RSS

Monthly Archives: November 2012

Roberta – dialog interior (Stefan_

Trec peste munti, trec peste ape, pe langa plajele cu nisipul auriu in care se reflecta Soarele, acel mandru astru si realizez ca de fapt, nu trec peste nimic. Stagnez, sunt in acelasi loc din care am plecat. Ma gandesc la lumea mea, in care trebuie sa traiesc.Totul e minunat in jurul meu. Sunt plin de energie pana in maduva oaselor. Nu sunt trist, nici macar nu ma pot gandi la starea aceea de tristete pentru ca nu are loc in universul meu atat de bine conturat de trairile mele. Sunt unic, prin faptul ca m am nascut diferit si acest lucru nu se poate schima indiferent de orice intorsatura ar putea lua viata mea. Sunt impenetrabil, cand vine vorba de alte sentimente opuse fericirii. Prea puternic uneori, chiar si pentru mine insumi. Nu pot fi schimbat si nici nu mi doresc asta. Pentru ca asa vreau eu sa fiu. Si da, intradevar apar tot felul de intrigi, din partea tuturor celor din jurul meu, dar sincer, o pot spune, ca nu ma afecteaza in nici un fel. Din contra, devin din ce in ce mai puternic, de neatins . Zambesc tuturor cu o sinceritate chinuitoare pentru unii si stiu ca astfel, pot rasturna principiile unora dintre ei. De ce sa nu zambesc? Ar putea intreba cineva. Pentru  ca am un infinit de motive sa fiu fericit. Nu am necazuri, chiar nu le pot numi astfel, sunt doar trepte pe care trebuie sa le urc. Sau pot fi numite si etape ale vietii, pe care, chiar vreau sa le parcurg. Tocmai acest lucru imi face viata si mai interesanta decat este. Ador sa traiesc, la modul cel mai serios cu putinta.

Am ales sa iubesc viata, exact asa cum este ea !

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on November 19, 2012 in Roberta - picaturi de suflet

 

Roberta – dialog interior

18 noiembrie 2012, era una din ultimele zile ale toamnei care se pregatea sa i faca loc iernii.Undeva pe la ora 09 am, Roberta privea pe fereastra dormitorului ei, aceasta zi incetosata, friguroasa, fara un strop de Soare. Oamenii paseau pe strada ingusta, cu privirile in pamant, de parca nu vroiau sa vada nimic in afara de drumul pe care se aflau.

– Trist. – isi spunea Roberta in gand. Foarte trist, chiar nu -i pot intelegea pe acesti oameni. In fapt, care este sensul vietii lor, daca ei, isi incep ziua in felul acesta. Sunt tristi, deprimati, chiar as putea spune, prin felul lor de a fi. In fiecare dimineata, in care un om se trezeste din somn, are loc una dintre cele mai mari minuni ale lumii. Suntem in viata, am reusit sa avem onoarea de a trai ziua in cauza. Este un motiv destul de intemeiat, pentru a ne trezi cu zambetul pe buze. Este o ocazie de a savura aerul proaspat al fiecarei dimineti. E foarte simplu. Vreti mai multe motive pentru a fi fericiti inc a de la prima clipa in care deschide-ti ochii? Pai imi vine foarte usor sa zambesc, cand observ pasarile somnoroase, din copacii aflati in jurul blocului in care locuiesc, cum isi fac toaleta de la prima ora. Cum canta de fericire ca sunt vii si sunt impreuna toate. Cum fac ele baie in baltile create de o ploaie trecuta si apoi iar canta de bucurie. Ele nu sunt tot fiinte vii? Sau omul modern, este clar ca a trecut peste aceaasta etapa, pentru ca vorba aia, omul modern, este modernizat, in fiecare secunda. Evolueaza, ar spune o majoritate, bine educata de un anume Sistem, bine pus la punct de cei datorita carora , Pamantul inca se mai invarte. Hmm, imi vine sa zambesc. Uite inca un motiv in plus sa fiu fericita. Oamenii aceastia, despre care am vorbit mai sus, respectiv omul modern, practic, nu mai sunt fiinte vii. De fapt, sunt vii, doar din punct de vedere fizic si nimic mai mult.Ei se trezesc dimineata, trec repede prin goana tabieturilor fiecaruia si apoi, gonesc spre locurile lor in care muncesc, dupa care se intorc la locuintele lor , isi aprind televizoarele din ce in ce mai mari si mai subtiri, pentru a afla daca in ziua urmatoare va veni sfarsitul lumii, sau daca mai au dreptul sa traiasca si atat. Apoi se culca cu gandul la urmatoarea zi, in care se vor trezi sivor fi nevoiti sa retraiasca exact aceleasi ore din viata lor , atat de bine definite , de rutina fiecareia. Omul, nu mai este om. De mult, de foarte mult timp si cu trecerea timpului ne-omul, va disparea si viata se va opri in acel punct. Este o parerepersonala, sau poate nu. Poate ca este doar un adevar in care fiecare dintre noi se regaseste tot mai mult.

Aprofundand aceasta idee, realizez ca , viata mea sau aceasta suflare personala care ma face sa ma simt tot mai vie, voi continua sa mi o traiesc din ce in ce mai complex.

Vreau sa mi inghete carnea pe mine iarna, iar vara imi doresc sa ma topesc de caldura Soarelui arzator. Vreau ploi care sa mi ude cizmele pe care abia mi le am cumparat si apoi sa le arunc si sa ma gandesc cu ce naiba ma voi mai imbraca de acum incolo. Si stii ce mai vreau, vreau sa ma doara, atunci cand trebuie sa ma doara si vreau sa simt acest lucru care nu ma lasa niciodata sa uit ca sunt vie. Vreau multi oameni in jurul meu asemeni mie si totusi diferiti prin felul lor de a fi. Si da imi vreau drepturile mele native inapoi. Vreau sa depind de legile morale cu care am fost inzestrata sa stiu ce inseamna viata si sa nu renunt niciodata la ideea de a trai.

Vreau sa rad atat de zgomotos, pana cand vecinii mei vor veni si ma vor certa ca nu i las sa doarma. Vreau tot ce i viu langa mine.

A si vreau sa nu mai taiati copacii, chiar am nevoie de aerul acela , care pentru voi este nefolositor. Lasati-ma sa respir aer, nu vreau sa cumpar aer artificial. E clar ? Lasati-ma sa traiesc asa cum simt eu sa fac acest lucru.

Si inca ceva, chiar nu mi pasa de sfaturile voastre, intelepti ai Lumii moderne ce sunteti!

Si astfel Roberta, eroina noastra, a purtat unul dintre cele mai profunde dialoguri ,cu ea insasi,pentru simplul fapt ca dorea sa faca acest lucru.

Iar eu, cel care i-am dat viata aceastui personaj, va indemn pe toti cei care-mi cititi aceste randuri, sa cautati acea picatura de Roberta, care zace undeva acunsa, in constiinta fiecaruia.

 
Leave a comment

Posted by on November 18, 2012 in Roberta - picaturi de suflet