Ma intorc

M-am intors, mai batran ca niciodata, mai putin intelept decat am fost pana acum si totusi mult prea in varsta pentru o lume atat de tanara si necoapata. Nici nu ma gandesc sa mi pierd restul vietii ca sa o inteleg. Nu-i lumea mea, eu traiesc o alta lume. Am creat-o special pentru mine. Fiecare are lumea sa, dar asta e o alta poveste.

M-am intors si inca fac abstractie de sistemul mizerabil in care ma regasesc fara voia mea. Ma intorc la Soare , in fiecare zi privesc si il salut cu mare drag. Am destul loc in inima ca sa-l las sa mi inunde intregul trup. Sunt total detasat de tot ceea ce e in jurul meu, si nu, nu mi-am pierdut mintile, cel putin nu inca. Si iubesc, iubesc viata asta mizerabila in care traiesc. Nu stiu nici eu de ce, dar probabil ca gasesc un fel de dependenta in acest lucru. Imi plac adictiile, mereu am avut o multime. Sunt un ocean in care orice ai arunca , oricum nu vei mai gasi vreodata. Mult prea mare ca sa ma las purtat de noua ordine mondiala. Noua ordine, ce dragut suna, cand de fapt e ultima apocalipsa pe care o vom gusta. Prea obosit uneori ca sa mai explic tuturor cat de jegoasa e societatea in care traim. Oamenii nu mai au ganduri, iar gandurile nu mai au sentimente, de parca au avut vreodata. Dar e un fel de dulce amagire, la fel ca atunci cand pui biletul acele, norocosul, care ti va schimba definitiv viata, dar tocmai a trecut extragerea  si tu te intorci din nou la minunata viata de masinarie pe care o duci. Ai nevoie doar de combustibil ca sa poti merge mai departe. Si toate trec, cum au mai spus-o si altii, dar viata -i numai una din cate stim. Restul de vieti paralele sunt doar amagiri pe moment pana la marea finala.

Tu inca visezi la locuinta ta din vis, si la copii care se balacesc in piscina mult dorita, masina e parcata in garajul proaspat terminat iar banii, nu mai sunt de mult o grija pentru tine. Si-s doar iluzii dar tu stii bine asta pentru ca in fond, nici unul dintre noi nu cauta bani. Nu aduc fericirea si nici nu o intretin, am inca curajul sa va intreb pe fiecare in parte daca intradevar traiti viata la care a-ti visat inca de mici ?

Ma indoiesc ca voi fi coplesit de raspunsuri pozitive. Viata , e o gluma foarte serioasa, mi-a zis chiar Victor Hugo, probabil in momentul in care a realizat ca totul, dar absolut totul, e doar un iluzoriu, care se stabileste ca o samanta in interiorul nostru , dar care refuza sa mai devina acel copac, stivi voi copacul batran, simbolul intelepciunii. Vorbesc despre copaci, cu siguranta ca risc sa fiu arestat in aceste vremuri in care copacii au ajuns sa fie doar material industrial pentru mobila si multe altele. Dar cui sa-i pese ? Doar nu voi schimba de unul singur lumea. Cui ai pasa ?

Ma intorc printre voi, ca un muritor de rand, lasand deoparte toate visele pe care , la fel ca si voi le-am alimentat an de an si o voi face pana voi inchide ochii. Devin realist si deja e frig aici in lumea mea. Realitatea e cea mai urata fila de istorie scrisa vreodata . Nici nu-mi pasa daca nimeni nu se va regasi in acest post , oricum , stiu bine, toti suntem la fel. Picaturi, probabil de praf carate de stiu eu ce suflete mult mai evoluate decat am putea noi sa fim vreodata.

Ma intorc la dragoste , in fiecare zi cand vad cu porumbeii isi iubesc porumbitele si zambesc, cand ma gandesc ca oamenii au uitat de multa vreme ce vrea sa insemne acest sentiment sau ce naiba o mai fi . Sa iubim ? Da . Iubim exact tot ceea ce ne va duce cu pasi repezi spre mult asteptata apocalipsa. Nu exista sfarsitul lumii , cum nu exista nici inceputul ei, nu fac dezbateri religioase si nici nu analizez teme stiintifice. Dar , e de ajuns sa ne oprim , macar o secunda, stiu, cer prea mult, dar totusi, in acea secunda e posibil sa observam fara sa depunem prea mare efort ca in jurul nostru, este un circuit , continu si infinit, la fel ca tot universul, fara inceput si fara sfarsit. Contradictoriu ? Sau abstract? Mi-e tot una , atat timp cat incerc sa va sfatui doar atat :

Traiti-va vietile , e singurul lucru pe care il avem in posesie cu adevarat !

Ma intorc , de data asta cu fata spre voi, si fac o bine meritata plecaciune pentru cititorii mei , semnand cu mult iubitul meu pseudonim :

Endorfinul…

Publicitate

 

Drum

Privesc pe afara, prin lumea asta mare fara margini. Si vad tot felul de lucruri placute sau mai putin placute. Aud un pian sau un pianist care canta la un pian, undeva in departare, mult prea departe de mine. Dar tocmai aceasta distanta zadaraste scriitorul din mine. Duc o viata, pur si simplu sau simpla, ca fiecare dintre voi, si de multe ori chiar ma intreb de ce am ales sa scriu despre toate astea. Imi vine foarte greu sa accept tot ce se intampla in jur. Si in jurul fiecarui om, au loc foarte multe. Imi place sa dau continuitate celor de langa mine, mai putin mie. Mie imi place sa privesc pe ferestre, sa vad doi tineri indragostiti care se prefac ca impart o umbrela, plimbandu-se prin ploaie, lasand picaturile sa le mangaie fetele. Imi place sa vad batranii care si aduc aminte de sacul plin cu ani care aproape ca s-a umplut si acest lucru ai face sa zambeasca si mai mult. Imi plac oamenii care accepta tot ce vine inspre ei. Ador petalele florilor de mar care se scutura si dau nastere acelui covor roziu care se asterne in fata mea cand pasesc pe trotuarele orasului meu.

Imi place Roberta care nici macar nu exista mai mult decat este ea in imaginarul meu, aproape ca o iluzie menita pentru mai tarziu. Creata ca sa prinda viata in inimile oricui o citeste. Si acum sunt in perioada in care ma gandesc la toate si de fapt nu ma gandesc la nimic. Perioada moarta o numesc eu uneori. Apare in fiecare an, nu intarzie niciodata. E timpul in care vreau de toate cand nu vreau nimic. E un dute vino care nu duce nicaieri. E o pierdere de timp ar putea spune unii. Eu spun ca i doar o etapa a vietii. Acum abia m am eliberat de o nenorocita de raceala. O patesc o data pe an cand ma ia prizonier pentru cateva zile. E ca si cum ma blochez in timp pentru acele cateva zile. E ca o moarte clinica din care abia astept sa ies. Chiar oare exista si altceva dupa viata asta? Am pus multora intrebarea asta si mereu primesc exact aceleasi raspunsuri, din ce in ce mai dichisite si mai cu papionul la gat .Sa trecem peste asta.

Ma cam ploua in ultima perioada si nu i ploaia aia care mi place mie. Mai am si eu perioade de scriitor, ca dupa cum am auzit , drumul asta nu prea putem sa ni-l alegem noi. Este ales de mult, soar ca uneori, la un moment dat , mai apare cate cineva care distragandu-ne atentia ne face sa deviem de la idealul nostru. Si nu i gresit deloc. Important e sa revenim de cate ori avem ocazia, inapoi la drumuletul nostru. Ador sa ma plimb pe drumuri numai de mine stiute. De multe ori imi creez propriul meu drum, pe care merg cu pasi inceti si apasati ca sa pot simti fiecare pietricica pusa acolo de mine.

Va invit pe toti, sa pasit cu incredere pe drumurile voastre !

Seamneaza si astazi, Endorfinul.

 

Ulei Esential de Viata

Ma trezesc din nou aici. Gol, dezvelit de toate credintele mele. Fericit, ca de fiecare data, privesc pagina goala din fata mea. Nu am liniste , cand vad ca randurile mele nu capata culoare si de aceea, explodez, intr-o mare de idei. Ma las purtat de valurile in care m-am mai innecat de atatea ori si mi ofer un orgasm cromatic, care mi inunda simturile cu tot ce este mai bun sau mai rau pentru mine. Creez un scenariu, mereu aduc scenarii noi, pentru toata lumea. Stiu ca sunt devorate, cuvant cu cuvant si criticate mai mereu. Posibil sa fiu prea direct uneori in gandirile mele, dar daca nu as fi astfel, nu as mai reprezenta nimic pentru mine. Imi place sa fiu corectat, mustrat sau mai stiu eu cum sa-i zic. Ma starneste si mai tare acest lucru. Stiu ca nu respect niciodata tiparele si nici macar regulile de baza ale literaturii, dar cum as putea eu sa sculptez cu un topor, gandurile mele atat de gingase, ca aripile fluturilor care traiesc doar o zi pe Pamant. Ar insemna sa ma autodistrug. Nu vreau sa fac asta. Imi place asa cum sunt. Iar ideile mele, rezista in acesta carcasa, doar o clipa, niciodata mai mult. Ma grabesc sa le atasez unor pagini, imediat cum apar, pentru ca altfel , le pierd, apar altele noi, care le ucid pe cele vechi. Si am atat de multe de spus si totusi atat de putin timp sa fac acest lucru. Ma hranesc cu fiecare gand pe care-l creez si las sa traiesca in aceasta lume a cuvintelor. Fara ele, nu as putea sa exist. Ma fac mai bun sau mai rau uneori dar tocmai asta este esenta vietii mele. Sunt supt de mentalitatile cu care ma intalnesc in viata mea reala si incerc sa distrug tot ce sistemul infect incearca sa construiasca. Am o multumire sufleteasca enorma, atunci cand reusesc sa rastorn principii batute in cuiele imbecililor, care au ca unic scop exterminarea vietii adevarate.

Si da , pentru cei care se intreaba, si la mine ploua uneori si-mi vine atat de greu sa trec de etapa in care nu port umbrela protectoare , menita sa ma feresca de picaturile care mi parjolesc trupul spiritual. Dar infrunt mereu, cu zambetul pe buze , toate ploile si am fost complesit de o multime. Dar cum sa pot sa mai gust din viata, daca nu ploua si la mine ?

Metaforele mele, uneori pot spune multi ca nu-si au rostul, dar tocmai asta accentueaza faptul ca sunt unic. Unic , pentru ca toti suntem asa. Multi uitam , iar eu incerc sa nu. Aleg un gand sau o floare , cum imi place mie sa mi numesc gandurile. Il strang in pumn, lasand impresia ca vreau sa-l distrug, cand in fapt, il compactez, ai extreag tocmai esenta din miezul sau. Si fac asta, pana cand , in palma mea, ramane doar uleiul de ganduri. Il ofer tuturor, pentru ca egoismul, nu face parte din culorile cu care am fost eu creat. Emana aroma de viata, atunci cand il arunc in candela mea de cuvinte, in care arde mereu un foc pe care nu-l poate stinge nimeni. Foc de viata, sau viata de foc sau hai sa-i spunem cum vrea fiecare. Acolo imi fac eu dusul de zi cu zi. Imi place sa ma arda, pentru ca astfel stiu ca sunt mereu in miscare. Sunt viu si mi place de mor sa ma repet.

Astazi ofer tuturor Ulei Esential de Viata !

 

Continuare (8)

Brusc, a inceput sa ploua, o ploie cu stropii atat de mari , incat simpla lor atingere iti oferea un sentiment de magaiere. Roberta, in acel moment avu o clipa de revelatie, se intoarse spre Alexandra si I sopti:

– Spune mi sincer, de cate ori te ai plimbat prin ploaie? Dar efectiv, sa te plimbi asa libera, fara umbrela fara nimic, lasand ca picaturile de ploaie sa curga, pur si simplu, peste trupul tau. Ce fericire unica si totusi atat de simpla , iti ofera de fiecare data o ploaie. Senzatia asta atat de pura, pe care mersul prin ploaie ti o induce, dupa ce ai trait o astfel de experienta. E o libertate atat de sufocanta, incat parca, ai impresia ca ca nu mai poti de libera ce esti. Atat de mult aer curat ne ramane , imediat dupa ce mirosul de praf , emanat de ploaie, dispare.

Mai ales primavara, cand abia au inmugurit copacii si unele frunze deja elimina mirosul atat de cunoscut si de mult asteptat de fiecare dintre noi. MIroase aerul a renastere, a viata si a tot ce este mai frumos pe lumea asta.

Ciudat nu? Nu te ai intrebat niciodata cum de ai ratat o asemenea traire, pana acum, pe care o simpla ploaie ti o poate lasa in suflet.

-Adevarat Robi, raspunse Alexandra, am ratat un moment atat de intens, fara sa mi dau seama. Esti atat de profunda, incat poti sa pierzi niciodata momentele frumoase ale vietii cu care ai fost inzestrata.

Roberta zambi, cum este felul ei de a fi, o stranse in brat ape Alexandra si I rasppunde:

– Niciodata nu este prea tarziu. Nu ti fa griji. Vor mai fi ploi si vor mai fi momente pe care nu ai sa le pierzi. Trebuie doar sa privesti mereu cu inima. Nu uita ca esti vie, iar asta te face atat de speciala.

– Multumesc Robi, esti atat de dulce si de buna cu mine. Uite, de asta te iubesc si esti cea mai buna prietena pe care o am.

– Esti draguta Alexandra. Hai sa mergem.

Si si continuau drumul.