Moment

Ma asez tacut langa tine si incerc sa recreez acelasi cadru de poveste in care imi place sa te astept. Uneori confuz, alteori ametit de aburii alcoolului pe care inca nu l am baut. Delimitez cu bucata mea de creta alba distanta dintre real si ireal si te astept sa treci peste linie. E felul meu de a te ademeni. Imi place sa ocolesc regulile, pentru ca nu au fost facute pentru cei ca mine. Si te ating usor de partea cealalta in care ma aflu, pentru ca mereu m am regasit in ireal. Ca un  haotic scotocesc prin buzunarele mintii mele sa pot gasi noi biletele cu care te as putea ademeni. Dar e inutil cand stiu ca esenta este deja in sticluta pe care tu o porti mereu cu tine. E ca si schimbul de zambete dintre dimineata si zi. Ma intorc cu privirea mea de nasatul animalic si privesc si restul de lume in care esti. Las dare de fericire in urma mea peste fiecare carare pe care pasesc. Culeg amintiri sau creea cateva cand imi permite timpul numai de dragul de a sti ca mai sunt si altii fericiti.

SI uneori fug, mereu am facut asta si nu i lasitatea, e doar fuga de imaginarul meu uneori mult prea bolnav pentru o minte sanatoasa. Si totusi sunt indragit, de orice aspect care coloreaza viata. Un suflator de ganduri bune procesate special pentru a se aseza in inima oricui. Mai putin in a mea. Aici e prea aglomerat, nici eu nu stiu pe unde o mai tin.

Astept gongul final, in care voi stii ca povestea a ajuns aproape de perfectiune. Mereu am scris povesti pe gustul tuturor. Si cat de multi s-au regasit printre ele.

Eu tot aici , acum, departe de mine insumi sunt la fel cum eram si la inceput. Inca folosesc acelasi scaun vechi si batran pe post de sfatuitor. Cu o dementa tot mai pronuntata, ca un schizofrenic fara schizofrenie , traiesc propriile lumi imaginare, scrise de mine.

Tu tot acolo, acelasi cititor fidel, stai mult prea tacut pe scaunele din fata scenei , privind piesa in care numai eu joc. Dar stii cum e, in viata , nu stii niciodata cum e.

Te ating , din partea cealalta de lume fictiva in care stau si privesc povestile tale !

Endorfinul.

 

 

Umbre

Calc apasat peste nisipul pe care nu demult am pasit. Cu tine umbra mea. Si cu un Soare. Ca o pereche fictiva de ganduri ce suntem merg mai departe tinandu-te de mana.

Ma intorc la timpul meu pentru ca mi e un dor nebun sa fiu acolo, in locul caruia ai apartin. Si cat de aproape te simt. Zambesc cand mai am timp de asta si totusi fac curat pe cerul innorat si plin de ploi. E gri prea mult in jurul meu, iar eu sunt mult prea cald sa ma regasesc in acest tinut. Nu-i locul meu si cine stie poate ca umbre sunt si de unde vin eu. De pe alte meleaguri de vis ce sunt numai ale mele.

Eu tot aici si tot acum pe moment, pentru ca imediat urmeaza si ultima calatorie spre inapoi. Dar te gasesc, mereu te am gasit in locul in care te-am lasat, in spatele meu, ca doar esti umbra si fara Soare tu nu poti sa existi.

Si cand te prind de mana ta inexistenta o sa te pastrez pentru mai mult.

 

 

Lumi paralele

Doua fiinte identice nu pot coexista in acelasi Univers. Ma regasesc, pierdut pe aceeasi carare batatorita de mine, mergand spre nicaieri cum m am obisnuit deja. Si ma gandesc cum e sa traiesti aici si totusii sa fii acolo. Sa desparti lumea in universuri paralele ca si acele masti atarnate pe coltul teatrului. O masca rade si un plange. Si totusi sunt eu acel diferit si deloc neglijabil punct . Pentru ca-mi plac punctele, mereu le-am folosit ca sa pot determina distanta dintre realitate si ceva mai presus decat asta. Pentru ca mi plac irealurile si formele nedefinite. Ocolesc stiintele exact pentru ca ele incearca sa ma aduca cu picioarele pe pamant. Si uite ca nu vreau asta. Si tanjesc dupa mine , acel identic care convietuiesti intr-o alta dimensiune. Pentru ca sunt narcisist, de unde si numele predestinat. Si totusi privesc in gol, pentru ca plinul nu-i aici . Dar oare cand, ca acum sigur nu. Calatoresc tridimensional prin infinitul de posibilitati care apar. Si totusi nu actionez, nu cum mi-as dori.

Plecat , sunt peste tot plecat atunci cand stau pe loc si nu ma misc. Repet , mereu am fost un repetent cu aer de filozof practicant. Liantul dintre eu si tu, dar acum numai eu. Lumi paralele, imi place sa le numesc cand ma gandesc cat de departe pot fi de mine insumi. Si totusi zambesc, cu acel zambet de milioane pe care nu l-am mai folosit de mult. SI te ating, cand nici nu stii, cu gandurile mele de calator. Deschid aeroporturi de azi inainte si astept avionul cu ganduri din partea cealalta. Ca oricum doar eu le trimit, telepatic spre mine.

Respir, mai profund ca oricand, cand ma gandesc la duplicitatea pe care o simt cand zbor in universurile mele. Si totusi nu esti aici unde ar trebui sa fiu, poate chiar in locul meu uneori ca sa ma poti cunoaste. Inchis in propria inchisoare pe care eu am construit-o, si cheia cine stie pe unde o mai fi. Dar cine stie, poate ca tu , universul meu paralele vei trece si pe la mine, avem destule insemnari de citit impreuna. Psihotic, poate, cine stie dar totusi cat de mult imi lipsesti.

Retras in coltul meu , din Universul meu paralele, selectez zilnic lumea in care aleg sa traiesc , fara tine, pentru ca inca nu te pot gasi.

Revin, mereu am facut asta, dar cine stie cand .

Endorfinul.