RSS

Tag Archives: travel

Crezi ?

Te-am întrebat de nenumărate ori, de ce iți faci mereu atât de multe griji, când știi prea bine, ca ele doar vin și pleacă,la fel ca orice ploaie , pe care o șterge din sufletul nostru, oricare apariție a Soarelui. Depinzi atât de mult de clipele în care alegi sa-ți plângi de mila la apariția oricărei tentativa de necaz, ca și cum ar fi prima oara când ai întâlnire cu astfel de trăiri. Erai atât de protejat, de orice gând bun ai alege sa guști în prag de nenorocire, încât pana și tu credeai ca poți fi de neatins.
Te-am purtat mereu pe cărările numai de mine știute, având ca destinație finala cina pe care urma sa o ai cu tine însuti , la masa cu lumânarea aprinsa, unde vei avea tot timpul din lume sa alegi ceea ce vrei sa fii. Poveștile nu s-au scris niciodată singure, au fost mereu nevoie de cei ca tine, pregătiți sa-și asume oricare risc ar implica materializarea visului în care ți-ai lăsat mereu frânturi din inima ta.
E atât de minunat sentimentul care te încearcă atunci când te lași purtat de valurile marii care te au mângâiat și te au împins mereu înspre țărmuri necunoscute de sufletul tău , dar pe care le-ai gustat cu o pofta nemaiîntâlnita de viata.
Știu cât de mult ți-au plăcut poveștile cu final fericit, dar o făceai mereu din perspectiva cititorul, alegând confortul pe care ți-l oferă ceea ce știai deja.
Ti-as spune sa te pierzi de turma, oricum vei face numai ce vrei tu, dar cel putin pentru o clipa, gusta din starea pe care necunoscutul ți-o poate oferi atunci când te pierzi de ghidul ce avea ca unic scop sa-ți controleze pana și ceea ce ți-a mai rămas din nenorocita asta de viata.
Privește în sus și numai înainte, de fiecare data când începi a simți ca se apropie momentul în care vei începe sa crezi în ceea ce te face sa fii tu.
Sunt mult prea multi cei care vor încerca sa-ți pună piedici numai de dragul suferinței cu care i-ai putea alimenta acea sete de eșec, de care ei depind atât de mult.
Oferă-ți satisfacție doar ție, de fiecare data când descoperi câte un vis de al tău ce pare atât de mare și imposibil de realizat. Vei fi atât de plăcut surprins , de lucrurile bune care vor veni în ajutorul tău, conturând oricare gând alegi sa-l folosești în taina, atunci când devii ne neoprit în numai a ta visare.
Probabil ca vei încerca sa ma condamni, spunându-mi ca visătorul din mine exagerează cu îndemnurile lui, dar chiar și asa, voi continua mereu sa te împing tot mai mult spre drumul ce duce către tine.
Si crede tot mai mult, în oricare alegere decizi sa crezi, tu nu trebuie sa te explici nimănui, pentru ca mereu, a fost vorba numai de tine, iar eu, eu am ales sa te privesc zâmbind , indiferent de gândurile negre cu care te vei întâlni, având ca unic scop sa te întoarcă de pe drumul tău . Pășește cu încredere, fără sa privești înapoi, în cel mai rău caz, te vei întâlni cu stări pe care numai tu le poți simți.
Eu cred în tine, mereu am făcut asta, de aia iți și spun ca începând de azi, dacă ai crede cel putin pentru o clipa în tine, vei înțelege cine ești tu de fapt. Astăzi, te provoc sa faci tot ceea ce ai visat de când ești tu.
Ramai cu bine, chiar și azi , indiferent de starea pe care o ai în acest moment în care ai ales sa-mi dai și mie, doar o fărâma din timpul tău.
Va îmbrățișez cu drag , Endorfinul.

 
8 Comments

Posted by on March 19, 2019 in De ale vietii, Uncategorized

 

Tags: ,

Ma intorc

M-am intors, mai batran ca niciodata, mai putin intelept decat am fost pana acum si totusi mult prea in varsta pentru o lume atat de tanara si necoapata. Nici nu ma gandesc sa mi pierd restul vietii ca sa o inteleg. Nu-i lumea mea, eu traiesc o alta lume. Am creat-o special pentru mine. Fiecare are lumea sa, dar asta e o alta poveste.

M-am intors si inca fac abstractie de sistemul mizerabil in care ma regasesc fara voia mea. Ma intorc la Soare , in fiecare zi privesc si il salut cu mare drag. Am destul loc in inima ca sa-l las sa mi inunde intregul trup. Sunt total detasat de tot ceea ce e in jurul meu, si nu, nu mi-am pierdut mintile, cel putin nu inca. Si iubesc, iubesc viata asta mizerabila in care traiesc. Nu stiu nici eu de ce, dar probabil ca gasesc un fel de dependenta in acest lucru. Imi plac adictiile, mereu am avut o multime. Sunt un ocean in care orice ai arunca , oricum nu vei mai gasi vreodata. Mult prea mare ca sa ma las purtat de noua ordine mondiala. Noua ordine, ce dragut suna, cand de fapt e ultima apocalipsa pe care o vom gusta. Prea obosit uneori ca sa mai explic tuturor cat de jegoasa e societatea in care traim. Oamenii nu mai au ganduri, iar gandurile nu mai au sentimente, de parca au avut vreodata. Dar e un fel de dulce amagire, la fel ca atunci cand pui biletul acele, norocosul, care ti va schimba definitiv viata, dar tocmai a trecut extragerea  si tu te intorci din nou la minunata viata de masinarie pe care o duci. Ai nevoie doar de combustibil ca sa poti merge mai departe. Si toate trec, cum au mai spus-o si altii, dar viata -i numai una din cate stim. Restul de vieti paralele sunt doar amagiri pe moment pana la marea finala.

Tu inca visezi la locuinta ta din vis, si la copii care se balacesc in piscina mult dorita, masina e parcata in garajul proaspat terminat iar banii, nu mai sunt de mult o grija pentru tine. Si-s doar iluzii dar tu stii bine asta pentru ca in fond, nici unul dintre noi nu cauta bani. Nu aduc fericirea si nici nu o intretin, am inca curajul sa va intreb pe fiecare in parte daca intradevar traiti viata la care a-ti visat inca de mici ?

Ma indoiesc ca voi fi coplesit de raspunsuri pozitive. Viata , e o gluma foarte serioasa, mi-a zis chiar Victor Hugo, probabil in momentul in care a realizat ca totul, dar absolut totul, e doar un iluzoriu, care se stabileste ca o samanta in interiorul nostru , dar care refuza sa mai devina acel copac, stivi voi copacul batran, simbolul intelepciunii. Vorbesc despre copaci, cu siguranta ca risc sa fiu arestat in aceste vremuri in care copacii au ajuns sa fie doar material industrial pentru mobila si multe altele. Dar cui sa-i pese ? Doar nu voi schimba de unul singur lumea. Cui ai pasa ?

Ma intorc printre voi, ca un muritor de rand, lasand deoparte toate visele pe care , la fel ca si voi le-am alimentat an de an si o voi face pana voi inchide ochii. Devin realist si deja e frig aici in lumea mea. Realitatea e cea mai urata fila de istorie scrisa vreodata . Nici nu-mi pasa daca nimeni nu se va regasi in acest post , oricum , stiu bine, toti suntem la fel. Picaturi, probabil de praf carate de stiu eu ce suflete mult mai evoluate decat am putea noi sa fim vreodata.

Ma intorc la dragoste , in fiecare zi cand vad cu porumbeii isi iubesc porumbitele si zambesc, cand ma gandesc ca oamenii au uitat de multa vreme ce vrea sa insemne acest sentiment sau ce naiba o mai fi . Sa iubim ? Da . Iubim exact tot ceea ce ne va duce cu pasi repezi spre mult asteptata apocalipsa. Nu exista sfarsitul lumii , cum nu exista nici inceputul ei, nu fac dezbateri religioase si nici nu analizez teme stiintifice. Dar , e de ajuns sa ne oprim , macar o secunda, stiu, cer prea mult, dar totusi, in acea secunda e posibil sa observam fara sa depunem prea mare efort ca in jurul nostru, este un circuit , continu si infinit, la fel ca tot universul, fara inceput si fara sfarsit. Contradictoriu ? Sau abstract? Mi-e tot una , atat timp cat incerc sa va sfatui doar atat :

Traiti-va vietile , e singurul lucru pe care il avem in posesie cu adevarat !

Ma intorc , de data asta cu fata spre voi, si fac o bine meritata plecaciune pentru cititorii mei , semnand cu mult iubitul meu pseudonim :

Endorfinul…

 
9 Comments

Posted by on June 26, 2015 in De ale vietii

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Continuare ….

Ma gandeam cum ar fi sa pot construi o punte, mentala, intre mine si restul lumii. Sa caut fiecare particula care alcatuieste viata si sa o adun intrun strop de gand. Un gand de orice fel, fie bun sau rau sa am doar un gand , pe care sa l tin strans in pumnul mainii mele stangi. Sa pot avea o mana atat de cuprinzatoare, incat sa pot acapara un Univers intreg, cel fara limite. Care uneori pot insemna multe sau alteori pot fi doar un nimic. Sunt aceleasi limite dintre noi si realitatea pe care se spune ca o traim. Dar, oare poate fi reala aceasta lumea, fiea ea fizica sau pur si simplu spirituala.

Si astfel, rasunau in minitea Robertei, gandurile pe care incerca sa le ordoneze intr un sir cat de cat palpabil. Erau sentimente si trairi pe care le uitase de ceva timp in urma. Incerca sa-si puna intrebarile pe care fiecare dintre noi ajunge sa si le puna. De cele mai multe ori, ele nu au un raspuns. Sunt pure intrebari care se traiesc si care lasa mereu, mostenire, alte intrebari fara raspuns.

Incepea sa devine agitata si inima ai batea cum nu o mai facuse niciodata, de parca vroia sa i paraseasca trupul Robertei. Incerca sa se controleze , dar nu reusea.

 
Leave a comment

Posted by on September 6, 2012 in Roberta - picaturi de suflet

 

Tags: , , , , ,

Prin Ploaie

Astazi a trebuit sa ajung pana la un prieten, care locuieste destul de aproape de mine. Pe drum, am observat ca a inceput sa adie putin vantul, iar norii negri ca smoala, incepeau sa se adune deasupra orasului, intunecand aceasta minunata dupa amiaza de August. Ma gandeam ca am timp sa ajung , pana va incepe ploaia si nu mi-am mai luat umbrela cu mine. Nici bine nu ajung la jumatatea drumului, cand deodata, norii care se adunasera, au eliberat o invazie de picaturi, incat se formau adevarate valuri de ploaie, transparente, care-mi dadeau senzatia ca parca vor sa ma inece, in marea de apa care incepea sa se formeze pe trotuarele si pe strazile pe care eu mergeam. Am incercat sa ma adapostesc la tulpina unui tei, aflat in drumul meu, dar acest lucru nu a avut prea mare efect.Masa de picaturi, care ineca parca orasul, mi a udat foarte bine hainele. M am hotarat sa ma intorc spre casa mea, dar fara sa ma mai feresc de ploaie si astfel m am facut ca nu observ ca afara ploua. Am lasat sa nu ma deranjeze acest lucru. Mi-am dat seama ca n u am mai facut de foarte mult timp asa ceva. Mergeam prin ploaie, eram ud leoarca, batea un vant atat de puternic si rece, iar pe mine toate astea nu ma deranjau. Simteam ca nu fac nimic altceva decat sa-mi traiesc viata in cel mai natural mod cu putinta. Eram in pantecele Mamei Natura si nu parea deloc intrigata de prezenta mea. Zambeam si apoi radeam in hohote, cand observam vulnerabilitatea cu care natura ma trata. Am fost pur si simplu fericit ca sunt in viata si am onoarea sa traiesc.

In aceasta zi, mi-am reamintit, cat de minunat este sa fiu om.

 
Leave a comment

Posted by on August 14, 2012 in Ploaie

 

Tags: , , , , ,

Continuare (25)

Este ora 10 am, cand Roberta este trezita de telefonul care suna de parca vroia sa anunte sfarsitul Lumii. Ametita inca de calatoria numita somn, ridica receptorul.

–          Astazi aveti intalnirea cu editorii, pentru publicarea romanului si inca nu a-ti ajuns la editura.

–          Ce bine ca m-ai sunat, Ioana. Am petrecut aseara cu un grup de prieteni si uite ca nu ma mai puteam trezi. Ajung intr-o clipa.

–          Va astept si oricum, sa stiti ca am pregatit tot, v-am facut eu si o cafea, ca sa nu mai fiti nevoita sav a opriti pe la cafenea.

–          Esti o dulce! Nu stiu ce m-as face fara tine.Te pup Ioana. Ma imbrac si vin.

Se arunca practice in dus, pentru a si putea trezi simturile, lasand apa sa I rasfete trupul atat de molesit. Alege cu ochii aproape inchisi, o rochie pana la genuchi, neagra, sarafan, pe langa care ataseaza o camasa cu maneci scurte, de culoare alba, isi arunca picioarele in pantofii negri cu varful ascutit si tocul mediu, nu foarte inalt si fara sa si dea seama, cand a aruncat o privier in oglinda interminabila de pe hol, realiza ca nici nu se putea sa fie imbracata mai bine decat atat. Se parfumeaza in timp ce deschide usa aprtamentului, isi mai rezerva cateva secunde pentru as aranja parul negru care ai scotea toate frumusetile trupului ei in evidenta si pleca spre editura.

Pe drum, Roberta purta dialogul interior, pe care nu il neglija niciodata, in nici o dimineata, dialog menit sa I faca ordine in gandurile care plateau haotic in mintea ei.

Ce nebuna pot fi. Aseara am mers in club si m-am simti super bine alaturi de Alexandra si Eduard care s-a dovedit a fi un adevarat domn, avand grija de noi. Nici macar nu-mi pot aminti cat de mult sau cat de putin am baut, pentru ca stiu doar ca la un moment dat, am reusit s ascot telefonul din geanta si mi- am chemat un taxi, in care am plecat impreuna cu Alexandra fara sa mi iau ramas bun de la Eduard. Iar acum, tulbure cum sunt dupa aceasta iesire, trebuie sa decide, alaturi de redactorii si editorii din editura, daca-I publicam sau nu cartea lui Eduard, pe care nici macar nu am reusit sa o citesc in totalitate. Ha ha, zambesc in interiorul meu, pentru ca ceva imi spune ca astazi, voi lua o decizie inteleapta. Azi, este ziua in care viata unui om , se va schimba in bine, datorita mie. Iar acest lucru imi provoaca maim ult decat fericire. Ma simt implinita. E o zi speciala.”

Si numai bine, in timp ce ea isi finaliza discursul interior, se vede ajunsa in fata editurii. Saluta tot personalul, de la paznic, pana la ultimul functionar de la etajul unde se afla biroul ei, o stranse in brate pe Ioana si-I multumi in acelasi timp pentru pregatirile si cafeaua pe care a avut grija sa le faca si intra in birou.

–          Ioana cat timp mai avem pana incepe sedinta?

–          In doua zeci de minute, ajunge toata lumea aici, in sala de sedinte.

–          Este in regula. Eduard a venit?

–          Da. Asteapta de de o ora jumatate sa inceapa sedinta. Zambi Ioana.

–          Saracu. Imi dau seama prin ce trece el acum. Dar o sa fie bine.

–          Tu cum mai esti Ioana ? Iti este bine, acasa lucrurile sunt in regula?

–          Da, multumesc frumos pentru grija. Mereu a-ti fost o scumpa. Toate sunt bune si frumoase. Astept sa termin si saptamana asta sa pot intra si eu in concediul mult asteptat.

–          Ce frumos. Te-ai hotarat unde pleci ?

–          Inca nu, mai astept cateva oferte de la agentiile de turist la care am fost cu prietenul meu Rafael. Oricum, cred ca ramane sa alegem intre Venezzia si Barcelona.

–          Superb! Abia astept sa mi povestesti ce si cum a fost.

Si o privi cu atat de multa caldura pe Ioana, incat se vedea prea bine, ca Roberta este omul care se bucura de fericirile celor din jur. Se vedea foarte clar ca nu exista nici macar un gram de rautate sau invidie, in interiorul acestei femei. Este omul pentru care ai fi in stare sa faci orice, numai sa-l ai langa tine in momentele cele mai grele. Reusea sa transmita in jurul ei, energii positive, care parca te vindecau si te faceau sa uiti de toti si de toate.Poti purta o simpla discutie sau e sufficient chiar sa-I raspunzi numai la un salut si te congingi de starea de bine pe care ti-o poate induce aceasta femeie.

 

Eu, personal, barbatul acesta care scrie randurile pe care  tocmai le citesti tu , as putea sa ma indragostesc in fiecare secunda de Roberta fara sa o cunosc, mai ales ca nu stiu inca daca exista, daca s-a materializat. Practic, ea este undeva , ma asteapta pe mine , pe voi , pe noi toti cei care o tinem in viata citindu-I fascinanta poveste a picaturilor de suflete.

 
 

Tags: , , , , ,

Continuare (24)

In lucru …

 
1 Comment

Posted by on July 23, 2012 in Roberta - picaturi de suflet

 

Tags: , ,

Continuare ???

Privea in gol, pe marginea podului care facea trecerea de la un cartier spre altul si se gandea la lumea ei. Un om fara scopuri , o femeie fara sarm, o zi in care totul doar plutea in jurul ei, fara a se mai materializa. Era frig, afara ploua, pe jos ,frunzele copacilor intomniti ,se asterneau din ce in ce mai des, de parca vroiau sa I arate ca a sosit anotimpul mortilor, cum obisnuiesc eu sa numesc toamna. Cadeau cu o viteza atat de parca, creand iluzia coppacilor care plang. Tocmai incepuse sfarsitul verii, perioada in care ea putu fi atat de fericita. Traise clipe, stranse picaturile de suflet, cu mult egoism, numai pentru ea. Imprastiase in intreaga Lume, zambetul ei atat de cald. Era suficient doar sa auzi pe cineva vorbind despre zambetul Robertei si erai deja fericit, la fel ca si ea.

Dar anotimpul care urma sa vina, nu o lasa sqa se bucure de continuitatea fericirii care isi facuse aparitia in viata Robertei. Si incepu sa planga. Nori negri se adunau deasupra orasului, anuntand venirea ploilor care nu se mai opresc. Tuna si fulgera doar ca nu incepuse nici o ploaie. Natura se oprise parca, in asteptarea Robertei. Suferea intreg Pamantul odata cu dansa, din cauza nefericirii care I apasa in adancul inimii sale. Sprijinita de bordure din piatra, care accentua frumusetea podului pe care se afla, Roberta se pregatea sa-si puna capat zilelor, intr-una din cele mai urate zile din acest an.

Deodata, o femeie , a carei fata nu o putu vedea prea bine, se apropie de ea si o pocneste peste fata cu o putere destul de mare , incat Roberta aproape lesinase. O ridica si o stranse in brate plangand. Era Alexandra, care plangea si tremura toata de scena pe care tocmai o privise:
– Esti proasta! Cum poti sa te gandesti la asa ceva? Tu crezi ca as putea renunta vreodata la tine ? Vorbeste-mi ca din cauza ta puteam sa mor si eu. Tu nu-ti imaginezi cat insemni pentru mine? Vorbeste cu mine !

Printre lacrimi si spaima replica:
– Tu esti tot ce pot iubi pe acest Pamant. De asta sunt aici si asta este misiunea mea. Te iubesc cum nimeni nu a mai iubit vreodata ceva si tocmai de asta m- am hotarat sa plec, gandindu-ma ca, daca nu te pot avea aici, atunci te voi gasi dincolo, pe celalalt taram.

 
 

Tags: , , , , ,