Ma intorc

M-am intors, mai batran ca niciodata, mai putin intelept decat am fost pana acum si totusi mult prea in varsta pentru o lume atat de tanara si necoapata. Nici nu ma gandesc sa mi pierd restul vietii ca sa o inteleg. Nu-i lumea mea, eu traiesc o alta lume. Am creat-o special pentru mine. Fiecare are lumea sa, dar asta e o alta poveste.

M-am intors si inca fac abstractie de sistemul mizerabil in care ma regasesc fara voia mea. Ma intorc la Soare , in fiecare zi privesc si il salut cu mare drag. Am destul loc in inima ca sa-l las sa mi inunde intregul trup. Sunt total detasat de tot ceea ce e in jurul meu, si nu, nu mi-am pierdut mintile, cel putin nu inca. Si iubesc, iubesc viata asta mizerabila in care traiesc. Nu stiu nici eu de ce, dar probabil ca gasesc un fel de dependenta in acest lucru. Imi plac adictiile, mereu am avut o multime. Sunt un ocean in care orice ai arunca , oricum nu vei mai gasi vreodata. Mult prea mare ca sa ma las purtat de noua ordine mondiala. Noua ordine, ce dragut suna, cand de fapt e ultima apocalipsa pe care o vom gusta. Prea obosit uneori ca sa mai explic tuturor cat de jegoasa e societatea in care traim. Oamenii nu mai au ganduri, iar gandurile nu mai au sentimente, de parca au avut vreodata. Dar e un fel de dulce amagire, la fel ca atunci cand pui biletul acele, norocosul, care ti va schimba definitiv viata, dar tocmai a trecut extragerea  si tu te intorci din nou la minunata viata de masinarie pe care o duci. Ai nevoie doar de combustibil ca sa poti merge mai departe. Si toate trec, cum au mai spus-o si altii, dar viata -i numai una din cate stim. Restul de vieti paralele sunt doar amagiri pe moment pana la marea finala.

Tu inca visezi la locuinta ta din vis, si la copii care se balacesc in piscina mult dorita, masina e parcata in garajul proaspat terminat iar banii, nu mai sunt de mult o grija pentru tine. Si-s doar iluzii dar tu stii bine asta pentru ca in fond, nici unul dintre noi nu cauta bani. Nu aduc fericirea si nici nu o intretin, am inca curajul sa va intreb pe fiecare in parte daca intradevar traiti viata la care a-ti visat inca de mici ?

Ma indoiesc ca voi fi coplesit de raspunsuri pozitive. Viata , e o gluma foarte serioasa, mi-a zis chiar Victor Hugo, probabil in momentul in care a realizat ca totul, dar absolut totul, e doar un iluzoriu, care se stabileste ca o samanta in interiorul nostru , dar care refuza sa mai devina acel copac, stivi voi copacul batran, simbolul intelepciunii. Vorbesc despre copaci, cu siguranta ca risc sa fiu arestat in aceste vremuri in care copacii au ajuns sa fie doar material industrial pentru mobila si multe altele. Dar cui sa-i pese ? Doar nu voi schimba de unul singur lumea. Cui ai pasa ?

Ma intorc printre voi, ca un muritor de rand, lasand deoparte toate visele pe care , la fel ca si voi le-am alimentat an de an si o voi face pana voi inchide ochii. Devin realist si deja e frig aici in lumea mea. Realitatea e cea mai urata fila de istorie scrisa vreodata . Nici nu-mi pasa daca nimeni nu se va regasi in acest post , oricum , stiu bine, toti suntem la fel. Picaturi, probabil de praf carate de stiu eu ce suflete mult mai evoluate decat am putea noi sa fim vreodata.

Ma intorc la dragoste , in fiecare zi cand vad cu porumbeii isi iubesc porumbitele si zambesc, cand ma gandesc ca oamenii au uitat de multa vreme ce vrea sa insemne acest sentiment sau ce naiba o mai fi . Sa iubim ? Da . Iubim exact tot ceea ce ne va duce cu pasi repezi spre mult asteptata apocalipsa. Nu exista sfarsitul lumii , cum nu exista nici inceputul ei, nu fac dezbateri religioase si nici nu analizez teme stiintifice. Dar , e de ajuns sa ne oprim , macar o secunda, stiu, cer prea mult, dar totusi, in acea secunda e posibil sa observam fara sa depunem prea mare efort ca in jurul nostru, este un circuit , continu si infinit, la fel ca tot universul, fara inceput si fara sfarsit. Contradictoriu ? Sau abstract? Mi-e tot una , atat timp cat incerc sa va sfatui doar atat :

Traiti-va vietile , e singurul lucru pe care il avem in posesie cu adevarat !

Ma intorc , de data asta cu fata spre voi, si fac o bine meritata plecaciune pentru cititorii mei , semnand cu mult iubitul meu pseudonim :

Endorfinul…

Publicitate

 

Omul

Acum trei sau patru saptamani, un profesor de arte din orasul meu, m-a rugat sa-i invelesc un trandafir intr-o coala mare de hartie alba, astfel incat sa nu se vada ce se afla in cornetul rezultat. Am schitat un zambet, ce-i drept si i-am aranjat omului trandafirul in cauza exact asa cum a dorit el. In urma cu trei zile, omul, sau dom ‘profesor , a revenit doar sa ma viziteze. Se putea observa ca servise probabil un pahar sau doua in acea zi. L-am intrebat , care a fost motivul ascunderii acelui trandafir si daca a avut vreun efect asupra persoanei care l-a primit. Omul, mi-a raspuns:

– V-am spus sa-mi ascundeti trandafirul in coala de hartie pentru ca-mi este rusine sa merg pe strada cu flori in mana. Numai ca, adevarul este altul. Floarea invelita, era menita tocmai ca sa transmita urmatorul mesaj : Frumusetea ascunsa !

Am ramas putin pe ganduri, chiar nu m-am gandit niciodata la acest lucru. Foarte frumos spus si cu siguranta produce o amintire de neuitat persoanei care-i intelege mesajul ascuns. I-am strans mana omului, trecut de saizeci de ani si i-am multumit pentru lectia pe care mi-a dat-o in acea zi. M-a rugat zambind, sa-i ofer o floare aruncata la gunoi. Si imediat am scos un trandafir proaspat si i l-am oferit. Omul , l-a luat in mana, la dus la o distanta mica de nas si l-a mirosit. Mi-a zambit si mi-a spus :

– Nu pot oferi o floare care nu are miros, pentru ca ea, nu poate semnifica nimic. Ea nu reda o parte din mine. Eu vreau doar o floare aruncata, care simbolizeaza frumusetea moarta, la fel ca si oamenii care treg pragul unei varste si intra intr-o continua schimbare, nu foarte agreata de toti. Am ramas foarte placut surprins de reactia omului si i-am raspuns cu un zambet.

S-a apropiat de usa si inainte de a pleca imi spune: „Spui ca iubesti pasarile, dar le tii captive intr-o colivie. Spui ca iubesti cainii, dar ai tii legati intr-un lant. Spui ca iubesti florile, dar le tai si le arunci intr-o vaza. Atunci cand imi spui ca ma iubesti, ma ia cu frica !!! ”

Nu cred ca voi uita vreodata aceste cuvinte. M-au impresionat profund. Sunt vorbe mari ale unui artist fracez, din cate am inteles de la om. Si culmea ironiei, exact in acest moment, domnul profesor a intrat pe usa magazinului meu de flori, spunandu-mi : Sunteti exact la jumatatea drumului meu. Cand plec de acasa dimineata sunt trist, iar cand ma intorc de la scoala sunt obosit. Dar, in tot acest drum pe care-l parcurg zilnic, ma opresc si va privesc florile. Ma fac sa uit de tot si de toate. Faptul ca sunteti aici si existati, ma fac fericit, in fiecare zi din viata mea . Va multumesc !

Iar eu acum , stau in fata acestui monitor, sunt dus tare de tot pe ganduri  si ma gandesc la faptul ca, omul , mi-a zis ca se bucura de bucuria celor din jurul sau.

Concluzia mea: Aceasta este adevarata fericire ! NU o mai cautati, ea este mereu in jurul vostru, in ochii fiecarui om care va raspunde la un zambet !

 

Ma pierd

M-as fi pierdut pe acel drum pe care ne pierdem cu toti intr-un moment al vietii. Si mi-ar fi placut , jur ca mi-ar fi placut sa ma pierd. Ai aprofundat vreodata acest concept de pierdere de sine ? Probabil ca da sau poate ca nu, dar ar trebui sa incerci sa te pierzi, macar o singura data. Eu o numesc purificare. Suna atat de placut pentru urechile mele satule de zgomotul vietii complexe. Ma satur de cotidianul in care traiesc uneori si atunci, imi place sa ma pierd. Sa uit tot, ma resetez, imi sterg memoria si ma trezesc ca un copil nou nascut in aceasta Lume. Ai iert pe toti si mai intai ma iert pe mine, cu toate ideologiile mele. Si apoi, ies in lume, privesc in jur fiecare amanunt, masor orice detaliu si zambesc tuturor. Este o terapie pe care imi place sa o repet. Pot fi numit ciudat, pentru ca rareori reusesc sa ma incadrez in bine definitele legi sociale. Prefer sa urmez legile morale, ma fac sa ma simt viu si sa traiesc cum ar trebui sa traim cu totii. Ne bazam pe instinctele noastre, ma refer aici la cei care inca nu si le-au pierdut de tot. Si tocmai aceste instincte, au ajutat la perpetuarea speciei noastre. Simturile dispar in aceasta noua era si stropul de viata din noi, se va prelinge pe ultimul pahar de umanitate uitat pe masa unei societati pe cale de disparitie. Si uite asa, ma lupt cu acest sistem mizerabil, pe care sunt nevoit sa-l suport de vreo trei decenii de acum. Am ales sa-mi iubesc tara, sau farama care a mai ramas din ea, cu toate ca stiu ca ei nu-i pasa de iubirea mea filosofica, as numi-o eu, dar cu toate astea, raman incapatanat si fidel principiilor in care am fost educat.

Si da, este adevarat , lucrez la un roman de vreo trei ani, care parca nu se mai termina parca si despre care toata lumea ma intreaba daca am ajuns la finalul sau. Inca nu dragii mei, dar nu ma las batut. Am reusit sa adun o suta cincizeci de pagini pana acum si parca inca nu ma lasa inima sa-l finalizez.. Vreau sa fie urma pe care o las pe acest drum al vietii mele si din acest motiv continui sa-l imbunatatesc.

Astazi, m-am pierdut de tot si de toate si lucrul cel mai bun pe care l-am putut face, a fost sa impartasesc aceasta experienta si voua.

Va declar pierduti !

P.S. Nu uitati sa zambiti. Indiferent de cursul acestei zile, incepeti sa zambiti !