RSS

Tag Archives: traieste-ti visele

Gând

IMG_20190512_133935-EFFECTS
Crezi că ai putea să-ți amintești clipele în care te îndreptai spre povestea pe care doar tu o știai, atunci când te trăgeau de mâneca toți cei care-ți vroiau binele în felul lor, dar tu cu încăpățânare ai ales sa te supui doar sentimentelor care te împingeau tot înainte?
Mai ții minte fiecare dezamăgire care te-a pus la pământ, strângându-te de gat, lăsându-ți nici măcar un strop de aer, care te-a construit exact așa cum ești în acest moment?
Tu ai continuat să privești înspre numai drumul tău, în care credeai cu toată ființa ta, știind că într-o oarecare zi vei găsi puterea necesară pentru a zâmbi oricui, până și celor care ți-au stat în cale.
Înțelegi acum că toate au avut un rost atât de bine definit, ele ți-au lăsat cicatrici, care probabil niciodată nu vor dispărea, dar cum ai mai fi tu astăzi ceea ce ești dacă nu ai putea privi în oglindă, firmiturile trecutului tău, care au desenat atât de frumos povestea pe care ți-o citești singur în prag de seara la lumina cerului întunecat?
Știam că uneori vei încerca să renunți la tot, numai să știi că nu ești nevoit să treci prin toate astea, dar omule, oricum nu ai fi avut mai mult timp decât ți sa oferit încă din clipa când te-ai născut.
Voi crede mereu în tine, chiar dacă nu te cunosc și voi privi fiecare urmă pe care o lași pe drumurile unde alegi să pășești cu încredere spre gândul care te-a adus mereu tot mai aproape de sufletul tău. Te-am susținut din lumea umbrelor fără să-ți dai vreodată seama, știind că într-un anume moment din viața ta, vei începe din nou să crezi în tine.
Îmi este de ajuns atunci când te privesc cum iți trăiești cu intensitate profundă fiecare strop de viață, fără o firmitură de regret și chiar așa este, tu nu trebuie să dai nimănui socoteala , iar visele tale iți aparțin numai ție. De asta te indemn mereu sa-ți urmezi inima, să fii mai bun cu tine, pentru că nu e vina ta, indiferent de ce anume s-ar putea întâmpla, eu știu că tu vei reuși și vei zâmbi la fiecare gând pe care îl vei auzi cum se așterne în sufletul tău de învingător.
Astăzi, am vrut doar să-ți trimit un gând bun, oricine ai fi tu și să-ți reamintesc că orice iți dorești bun, ai sa apuci a trai.
Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

Advertisements
 
4 Comments

Posted by on May 19, 2019 in De ale vietii, Uncategorized

 

Tags: , , , , , ,

Aprilie

Am ales doar o clipa pentru azi și numai pentru tine, chiar dacă lumea ta nu a fost atinsa de ploile lui Aprilie, m-am gândit sa-ți desenez măcar un zâmbet, voi folosi doar buzele tale, care uneori pot găsi curajul sa rostească un gând bun oricărui trecător.
Ti-am înțeles frustrările atât de nejustificate, pentru ca universul tău , e numai pentru tine, iar unde ești tu este și Soarele, care parca încearcă de la prima ora a dimineții sa te împingă spre o zi minunata în care ai putea sa fii tu.
Pășeam și eu alături de tine, păstrând o distanta decenta , nu vroiam sa-ți privesc goliciunea din suflet atât de aproape, de asta-ți și las mereu câte o pătură de zâmbete cu care sa te poți înveli în zilele când vântul alege sa bată mai mult decât ești tu obișnuit.
Nu e prăpastie peste care sa nu poți sari ca un atlet ce tocmai a finalizat și ultima cursa iar când ma gândesc ca nu ai nevoie de nimic altceva în afara de tine, îmi umplu inima cu bucurie chiar și în nopțile mele de coșmar.
Dar azi avem grija de tine, unul de altul, la fel ca roua dimineții care și sărută mereu florile și le lustruiește pentru o noua zi.
Si te înțeleg atât de bine când stai și privești în oglinda încercând a înțelege unde ai greșit când ai ales sa renunti numai de dragul confortului oferit de banalul ce ți-a infectat restul de viata. E ușor sa dai la o parte tot , sa începi din nou a scrie poveștile prin care alergi ca un nebun ce a omis sa si ia medicamentul. Dar ce ar fi rău în asta, când pana și eu omit a ma trata de nebunia ce alimentează nebunul din mine, mai ales atunci când decid sa merg mai departe spre fericirea absoluta ce-mi aparține.
Privește în tine, de fiecare data când simți ca te pierzi de oricare ar fi idealul tău și vei găsi , iți garantez, răspunsul la cele mai paradoxale întrebări pe care ți le-ai putea pune. Mereu soluțiile au zăcut în tine, crezând ca ești părăsit de norocul ce nici măcar nu exista și chiar nu ai avea nevoie de asta, când tu ești scăparea a tot ce te poate alerga.
Acum înțelegi de ce te forțez atât de des sa crezi tot mai mult în tine, pentru ca știu cum omul din tine te poate sprijini în oricare situație ai putea sa te regăsești. El nu o sa-ți ceara niciodată socoteala pentru nimic.
Asa ca asuma-ți riscuri, gusta adrenalina pe care necunoscutul ți-o oferă gratuit în fiecare secunda în care alegi sa faci ceva și pentru tine. Ti-am mai spus cât de scurta poate fi povestea ta, tocmai de asta ași vrea sa te vad ca vei închide ochii zâmbind , învăluit de bucuria pe care simplul fapt ca ai fost tu, ți-o poate oferi.
Trăiește și azi, ca și cum maine ar refuza sa se mai întâlnească cu tine, e foarte posibil sa-ți placa ce ai sa vezi, în ultima zi, în care ai ales sa te supui doar ție. Iar capul lasă-l sus , oricât de greu ți-ar fi, vei înțelege ca numai tu poți schimba orice amintire de trecut nu foarte plăcut în doar al tău vis frumos.
Trăiește cu tine, dar trăiește frumos și nu privi niciodată înspre înapoi.
Eu cred în tine, mai ții minte acum cum este sa auzi asta ?
Va îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 
2 Comments

Posted by on April 3, 2019 in De ale vietii

 

Tags: , , , , , , , ,