creez cu oricare unealtă am la îndemână.

Încercam din răsputeri să aranjez munții cu vârfurile lor de piatră acoperita de zăpadă, numai de dragul de a lăsa loc pădurilor de brad verde.

Tăceam ascuns în gândurile mele neșlefuite și ascultam nimicul pur care-mi umplea inima cu liniștea deloc apăsătoare.

Mă pregăteam să plec la război cu tot ce a mai rămas rău în jur, având doar mâinile mele îmbătrânite și goale pe post de arme. Fac asta pentru tine , tu sigur ai nevoie de o lume curată, în care să poți respira aer nepoluat și unde să mai poți întâlni oameni care îți zâmbesc fără strop de gând negru.

E purificarea de primăvară, cred că astfel îmi place să o numesc, iar păsările mi-au dat deja binecuvântarea de început al luptei.

Frigul pe care îl simt mă anunță că port în mine o frică pentru ceea ce va urma, dar ultima rază de Soare ce mângâie pământul mă îndeamnă să merg mai departe. E singurul stimul de care am nevoie pentru a înainta înspre idealul ce m-a adus până aici.

Uneori am senzația că mă satur de statutul de călător pe care drumurile lungi mi le-au dat, dar setea de viață frumoasă ce-mi usucă mereu gâtul îmi amintește că nu mă pot opri.

Azi m-am gândit să mai trec și pe la tine , cum am mai spus , e curățenie de primăvară, deci hai sa înaintăm împreună.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.