Pădurea fermecată

Îi tremurau picioarele atunci când pășea apăsat peste pământul moale și umed, în drumul ei printre pădurea fermecată. Urletele necuvântătoarelor îi amintea necontenit că se apropie tot mai mult de sălbăticie , locul în care instinctele de mult pierdute nu i-ar mai fi de nici un folos. Se întunecă tot mai mult în timp ce înainta inconștient pe potecile de nimeni calcate, iar pielea o strângea din ce în ce mai tare, în semn că ceea ce simte , e numai frică.

Plângea , doar că nu putea varsă nici o lacrimă din cauza vântului care parcă vroia să le împingă înapoi în ochii ei negrii și mari. Ajunsese fără să vrea pe acest drum fără cale de întoarcere crezând că necunoscutul îi va putea oferi din nou senzația de viu . Se săturase să trăiască acest nimic pe care i le ofereau zilele ei necontenit, de parca vroia să-i arate că nu ar mai fi nici un rost.

Regretă încă și acum , drumul neterminat de călătorit, la fel ca și tine , când te apuci de visat un vis la care renunți la primul obstacol ce se așterne în calea ta, că un copac doborât de un topor bine ascuțit.

Te îndemn să te pierzi mai mult de cotidian și să ți trăiești fiecare poveste exact așa cum ți-ai imaginat-o, fără frică.

Vă îmbrățișez cu drag , Endorfinul.

Publicitate

 

Călătorește

Mă fugăreau noapte după noapte forțându-mă să-mi trimit ochii la nesomn. Încăpățânat, vroiam să deslușesc misterul vocilor care-mi urmăreau pașii grei ce mă purtau spre doar al meu tărâm al viselor.

Încercam din răsputeri să-mi adun forțele pentru a-mi continua drumeția în prag de seară, dar tot ce reușeam să simt era frig , iar mâinile înghețate încetaseră a-mi mai da ascultare.

Petrec foarte mult timp pe lumea cealaltă, de asta și încerc a mă întoarce acum, purtat de o adunătură de gânduri nerostite, împins de răceala vântului ce-mi împinge corabia  bătrână de care mă folosesc în călătoriile mele. Doar că de asta dată am căzut prizonier al propriei mele lumi, iar asta e o formă de detenție ce-mi lasă nimic altceva decât un gust amar.

Îmi caut scăparea în ultimul fir de praf pe care-l privesc cu entuziasm cum plutește liber înspre tine oricare ai fii tu, amintindu-ți că poți zbura oricând în înaltul cerului, chiar și atunci când pământul se întunecă iar pleoapele ar trebui să-ți apese puternic pe ochii îmbătrâniți de frumoasa asta de viață.

Călătorește mai mult în adâncurile din tine, chiar daca apele îți sunt tulburi, iar adierea de vânt taie în mușchiul din piept ca un măcelar însetat . Vei descoperi lumi minunate prin care picioarele tale nu te-au mai purtat până acum.

Când lumea începe să tacă, iar în jurul tau e doar un ecou al propriilor tale gânduri, tu alege să povestești in continuare povestea pe care o scrii in fiecare clipă în care alegi să nu renunți, indiferent care ar fi idealul tău.

Vă îmbrățișez cu drag, eu nu țin cont de viruși și vă doresc o zi de vis ,Endorfinul .

 

Scriere colectivă II-Început

Buchet de lacrimi

Strângeai în mâinile tale buchetul de lacrimi ce era așezat la picioarele mele, în noaptea în care ți-am oferit o mostră din lumea mea întunecată. Știai că liniștea absolută există datorită fiarelor care au amuțit la venirea ta. Un vulnerabil gând te încearcă, dar tu te opui cu încăpățânare să-i dai ascultare. Te așteptam de ceva vreme, tu totuși ai ales să vii mult prea târziu.

---

Continuarea în comentarii o facem împreună. Una eu, una voi și tot așa.

Abia aștept să vedem ce va ieși !

 

Fără timp

Când rămâi fără timp, te deconectezi la ceea ce te-a făcut cel care ești astăzi, oricare ar fi acel ceva în care crezi.

Vei asculta cu sufletul fiecare bătaie de aripă ale fluturilor, simțurile îți vor aminti mirosul curat al florilor, iar vântul îți va usca nopțile în care te trezești ud din coșmarul ce tocmai te-a încercat.

Când rămâi fără timp, ai să înțelegi că fiarele care urlă în sălbăticia unde liniștea apăsătoare se lasă ca un fum greu peste pieptul tău, îți sunt de fapt prieteni.

Acum , dacă tot te-ai oprit din fuga asta înspre nicăieri, adună fiecare gând bun al tău, și așează-l frumos în desaga de catifea cu șnur de argint, pe care atunci când vei simți că ești pregătit, să o arunci în lume. Când vei pleca , vei știi că ai lăsat numai bine in urma ta, iar cei care o vor găsi , o să înțeleagă că ți-a păsat.

Lasă doar gânduri curate învelite în mătase de vise frumoase, presărată cu zâmbete și oferă le oricui vei întâlni în drumurile tale , om bun ce ești.

Știu, pare fără sens , fiecare cuvânt pe care ți-l las mereu aici, dar ascultă, lumea nu e chiar atât de rea precum pare , iar lumea suntem noi. Tot ceea ce pui bun și frumos în ea , va creste înzecit, precum florile în prag de primăvară.

Mereu te indemn la o viață frumoasă, trăită cu pasiune și fără strop de regret, tocmai pentru a te face să înțelegi, că într-o zi vei rămâne fără timp, dar ce poate fi mai frumos decât clipa în care alegi sa pleci știind că ai lăsat o lume mai buna în urma ta.

Îți dau Soare și azi, lăsat la macerat în aromă de iarba proaspăt tăiată, presărată cu praf de inimă curată , la prima oră a dimineții.

Te blestem să trăiești frumos, în perfectă rezonanță cu tine însuți.

Visează mai mult, până ramai fără timp.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.