Ma intorc

M-am intors, mai batran ca niciodata, mai putin intelept decat am fost pana acum si totusi mult prea in varsta pentru o lume atat de tanara si necoapata. Nici nu ma gandesc sa mi pierd restul vietii ca sa o inteleg. Nu-i lumea mea, eu traiesc o alta lume. Am creat-o special pentru mine. Fiecare are lumea sa, dar asta e o alta poveste.

M-am intors si inca fac abstractie de sistemul mizerabil in care ma regasesc fara voia mea. Ma intorc la Soare , in fiecare zi privesc si il salut cu mare drag. Am destul loc in inima ca sa-l las sa mi inunde intregul trup. Sunt total detasat de tot ceea ce e in jurul meu, si nu, nu mi-am pierdut mintile, cel putin nu inca. Si iubesc, iubesc viata asta mizerabila in care traiesc. Nu stiu nici eu de ce, dar probabil ca gasesc un fel de dependenta in acest lucru. Imi plac adictiile, mereu am avut o multime. Sunt un ocean in care orice ai arunca , oricum nu vei mai gasi vreodata. Mult prea mare ca sa ma las purtat de noua ordine mondiala. Noua ordine, ce dragut suna, cand de fapt e ultima apocalipsa pe care o vom gusta. Prea obosit uneori ca sa mai explic tuturor cat de jegoasa e societatea in care traim. Oamenii nu mai au ganduri, iar gandurile nu mai au sentimente, de parca au avut vreodata. Dar e un fel de dulce amagire, la fel ca atunci cand pui biletul acele, norocosul, care ti va schimba definitiv viata, dar tocmai a trecut extragerea  si tu te intorci din nou la minunata viata de masinarie pe care o duci. Ai nevoie doar de combustibil ca sa poti merge mai departe. Si toate trec, cum au mai spus-o si altii, dar viata -i numai una din cate stim. Restul de vieti paralele sunt doar amagiri pe moment pana la marea finala.

Tu inca visezi la locuinta ta din vis, si la copii care se balacesc in piscina mult dorita, masina e parcata in garajul proaspat terminat iar banii, nu mai sunt de mult o grija pentru tine. Si-s doar iluzii dar tu stii bine asta pentru ca in fond, nici unul dintre noi nu cauta bani. Nu aduc fericirea si nici nu o intretin, am inca curajul sa va intreb pe fiecare in parte daca intradevar traiti viata la care a-ti visat inca de mici ?

Ma indoiesc ca voi fi coplesit de raspunsuri pozitive. Viata , e o gluma foarte serioasa, mi-a zis chiar Victor Hugo, probabil in momentul in care a realizat ca totul, dar absolut totul, e doar un iluzoriu, care se stabileste ca o samanta in interiorul nostru , dar care refuza sa mai devina acel copac, stivi voi copacul batran, simbolul intelepciunii. Vorbesc despre copaci, cu siguranta ca risc sa fiu arestat in aceste vremuri in care copacii au ajuns sa fie doar material industrial pentru mobila si multe altele. Dar cui sa-i pese ? Doar nu voi schimba de unul singur lumea. Cui ai pasa ?

Ma intorc printre voi, ca un muritor de rand, lasand deoparte toate visele pe care , la fel ca si voi le-am alimentat an de an si o voi face pana voi inchide ochii. Devin realist si deja e frig aici in lumea mea. Realitatea e cea mai urata fila de istorie scrisa vreodata . Nici nu-mi pasa daca nimeni nu se va regasi in acest post , oricum , stiu bine, toti suntem la fel. Picaturi, probabil de praf carate de stiu eu ce suflete mult mai evoluate decat am putea noi sa fim vreodata.

Ma intorc la dragoste , in fiecare zi cand vad cu porumbeii isi iubesc porumbitele si zambesc, cand ma gandesc ca oamenii au uitat de multa vreme ce vrea sa insemne acest sentiment sau ce naiba o mai fi . Sa iubim ? Da . Iubim exact tot ceea ce ne va duce cu pasi repezi spre mult asteptata apocalipsa. Nu exista sfarsitul lumii , cum nu exista nici inceputul ei, nu fac dezbateri religioase si nici nu analizez teme stiintifice. Dar , e de ajuns sa ne oprim , macar o secunda, stiu, cer prea mult, dar totusi, in acea secunda e posibil sa observam fara sa depunem prea mare efort ca in jurul nostru, este un circuit , continu si infinit, la fel ca tot universul, fara inceput si fara sfarsit. Contradictoriu ? Sau abstract? Mi-e tot una , atat timp cat incerc sa va sfatui doar atat :

Traiti-va vietile , e singurul lucru pe care il avem in posesie cu adevarat !

Ma intorc , de data asta cu fata spre voi, si fac o bine meritata plecaciune pentru cititorii mei , semnand cu mult iubitul meu pseudonim :

Endorfinul…

Publicitate

 

Continuare ….

Ma gandeam cum ar fi sa pot construi o punte, mentala, intre mine si restul lumii. Sa caut fiecare particula care alcatuieste viata si sa o adun intrun strop de gand. Un gand de orice fel, fie bun sau rau sa am doar un gand , pe care sa l tin strans in pumnul mainii mele stangi. Sa pot avea o mana atat de cuprinzatoare, incat sa pot acapara un Univers intreg, cel fara limite. Care uneori pot insemna multe sau alteori pot fi doar un nimic. Sunt aceleasi limite dintre noi si realitatea pe care se spune ca o traim. Dar, oare poate fi reala aceasta lumea, fiea ea fizica sau pur si simplu spirituala.

Si astfel, rasunau in minitea Robertei, gandurile pe care incerca sa le ordoneze intr un sir cat de cat palpabil. Erau sentimente si trairi pe care le uitase de ceva timp in urma. Incerca sa-si puna intrebarile pe care fiecare dintre noi ajunge sa si le puna. De cele mai multe ori, ele nu au un raspuns. Sunt pure intrebari care se traiesc si care lasa mereu, mostenire, alte intrebari fara raspuns.

Incepea sa devine agitata si inima ai batea cum nu o mai facuse niciodata, de parca vroia sa i paraseasca trupul Robertei. Incerca sa se controleze , dar nu reusea.

 

Continuare (25)

Este ora 10 am, cand Roberta este trezita de telefonul care suna de parca vroia sa anunte sfarsitul Lumii. Ametita inca de calatoria numita somn, ridica receptorul.

–          Astazi aveti intalnirea cu editorii, pentru publicarea romanului si inca nu a-ti ajuns la editura.

–          Ce bine ca m-ai sunat, Ioana. Am petrecut aseara cu un grup de prieteni si uite ca nu ma mai puteam trezi. Ajung intr-o clipa.

–          Va astept si oricum, sa stiti ca am pregatit tot, v-am facut eu si o cafea, ca sa nu mai fiti nevoita sav a opriti pe la cafenea.

–          Esti o dulce! Nu stiu ce m-as face fara tine.Te pup Ioana. Ma imbrac si vin.

Se arunca practice in dus, pentru a si putea trezi simturile, lasand apa sa I rasfete trupul atat de molesit. Alege cu ochii aproape inchisi, o rochie pana la genuchi, neagra, sarafan, pe langa care ataseaza o camasa cu maneci scurte, de culoare alba, isi arunca picioarele in pantofii negri cu varful ascutit si tocul mediu, nu foarte inalt si fara sa si dea seama, cand a aruncat o privier in oglinda interminabila de pe hol, realiza ca nici nu se putea sa fie imbracata mai bine decat atat. Se parfumeaza in timp ce deschide usa aprtamentului, isi mai rezerva cateva secunde pentru as aranja parul negru care ai scotea toate frumusetile trupului ei in evidenta si pleca spre editura.

Pe drum, Roberta purta dialogul interior, pe care nu il neglija niciodata, in nici o dimineata, dialog menit sa I faca ordine in gandurile care plateau haotic in mintea ei.

“Ce nebuna pot fi. Aseara am mers in club si m-am simti super bine alaturi de Alexandra si Eduard care s-a dovedit a fi un adevarat domn, avand grija de noi. Nici macar nu-mi pot aminti cat de mult sau cat de putin am baut, pentru ca stiu doar ca la un moment dat, am reusit s ascot telefonul din geanta si mi- am chemat un taxi, in care am plecat impreuna cu Alexandra fara sa mi iau ramas bun de la Eduard. Iar acum, tulbure cum sunt dupa aceasta iesire, trebuie sa decide, alaturi de redactorii si editorii din editura, daca-I publicam sau nu cartea lui Eduard, pe care nici macar nu am reusit sa o citesc in totalitate. Ha ha, zambesc in interiorul meu, pentru ca ceva imi spune ca astazi, voi lua o decizie inteleapta. Azi, este ziua in care viata unui om , se va schimba in bine, datorita mie. Iar acest lucru imi provoaca maim ult decat fericire. Ma simt implinita. E o zi speciala.”

Si numai bine, in timp ce ea isi finaliza discursul interior, se vede ajunsa in fata editurii. Saluta tot personalul, de la paznic, pana la ultimul functionar de la etajul unde se afla biroul ei, o stranse in brate pe Ioana si-I multumi in acelasi timp pentru pregatirile si cafeaua pe care a avut grija sa le faca si intra in birou.

–          Ioana cat timp mai avem pana incepe sedinta?

–          In doua zeci de minute, ajunge toata lumea aici, in sala de sedinte.

–          Este in regula. Eduard a venit?

–          Da. Asteapta de de o ora jumatate sa inceapa sedinta. Zambi Ioana.

–          Saracu. Imi dau seama prin ce trece el acum. Dar o sa fie bine.

–          Tu cum mai esti Ioana ? Iti este bine, acasa lucrurile sunt in regula?

–          Da, multumesc frumos pentru grija. Mereu a-ti fost o scumpa. Toate sunt bune si frumoase. Astept sa termin si saptamana asta sa pot intra si eu in concediul mult asteptat.

–          Ce frumos. Te-ai hotarat unde pleci ?

–          Inca nu, mai astept cateva oferte de la agentiile de turist la care am fost cu prietenul meu Rafael. Oricum, cred ca ramane sa alegem intre Venezzia si Barcelona.

–          Superb! Abia astept sa mi povestesti ce si cum a fost.

Si o privi cu atat de multa caldura pe Ioana, incat se vedea prea bine, ca Roberta este omul care se bucura de fericirile celor din jur. Se vedea foarte clar ca nu exista nici macar un gram de rautate sau invidie, in interiorul acestei femei. Este omul pentru care ai fi in stare sa faci orice, numai sa-l ai langa tine in momentele cele mai grele. Reusea sa transmita in jurul ei, energii positive, care parca te vindecau si te faceau sa uiti de toti si de toate.Poti purta o simpla discutie sau e sufficient chiar sa-I raspunzi numai la un salut si te congingi de starea de bine pe care ti-o poate induce aceasta femeie.

 

Eu, personal, barbatul acesta care scrie randurile pe care  tocmai le citesti tu , as putea sa ma indragostesc in fiecare secunda de Roberta fara sa o cunosc, mai ales ca nu stiu inca daca exista, daca s-a materializat. Practic, ea este undeva , ma asteapta pe mine , pe voi , pe noi toti cei care o tinem in viata citindu-I fascinanta poveste a picaturilor de suflete.

 

Continuare (24)

In lucru …

 

Continuare ???

Privea in gol, pe marginea podului care facea trecerea de la un cartier spre altul si se gandea la lumea ei. Un om fara scopuri , o femeie fara sarm, o zi in care totul doar plutea in jurul ei, fara a se mai materializa. Era frig, afara ploua, pe jos ,frunzele copacilor intomniti ,se asterneau din ce in ce mai des, de parca vroiau sa I arate ca a sosit anotimpul mortilor, cum obisnuiesc eu sa numesc toamna. Cadeau cu o viteza atat de parca, creand iluzia coppacilor care plang. Tocmai incepuse sfarsitul verii, perioada in care ea putu fi atat de fericita. Traise clipe, stranse picaturile de suflet, cu mult egoism, numai pentru ea. Imprastiase in intreaga Lume, zambetul ei atat de cald. Era suficient doar sa auzi pe cineva vorbind despre zambetul Robertei si erai deja fericit, la fel ca si ea.

Dar anotimpul care urma sa vina, nu o lasa sqa se bucure de continuitatea fericirii care isi facuse aparitia in viata Robertei. Si incepu sa planga. Nori negri se adunau deasupra orasului, anuntand venirea ploilor care nu se mai opresc. Tuna si fulgera doar ca nu incepuse nici o ploaie. Natura se oprise parca, in asteptarea Robertei. Suferea intreg Pamantul odata cu dansa, din cauza nefericirii care I apasa in adancul inimii sale. Sprijinita de bordure din piatra, care accentua frumusetea podului pe care se afla, Roberta se pregatea sa-si puna capat zilelor, intr-una din cele mai urate zile din acest an.

Deodata, o femeie , a carei fata nu o putu vedea prea bine, se apropie de ea si o pocneste peste fata cu o putere destul de mare , incat Roberta aproape lesinase. O ridica si o stranse in brate plangand. Era Alexandra, care plangea si tremura toata de scena pe care tocmai o privise:
– Esti proasta! Cum poti sa te gandesti la asa ceva? Tu crezi ca as putea renunta vreodata la tine ? Vorbeste-mi ca din cauza ta puteam sa mor si eu. Tu nu-ti imaginezi cat insemni pentru mine? Vorbeste cu mine !

Printre lacrimi si spaima replica:
– Tu esti tot ce pot iubi pe acest Pamant. De asta sunt aici si asta este misiunea mea. Te iubesc cum nimeni nu a mai iubit vreodata ceva si tocmai de asta m- am hotarat sa plec, gandindu-ma ca, daca nu te pot avea aici, atunci te voi gasi dincolo, pe celalalt taram.

 

Continuare (19)

Se mai priveste in oglinda, pentru ultima data, din cap pana in picioare, totul este acolo unde trebuie sa fie si iese din casa.

Urca la Roberta, unde o astepta cu doua pahare de Martini, pregatite special  pentru un inceput de seara mai dezinvolt.

–          Roberta, abia astept sa ne simtim bine in seara asta.

–          Si eu Irina. Crede-ma ca aveam nevoie de o iesire.

–          Hai sa mergem.

Si amandoua iesira, imediat dupa ce savurasera paharele de pe masuta din livingul Robertei.

Jos, la scara blocului, Eduard astepta sa coboare Roberta, iar la aparitia celor doua femei, avu sentimentul ca vede doi ingeri. Doua femei, in adevaratul sens al cuvantului, fara o descrierea prea fructuoasa, voi spune ca Eduard a trait momentul in care, a reusit sa priveasca doua femei ireale practice, care au deviat de la tiparul uman.

–          Buna Eduard ! Ea este prietena mea Irina, care ne va insoti in seara aceasta.

–          Incantat sa te cunosc Irina.

–          Incantata si eu, Eduard.

–          Unde mergem?V-ati gandit? Intreba Eduard.

–          Pai eu zic sa mergem spre centru si acolo intram in oricare club dorim, mai ales ca avem de unde alege.

–          Da. E in regula.

Si pornira toti trei, pe aleile acestui oras superb in care locuiau.

–          Stiti, fetelor, ma gandesc uneori la oameni. De la originea probabila a omului si pana la evolutia sa, ajungand in zilele noastre. Ma nasc, cresc, ma inmultesc si mor, ar putea suna varianta cea mai scurta. Practic, omul trece printr- un ciclu si atat, nimic maim ult. Exact aceleasi trairi le are fiecare. Fericit ca s-a nascut, a evoluat smai apoi, dupa ce s-a zbatut o viata intreaga sa acumuleze noi cunostinte despre lumea in care se afla, moare. Acuma, stau si ma intreb – Nu vi se pare crud, tot acest drum de la viata si pana la moarte? Ce rost mai au toate prin care trecem, oceanele de informatii pe care le absorbim ca un burete, familiile pe care ni-le formam si chiar urmasii nostri pe care ai lasam in urma, doar pentru a trece si ei prin acest “ minunat” drum de la viata si pana la moarte. Da, intradevar, luminatii nostri, vor veni cu argumentele lor, care ne linistesc atunci cand ne spun ca in fapt, viata pe acest Pamant este doar o trecere de la o forma materiala la una spirituala. Si ca actiunile nostre aici, fac ca trecerea sa fie mai usoara sau mai grea. Am inteles, dar toate astea pentru mine nu au sens. Adica mi-ar placea sa ma nasc si sa evoluez in permanenta, sa creez si sad au nastere lucrurilor bune si frumoase, nu sa ma zbat ca un nebun si apoi sa imbatranesc si sa mor. As da orice, ca viata sa fie mult mai lunga.

–          Foarte frumos ceea ce spui Eduard si probabil ca esti si constient ca lucrurile asa vor ramane si nimic nu se poate schimba. Important este sa accepti aceasta idée pentru ca sa poti trai o viata frumoasa fara sa te chinui singur.

–          Da asa este. Ai mare dreptate Roberta. Gandeam doar cu voce tare. Zambi Eduard.

In tot acest timp, cei trei prieteni, ajunsera pe langa un parc, prin care trebuiau sa treaca pentru a ajunge mai repede in zona centrala unde se aflau si cluburile din acest oras. La un moment dat, Irina se gandeste ca ar fi bine sa se aseze toti trei pe o banca pentru cateva minute si apoi sa-si continue drumul.

–          Hai sa luam un loc pe banca aceasta. Doar cat ne tragem sufletul si apoi mergem mai departe.

–          Bine Irina, sa stam putin. Raspunse Roberta.

Irina scoate din geanta ei o pipa in care avea pus putin Opium de la un amic, care o vizitase cu ceva timp in urma. Fara sa spuna nimic, aprinde pipa, si trage puternic in piept cateva fumuri. Apoi ai intinde pipa Robertei, care fara sa schiteze vreun gest o ia si isi umple si ea plamanii cu acest “drog al visarii’. Apoi pipa ajunge si la Eduard si brusc, pentru cateva minute, toti trei, s-au detasat de lumea reala si au patruns in ireal, erau in “taramul viselor constiente”. Acea stare in care stim ca visam si suntem constienti de cele intamplate in vis.

 

Continuare (18)

Roberta ajunge in apartamentul ei, Irina isi lasa sacosele si imediat ajunge la Roberta la usa. Intra in casa se aseaza amandoua la masuta din livingul extrem de primitor al Robertei si incep sa si depene impreuna amintirile si trairile pe care fiecare le a avut.

–          Irina, eu in seara asta merg cu un tanar, caruia urmeaza sa I public o carte, la un club ceva, nu stiu exact. Ma gandesc ca ar fi minunat daca ai merge si tu. Ne mai destindem, petrecem ceva timp impreuna, gusta licorile lui Bachus si vedem no ice mai facem.

–          Ar fi grozav sa iesim. Merg si eu cu voi. Si asa, de cand am venit acasa, nu prea am iesit nicaieri. Stii cum sunt eu, nu ies cu oricine si nu prea suport in jurul meu personae noi. Cu tine ma simt in largul meu, Roberta.

–          Asa este si in cazul meu. Prefer sa ies doar cu prietenii, dar uite ca, am decis sa merg cu tanarul acesta, pentru ca Alexandra si asa maine dimineata pleaca in Insulele Canare cu Stefan,iubitul ei.

–          Chiar, Alexandra ce mai face ? Nu mai stiu nimic de ea.

–          E bine. Exact cum o stii si tu. Neschimbata. O papusa de femeie.

–          Ma bucur sa aud ca este bine.

–          Irina, ar trebui sa ne pregatim. Este ora 22:00 si numai bine, pana ne imbracam pana ajungem, se face ora 23.

–          Pai hai, fug acasa sa ma schimb si eu. Ma aranjez si urc la tine.

–          Te astept scumpo.

Irina cobora spre apartamentul ei si Roberta noastra, trece fulger prin ritualul dusului, cu lumanarile parfumate si cu prosoapele catifelate pe care obisnuieste sa le foloseasca. Iese din baie, complet dezgolita atat de haine cat si de inhibitii, cu trupul sau angelic, si priveste dulapul in care isi pastreaza hainele. Ca un calugar Tibetan, care se afla in fata templului sau, mediteaza asupra hainelor pe care urmeaza sa le imbrace in seara aceasta. Ne ofera sentimantul unui ritual, unei meditatii profunde, chiar daca este vorba doar de alegerea unei tinute. Pentru Roberta, fiecare moment, este tratat ca unul divin. Scoate o rochie Alba, cu imprimeuri roz, flori roz, mai exact, pe care o lasa sa se prelinga pe trupul sau. Isi acopera picioarele cu o pereche de ciorapi la culoarea pielii sale. Deschide o cutie, din care scoate o pereche de pantofi de culoare rosie, cu tocul destul de inalt, incat ar trebui, ca si femeie, sa te gandesti bine, daca poti merge in echilibru perfect cu aceste incaltari. Parul negru si lung, il aranjeaza in cel mai natural mod cu putinta, lasandu-l sa se reverse peste umerii dezgoliti de rochia pe care a ales-o. Alege un parfum de seara, din colectia impresionanta, pe care o detine, cu aroma de lemn dulce, vanilie si mosc, care o poarta intr-o lume si mai profunda a frumusetii pe care o poseda. Cauta prin dulap si scoate o poseta tip plic, culoare rosie coral, care parca vine turnata, la tinuta pe care a creat-o in acest moment. Se indreapta spre oglinda gigantica pe care o are in holul apartamentului ei si se priveste. Se priveste atat de intens, de parca ar dori ca reflexia ei, sa-I poata spune cat de frumoasa este. AI zambeste si merge in living, unde asteapta sa vina Irina, pentru a putea pleca.

Irina, Dupa dusul bine meritat pe care il facuse, trage pe ea, o pereche de blugi, de culoare albastru foarte inchis, atat de stramti, incat aveai impresia ca pocnesc pe picioarele ei, lungi si subtiri. Se asezau atat de bine, incat ai scotea in evidenta, talia de viespie cu care era inzestrata. Alege o pereche de cizme verzi militar, in stilul Texan, care o facea sa arata atat de bine si atat de sexi, incat nu te puteai abtine sa nu o privesti, mult mai intens decat e cazul. Pe deasupra, arunca o camasa alba, tot pe langa corp, cu un decolteu care, lasa sa se vada, doar o farama din sanii ei, atat de bine proportionati, incat privitorului, i-ar trebui doar o fractiune de secunda, pentru a se desfata cu minunata priveliste, pe care Irina, o lasa sa se vada. Parul blond si cret al Irinei, radia ca un Soare la mijlocul unei zile de vara, atunci cand atinge intensitatea maxima de lumina. Parfumul cu care isi rasfata trupul, are un miros dulce, intens, misterios cu tenta de oriental. Ai da un aer de femeie de neatins. Hainele pe care le-a ales, o reprezentau foarte bine si-I dadeau un aer de femeie puternica, pasionala si inabordabila.

 

Continuare (16)

Dupa cateva minute, in biroul Robertei isi face aparitia, Eduard, un tanar scriitor in devenire, care doreste ca prima lui publicare sa fie facuta de editura Robertei. Eduard, un barbat de 25 de ani, parul negru, tuns scurt, cu o charisma foarte placuta, imbracat inntr-un costum de culoare gri cenusiu, la care a atasat o pereche de pantofi de culoare neagra. In mana ducea o servieta office, din piele neagra, in care avea laptop-ul si manuscrisul tehnoredactat pentru a-l prezenta Robertei. Practic, tanarul nostru era un barbat care se vede prea bine ca sties a aiba grija de imagine lui. Un om foarte increzator si asta o putem deduce din miscarile lui, pe care le facea cu non salanta, sigur pe el si zambitor.

–          Buna ziua ! Eu sunt Eduard Troici. Ma bucur sa va intalnesc, in sfarsit.

–          Buna ziua , Eduard !. Te asteptam.

–          Sa vad manuscrisul, te rog.

–          Imediat.

Deschise servieta si scoase manuscrisul pentru a il prezenta Robertei. Roberta ai spune:

–          Te- as ruga mai intai, sa-mi vorbesti despre cartea ta, pe care doresti sa ti-o publicam si apoi ma voi uita peste scriere.

Eduard, fara sa stea nici o secunda pe ganduri incepu:

– Mi s-a spus mai demult, ca gandurile mele sunt placute, nu sunt simpliste, iar cuvintele mele au profunzime si suflet. Am stat mult si m am gandit la aceste vorbe, iar la un moment dat am inceput sa trag concluzii. Gandurile mele placute, deloc simpliste m-au determinat sa scriu, sa creez noi ganduri si mai frumoase . Iar daca cuvintele mele au profunzime si suflet, m-am gandit ca trebuie sa le adun pe toate, cuvinte si ganduri si sa le las sa traiasca, sa se dezvolte si sa se inmulteasca.

Pentru ele scriu, si da stiu, scriu haotic si mai ales in loc sa te descalcesc pe tine ca cititor, mai tare te ametesc. Nu stiu nici nici eu de ce, de fapt nu stiu de ce va pierdeti timpul citindu-ma. Da intradevar ca si explicatie tipica, ar interveni ideea ca daca tot scriu , inseamna ca m-am deschis, si intr-un loc deschis e bine sa intram, sa analizam si eventual sa ne simtim bine. Sa ne impacam cu noi, ca la urma urmei la asta se rezuma totul. Pacea interioara. Tu cu tine in perfecta rezonanta sau armonie  sau ce vreti voi .

Mi s-a mai spus si ca sunt un ciudat, pentru ca, creatiile mele i-au loc in cele mai ciudate imprejurari, iar asta ma poate transforma si pe mine in ochii ciudatiilor , intr-un ciudat.

Da stiu, aiuresc de multe ori prin gandurile pe care mintea mea le produce fara nici o ordine si fara nici un inteles. Mi-am deschis o fabrica de prelucrare a gandurilor si inca fac angajari acolo, pentru a putea face fata cererilor spirituale care ma indeamna sa scriu.

Trec de la o stare la alta, de la un om la altul si continui sa merg inainte spre idealurile mele. Sunt foarte tacut, intr-o lume atat de zgomotoasa , iar asta ma face tot mai special. Zambesc atunci cand altii ar trebui sa planga si traiesc atunci cand altii simt nevoia sa moara. Traiesc pentru mine si ma regasesc printre gandurile cu care lucrez. Zaresc multe inimi in jurul meu si nu inteleg de ce toate sunt atat de reci. E frig uneori in incaperile pe care ma chinui sa le incalzesc si totusi nu ma dau batut. Caut o iluzie pe care sa o pot transforma in realul atat de iubit de mine.Creez noi vise, pe care le pastrez cu sfintenie in incaperile mele. Ma voi ocupa si de ele la un moment dat, dar pana atunci prefer sa le stiu in siguranta. Culeg o farama de viata si o ofer tuturor. Caut fericire, la fiecare pas si in orice actiune a mea. O gasesc , de fiecare data o gasesc si o savurez in liniste, numai eu.

Practic scriu, pentru ca vreau sa schimb Lumea. Iar cartea mea, tocmai acolo doreste sa ajunga. In inima fiecarui cititor, care dupa ce v-a termina de citit cartea mea, se va opri pentru un moment si v-a intelege ca momentele si clipele sunt de nepretuit. Ofer dragostea mea si trimit o ploaie de zambete prin intermediul cartii mele.

–          Iti multumesc pentru prezentarea facuta, Eduard, Voi citi manuscrisul si te voi suna zilele astea pentru a stabili si pune la punct ultimele detalii pentru publicare.

–          Eu iti multumesc, pentru ca, crezi in mine si in cartea mea. Poate pot sa ma revansez candva, fata de tine, pentru amabilitatea cu care m- ai tratat.

–          Stai linistit. Nu-mi datorezi nimic. Cu asta ma ocup si stiu sa fac diferenta dintre o carte care merita sa ajunga la un public si una care nu. Motiv pentru care o v-om publica.

–          Mi- ar place sa iesim odata la o cafea. De dragul literaturii. Si din cate vad, experienta dumneavoastra imi poate fi de un mare folos.

–          O sa iesim Eduard, cand voi reusi sa mi fac ceva timp.

–          Abia astept. In cazul acesta, astept telefonul dumneavoastra.

–          Da Eduard, te sun imediat ce termin de citit si stabilim.

–          Va doresc o zi deosebita !

–          Asemeni si tie !

–          La revedere !

–          La revedere Eduard .

Si Eduard pleca din biroul Robertei, extrem de fericit si implinit sufleteste, pentru ca, in sfarsit, visul sau, era pe cale de a se materializa.

Cum intalnirea cu Eduard era singura treaba pe care Roberta o avea pe ziua de azi la editura, incepe sa-si adune lucrurile, priveste cateva clipe prin incaperea in care isi petrece atat de mult timp in fiecare zi si pleaca spre casa.

Pe drum, incepea sa se gandeasca la cele intamplate in cursul zilei. “ Mi a placut modul de abordare a tanarului acesta. Pare lipsit de orice grija, in ceea ce-l priveste cartea sa. Descrierea, a facut-o atat de bine, incat as putea sa-I public cartea, fara sa o mai citesc. Inspira multa siguranta acest om si e de apreciat, in cazul unui scriitor. Observ ca e pregatit pentru criticii care vor incerca sa-I intoarca principiile pe dos. E nepasator, risca fara sa aiba nici macar o farama de remuscare. Intradevar, astazi am avut o zi foarte interesanta.” Roberta zambi si continua sa mearga spre casa.

In tot acest timp, Alexandra se pregatea pentru concediul atat de mult asteptat, alaturi de iubitul ei, Stefan. Amandoi impachetau, despachetau si aranjau cele necesare pentru plecare, in valize.

–          Abia astept sa fim doar noi doi, Stefan, si sa ne bucuram pe deplin de aceasta iesire.  – Si eu sunt la fel de entuziasmat, Alexandra. De cand planificam aceasta plecare, parca nu mai ajungeam la acest moment. Maine dimineata, vom merge cu masina pana la aeroport si o lasam in parcare, pana ne intoarcem.

Alexandra ai sari in brate, il saruta nebuneste, ca o tanara adolescenta, iar in ochii ei se putea citi foarte clar, entuziasmul si nerabdarea pentru aceasta bine meritata vacanta.

 

Continuare (14)

Tin sa precizez ca, succesul acestui eseu, s-a datorat tocmai faptului ca, Roberta, la o varsta destul de frageda pot spune, a reusit sa descrie aceasta Prietenie dintre sexe, din punctul de vedere al unui barbat, lucru care, poate da foarte multa bataie de cap chiar si persoanelor de sex masculin, care stapanesc destul de bine arta scrisului. Ea a reusit sa se transpuna in pielea unui barbat, fara sa faca nici un efort mental. Totul a decurs atat de natural, incat, au aparut aceste randuri.

Mai apoi, aproape de implinirea varstei de 18 ani, Roberta zguduie lumea scriitorilor romantici, publicand intr o culegere de scrieri, o noua definitie a Erotismului, denumind o Erotismul sau Fuziunea absoluta. Scriere care a fost foarte controversata de criticii literari ai acelei vremi. S-a vorbit mult timp despre tanara care a incercat sa rastoarne ideile marilor scriitori, bazate pe o experienta si pe un studiu mult mai avansat decat cunostintele Robertei. Voi prezenta si acest eseu pentru a ne putea forma o idée mai detaliata, despre evolutia Robertei:

Erotismul, practic declara razboi celor care refuza sa accepte ideea ca el exista si ca are o contributie absoluta in bunul mers al vietii omului, pe Pamant. Refuzam categoric sa l introducem in discutiile noastre, si chiar in vietile noastre. Acest asa zis Eros, acceptat de antichitatea greaca, a fost transfigurat si inteles gresit de catre epoca moderna in care suntem astazi. Nu vreau sa vorbesc aici despre orgii sau despre devierea la care s a ajuns, sau despre prost intelesul sens al acestui fenomen, l as putea numi.

Criticat si dat la o parte din viata omului, erotismul ajunge un subiect de nediscutat, exceptie facand cei care inteleg adevaratul sens al acestui cult. Pentru ca, il putem numi cult, atat timp cat oamenii care nu refuza sa accepte ideea de erotism, exista doar in grupuri restranse. Nenumarate scrieri, din vechime si chiar din prezent, au tot incercat sa dezvolte aceasta idee si s au chinuit sa o introduca in gandirea oamenilor. Rezultatul? Haos total, dupa parerea mea, pentru ca fiintele vii, care au ratiune, au prostul obicei de a intelege totul pe dos.

Ar trebui sa sune cam asa:

Faptul ca doua sau mai multe persoane pot atinge o stare de erotism absolut, care ai inalta pana in lumi ireale, ai detaseaza de viata materiala si le ofera stari de neexplicat in cuvinte, nu ne poate duce cu gandul la ceva murdar, la o activitate interzisa sau la un subiect de neatins in viata cotidiana.

Doua inimi care bat la unison, nu descriu numai starea de iubire. Iubirea, se foloseste de efectul “cameleon”, adica isi schimba formele ei de manifestare, de la trairea de baza a ei, respectiv emotiile care patrund in trupul nostru si pana la sentimentul de implinire sufleteasca, cand atinge fuziunea absoluta dintre cele doua inimi in cauza.

Erotismul, pe de alta parte, se desface de aceasta formula a iubirii, ajunsa la punctul culminant al evolutiei, oferind stari mult mai presus decat iubirea. Dupa mine, erotismul final, este continuarea iubirii reala. Cred ca detasare corporala, este cuvantul cel mai potrivit, pentru a l descrie. Practic, parasim trupul, ne eliberam de materialul de care depindem si ajungem in Universul din care ne tragem originile.

Definitia erotismului este urmatoarea, din punct de vedere al academicienilor: “Inclinare spre placerile trupesti.Senzualitate.”

Pot sa nu fiu de acord cu ei? Am tot dreptul, pentru ca ceea ce scriu imi apartine in totalitate si mi asum cele spuse. Definitia erotismului, personal vorbind, vreau sa sune cam asa: “Fenomenul care reuseste sa ajunga la un punct mult peste sentimentul de iubire se numeste fuziune absoluta sau erotism.”

 

Continuare (13)

Dimineata aceasta, era foarte placuta, un aer de primavara cu miros de iarba verde de inmugurire, plutea in jurul siluetei Robertei. Mirosea a viata si a noi oportunitati. Ea zambea, era dependenta de zambetul ei. Se auzeau pasarile cum ciripesc invaluite de fericire, datorita noii zile care tocmai incepuse. Soarele abia incepea sa rasara, pregatit parca de sarbatoare pentru aceasta zi. Calauzea drumul Robertei, iar aceasta parca stia prea bine acest lucru.

La un moment dat, Roberta sesizeaza ca totusi a plecat mult prea devreme de acasa si ar avea suficient timp, sa savureze in tihna, o cafea, la una din patiseriile care tocmai se deschideau, pe drumul in care se afla ea. Alege la intamplare un local, in care intra si se aseaza la o masa cat mai aproape de fereastra care dadea in spre strada, pentru a-si rasfata privirea cu minunile unei dimineti de primavara.

Este sambata, cu toate ca unii ar prefera sa si petreaca aceasta zi acasa facand orice altceva in afara de service, Roberta e fericita ca merge la editura ei. Pune mult suflet in ceea ce face si astazi, chiar are o intalnire cu un posibil viitor scriitor, care a inabusit-o cu maill-uri de cateva luni incoace.

Picior peste picior, ca o adolescenta care viseaza la orice altceva numai la ziua in care se gaseste nu,  invarte lingurita in cafeaua pe care tocmai I a adus o ospatarul. Se uita la ceas, este ora 8 am, termina cafeaua, cere nota de plata, achita cafeaua zambindu I celui care I a adus o si apoi , iese din local si se indreapta catre editura cu pasi marunti, savurand parca, fiecare bucata de drum pe care o parcurge. Pe drum, Roberta observa cum, societatea in care se afla, se trezea la viata. Brutarul din zona, tocmai deschise usile brutariei, de unde se putea simti un miros de paine proaspata, prima paine din aceasta zi. Era un parfum de munca facuta cu pasiune, cu suflet si cu devotement. Brutarul, un om la vreo 45 de ani, plinut, de statura medie, statea in pragul brutarie de parca astepta sa treaca Roberta pe langa el si sa I fure un zambet.

–          Buna dimineata, domnule Anton! Tocmai a-ti oferit acestei dimineti un plus de frumusete, cu imbietoarele arome ale dumneavoastra.

–          Buna dimineata ,Roberta si multumesc pentru ca ramai neschimbata in fiecare dimineata. Ma incarc cu energia pe care zambetul tau o ofera si apoi ma apuc din nou de treaba. Sa ai o zi de neuitat draguto !

–          Multumesc frumos. La fel va doresc si dumneavoastra.

Si continua sa inainteze pe drumul spre editura. Ajunsa in fata cladirii, Roberta saluta pe toti lucratorii de acolo, de la portar si pana la mai marii locului in care ea lucra.

Ajunge sus la etaj unde era biroul ei, schimba apa florilor din incapere si se aseaza la masa unde lucreaza ea la noile proiecte. Nici bine nu se aseaza si telefonul Robertei incepe sa sune.

–          Buna ziua, Sunt Eduard, stiti ca avem o intalnire astazi, pentru a clarifica etapele publicarii cartii mele. Am sunat pentru a fi sigur ca totul este in regula si sa va anunt ca ajung in cateva minute.

–          Bine Eduard, te astept cu manuscrisul sa vedem ce anume mai trebuie facut.

–          Multumesc, vin imediat. La revedere !

–          La revedere.

Eroina noastra a dezvoltat o pasiune pentru scris, inca din perioada copilariei. In clasele primare, invatatoarele plangeau atunci cand citeau cate o compunere pe care Roberta o scria. Atat de buna era si punea suflet de mic copil in ceea ce scria. Un talent inascut, pot spune, slefuita parca de Dumnezeu, inca de la crearea ei. La varsta de 14 ani, Roberta debuteaza cu un eseu despre Prietenia dintre sexe, pe care o revista nationala se hotaraste sa o publice. Atat de bine scrisa, incat , pana si criticii nu au avut de adus nici macar un singur repros. Articolul suna cam asa:

“Acum cateva zile, un prieten drag, m a rugat sa scriu cate ceva despre prietenia dintre sexe. Chiar nu m am gandit la asta , dar stiu sigur ca , acest lucru, de cele mai multe ori, este doar un subiect tabu, pentru marea majoritate, despre care s-a tot vorbit si s-a scris si s-au facut o multime de filme cu aceasta tematica.

In primul rand, eu , sunt nevoit sa discut despre ceva ce, practic nu exista. Bine, multi vor spune ca intradevar exista cazuri in care o femeie, poate fi cea mai buna prietena a unui barbat si viceversa. Parerea mea personala: nu, nu poate exista aceasta prietenie. De ce ? Pentru ca in prumul rand, ca acest lucru sa se materializeze , este nevoie de un barbat si o femei care, din cine stie ce circumstante, ajung sa se cunoasca. Barbatul,boul, magarul, nenorocitul si mai stiu eu cum este el catalogat in ochii femeilor, aici vorbesc doar despre femeile pe care le am cunoscut, nu vreau sa introduc toate femeile in exemplul dat, pentru ca nu le-am cunoscut pe toate de pe glob, este nevoit sa treaca de aceasta bariera pe care o afiseaza femeia.Respectiv cea a bunului simt, cea a frustrarilor pe care femeia in cauza a fost nevoita sa le suporte, de pe urma stiu eu caror relatii esuate si asa mai departe. Deci practic vorbind, magarul nostru incepe prin a se lupta cu Universul insusi. El trebuie sa-i rastoarne toate principiile ei, doar pentru a reusi sa se regaseasca intr-o conversatie cu numita. Trebuie sa creeze acea “zona de confort” in care ea, trebuie sa-i raspunda la salut, sa-i raspunda la zambetele pe care nenorocitul face eforturi supraomenesti ca sa i-le ofere, sa minta cu disperare numai de dragul de a nu fi exclus din conversatia cu doamna, ca vorba aia, cati dintre oamenii care sa cunosc pentru prima data, au curajul, sau mai bine spus , onoarea, de a fi deschisi, de a nu purta masti si de a fi ei insisi?! Foarte putini, mai mult ca probabil. Dupa ce “eroul” nostru reuseste sa treaca peste toate astea, apare senzatia de siguranta. Unde “magarul” nostru se transforma in cel mai pur armasar, ” nenorocitul” devine un stimabil monarh, iar doamna sau domnisoara in cauza se transforma in “printesa din padurea adormita”, care de mult nu a mai fost trezita de nici un print.

De aici, incepe perioada de vis, in care ea, incepe sa creada ca mai exista si barbati minunati, care nu vor nimic altceva decat sa lege o frumoasa prietenie cu o femeie. Incep sa iasa la iveala calitatile fiecaruia dintre personajele noastre, iar mai apoi, isi fac aparitia punctele pe care amandoi le au in comun. De unde ” zona de confort” se extinde si infloreste ca florile de primavara dimineata, tot mai mult, de la o zi la alta. Plimbari, povestiri, zambete, emotii, trairi aparent unice, pentru ca cei doi, vor gandi, ca asa ceva nu au mai trait pana acum. Astfel de prieteni buni nu au mai existat si continua dezvoltarea frumoasei amicitii care a luat nastere intre acesti minunati oameni.

Prietenia despre care vorbim, incepe sa se clatine , pentru ca “magarul” nostru, nu se poate abtine de la ideea ca, menirea lui pe pamant este doar sa arate tuturor femeilor, daca e cu putinta, cat de pur sange este el si cum trebuie sa-si imprastie dansul samanta fertilitatii peste tot, la fel cum, albinutele saracele, umbla si polenizeaza plantutele de pe pamant. Printesa, bineinteles ca va observa incercarile fara sfarsit, ale masculului, care nu mai stie ce potiuni secrete sa foloseasca, numai de dragul de a i oferi ei senzatia ca el este cel mai bun prieten, umarul pe care ea poate plange oricand, fara ca el “sa-i ceara nimic in schimb”.

Intr un final, ea cedeaza, de fapt , nu ea, ci doar vulnerabilitatea cu care, el stie, ca ea a fost inzestrata. Are loc metamorfoza prietenie, de unde de la stadiul de amicitie se ajunge la atractia fizica, pe care “magarul” nostru nu o poate ignora, nu ca nu ar avea bun simt , ci doar din motiv ca astfel de lucruri nu pot fi trecute cu vederea. Si da, asa este, poate va intrebati dragii mei, nici eu nu am vazut un magar sa se transforme in vreun fluture. Culmea e ca, pana si cel care scrie astfel de randuri, face parte tot din specia despre care vorbim, iar in loc sa i prezint latura de pus pe coperta unei reviste de succes, eu practic imi extermin specia. Dar asta nu i chiar asa cum pare. De distrus, mi ar place sa cred ca pot distruge doar mentalitatea, atat de bine intiparita in mintea barbatilor, referitoare la faptul ca, femeile trebuie ingenunchiate, sclavie pura, fara nimic uman, ele nu merita nimic bun de la viata. Nu este deloc asa, acolitii speciei mele. Femeia e o floare si stiu ca replica asta au folosit o foarte multi scriitori de a lungul timpului. Dar cati dintre cei care citesc aceste randuri, au avut macar o data in viata ocazia sa priveasca o floare? Sa observi cat de pura este si ce parfum emana, chiar toate florile miroase superb, iar daca inchizi ochii in acele momente, vei trai cea mai tare clipa din viata ta , pe care a simtit o simtul tau olfactiv vreodata.Abia asa ceva nu se poate uita niciodata.

Cam asa sunt femeile. Apar doar pentru o clipa, in toata splendoarea lor, cu o gratie de nedescris, cu un miros specific trupului de femeie si e de ajuns doar sa le privim, ca si in cazul florilor, fara sa le rupem, ca ele sa ne ofere cea mai divina priveliste pe care ochii nostrii au vazut o vreodata. Este un miros pe care nu ai cum sa l uiti, care iti inunda simturile si te trimite de pe pamant, in orice alt loc. Femeile sunt adevarata implinire a celui care a creat viata, apogeul creatiei as putea-o numi eu. Frumusetea lor, este asemanatoare cu pasarile care taie inaltul cerului. Daca le-ai inchis intr o colivie, frumusetea moare.”