Arhivele lunare: aprilie 2022

The Endorphin

The Endorphin sleeps deep naps, until a twinkle of cry arrives to wake him, wrapped in crumbs of kindness. He does not stand still at all that takes place in the universe, he just listens carefully to every Echo that has the addiction of Pure Smile.

I offer the same drugs as many years ago , and their quality has not deteriorated any of the changes.

I’m there for you, even when you’re too detached to admit it, holding your palms in my hands when I whisper that no matter what, it’ll be fine .

Smile, how much you think that would cost you, especially when you have nothing else left to do.

The Endorphin, he stands foot over foot leaning against a musty-smelling backrest, waiting for you to overwhelm him with the dark thoughts that have clouded your sunny spring mornings. He filters your touches and sends back to you relentlessly and free of charge a good thought to keep in bad weather, to banish your clouds and to bring you warmth in the sky to which you are looking.

I’m there for you, even when you don’t need me, you just need to think about my stories from time to time.

I hug you with love, endorphin.

Scrie un comentariu

Scris de pe aprilie 12, 2022 în De ale vietii


Etichete: , , , , , ,

Endorfinul .

Endorfinul doarme somnuri adânci, până ajunge să-l trezească o sclipire de strigăt, împachetat în firmituri de bunătate. El nu stă nemișcat la tot ce are loc în univers, el doar asculta cu grijă fiecare ecou ce are adicție de zâmbet pur.

Ofer aceleași droguri ca și acum mulți ani în urmă , iar calitatea lor nu a deteriorat- o nici una din schimbări.

Sunt alături de tine, chiar și atunci când ești prea detașat să mai recunoști asta, cuprinzându-ți palmele în mâinile mele atunci când îți șoptesc că indiferent de situație, o să fie bine .

Zâmbește, cât crezi că te-ar costa asta, mai ales atunci când nu ți-a mai rămas nimic altceva de făcut.

Endorfinul, stă picior peste picior sprijinit de un spătar cu miros de mucegai, așteptând să-l copleșești cu gândurile negre care ți au întunecat diminețile însorite de primăvară. El filtrează apăsările tale și îți trimite înapoi necontenit și gratuit câte un gând bun pe care să-l păstrezi la vreme rea , să îți alunge norii și să-ți aducă căldură pe cerul înspre care privești.

Sunt lângă tine, chiar și atunci când nu ai nevoie de mine, trebuie doar ca din când în când să te gândești la poveștile mele.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

Scrie un comentariu

Scris de pe aprilie 12, 2022 în De ale vietii


Etichete: , , , , , , , ,


Ideal ar putea fi clipa în care alegi să mergi mai departe, chiar dacă biletul pentru călătoria ta îți spune că nu poți ajunge până la capătul pământului.

Alteori ai putea atinge necunoscutul fără să te gândești prea mult la consecințe. Pășește apăsat, pas după pas în drumul numai de tine știut.

Detașează-te total de fiecare amintire ce nu te-a scos vreodată din zona ta de confort și zboară în gol, spre întuneric ca să aprinzi și flacăra care odată ardea mocnit în sufletul tău. Topește gheața care ți-a luat prizonier inima ce bate atât de încet acum când simți acel gol în tine și nu te uita nici măcar o clipă înapoi.

Eu ți-am mai zis și îți repet și acum, că oricare ar fi gândul tău, ai doar o șansă să îl transformi în starea sa materială. De ce să-ți pară rău că nu ai fost tu , în clipa în care vei rămâne cu doar o ultima suflare.

Un comentariu

Scris de pe aprilie 5, 2022 în De ale vietii


Etichete: , , , , , , , , , , , , ,


Sometimes the silence behind my thoughts screams, leaving behind a certain smell of bitterness.

I always stand between the miserable reality and the piles of dreams I keep collecting and I forget to wipe the dust collected because of the fucking time that is selling more and more expensive.

I collect with the corners of old napkins the tears that trickle down over the cheeks that I constantly meet in my travels and I torment myself in the nights that do not let me sleep in peace, to turn them into pieces of happiness .

I run more and more slowly on the paths trodden by only my boots on the edge of which I left seeds long ago of smile, to have passers-by reap in the months of April when spring still does not know if it has come or if it has to go .

I look for the people I choose through an extremely rigorous selection, with whom I can write The Miraculous Story of anyone .

I’ll be right back .

I hug you with love, endorphin.

P.S. This one was also for our international friends. 🌏🌎🌍

3 comentarii

Scris de pe aprilie 4, 2022 în De ale vietii


Etichete: , , , , , , , ,


Uneori urlă tăcerea din spatele gândurilor negândite de mine, lăsând în urma ei un oarecare iz de amărăciune.

Stau sprijinit mereu între realitatea mizerabilă și grămezile de vise ce le tot adun și uit să mai șterg praful adunat din cauza nenorocitului de timp care se vinde tot mai scump.

Adun cu colțurile de șervețele învechite lacrimile ce se preling peste obrajii pe care necontenit îi tot întâlnesc în călătoriile mele și mă chinui în nopțile care nu-mi lasă somnul în tihnă, să le transform în bucățele de fericire .

Alerg tot mai încet pe potecile bătătorite de numai bocancii mei pe marginea cărora am lăsat semințe cu multă vreme în urmă de zâmbet, să aibă trecătorii ce culege în lunile de aprilie când primăvară încă nu știe dacă a venit sau dacă trebuie să plece .

Caut oamenii pe care îi aleg printr-o selecție extrem de riguroasă, alături de care să pot scrie povestea miraculoasă a oricui .

Revin imediat .

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

7 comentarii

Scris de pe aprilie 4, 2022 în De ale vietii


Etichete: , , , , , , , , ,

Spring rot – Collective writing III

A spring breeze caresses my body and then slams me to the ground in a deep dream. A bird chirping carries me exactly like a guide down a corridor , into a house where I step in fear on the rotten wooden floor. A creak of the door, that’s all I hear in this coma induced by this wretched season to which I aspire more and more with each passing year. I’m waiting for you, even in this dream .
The squeak must have been, however, only the longing to find yourself faster in any of the worlds, because nothing opened before me, nothing closed behind me. I stayed on sad and ponderous, hanging from the dream like a chandelier hanging directly from the sky, with a candle in each abode, a candle for an unfulfilled desire, with a husband, without a husband, loves me, does not love me. A candelaru standing to fall on the slippery floor and gnawed by the weather of memories.
But … but what do you hear? The squeak continues…
I approach the window, I can barely keep my eyes open as I look at the forest in flames and smoke. I call you, thinking that you have managed to find this thought that sent me into the dream in which I hoped to find you too. Now I’m starting to hear a muffled voice coming from the wall next to me. A cold chill reminds me running down my spine that there might be a trace of you .
It’s me, scattered in the wind, it’s me, and it’s not me anymore.
I have no idea where I’m going, and I don’t even know why I’m there. I was born of sin and I know myself with sin. Empty waves sweep over me. The hard time is running out. With silent screaming I wait for your kiss. A shadow I am, a night, a long wait. There’s flame and smoke. Stay, stay? Leave? Drive me away if you want. Don’t tie your soul to me! Drive me away! Be alone! Think this is the end!
I could feel the pieces of you growing painful scars on my cheeks aged by the time I lost looking for you. The wounds grew deeper and deeper in my fists with which I tried in vain to crush the wall, painted as if with my blood, in search of the kiss meant to control my lust for you. I miss you so much that even this dream allows me to feel your cold breath from the border of our lights that have never deigned to meet.
Cold nothings to whisper to me. A Sky has collapsed, how broken it hurts. And then I heard your call. It’s my place here or nowhere. Love me! Kill me with you, for I swear, I miss you so much!
I’m tired in my attempt to break through the wall and fall to my knees bumping into the rot on the floor. I choose a thought so simple and pure that I blend it into this dreamy crumb. I’d like to touch you slowly, hold you by the neck and whisper to you in my desperation to be Saved, Save Me ! It awakens me from the state that lies to my senses that I sleep.
I feel your anxiety and it’s night between us. I’m gonna crash the shit out of you. But be it! That it’s just a dream, and that’s it. It’s just a dream. Just get through with a kiss to the other side of the night. And walk away from the wound untied. Wings write to you in the tattered Sky. And may your flight spring, unhindered by my late shadow.
And I wake up to the rustle of the barely budding trees that were trying to snatch me from the rest of this dream. I look around, but apart from a trace of you left pressed over the lip of the wine glass thrown across the corner table, there’s nothing. I know only the warm spring cold that warms my soul when I always leave with my thoughts in search of the desperate need for you.
So much fierceness in the hands of the tried. Did you sit and listen to the wind? It tells you a murmured story from here and everywhere. It starts with there was once, when I looked at you …otherwise, when I penetrated your inquisitive eyes. My cheeks lit up and I trembled slightly. You pressed your left cheek against mine and shook my hand. Listen carefully, because it reminds you where to find me. I built walls out of fears and now they rot. Let them fall, utter the answer, it will ignite the thought…how tender it must be…
How beautiful is the thought in which I remember your every breath. So profound is this paradox in which I seek the way to you by stepping back into the cold, dark world where I thought I would find you. The rot that caresses your wall built around the enchanted land , where for the first time I felt you so close. Even the taste of your lips on my body lies here as a sign of the struggle I lose every time I turn to you. What tender music comforts my heart when I sit and listen to your breaths. And you don’t even exist.

And I don’t even exist. I’m not here, there, anywhere. And I don’t even exist! Like the kiss you never gave me, like dreams don’t exist. You’ll never know who I am. Because then you will break the clouds, the night, the darkness … you’ll turn the sky into shards of stars to find me!
You’ll never find me because as long as you wait, I don’t know who I am anymore.
I have scattered in flowers and lost in songs, I have thrown myself into swirling waters on shiny stones and I utter your name when the moon lights up Lantern. Call Me Too, speak my words, and I will answer you, comfort the wind, and I will incarnate from the fire. I’m closer than you think…
Abstract is the painting painted with memory of feet bathed in the sand of the seaside, where I looked for you too long ago. So is the aged forest with its slightly overgrown branches that strangle my home rot in a bitter farewell kiss.

4 comentarii

Scris de pe aprilie 3, 2022 în De ale vietii


Etichete: , , , , , , ,

Putregai de primăvară Scriere colectivă III

O adiere de primăvară îmi mângâie trupul și apoi mă trântește la pământ într-o visare profundă. Un ciripit de pasăre mă poartă exact ca o călăuză pe un coridor , într-o casă în care pășesc cu frică pe podeaua putredă din lemn. Un scârțâit de ușă , atât mai aud în aceasta comă indusă de nenorocitul acesta de anotimp la care aspir tot mai mult cu fiecare an care trece. Te aștept, chiar și în acest vis .
Scârțâitul trebuie să fi fost, însă, doar dorul de a te găsi mai repede în oricare dintre lumi, pentru că nimic nu s-a deschis înaintea mea, nimic nu s-a închis în spatele meu. Am rămas mai departe trist și ponderabil, atârnând de vis ca un candelabru agățat direct de cer, cu câte o lumânare în fiecare lăcaș, o lumânare pentru o dorință neîndeplinită, cu soț, fără soț, mă iubește, nu mă iubește. Un candelaru stând să cadă pe dușumeaua lunecoasă și roasă de vreme a amintirilor.
Dar… Dar ce se-aude? Scârțâitul continuă…
Mă apropii de geam, abia îmi mai pot ține ochii deschiși când privesc spre pădurea în flăcări și fum. Te strig, crezând că ai reușit să găsești acest gând ce ma trimis în visul în care speram să te găsesc și pe tine. Acum parca încep a auzi o voce înfundată , ce vine parcă dinspre peretele de lângă mine. Un fior rece îmi amintește curgând spre șira spinării că ar putea să fie o urmă de tine .
Sunt eu, împrăștiată în vânt, sunt eu și nu-mi mai sunt demult.
Sunt fără de habar unde mă duc, și nici nu știu de ce acolo sunt. Născută-s din păcat și cu păcat mă știu. Învolburări deșarte in valuri mă cuprind. Se scurge-n așteptare timpul greu. Cu țipăt mut aștept sărutul tău. O umbră sunt, o noapte, o lungă așteptare. Sunt flacără și fum. Ramâi, rămân? Să plec? Alungă-mă de vrei. De mine sufletul să nu ți-l legi! Alungă-mă! Să îți rămâi tu singur! Să crezi că ăsta e sfârșitul!
Simțeam bucățile din tine cum îmi crestează cicatrici dureroase peste obrajii mei îmbătrâniți de timpul pierdut în căutarea ta. Rănile se adânceau tot mai mult în pumnii mei cu care în zadar incercam sa zdrobesc peretele, pictat parca cu sângele meu, în căutarea sărutului menit să-mi stăpâneasca pofta de tine. Atât de mult îmi lipsești încât până și acest vis mă lasă să ți simt suflarea rece de la hotarul luminilor noastre care nicicând nu au binevoit să se întâlnească.
Nimicuri înfrigurate să-mi șoptești. Un cer s-a prăbușit ce sfășiat mă doare. Și-atunci ți-am auzit chemarea. E locul meu aici sau nicăieri. Iubește-mă! Omoară-mă cu tine, căci, jur, atât de mult tu îmi lipsești!
Am obosit in incercarea mea de a sparge zidul și cad în genunchi izbindu mă de putregaiul de pe jos. Aleg un gând atât de simplu și curat pe care-l amestec în aceasta fărâmă de vis. Aș vrea să te ating încet, sa te cuprind de după gât și să ți șoptesc in disperarea mea de a fi salvat, salvează mă ! Trezește mă din starea care-mi minte simțurile că dorm.
Îți simt neliniștea și între noi e noapte. Mă prăbușesc de te trezesc. Dar, fie! Că-i doar un vis, și atât. E doar un vis. Să treci doar c-un sărut spre dincolo de noapte. Și să pășești de rană dezlegat. Aripi îți scriu pe cerul zdrențuit. Iar zborul primăvară-ți fie, descătușat de umbra mea târzie.
Și mă trezesc de foșnetul copacilor abia înmuguriți care incercau parca să mă smulgă din restul acesta de vis. Privesc în jur, dar în afara unei urme de tine lăsată apăsat peste buza paharului de vin aruncat peste masa din colț, nu e nimic. Cunosc doar frigul călduros de primăvară ce-mi încălzește sufletul atunci când plec mereu cu gândurile în căutarea nevoii disperate de tine.
Atâta înverșunare în mâinile încercate. Ai stat să asculți vântul? Îți spune o poveste murmurată de aici și de pretutindeni. Începe cu a fost o dată, când te-am privit …altfel, când ți-am pătruns ochii iscoditori. Mi s-au aprins obrajii și am tremurat ușor. Ți-ai apăsat obrazul stâng de al meu și mi-ai strâns mâna. Ascultă cu atenție, că îți amintește unde să mă găsești. Am clădit ziduri din temeri și acum putrezesc. Lasă-le să cadă, rostește răspunsul, va aprinde gândul…cât de tandră trebuie să fie…
Cât de frumos e gândul în care îmi amintesc fiecare suflare a ta. Atât de profund e acest paradox în care eu caut drumul înspre tine pășind înapoi spre lumea rece și întunecată unde credeam că te voi găsi. Putregaiul ce-ți mângâie zidul clădit în jurul tărâmului fermecat , acolo unde pentru întâia oară te am simțit atât de aproape. Până și gustul lăsat de buzele tale pe trupul meu , zac tot aici, că semn al luptei pe care o pierd de fiecare dată când mă îndrept cu gândul la tine. Ce muzica tandra îmi mângâie inima când stau și ascult răsuflările tale. Și nici măcar nu exiști.
Și nici măcar nu exist. Nu sunt aici, acolo, nicăieri. Și nici măcar nu exist! Așa cum sărutul pe care nu mi l-ai dat niciodată, așa cum visele toate nu există. Nu ai să știi niciodată cine sunt. Pentru că atunci o să sfâșii norii, noaptea, întunericul…o să răstorni cerul în cioburi de stele să mă găsești!
Tu nu ai să mă găsești niciodată
pentru că, de așteptarea ta, nici eu nu mai știu cine sunt.
M-am risipit în flori și m-am pierdut în cânturi, m-am aruncat în ape învolburate pe pietre lucioase și îți rostesc numele când luna se aprinde felinar. Cheamă-mă și tu, spune-mi cuvintele și îți voi răspunde, mângâie vântul și mă voi întrupa din foc. Sunt mai aproape decât crezi…
Abstract este tabloul pictat cu amintire de picioare scăldate în nisipul de la malul mării, unde te am căutat în urmă cu prea multă vreme. La fel e și pădurea îmbătrânită cu crengile ei ușor înverzite ce îmi sugrumă putreziciunea de casă într-un amar sărut de rămas bun.

P.S. Mii de mulțumiri echipei , chiar daca ne-am adunat putini oameni , e de esență tare.

6 comentarii

Scris de pe aprilie 3, 2022 în Colaborari


Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,