Ma intorc

M-am intors, mai batran ca niciodata, mai putin intelept decat am fost pana acum si totusi mult prea in varsta pentru o lume atat de tanara si necoapata. Nici nu ma gandesc sa mi pierd restul vietii ca sa o inteleg. Nu-i lumea mea, eu traiesc o alta lume. Am creat-o special pentru mine. Fiecare are lumea sa, dar asta e o alta poveste.

M-am intors si inca fac abstractie de sistemul mizerabil in care ma regasesc fara voia mea. Ma intorc la Soare , in fiecare zi privesc si il salut cu mare drag. Am destul loc in inima ca sa-l las sa mi inunde intregul trup. Sunt total detasat de tot ceea ce e in jurul meu, si nu, nu mi-am pierdut mintile, cel putin nu inca. Si iubesc, iubesc viata asta mizerabila in care traiesc. Nu stiu nici eu de ce, dar probabil ca gasesc un fel de dependenta in acest lucru. Imi plac adictiile, mereu am avut o multime. Sunt un ocean in care orice ai arunca , oricum nu vei mai gasi vreodata. Mult prea mare ca sa ma las purtat de noua ordine mondiala. Noua ordine, ce dragut suna, cand de fapt e ultima apocalipsa pe care o vom gusta. Prea obosit uneori ca sa mai explic tuturor cat de jegoasa e societatea in care traim. Oamenii nu mai au ganduri, iar gandurile nu mai au sentimente, de parca au avut vreodata. Dar e un fel de dulce amagire, la fel ca atunci cand pui biletul acele, norocosul, care ti va schimba definitiv viata, dar tocmai a trecut extragerea  si tu te intorci din nou la minunata viata de masinarie pe care o duci. Ai nevoie doar de combustibil ca sa poti merge mai departe. Si toate trec, cum au mai spus-o si altii, dar viata -i numai una din cate stim. Restul de vieti paralele sunt doar amagiri pe moment pana la marea finala.

Tu inca visezi la locuinta ta din vis, si la copii care se balacesc in piscina mult dorita, masina e parcata in garajul proaspat terminat iar banii, nu mai sunt de mult o grija pentru tine. Si-s doar iluzii dar tu stii bine asta pentru ca in fond, nici unul dintre noi nu cauta bani. Nu aduc fericirea si nici nu o intretin, am inca curajul sa va intreb pe fiecare in parte daca intradevar traiti viata la care a-ti visat inca de mici ?

Ma indoiesc ca voi fi coplesit de raspunsuri pozitive. Viata , e o gluma foarte serioasa, mi-a zis chiar Victor Hugo, probabil in momentul in care a realizat ca totul, dar absolut totul, e doar un iluzoriu, care se stabileste ca o samanta in interiorul nostru , dar care refuza sa mai devina acel copac, stivi voi copacul batran, simbolul intelepciunii. Vorbesc despre copaci, cu siguranta ca risc sa fiu arestat in aceste vremuri in care copacii au ajuns sa fie doar material industrial pentru mobila si multe altele. Dar cui sa-i pese ? Doar nu voi schimba de unul singur lumea. Cui ai pasa ?

Ma intorc printre voi, ca un muritor de rand, lasand deoparte toate visele pe care , la fel ca si voi le-am alimentat an de an si o voi face pana voi inchide ochii. Devin realist si deja e frig aici in lumea mea. Realitatea e cea mai urata fila de istorie scrisa vreodata . Nici nu-mi pasa daca nimeni nu se va regasi in acest post , oricum , stiu bine, toti suntem la fel. Picaturi, probabil de praf carate de stiu eu ce suflete mult mai evoluate decat am putea noi sa fim vreodata.

Ma intorc la dragoste , in fiecare zi cand vad cu porumbeii isi iubesc porumbitele si zambesc, cand ma gandesc ca oamenii au uitat de multa vreme ce vrea sa insemne acest sentiment sau ce naiba o mai fi . Sa iubim ? Da . Iubim exact tot ceea ce ne va duce cu pasi repezi spre mult asteptata apocalipsa. Nu exista sfarsitul lumii , cum nu exista nici inceputul ei, nu fac dezbateri religioase si nici nu analizez teme stiintifice. Dar , e de ajuns sa ne oprim , macar o secunda, stiu, cer prea mult, dar totusi, in acea secunda e posibil sa observam fara sa depunem prea mare efort ca in jurul nostru, este un circuit , continu si infinit, la fel ca tot universul, fara inceput si fara sfarsit. Contradictoriu ? Sau abstract? Mi-e tot una , atat timp cat incerc sa va sfatui doar atat :

Traiti-va vietile , e singurul lucru pe care il avem in posesie cu adevarat !

Ma intorc , de data asta cu fata spre voi, si fac o bine meritata plecaciune pentru cititorii mei , semnand cu mult iubitul meu pseudonim :

Endorfinul…

Publicitate

 

Omul

Iar sunt eu, la geamul meu si din nou privesc cu decurg lucrurile in aceasta zi de aprilie fara nici o semnificatie anume. Oamenii abiau s-au trezit, unii mai morocanosi decat ceilalti. Rareori se mai strecoara printre multime cate u n zambet din tipul celor care fac diferenta. Vad papuci colorati , parca din ce in ce mai colorati, semn ca totusi omenirea nu este pierduta. Iar eu, chiar , eu ce mai fac oare? Nu mai stiu de ceva vreme raspunsul la intrebarea asta. Nu ma intreaba nimeni ce fac eu, cu toate ca uneori as avea nevoie sa fiu intrebat . Cu toate ca de cele mai multe ori sunt eu cel care pune intrebarile, mai simt nevoia de a fi intrebat. Vorbesc in general sau as vrea sa vorbim despre viata, in starea ei nefinisata. Si despre zilele alea in care puteam zambi , fara sa fim intrebati de cei care se aflau in jurul nostru, de ce zambim. Avem nevoie de provocari, pentru a termina ascensiunea pe calea succeselor noastre sau ale idealurile pe care ni le-am propus. Dar de unde sa mai vina provocarile daca stam izolati intre cei patru pereti ai incaperii in care suntem acum. Vrem aventuri, in care sa ramanem cu cicatrici, semn ca am avut ceva actiune, semn ca traim. Vrem muzica sa rasune peste tot in jurul nostru si avem nevoie de tot mai multe zambete. Dorim sa mai facem abstractie de banii pe care-i avem sau nu. Mie personal nu mi-au adus niciodata un zambet si nici nu o sa-mi aduca vreodata. Cu sau fara ei, nu pot cumpara esentialul pentru care traiesc. Vreau multa natura, m-am saturat de viata din orasele astea supra aglomerate. M-am saturat sa privesc cum sunt arhipline terasele mall-urilor , de oameni care nu fac nimic altceva decat sa ruleze la nesfarsit aceleasi prostii de care probabil nici ei nu sunt constienti ca s-au saturat. Ma uit la ei cu dispret, pentru ca stiu ca statulul lor social nu face nici o diferenta. Practic, ei nu exista in aceasta lume. Sunt doar o imagine in care isi investesc toti banii si toate eforturile pentru a o mentine. Am tot dreptul sa-i numesc marlani si nu-mi cer scuze daca am ofensat vreunul din cititorii mei, cu toate ca, cred ca multi imi vor aproba teoria. Chiar ma gandeam, daca as inchide toate terasele si mall-urile, oamenii acestia, oare ce ar face, cum si-ar mai petrece sfarsitele de saptamana ? Si zambesc , pentru ca asta-mi face mie bine. Parca ai si vad cum vor sta in fata darapanaturilor, gandinduse: Oare incotro ?

Si-mi bate deja Soarele in geamul meu, plesnindu-ma peste fata de parca am eu vreo vina ca El este atat de departe de mine si nu pot sa-i fac din mana, dar ai zambesc si Lui. El stie ca am nevoie de caldura sa pentru ca eu sa pot continua aceasta zi. Am observat ca depind de El. Si florile mele ai multumesc pentru caldura gratuita pe care le-o trimite in fiecare zi. Si uite cu este sa oferi fara sa ceri nimic in schimb. Un soare, trimite caldura si lumina tuturor celor din jurul Sau. Florile infloresc, oamenii parca incep sa prinda viata si totul decurge atat de natural. Nimeni nu cere nimic, pentru ca atunci cand florile infloresc , ele o fac pur si simplu.

Noi de ce nu o facem? Probabil pentru ca noi suntem oameni. Si daca ar fi sa despic omul in mii de bucati, ar trebui sa am cel putin o mie de vieti sa pot termina tot ce am de spus referitor la oameni. Omul e una din greselile celui care l-a creat. Este o eroare practic. Pentru ca omul nu este bun. Si cei care sustin ca sunt, se ascund dupa deget. In sufletul fiecarui om, se afla o sursa infinita de rautate si egoism. Am ajuns sa-mi doresc ca specia mea, sa fie pe cale de disparitie. Iar acest proces oricum a inceput de multa vreme, dar eu simteam nevoia sa spun asta. Si sunt si eu din aceeasi specie si sunt rau si egoist si crud si nu-mi place deloc asta. Iar filosofiile de genul, schimbarea vine din intriorul fiecruia, sunt doar filosofii. Nu exista schimbare, pentru ca asa am fost conceputi. Ne putem schimba hainele, stilul de alimentatie, masina , locul in care locuim sau mai stiu eu ce. Dar caracterul infect care predomina in adancurile fiecarui om, va fi mereu acolo, pregatit sa iasa la suprafata. Am cunoscut mii de oameni pe parcursul scurtei mele vieti si din acest motiv, imi sustin teoria de mai sus.Omul este un microb care se auto distruge in timp ce distruge tot din jurul sau.

Cu toate astea continui sa zambesc, e masca aia de care nu scap niciodata , oricat de mult mi-as dori sa fac asta.

Semnat, Endorfinul.

 

Ecou si egoism

Taci ! M-am saturat sa te tot aud. Esti un ecou de care nu reusesc sa scap. In golociunea mea, abia ma regasesc si tu Ecoule, ma urmaresti pretudindeni, pas cu pas , de parca ai trai odata cu mine aceeasi viata. Tu nu existi, tocmai acest argument ma indeamna sa nu mai cred in tine. Dispari pentru totdeauna in imaginatia celui care te-a nascocit. Degeaba te invarti fara rost in jurul meu, pentru ca oricum nu te pot vedea, nu te aud si nici macar nu-mi doresc sa fac asta. Pleaca, oriunde vrei tu , pentru ca nu depinzi de nimeni. Esti doar un ecou ratacit pe aceasta lume.

Si in felul acesta imi mai pierd o zi din minunata mea vietisoara, ceratandu-ma cu un Ecou, pe marginea prapastiei dintre real si fictiv. De multe ori ma pot afla la aceasta granita dintre mine si el. Acel moment in care strigi, si nu-ti mai raspunde nimeni, cu toate c a ti-ai dori acest lucru. Sa poti trimite un sunet care se propaga in aer si se intoarce tot mai cizalat spre tine. Dar uite ca nu se mai intoarce nimeni. Sunetele se pierd in aer, culorile devin tot mai pale si picaturile de viata se scurg tot mai repede din trupurile noastre, lasandu-ne izbiti pe marginea unei borduri ai oricarei strazi de unde vreti voi. Si ne gandim, oare la ce sa ne mai gandim, pentru ca de-a lungul timpurilor, au tot aparut filosofii care singura lor menire a fost sa gandeasca pentru noi. Oamenii, au renuntat de mult la ganduri, pentru ca nu mai au timpul necesar. Nu mai au timp ? Dar oare unde e timpul? Sau ce legatura are timpul cu noi? Hai sa-l definim. Timpul, este doar un ecou, care niciodata nu se termina si nu mai revine in veci. Timpul este egoismul pur, in stare bruta. Timpul, este momentul in care intoarcem spatele cuiva din orice motiv, chiar si unul banal. Timpul este tocmai acel moment in care nu ne mai regasim. Momentele, mereu vin si pleaca. Nu ne mai intalnim cu ele niciodata. Asa ca , timpul acesta , este doar ceea ce traim intens, acea clipa pe care o prinde doar pentru a o trai. Timpul este fulgul de zapada pe care il tinem in mana si atunci cand credem ca am reusit sa-l privim, el dispare, topindu-se, revenind la originea lui, in pamant.

In concluzie, egoistul asta pe care l-am ridicat eu astazi in slavi, ar trebui trait cu aceeasi intensitate cu care el dispare tot mai repede.

Sa fim egoisti pentru a ne trai Egoistul !

 

Rasarit de Soare

Stii, uneori ma satur si eu sa mi mai joc rolul. Se intampla sa dau si eu de momentele alea in care imi vine sa inchid cutia cu ganduri si sa fug in Lume. De fapt incerc sa ma pierd de oameni. Am ajuns la concluzia ca oamenii nu sunt pe gustul meu uneori. Pot fi doar un ciudat uneori care se inchide in cochilia lui si se apuca de impletit sosetele pentru copii sai, in zaul meu, pentru ideile mele. Nu-s deprimat, pentru ca am uitat de mult semnificatia acestei stari. Dar uneori ,arunc in jurul meu cu praf de endorfina, incat uit ca mai trebuie sa pastrez si pentru mine. Iar acest lucru ma epuizeaza. Raman fara puteri si chiar imi pierd echilibrul. Si asa traim intr-o lume extrem de instabila, iar mersul pe sarma ma face sa trec de la o stare la alta tot mai des. Pentru cei care mai cunosc traficanti de endorfina, va rog contactati-ma. Am mare nevoie de ea in aceasta perioada. Ma gasesc mai mereu pe marginea prapastiei, unde stau si privesc in jos spre golul care nu se mai umple. Ascult sunetul vantului care ma indeamna sa pasesc spre neantul care se asterne in fata mea si-i intorc spetele fara sa stau pre mult pe ganduri. E atat de multa viata in jurul meu incat parca nu ma mai satur de trait. Dar este epuizant, chiar si pentru mine, generatorul de fericire ce sunt. Cand mai treceti prin gandurile mele, mai uitati si voi cate un strop de fericire. Mi-ar place sa consum fericirile altora. Si nu as face-o din egoism, ci pur si simplu mi-e atat de sete sa beau un strop de zambete. Suna a poveste de sinucigas, dar nu e deloc asa. Posibil sa ma arunc pre tare in valul vietii si de asta de multe ori imi vine ceva mai greu sa ies la suprafata. Dar ca si voi, cei impreuna cu care impart Lumea, respir acelasi aer si merg pe aceleasi drumuri, sunt viu, iar acest lucru nu se va schimba mult prea devreme. Mi ar face placere sa mi termin si cartea , dar lipsa de endorfina ma tine de ceva timp pe loc. Inaintez inapoi de multe ori si pasii spre inainte ai gasesc tot mai greu. Vezi , nu stiu daca intelegi acest dute-vino din care am fost eu creat. Ma contrazic chiar si pe mine, atat de dificil pot fi si totusi lumea spune ca sunt un om bun. Atunci cand cauti un critic al vietii, tocmai l-ai gasit scriind aceste randuri. Imi plac aprecierile in care ma spala cei din jur, dar la ce folos daca incep atat de multe si majoritatea raman in stadiul de proiect. Construiesc drumuri pe care le ofer altora , in loc sa-mi pastrez si pentru mine macar unul singur. Lucrez in aceasta fabrica de drumuri de cand ma stiu, iar toti cei care au mers pe ele, nu s-au mai intors niciodata macar sa-mi spuna ca drumul a fost placut. Ma gasesc zambind singur, ca un om cu probleme psihice ce as putea fi. Dar nu sunt. Cel putin nu inca.

Chiar ma gandeam la o chestie destul de interesanta pentru mine. Nu am mai vazut de foarte mult timp un rasarit de Soare. Te incarca din cap pana in picioara cu esenta de viata. Si uite ca acest lucru este un mare regret de al meu. Cred ca de asta sunt in aceasta balanta.

Vreau un rasarit de Soare numai al meu. Suna egoist ? Acum , chiar sunt !

Hai sa vedem cum rasare Soarele ! Maine renunt la cateva clipe de somn pentru acest ritual ! Sa ploua cu raze de Soare peste toti !

 

Continuare ….

Ma gandeam cum ar fi sa pot construi o punte, mentala, intre mine si restul lumii. Sa caut fiecare particula care alcatuieste viata si sa o adun intrun strop de gand. Un gand de orice fel, fie bun sau rau sa am doar un gand , pe care sa l tin strans in pumnul mainii mele stangi. Sa pot avea o mana atat de cuprinzatoare, incat sa pot acapara un Univers intreg, cel fara limite. Care uneori pot insemna multe sau alteori pot fi doar un nimic. Sunt aceleasi limite dintre noi si realitatea pe care se spune ca o traim. Dar, oare poate fi reala aceasta lumea, fiea ea fizica sau pur si simplu spirituala.

Si astfel, rasunau in minitea Robertei, gandurile pe care incerca sa le ordoneze intr un sir cat de cat palpabil. Erau sentimente si trairi pe care le uitase de ceva timp in urma. Incerca sa-si puna intrebarile pe care fiecare dintre noi ajunge sa si le puna. De cele mai multe ori, ele nu au un raspuns. Sunt pure intrebari care se traiesc si care lasa mereu, mostenire, alte intrebari fara raspuns.

Incepea sa devine agitata si inima ai batea cum nu o mai facuse niciodata, de parca vroia sa i paraseasca trupul Robertei. Incerca sa se controleze , dar nu reusea.