RSS

Arhive pe etichete: zambeste

Să-ți amintesc

Continua să visezi, chiar și atunci când te trezești în felurite gânduri care uneori nici măcar nu-ți aparțin. Vei înțelege că aripile tale te vor purta singure fără să știi a zbura, spre numai idealurile tale în care ai crezut atât de mult încă din prima clipă. Acum înțelegi cât de ușor poate fi gândul pe care l-ai purtat în spinare în timp ce ochii îți lăcrimau la fiecare dezamăgire peste care trebuia să pășești. Dar cum te încearcă astăzi acest sentiment minunat, care tot timpul ți-a arătat ora exactă atunci când credeai că mai ai nevoie de timp . Se subînțelege atât de ușor fiecare gând pe care l-ai folosit prin școlile ale căror bănci le ai ros cu uniformele pe care ai ales sa nu le îmbraci, în momentul în care ai înțeles că trebuie să fii tu. Zâmbeai la fiecare atingere dintre tine și emoțiile pe care le întâlneai de fiecare dată când ai hotărât să fii liber. Ai crezut în necunoscutul spre care te-au purtat picioarele tale, mai ales atunci când te-ai temut că vei eșua în încercarea ta de a te înțelege tot mai profund. Mult prea departe ai reușit să trimiți ultima fărâmă de neîncredere când mi-ai șoptit că de acum vei face ce simți în încercarea de a străbate nemărginitul cer senin spre care ai privit la ceas de seara , când tremurai de frigul ce nu te lasă să uiți cât ești de viu.

Azi chiar te am purtat spre gândul ce numai ție îți aparține, știai deja acest lucru, dar mi-a plăcut atât de mult reacția ta când ai înțeles că ai reușit să câștigi fiecare lupta pe care ai dus-o în căutarea motivului care te face să zâmbești.

Cred că vroiam să-ți amintesc cât de minunat poți fi.

Endorfinul.

Publicitate
 
2 comentarii

Scris de pe iunie 3, 2019 în De ale vietii

 

Etichete: , , , ,

Armata

DSCN2521.JPG
Atunci când am vărsat întâia lacrima pentru tine, am înțeles ca nu pot rămâne nemișcat de vârtejul care te trăgea spre fundul prăpastiei spre nicăieri. Am ales sa lupt eu războaiele tale, folosind armatele de gânduri atât de bine pregătite pentru acea zi. Am simțit și am auzit strigatul tău în care cereai ajutor oricui, dar totuși nimeni nu a fost acolo lângă tine. De ce am ales sa fac asta, pentru ca e prea posibil ca eu sa fi rămas printre singurii cum vrei tu sa-i numești, cărora chiar le pasa de tine. Eu doar vroiam sa te vad zâmbind, nu încercat de alte stări menite sa-ți întristeze curata inima pe care în piept o porți de atâta amar de vreme. Tu ai înțeles, ca uneori trebuie doar sa accepți ca ești singur, dar tocmai de acel moment ai nevoie atunci când alegi schimbarea în locul banalului care-ți acoperă sufletul de deznădejde. Doar astfel vei păși mai departe , ascultând ciripitul de pasare fericita în prag de dimineață ploioasa cu vânt călduț, care te mângăie ca o mama cu poveștile ei frumoase pe care adormeai gustând din tărâmul visării în care tu pictai atât de frumos fiecare clipa de fericire absoluta.
Mereu te-am privit cum te întorci atât de trist în lumea în care te trezeai în fiecare zi dezamăgit de faptul ca magia nu exista. Dar tu ești îndestulătorul miracol pe care-l trăiești constant fără ca nici măcar sa fii recunoscător pentru asta. Aveam chiar și un gând , ales special pentru momentele tale în care vroiai doar ca sa renunti, numai de dragul de a nu mesteca și coșmaruri pe stomacul gol, în drumul tău spre fericire.
Atât de ușoară poate fi renunțarea la tine și la ceea ce ești astăzi, încât normal ca știam reacția cu care vei trata aceasta boala, de aia ți-am și lăsat acea pastila pe noptiera de lângă patul în care visai, pe rețetă scria ca-i formula chimica pentru oameni , ca ar trebui sa fie interzis abuzul asta de endorfina la care te supun de atâția ani, numai de dragul de ați privi zâmbetul tău atunci când îl oferi oricui , pana și ție.
In ziua în care am vărsat întâia lacrima pentru tine, am reușit sa o păstrez pana azi, în pumnul meu bine strâns, doar pentru ca într-o zi , sa ți-o pot oferi în dar, lăsându-te sa înțelegi ca tu chiar ai reușit sa trăiești o picătură de viata frumoasa , fără un gram de regret și înconjurat de numai zâmbete aruncate peste cei alături de care ai devenit omul de acum.
Acum, vroiam doar sa-ți amintesc , ca-ți voi duce eu toate luptele care se dau uneori în sufletul tău curat, fără sa-ți cer nimic mai mult decât un zâmbet.
Ma înclin în fata voastră și va îmbrățișez cu drag , Endorfinul.

 
6 comentarii

Scris de pe aprilie 4, 2019 în De ale vietii, Uncategorized

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Trebuia doar atat

Mai era un gând bun de lăsat aici pentru astăzi, ar fi fost nimic mai mult decât o dovadă de egoism să-l fi ținut doar pentru mine, chiar și până mâine.

Uitasem să-ți spun cât de plăcut e momentul în care ne învățăm picioarele unul altuia ritmul marșului , pe care aveam să-l parcurgem.

Cum aș putea să nu-ți reflect imaginea de fericit ce ai ales sa fii acum ? Ar fi atât de una și aceeași cu clipa în care ai încerca sa te privești printr-o oglinda acoperita.

Sau mai aproape ar putea fi , de ziua în care ai ales ca sa simți picătura de ploaie, fără umbrela și într-un moment în care se întâmplă să nu ploua .

Povestește-ți te rog, cat de ușor se pliază acum peste tine secunda în care te-ai hotărât să nu mai fii actor și să începi a gusta din firmitura de viață ce ți-a mai rămas. Respiri atât de profund și cu o grija nemaiîntâlnită , de parcă ai vrea sa salvezi până și din aerul fără de care drumul tău nu ar mai continua. Apreciez atât de mult că te-ai oprit în fiecare gara , unde ai luat cu tine nimic mai mult decât curajul de a păși înspre necunoscutul ce îți reamintea cât de viu ești numai atunci când urmezi oricare vis ai avea de visat.

Spune-mi când ar trebui să mă opresc din pregătirea atât de severa pe care ți-o ofer necontenit, cu precizie de ceas elvețian purtat pe mana orbului la sfârșit de oricare zi. Uneori până și tu poți fi răpus de cuvintele ce pot îngreuna oricare suflet care pare că sa abătut de turma care-l îndruma spre nicăieri .

Nu predic niciodată sub nici un fel de forma , cuvintele nimănui în afara nebuniei din gândurile mele. De asta-mi și permit oricând să te împing înspre început de noua viață , în care povestitorul nu poate fi nimeni altul decât tu .

Te las acum chiar la aceasta jumătate de primăvară cu adieri din fărâmă de vis care te învăluie în tot ce vrei tu și-ți amintesc să-ți spui tot mai des că fiecare dimineață va fi exact așa cum îți dorești .

Chiar nu m-am putut abține , de asta va și mulțumesc !

Vă îmbrățișez cu drag , Endorfinul.

 
2 comentarii

Scris de pe martie 20, 2019 în De ale vietii

 

Etichete: , , , , , , ,