RSS

Tag Archives: zambi

Ma intorc

M-am intors, mai batran ca niciodata, mai putin intelept decat am fost pana acum si totusi mult prea in varsta pentru o lume atat de tanara si necoapata. Nici nu ma gandesc sa mi pierd restul vietii ca sa o inteleg. Nu-i lumea mea, eu traiesc o alta lume. Am creat-o special pentru mine. Fiecare are lumea sa, dar asta e o alta poveste.

M-am intors si inca fac abstractie de sistemul mizerabil in care ma regasesc fara voia mea. Ma intorc la Soare , in fiecare zi privesc si il salut cu mare drag. Am destul loc in inima ca sa-l las sa mi inunde intregul trup. Sunt total detasat de tot ceea ce e in jurul meu, si nu, nu mi-am pierdut mintile, cel putin nu inca. Si iubesc, iubesc viata asta mizerabila in care traiesc. Nu stiu nici eu de ce, dar probabil ca gasesc un fel de dependenta in acest lucru. Imi plac adictiile, mereu am avut o multime. Sunt un ocean in care orice ai arunca , oricum nu vei mai gasi vreodata. Mult prea mare ca sa ma las purtat de noua ordine mondiala. Noua ordine, ce dragut suna, cand de fapt e ultima apocalipsa pe care o vom gusta. Prea obosit uneori ca sa mai explic tuturor cat de jegoasa e societatea in care traim. Oamenii nu mai au ganduri, iar gandurile nu mai au sentimente, de parca au avut vreodata. Dar e un fel de dulce amagire, la fel ca atunci cand pui biletul acele, norocosul, care ti va schimba definitiv viata, dar tocmai a trecut extragerea  si tu te intorci din nou la minunata viata de masinarie pe care o duci. Ai nevoie doar de combustibil ca sa poti merge mai departe. Si toate trec, cum au mai spus-o si altii, dar viata -i numai una din cate stim. Restul de vieti paralele sunt doar amagiri pe moment pana la marea finala.

Tu inca visezi la locuinta ta din vis, si la copii care se balacesc in piscina mult dorita, masina e parcata in garajul proaspat terminat iar banii, nu mai sunt de mult o grija pentru tine. Si-s doar iluzii dar tu stii bine asta pentru ca in fond, nici unul dintre noi nu cauta bani. Nu aduc fericirea si nici nu o intretin, am inca curajul sa va intreb pe fiecare in parte daca intradevar traiti viata la care a-ti visat inca de mici ?

Ma indoiesc ca voi fi coplesit de raspunsuri pozitive. Viata , e o gluma foarte serioasa, mi-a zis chiar Victor Hugo, probabil in momentul in care a realizat ca totul, dar absolut totul, e doar un iluzoriu, care se stabileste ca o samanta in interiorul nostru , dar care refuza sa mai devina acel copac, stivi voi copacul batran, simbolul intelepciunii. Vorbesc despre copaci, cu siguranta ca risc sa fiu arestat in aceste vremuri in care copacii au ajuns sa fie doar material industrial pentru mobila si multe altele. Dar cui sa-i pese ? Doar nu voi schimba de unul singur lumea. Cui ai pasa ?

Ma intorc printre voi, ca un muritor de rand, lasand deoparte toate visele pe care , la fel ca si voi le-am alimentat an de an si o voi face pana voi inchide ochii. Devin realist si deja e frig aici in lumea mea. Realitatea e cea mai urata fila de istorie scrisa vreodata . Nici nu-mi pasa daca nimeni nu se va regasi in acest post , oricum , stiu bine, toti suntem la fel. Picaturi, probabil de praf carate de stiu eu ce suflete mult mai evoluate decat am putea noi sa fim vreodata.

Ma intorc la dragoste , in fiecare zi cand vad cu porumbeii isi iubesc porumbitele si zambesc, cand ma gandesc ca oamenii au uitat de multa vreme ce vrea sa insemne acest sentiment sau ce naiba o mai fi . Sa iubim ? Da . Iubim exact tot ceea ce ne va duce cu pasi repezi spre mult asteptata apocalipsa. Nu exista sfarsitul lumii , cum nu exista nici inceputul ei, nu fac dezbateri religioase si nici nu analizez teme stiintifice. Dar , e de ajuns sa ne oprim , macar o secunda, stiu, cer prea mult, dar totusi, in acea secunda e posibil sa observam fara sa depunem prea mare efort ca in jurul nostru, este un circuit , continu si infinit, la fel ca tot universul, fara inceput si fara sfarsit. Contradictoriu ? Sau abstract? Mi-e tot una , atat timp cat incerc sa va sfatui doar atat :

Traiti-va vietile , e singurul lucru pe care il avem in posesie cu adevarat !

Ma intorc , de data asta cu fata spre voi, si fac o bine meritata plecaciune pentru cititorii mei , semnand cu mult iubitul meu pseudonim :

Endorfinul…

 
9 Comments

Posted by on June 26, 2015 in De ale vietii

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Omul

Iar sunt eu, la geamul meu si din nou privesc cu decurg lucrurile in aceasta zi de aprilie fara nici o semnificatie anume. Oamenii abiau s-au trezit, unii mai morocanosi decat ceilalti. Rareori se mai strecoara printre multime cate u n zambet din tipul celor care fac diferenta. Vad papuci colorati , parca din ce in ce mai colorati, semn ca totusi omenirea nu este pierduta. Iar eu, chiar , eu ce mai fac oare? Nu mai stiu de ceva vreme raspunsul la intrebarea asta. Nu ma intreaba nimeni ce fac eu, cu toate ca uneori as avea nevoie sa fiu intrebat . Cu toate ca de cele mai multe ori sunt eu cel care pune intrebarile, mai simt nevoia de a fi intrebat. Vorbesc in general sau as vrea sa vorbim despre viata, in starea ei nefinisata. Si despre zilele alea in care puteam zambi , fara sa fim intrebati de cei care se aflau in jurul nostru, de ce zambim. Avem nevoie de provocari, pentru a termina ascensiunea pe calea succeselor noastre sau ale idealurile pe care ni le-am propus. Dar de unde sa mai vina provocarile daca stam izolati intre cei patru pereti ai incaperii in care suntem acum. Vrem aventuri, in care sa ramanem cu cicatrici, semn ca am avut ceva actiune, semn ca traim. Vrem muzica sa rasune peste tot in jurul nostru si avem nevoie de tot mai multe zambete. Dorim sa mai facem abstractie de banii pe care-i avem sau nu. Mie personal nu mi-au adus niciodata un zambet si nici nu o sa-mi aduca vreodata. Cu sau fara ei, nu pot cumpara esentialul pentru care traiesc. Vreau multa natura, m-am saturat de viata din orasele astea supra aglomerate. M-am saturat sa privesc cum sunt arhipline terasele mall-urilor , de oameni care nu fac nimic altceva decat sa ruleze la nesfarsit aceleasi prostii de care probabil nici ei nu sunt constienti ca s-au saturat. Ma uit la ei cu dispret, pentru ca stiu ca statulul lor social nu face nici o diferenta. Practic, ei nu exista in aceasta lume. Sunt doar o imagine in care isi investesc toti banii si toate eforturile pentru a o mentine. Am tot dreptul sa-i numesc marlani si nu-mi cer scuze daca am ofensat vreunul din cititorii mei, cu toate ca, cred ca multi imi vor aproba teoria. Chiar ma gandeam, daca as inchide toate terasele si mall-urile, oamenii acestia, oare ce ar face, cum si-ar mai petrece sfarsitele de saptamana ? Si zambesc , pentru ca asta-mi face mie bine. Parca ai si vad cum vor sta in fata darapanaturilor, gandinduse: Oare incotro ?

Si-mi bate deja Soarele in geamul meu, plesnindu-ma peste fata de parca am eu vreo vina ca El este atat de departe de mine si nu pot sa-i fac din mana, dar ai zambesc si Lui. El stie ca am nevoie de caldura sa pentru ca eu sa pot continua aceasta zi. Am observat ca depind de El. Si florile mele ai multumesc pentru caldura gratuita pe care le-o trimite in fiecare zi. Si uite cu este sa oferi fara sa ceri nimic in schimb. Un soare, trimite caldura si lumina tuturor celor din jurul Sau. Florile infloresc, oamenii parca incep sa prinda viata si totul decurge atat de natural. Nimeni nu cere nimic, pentru ca atunci cand florile infloresc , ele o fac pur si simplu.

Noi de ce nu o facem? Probabil pentru ca noi suntem oameni. Si daca ar fi sa despic omul in mii de bucati, ar trebui sa am cel putin o mie de vieti sa pot termina tot ce am de spus referitor la oameni. Omul e una din greselile celui care l-a creat. Este o eroare practic. Pentru ca omul nu este bun. Si cei care sustin ca sunt, se ascund dupa deget. In sufletul fiecarui om, se afla o sursa infinita de rautate si egoism. Am ajuns sa-mi doresc ca specia mea, sa fie pe cale de disparitie. Iar acest proces oricum a inceput de multa vreme, dar eu simteam nevoia sa spun asta. Si sunt si eu din aceeasi specie si sunt rau si egoist si crud si nu-mi place deloc asta. Iar filosofiile de genul, schimbarea vine din intriorul fiecruia, sunt doar filosofii. Nu exista schimbare, pentru ca asa am fost conceputi. Ne putem schimba hainele, stilul de alimentatie, masina , locul in care locuim sau mai stiu eu ce. Dar caracterul infect care predomina in adancurile fiecarui om, va fi mereu acolo, pregatit sa iasa la suprafata. Am cunoscut mii de oameni pe parcursul scurtei mele vieti si din acest motiv, imi sustin teoria de mai sus.Omul este un microb care se auto distruge in timp ce distruge tot din jurul sau.

Cu toate astea continui sa zambesc, e masca aia de care nu scap niciodata , oricat de mult mi-as dori sa fac asta.

Semnat, Endorfinul.

 
4 Comments

Posted by on April 24, 2013 in De ale vietii

 

Tags: , ,

Continuare (21)

Erau marcati de vis, dar fericiti de momentul prezent in care se regaseau.

Ajunsera la intrarea clubului in care Eduard abia mai putea astepta sa intre, trec femeile primele, Eduard intra dupa ele si se afunda in cultul clubului. Vorbim de un cult, pentru ca asta se formeaza in locurile in care oamenii se aduna, pentru a simti unele trairi pe care doar un anumit gen de muzica le poate oferi. Sunt persoanele care vin aici, doar pentru a se detasa de aceasta Lume si a intra in Universul notelor muzicale. Pe aleile frumos colorate ale sunetelor, poate pasi oricine este dornic de alte trairi decat cele care alcatuiesc rutina. Purtati de muzica clubului, fiecare adept parea sa evidentieze faptul ca, acolo este locul sau.

Eduard gasi imediat o masa pentru femeile care il insoteau si pleca spre bar pentru a comanda bauturile, bineinteles imediat dupa ce le intreba ce anume vor sa serveasca. Se intoarce de la bar cu o sticla de Martini si trei pahare, gest care a starnit rasul printer cele doua prietene.

–          Eduard, am zis doua pahare, nu o sticla intreaga.

–          Stiu Roberta, dar m-am gandit ca ar fi mai bine sa nu mai fac alte drumuri pana la bar si inapoi, asa ca am luat o sticla si avem toata noaptea.

–          Ai intuit bine. – zambi Irina.

–          Dansam fetelor ?

–          Bineinteles! – raspunse intr-un glas femeile.

Se ridicara de la masa si pornira spre zona in care se dansa in acel local. Clubul, trebuie sa l descriem, pentru ca era ceva foarte deosebit, mai ales din punct de vedere architectural. Practic, centru localului, era alcatuit din trepte care coborau in spirala in forma de melc, iar jos , in centrul spiralei se gasea ringul de dans. Pe margine treptelor din partea de sus, erau coloanele construite atat de bine, estetic vorbind, incat puteai sa juri ca au fost aduse acolo de popoarele romane, menite sa sustina tavanul, de culoare aurie. Ca o prelungire a acestor trepte, se afla pupitrul Dj-ului care se ocupa de atmosfera din club. Un barbat in pragul varstei de 40 de ani, cu barba destul de lunga, purta ochelari de soare, era imbracat cu o tunica de culoare rosie si sandale din piele aurii cu castile pe urechi, invartea discurile de vinil cu atat de multa gratie, lasand impresia unei fiinte din alta Lume.

Barul era parca o latura a Coloseumului din Roma, atat de bine a fost realizat de arhitectii care s-au ocupat de amenajarea sa. Coloane si bucati din piatra mari, te lasau cu gura cascata , la vederea impresionantei constructii. Erai transpus, intr-o alta lume. Te putea simti ca la o expozitie de arta, amestecata cu ritualul din Club. Barmanii purtau robe albe, cu sandale din piele maro si coifuri metalice pe cap. De altfel, clubul se numea” The Roman Experience” si era menit sa te aduca in timpul Imperiului Roman.

Eduard, Roberta si Irina se aflau deja in mijlocul melcului, unde toata lumea dansa haotic, pe ritmuri numai de ei stiute.

 
4 Comments

Posted by on June 25, 2012 in Roberta - picaturi de suflet

 

Tags: , , , , ,

Continuare (8)

Brusc, a inceput sa ploua, o ploie cu stropii atat de mari , incat simpla lor atingere iti oferea un sentiment de magaiere. Roberta, in acel moment avu o clipa de revelatie, se intoarse spre Alexandra si I sopti:

– Spune mi sincer, de cate ori te ai plimbat prin ploaie? Dar efectiv, sa te plimbi asa libera, fara umbrela fara nimic, lasand ca picaturile de ploaie sa curga, pur si simplu, peste trupul tau. Ce fericire unica si totusi atat de simpla , iti ofera de fiecare data o ploaie. Senzatia asta atat de pura, pe care mersul prin ploaie ti o induce, dupa ce ai trait o astfel de experienta. E o libertate atat de sufocanta, incat parca, ai impresia ca ca nu mai poti de libera ce esti. Atat de mult aer curat ne ramane , imediat dupa ce mirosul de praf , emanat de ploaie, dispare.

Mai ales primavara, cand abia au inmugurit copacii si unele frunze deja elimina mirosul atat de cunoscut si de mult asteptat de fiecare dintre noi. MIroase aerul a renastere, a viata si a tot ce este mai frumos pe lumea asta.

Ciudat nu? Nu te ai intrebat niciodata cum de ai ratat o asemenea traire, pana acum, pe care o simpla ploaie ti o poate lasa in suflet.

-Adevarat Robi, raspunse Alexandra, am ratat un moment atat de intens, fara sa mi dau seama. Esti atat de profunda, incat poti sa pierzi niciodata momentele frumoase ale vietii cu care ai fost inzestrata.

Roberta zambi, cum este felul ei de a fi, o stranse in brat ape Alexandra si I rasppunde:

– Niciodata nu este prea tarziu. Nu ti fa griji. Vor mai fi ploi si vor mai fi momente pe care nu ai sa le pierzi. Trebuie doar sa privesti mereu cu inima. Nu uita ca esti vie, iar asta te face atat de speciala.

– Multumesc Robi, esti atat de dulce si de buna cu mine. Uite, de asta te iubesc si esti cea mai buna prietena pe care o am.

– Esti draguta Alexandra. Hai sa mergem.

Si si continuau drumul.

 
5 Comments

Posted by on February 20, 2012 in Roberta - picaturi de suflet

 

Tags: , , , , ,