Fierbinte de vară

Căutam să ating cu fruntea arsă de Soare pământul ce aveam să-l cuprind într-o sărutare in semn de mulțumire că ma răbdat până azi. L-am tot calcat în picioare de atâta amar de vreme și nici măcar o clipă nu mi-a lăsat impresia că l-ar durea.

Mă întorc uneori pe drumurile în care am mai scăpat câte un rest de sămânță frumoasă cu gândul că cine știe ce roade aș mai putea culege.

In genunchi eram așezat în clipa în care am simțit cât de dor îmi era de un început de August fierbinte, cu gust sărat de mare și miros de aer curat.

De fiecare bucata de vară îmi amintesc cu plăcere atunci când la început de zi închid ochii și-l las pe Soare să-mi ardă bucăți din pielea ce-mi îmbracă trupul că o haină ce a rămas mereu in ton cu moda.

Vroiam să te întreb dacă ai gustat din căldura ce nu-ți lăsa somnul sa fie liniștit. M-am gândit să mă asigur daca inca mai ești viu, dacă visele ți-au rămas în același buzunar al rochiei sau pantalonilor forjați de timp ?

Eu sunt tot aici, visător de modă veche, care învârte printre degete un pahar de orice căutând să găsesc noi moduri de a te alimenta cu endorfină pură culeasă pe înserat din locurile numai de mine știute.

Vroiam să-ți aduc aminte că oricare ar fi gândul tău în care ai investit rămășițelor de timp ce ți-au rămas, te susțin din umbra tărâmului meu.

Îți doresc o vară extrem de fierbinte, ar fi motivul pentru care încă îți mai scriu , să te trezească și să-ți aducă aminte cat ești de viu.

Vă îmbrățișez cu drag Endorfinul.

Publicitate

 

Zboară

Strigai după ajutor, când întunericul nopții nu te lăsa să-ți continui somnul, răgușeală pe care o porți în voce chiar și acum, îți poate aminti că nimeni nu te putea auzi. Erai mult prea sătul de neajunsurile cu care lumea te trata , de asta căutai mereu o ieșire din gândul in care erai mereu prizonier .

Înțeleg că te-ai regăsi mai ușor în confortul pe care ți-l oferă renunțarea dar cum să bați in retragere când drumul spre nicăieri e atât de lung.

Alergi mereu după punctul în care revii de fiecare dată când te învârti în cercuri infinite culegând iluziile pe care oricine ți-le vinde iar tu ca un distins credincios le cumperi de pe taraba plină de culori din mijlocul pieței părăsite.

Revin chiar și azi la aceleași gânduri pe care ți-le injectez în venele tale prin care până și sângele refuză să mai treacă, când alegi să întorci privirea în altă parte în loc să spui exact cuvintele ce ar trebui să se lase auzite.

Te tot împing de atâția ani înspre prăpastiile care te pot învăța să zbori și chiar dacă nu mi-a ieșit până acum voi continua să fac același lucru, până în ziua în care îți vei deschide aripile. Vroiam doar să te aud că ai înțeles cum fiecare vis al tău se va preschimba în ceea ce crezi.

Mai stai o clipă, poate că azi vei găsi și timpul necesar pentru a-ți număra diminețile cu cer senin și Soare călduț, în care zâmbetul tău e martor fiecărei secunde în care ai ales să nu renunți la tine.

Azi poți să zbori !

Cu drag, Endorfinul.

 

E vară

Pictam aruncând straturi de vopsea într-un abstract ce încerca a se lega frumos pe pânza din sufletul meu, unde încercam din răsputeri să reproduc peisajul de vară călduroasă uscată de un vânt ce ușor adie pe la picioarele mele.

Mă încurcam în mulțimea de culori ce îmi era la îndemână încercând să aleg pe cea potrivită. Și m-am oprit, am stat o clipă să-mi trag suflul, când am înțeles că de fapt nu sunt culorile potrivite. La fel cum nu exista perfecțiunea pe care o cauți în basmul în care ai ales să te încrezi. E totul plin de schițe , de drumuri neumblate, de povesti nespuse și de trăiri negrăite. E viață, până și vara când îți este atât de greu să respiri aerul greoi și fierbinte. E floare înflorită la tot pasul și fruct în copac, dar chiar și atunci când poți simți miros de mort rece și fără suflu e viață în jurul tău maii mult decât vezi.

E ciripit de pasăre pe ramură verde, vegheată de cer senin albastru ca marea înconjurată de liniște în zgomotul pe care inima ta îl provoacă când simți că trăiești.

Ești tu, mai bun decât ai putea fi vreodată, cu pielea scăldată în Soarele ce-ți încălzește trupul înghețat de atâta vreme.

E vară, încercam să-ți arăt asta în caz că nu erai atent.

Vă îmbrățișez cu drag , Endorfinul.

 

Călătorește

Mă fugăreau noapte după noapte forțându-mă să-mi trimit ochii la nesomn. Încăpățânat, vroiam să deslușesc misterul vocilor care-mi urmăreau pașii grei ce mă purtau spre doar al meu tărâm al viselor.

Încercam din răsputeri să-mi adun forțele pentru a-mi continua drumeția în prag de seară, dar tot ce reușeam să simt era frig , iar mâinile înghețate încetaseră a-mi mai da ascultare.

Petrec foarte mult timp pe lumea cealaltă, de asta și încerc a mă întoarce acum, purtat de o adunătură de gânduri nerostite, împins de răceala vântului ce-mi împinge corabia  bătrână de care mă folosesc în călătoriile mele. Doar că de asta dată am căzut prizonier al propriei mele lumi, iar asta e o formă de detenție ce-mi lasă nimic altceva decât un gust amar.

Îmi caut scăparea în ultimul fir de praf pe care-l privesc cu entuziasm cum plutește liber înspre tine oricare ai fii tu, amintindu-ți că poți zbura oricând în înaltul cerului, chiar și atunci când pământul se întunecă iar pleoapele ar trebui să-ți apese puternic pe ochii îmbătrâniți de frumoasa asta de viață.

Călătorește mai mult în adâncurile din tine, chiar daca apele îți sunt tulburi, iar adierea de vânt taie în mușchiul din piept ca un măcelar însetat . Vei descoperi lumi minunate prin care picioarele tale nu te-au mai purtat până acum.

Când lumea începe să tacă, iar în jurul tau e doar un ecou al propriilor tale gânduri, tu alege să povestești in continuare povestea pe care o scrii in fiecare clipă în care alegi să nu renunți, indiferent care ar fi idealul tău.

Vă îmbrățișez cu drag, eu nu țin cont de viruși și vă doresc o zi de vis ,Endorfinul .

 

Metal ruginit

Priveam ascuns pe după cortina de flori din metal ruginit la ultimul om rămas, care pășea pe strada unde am așteptat întâiul tren. Lovea cu picioarele fiecare piatră învelită în pământul uscat care îmi amintea cât de mult timp a trecut de când nu am mai întâlnit nici măcar o urmă de ploaie.

Simțeam fiecare nod de aer ce-mi sugruma gâtul, atunci când doar o adiere de vânt îmi mai vizita nenorocita de fereastră pe care încă și azi tot amân momentul în care mă voi apuca să îi schimb balamalele vechi ce scârție ca o vioară neacordată la fiecare atingere.

Un doar metalic gri îmi înconjoară încăperea , de fiecare dată când ating câte un gând uitat pe raftul vechi și prăfuit unde și acum mă uit cu nepăsare la urmă de zaț de cafea acoperita de putregai.

Prin praf de rugină îmi spăl plămânii înnegriți de fumul tutunului ars de atâta amar de vreme. Amar e gustul ce îl simt acum când gust ultima rămășiță de primăvară aruncată din neglijență în jurul casei mele.

Încerc cu disperare să strig către cetățeanul care încă aștepta în gara de peste drum, dar cuvintele refuză să iasă din gura asta cusută cu sârmă de oțel învechit. Și mă resemnez, e mult prea limpede că metalul în care-mi țin inima învelită , a ruginit de mult.

Încă am răbdare, tăietorul de metale va alege într-o bună zi să-mi elibereze fiecare gând pe care entuziasm îl voi trimite spre fiecare.

Eliberează-te atunci când visezi frumos , la marginea munților din tărâmul gândurilor bune.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul .