RSS

Plaja (scriere colectiva )

Pășeam cu frica pe plaja in care tu îți ascundeai printre nisipul fin, cele mai de preț vise. Marea privea înspre mine , de fiecare dată când tălpile mele, călcau peste cate un gând de al tău, purtat de vânt. Soarele îmi șoptea sa te strig, dar eu am ales sa nu mă opresc din căutarea viselor tale. Mă apropii de țărm, privesc înspre orizont, închid ochii și ascult cum Natura incerca sa devina parte din mine. Te vad in imaginarul meu, aproape că ți pot auzi bătăile inimii, dar încă nu te pot atinge.
…. te simt însă. Îţi aud bătăile inimii sincronizându-se cu ale mele. Îmi e teamă să respir, să nu spulber clipa asta magică în care parcă şi mare-şi opreşte valurile, să nu tulbure, să nu sfărâme. Încerc să scriu un gând pe nisipul care-ţi adăposteşte şi ţie mirările şi surâsurile dar după ce am desenat prima literă, un glas stins mi-a şoptit: …….
Știu că nu vei da ascultare cuvintelor, ce numai iluzia de mine le poate rosti. Dar voi continua să ți vorbesc , chiar daca tu știi că eu nu exist, te pot simți, îți pot număra clipele in care ai crezut în mine, te pot atinge, dar numai atunci când ne regăsim în starea de visare. Mereu am privit înspre tine, gustandu ți fiecare clipă pe care ai ales sa mi o dedici numai mie. Iar după prima litera, incrustata in nisipul fierbinte, până și marea a tăcut.
Ştii tu oare în câţi paşi am măsurat eu dorinţele tale? Ştii tu oare, că din acea clipă, marea a fost singurul meu prieten? Ţi-ai putea imagina oare câtă emoţie a văzut ea, iar tu nu? Ea mă privea liniştită în timp ce tu îţi izbeai valurile în sufletul meu. De ce nu m-ai lăsat în pace atunci? De ce mi-ai modelat viaţa în cel mai crud mod cu putinţă? Ai desenat dor şi aşteptare din prima clipă pe malul fin iar valurile, nu, nu le-au şters nici măcar acum… Tu vorbeşti de o literă, eu am desenat atât de multe, că le-am pierdut şirul. Exişti, eşti real, doar intangibil. Tu ai ales asta, nu eu. Eu te-am aşteptat cu sufletul în palmă de fiecare dată. Şi de fiecare dată ai venit, l-ai luat şi ai plecat cu el fără să acoperi palma întinsă, măcar cu un sărut. De adio, dacă asta îţi doreai. Cum poţi fi atât de crud şi rece când suflarea ta fierbinte îmi tulbură de fiecare dată gândurile?
Asi putea sa fi oprit acele valuri ce necontenit erodau părticele din sufletul tau. M ai lăsat să privesc în numai inima ta, încă de la prima noastră întâlnire pe acel tărâm , numai al tau. Ma înfricoșa gândul că aș fi putut să mă pierd în iubirea ce tu mi ai declarat o la malul mării chiar atunci când răsăritul îmi șoptea sa te sărut. Tremur și acum, când încerc să ascund acest gând in palmele tale , atât de goale acum. Am privit la toate picturile, pe care mi le ai așezat în încăperea mea rece și intunecata , în speranța că intr o zi , te voi lăsa să ma îmbrățișezi. Eu am ales să ți tulbur gândurile, speram să simți asta, de fiecare dată când te aștept singur , în lumea unde numai eu și tu alegem sa încălcăm propriile reguli.
Ai fi putut, dar n-ai făcut-o. Ştiu, nu eşti primul bărbat pe care-l intimidez. Nu ştiu cum reuşesc asta când eu însămi sunt înfricoşată de întunericul din fiecare. Cum să nu încălcăm reguli când mi-ai spus atât de brutal ce-ţi doreşti? În visele noastre ele nu există, sunt doar temeri. Atât. Nu, nu eşti singur, am fost tot timpul cu tine, în gând, în vis, în speranţă. Rămâne totuşi întrebarea: Până când?
Îți mulțumesc pentru atunci când m ai lăsat să pășesc peste urmele tale. Ce as mai fi eu fara fărâmele de umbre ce mi le lași împrăștiate în doar visele mele? Nefinisat, a fost acel gând in care am ales sa fug de tine, când mi ai jurat iubire, odată cu Soarele ce parcă din mare ieșea. Până când voi căuta fărâma de tine, nici eu nu știu. Răspunsul la propriile întrebări, pot îngrozi până și omul din mine . Vei fi mereu, in fiecare poveste in care privesc acel peisaj din poza cusuta cu picături din sufletul tau, iar primăvara , o să te sărut de fiecare dată când vei culege florile de pe acea alee.
Vara, o să te plimb cu barca spre orizontul sufletului meu, toamna îmi voi așterne la picioarele tale gândurile cele mai ascunse, ca niște frunze ruginii, iar iarna.. Iarna voi încerca să topesc distanța dintre noi printr-un pod din fulgi de nea. Pentru că indiferent de anotimp și de cât timp va cerne peste noi, noi vom continua să existăm, noi doi, împreună. Pentru că indiferent unde ne vor duce pașii, cât de departe de plaja pe care mi-ai arătat iubire, amintirile vor continua să dăinuie și să fie vii. Pentru că atât timp cât suntem vii, sufletele noastre nu vor putea fi dominate de altcineva sau de altceva. Îți simt atingerea de parcă ai fi aievea și-mi doresc să fii aievea.
Sunt atât de real și tu ai vrea sa mi fii atât de aproape. La fel de aproape cum îmi împreunez acum palmele înspre focul ce mi sa aprins din nou în inima. Vreau să ți păstrez nisipul la fel de fierbinte , că în ziua în care ai pășit prima data spre tărâmul ce ducea spre visul meu. Mai ales acum când valurile mării au decis că sa înghețe, de frica sa nu le întâlnești din nou. Dezbrăca te de inhibiții , când te invit la dans pe muzica ce numai tu ai scris o, in acea fărâma de toamna, când fluturii încă zburau pe inima ta.
În toamna aceea eram doi. Acum, în nisipul fierbinte doar pașii mei se răsucesc într-un dans pe care tu nu ai vrut să-l înveți cu adevărat niciodată. Dar nu te teme, eu voi fi întotdeauna acolo, în visul tău cu flututuri albaștri ca marea care ne-a unit. Am să îți mângâi ușor obrajii încălziți de primele raze de soare și pierdută în îmbrățișarea ta, am să-ți sărut îmbujorată pleoapele strânse peste amintiri, seara, când obosit să mă cauți, ai să-ți trimiți spre mine gândul, să-mi spună cât de mult mă iubești. Și am să-ți fiu ploaie și vânt și uitare și dor, întrebându-mă mereu de ce, dorindu-ne atât de mult, nu am avut curajul să fim fericiti…
As vrea ca sa fug, dar cum sa fac asta când tocmai fuga de tine e singura extremă ce reușește să mă atraga in lumea ta. Când tu închizi ochii, e momentul in care apar eu, culegătorul de gânduri negândite. Aleg sa iubesc iubiri neiubite, in loc rezonez tot mai mult cu numai sufletul tau. Te caut mereu , luând urma ce pașii tăi au lăsat o , la poalele muntelui, atunci când visam împreună aceeași fărâma de vis. Condamn oamenii , pe care i întâlnesc pe acest drum fără sfârșit, la fericire absolută , numai să știu că mă apropii tot mai multe înspre tine. Transform lacrimile lor, în stele , pe cerul întunecat la care sper eu că vei privi cat mai curand. Vei înțelege atunci, că m am pornit de prea multă vreme în minunată călătorie , ce am ales sa o numesc Drum către tine. Și vei răspunde îndată, la chemarea gândurilor mele, atunci când vei sfârși a mai fugi de propria ți visare, la început de Primăvară, nici mai devreme sau mai târziu. Îți voi zâmbi, din același loc în care m am gândit la tine întâia oară. Iar tu , acum , vei intra in directa fuziune cu acest gând , ce numai pentru o ființă ca tine , a putut fi creat. Chiar daca negi acum, că locul din care vii tu, nu exista, vei înțelege că e real, numai când valurile marii o să ți sărute din nou piciorele, a căror urma am urmat o până acum.
Ultimul gând pe care l-ai slobozit iubind neiubirea, m-a găsit! Îți simt căutările, pe poale de munte, torcând fir de drum nesfârșit, către veșnica-ți primăvară! Zâmbetul tău mi-a întâlnit lumea. Persistă pentru că este plin de vigoare, de încredere, tânăr! Zâmbet fericit, al unui suflet neliniștit, amăgire nenmuritoare a unei vieți ce nu a existat. Amestec de lumi, cu țărm comun : dincolo de ocean -nesfârșite boabe de gând chinuitor, dincoace -umblet fără odihnă, primăveri fără glas, toamne fără rod, vieți fără rost..
Îi privim pe toți în față, mai puțin pe noi înșine! Îi căutăm pe cei care nu au existat nicicănd, decât în mințile noastre, fără să vedem că ne aflăm pe același drum, uniți de aceleași gânduri, născuți pentru aceeași dragoste!
Dar înțeleg acum că singura barieră dintre noi era distopia din mintea mea. Înțeleg acum că tot ce aveam nevoie era să mă iubești în inima mea. Și, atunci, mai întâi trebuia să mă iubesc pe mine. Vezi, așa cum eu îți urmăresc ție pașii lăsați pe nisip, așa tu îi urmărești pe ai alteia, iar pe ai mei altul îi caută. Când m-am oprit și am privit, dincolo de fricile mele ce îmi îngustau orizontul, am realizat că toți demonii pe care îi urăsc la tine sunt în mine. Și atunci, am privit marea, și m-am bucurat că sunt singură în fața ei, pentru că, de fapt, nu sunt singură. Sunt în mijlocul focului de la soare, apei de la mare, vântului, ca briză, pământului de sub picioarele mele. Și de atunci te iubesc cum am început să mă iubesc pe mine, cu pace, nu pasiune răvășită de gânduri negre. Cum aș putea să-mi fie dor să te am, când te am deja pentru totdeauna, te-am avut mereu, și nu ai fugit nicodată de mine? Unde, întrebi? Aici, în inima mea. Dacă ai intra și tu în acest loc cald, ai vedea că n-ai de ce să fugi. Mai ales de iubire n-ar trebui să fugi. Opreste-ți odată mintea, simte cu restul ființei tale, vei vedea. Vei vedea că jocul nostru secret, în care ba tu fugi, ba eu de tine, s-a terminat Am spus stop. Nu-și face griji, tot te iubesc, dar cu iertare, de mine și de tine, așa cum numai viața poate fi iubită. Dar data viitoare când vei vrea să continuam leapșa asta de suflet, vei ști ca nu prea mai am cu adevărat nevoie de ea. Sunt completă prin mine însămi. Dacă nu am de ales decât să te văd ca pe o oglindă a propriului suflet, asta înseamnă că eu nu pot percepe altceva decât universul meu interior.Asta nu înseamnă că data viitoare când ne vom vedea vei alege să mă iubești, ci că nu am nevoie să îmi demonstrezi nimic, mă simt deja iubită, in toți oamenii oglinzi cu care mă întâlnesc. Haide, e timpul să te vindeci și tu. Opreste-te din alergat, lasă lumina soarelui să te spele, să ne spele pe toți. Privește marea, ea ne învată că viața e frumoasă, pentru că e viață și atât, Lasă prezentul să te inunde, vezi cum te revigorează, ține minte: n-ai cum să alergi o eternitate.

Mulțumesc tuturor care au luat parte la gândul de mai sus. Personal, cred că o putem numi o capodopera.

Mă înclin in fata voastră și vă îmbrățișez cu drag,

Endorfinul.

Advertisements
 
6 Comments

Posted by on December 13, 2018 in Uncategorized

 

Scrierea colectiva

Imaginea trebuie să aibă câțiva ani vechime , e acolo doar pentru inspirație și mi aparține.

Să începem :

Pășeam cu frica pe plaja in care tu îți ascundeai printre nisipul fin, cele mai de preț vise. Marea privea înspre mine , de fiecare dată când tălpile mele, călcau peste cate un gând de al tău, purtat de vânt. Soarele îmi șoptea sa te strig, dar eu am ales sa nu mă opresc din căutarea viselor tale. Mă apropii de țărm, privesc înspre orizont, închid ochii și ascult cum Natura incerca sa devina parte din mine. Te vad in imaginarul meu, aproape că ți pot auzi bătăile inimii, dar încă nu te pot atinge.

De aici continuați voi cu bucățile de povesti proprii care ar fi frumos sa formeze o fuziune între noi toți.

Scrieți in comentarii cate o continuare iar eu adaug continuările mele sub fiecare scriere a voastră. Aștept cu nerăbdare să ne citim.

Endorfinul, zâmbind și azi !

 
14 Comments

Posted by on December 12, 2018 in Uncategorized

 

Scriere colectiva

In urma cu câțiva ani, am incercat o scriere colectiva cu oamenii de aici de pe blog. O parte dintre voi au participat , iar alții poate că își mai amintesc cate ceva despre asta.

Cum funcționează, eu voi posta un început de scriere, o creație proprie de moment, iar voi cei care doriți să luați parte la asta, adăugați o continuare. La continuarea voastră eu iar adaug un text și tot așa. Va fi un text al meu și voi îl continuați după bunul plac. Nu e nici un concurs, e doar o clipa în care vom alege sa ne unim bucăți din poveștile noastre. Și da, nu mă interesează cat de corect gramatical scrieți, ci doar vreau sa gust cate o picătură din fiecare. La fel pentru cei care nu vor lua parte la aceasta fuziune, le doresc lectură plăcută. Aștept să vedem in comenturi, la postarea asta, cati doresc sa contribuie, iar mai târziu voi scrie și începutul de poveste la care voi contribuiți tot in comenturi. La final , voi uni tot ce avem și va ieși o poveste de neuitat.

Mulțumesc tuturor și vă aștept cu drag !

Endorfinul.

 
7 Comments

Posted by on December 11, 2018 in Uncategorized

 

Padure

Dansam un tango , cu gandurile noastre, in mijloc de padure, spre un sfarsit de Decembrie. Pasarile si au oprit trilurile si au inceput a ne privi nedumerite. Suntem foarte atenti la fiecare pas de dans, ca nu cumva sa calcam in picioare acest gand. Ce ciudata devine senzatia ce ne incearca acum, e frig , suntem inconjurati de zapada, si totusi in mijlocul padurii , gasim timpul necesar pentru a ne dansa acest gand.
Stati linistiti, nu va priveste nimeni, nici calificative nu se vor oferi , dar ce poate fi mai satisfacator, decat dansul unui gand.
Mi sa mai spus, ca uneori as ocoli fericirea, stiti voi acel sentiment de regasire absoluta. Dar poate ca eu vad fericirea , chiar acolo unde alegi tu sa nu privesti. In cele mai indepartate locuri, unde nici macar cu gandul nu poti ajunge, stau eu cu numai linistea mea, in perfecta rezonanta cu tot ce ma inconjoara. De acolo privesc inspre voi, caut inimile ranite ce nu au mai fost pansate. Ma dedic intru totul, acestei misiuni ce mi a fost incredintata, intrucat, in lumea mea, fiecare are dreptul la numai a lui fericire. Aici sunt numai eu, acel vraci respins de mintile inchise, luptandu-ma cu demonii care acum au ajuns sa ma ocoleasca. Scriu povesti, in care las mai mereu cate o cheie, pentru cei care au ales sa renunte la lacate. Desenezi harti, spre lumi numai de mine stiute, pe care le impart cu fiecare dintre voi. Va veni si ziua in care ne vom regasi, in povesti diferite, dar atat de asemanatoare. Uneori, in incercarea mea de a salva suflete, e posibil sa mai deschid si unele rani mai vechi, pe care unii dintre voi au incercat sa le uite. Imi pare rau pentru asta, dar sunt clipe , chiar si in povesti, in care singura reusita este de a te lupta cu zmeii tai. Numai asa, putem merge mai departe si ramanem loiali, oricarui vis am alege sa visam.
Cateodata, aleg sa fiu fericit prin voi, chiar daca am destula Endorfina , sa mi amageasca sufletul, aleg sa privesc cum deveniti mai buni, cum visati mai profund si cum iubiti mai mult tot ceea ce va inconjoara. Alteori prefer sa fiu fericit atunci cand Soarele apune si stiu ca numai eu si noaptea putem continua numai ale noastre intime povestiri. Eu noaptea ascult, fiecare poveste pe care o pot auzi, indiferent de calitatea ei. Cand lumina dispare, sunt mereu alert , ca sa aprind fiecare flacara din sufletele voastre. Ar fi pacat sa va regasiti in prag de iarna , cu suflete reci si intunecate. Stati fara griji, aici intervin eu, la urma urmei , ce poate fi mai nobil, decat sa privesti lumina lasata in stiu eu ce gand. Daca ti e frig inca, incearca sa-ti amintesti peste cate ierni a trecut povestea ta si totusi ai supravietuit, de fiecare data. Si stii prea bine, ca iarna, nu e nimic altceva decat vestitoarea primaverii. Deci, sa ne pregatim pentru tot ce e mai bun si urmeaza sa vina.
Din aceeasi padure, imi urla si lupii acum, cand inteleg cat de ireal poate suna tot ce aleg ca sa las aici pentru voi. Dar toate astea se vor materializa, chiar in clipa in care veți alege sa faceti primul pas, prin taramul inghetat, pentru a va gasi primavara voastra. Gandul imi multumeste cu o plecaciune, pentru dansul ce tocmai i l am oferit si apoi dispare. Asa sunt gandurile. Stau doar atat, cat de lunga poate fi o clipa, iar apoi aleg sa se retraga, in taramul numai de ele stiute.
Tu cand ti ai dansat in padure , ultima oara, cel mai frumos gand ?
Spune-mi, cand ai ales sa traiesti frumos, ai facut legamant cu tine insuti si te-ai tinut de el? Ma bucur sa aud asta daca raspunsul e acelasi pe care-l stiam deja. Iar daca nu, eu zic sa mai gandesti un gand.
Iti las Soare, chiar si pe cel mai intunecat cer , la care ai putea privi tu acum. Pentru ca oricat de negru ar fi Universul tau acum, din padurea mea inghetata, iti voi lasa destula lumina , pana ti gasesti bucata ta de cer senin.
Cand zambesc, aleg sa fac asta numai de dragul oricarui suflet a ales sa treaca prin povestea mea. Iar cand scriu, o fac fara nici un beneficiu, e doar modul meu de a spune tuturor : Multumesc !

Va imbratisez cu drag ,
Endorfinul.

 
12 Comments

Posted by on December 11, 2018 in Uncategorized

 

Un moment

Știu cum se apropie și sfârșitul de an, și fiecare caută să și umple lista cu recenzii pozitive și noi idealuri pentru anul ce urmează. Iar aici intervin eu, adică ai avut nevoie de un an ca la sfârșitul lui, să ți explici ție ce și cum ai realizat. Bine , rămâne asa.

Dar am ales un gând azi, pe care l am stropit cu iubire , l am îmbracat in haine de bunătate și i am pregătit un buchet de ghiocei parfumați pe care sa le împartă cu oricine. I am deschis ușa , îl îmbrățișez pentru ultima data și l las sa descopere ce înseamnă o viață. Viața a avut cândva o semnificație frumoasa, doar că nu a rezistat în timp. Oamenii erau loiali unii altora, iar sentimentele care se distrugeau din felurite motive , se puteau repara cu ușurință. Azi, alegem sa schimbam toate stricaciunile cu lucruri, sentimente sau chiar oameni noi. Cumpărăm totul de a gata, pentru că implică aproape deloc ceea ce numim noi umanitate. Nu mai e nevoie să lupți acea minunată bătălie spre inima oricui, când sunt prea multe care ni se oferă pe nimic.

Dar eu am ales sa fiu de partea voastră astăzi, in atelierul meu încă se fac reparatii de orice. Eu inca mai cred in oamenii, mai ales acum când e frig și nins totul, mi e mult mai ușor să găsesc inimile ce încă poartă căldura în interiorul lor. Și unde o inima emana căldura, acolo pot lăsa și eu o urmă de gând bun. Întregul univers ar putea fi minunat, daca am alege o zi din care sa incepem a fi mai buni. Și să rămânem astfel, e tot ce avem nevoie, e singura diferențiere de care nici macar nu profitam, dintre noi și restul regn animal.

Poți fi și mai profund decât ți ai dori, trebuie doar să mă lași să ți ascult povestea. Pot alege unul din gândurile tale cele mai întunecate, sa l purific, sa i atașez un rest de iubire și să ți l dau înapoi. Fara să ți cer nimic, oricum nu ai putea sa mi oferi ceea ce am deja. In cazul in care uiți, eu ma bucur la cele mai simple lucruri iar fericirea mea nu sta în numărul de vacante , mereu in crestere, adunate in știu eu ce agenda. Lucrurile care mi aprind flacăra fericirii , pot fi până și numărul oamenilor pe care ai văd zâmbind fara motiv. Asta mă face să nu mi pierd speranța în omenire. Sau chiar și atunci când văd un copil înconjurat de întreaga familie, pot spune că e mai mult decât fericire, înseamnă că nu a fost parasit. Până și primul fulg de zăpadă, ce a ales chiar azi ca sa ne încânte cu frumusețea sa, mi e de ajuns ca să îl pot numi un moment adevărat de fericire.

Chiar și atunci când îmi amintesc de tine, știind prea bine, că ai fost nimic altceva decât o iluzie, zâmbesc știind că intr o zi, tu vei putea fi unul dintre visele ce le am transformat în realitate. Aștept să aud povestea fiecăruia, promit că nu aduc prea multe modificări, iar când va trebuie sa o primiți înapoi, sa o trăiți de asta data.

Să nu renunți, pentru nimic în lume, la ceea ce te face sa fii tu.

De azi, va doresc povesti de basm, cu finaluri fericite! Zambiti, știu, uneori nu e chiar atât de ușor precum pare, dar cine e mai potrivit pentru a ți oferi un zâmbet, decât tu însuți?

Mă înclin dragii mei,

Endorfinul.

 
6 Comments

Posted by on December 10, 2018 in Uncategorized

 

Avion

E liniștite și atât, in sfârșit am ales o zi in care in afara vocilor din mintea mea , nu se mai aude nimic. Decolează până și ultimul avion din aeroportul in care mă aflu acum. Privesc bucata de metal fara suflet, cum ridica la cer o mulțime de oameni ce și duc visele in știu eu ce loc al lumii. Eu am uitat sa mi iau bilet, poate din cauză că am omis sa mi fac planuri sau poate că doar am ales sa uit. Doi ochi de un albastru intens mă măsoară din priviri, la câteva scaune distanta de mine. Mi am ferit privirea de câteva ori până când ochii noștrii au reușit a se întâlni. Ai schițat un fel de zâmbet, lucru care a stârnit adolescentul din mine. Te privesc mai atent, ești chiar tu și a trecut atât de mult timp încât chiar am uitat sa mă mai gândesc și la tine. Zâmbești când realizezi că te am recunoscut, iar eu mă apropii mai mult de tine. Imaginea devine neclară, culorile sunt acum doar alb și gri, timp in care inconștientul de mine înțelege că ceva nu este cum ar trebui . Incerc sa te ating, îți cuprind mana in palmele mele, in dorul de ați simți căldura trupului tău. Dar nu simt nimic , mă copleșește un fel de frica, atunci când realizez , că nu mai disting diferența dintre iluzie și real. Îmi mai dau o șansă, incerc să ți vorbesc , dar sunt și mai tare zguduit de faptul că tu nu mai ești aici pe scaunul din aeroport, iar eu nici macar nu sunt in acest loc. Deschid ochii, las câteva secunde in care îmi ajustez ritmul sacadat al respiratiei mele. Am înțeles că visam, plecam singur spre un hotar fara planuri, in care trebuia să mă întâlnesc cu tine in acel aeroport plin de visele oricui, in care sufletele zboară spre locuri numai de ei știute. Te așteptam ca sa te pot lua cu mine, in povestea ce tocmai am terminat o de scris pentru noi. Dar tu, nici măcar în vise nu apari, ești nimic altceva decât rodul imaginației mele.

Am ales azi, sa nu mai urc in avion cu visele mele cu tot, in schimb azi, aleg să împart , chiar la ușa terminalului, oricare vis vă doriți că să visați.

Călătorie plăcută dragii mei !

Cu mult drag, Endorfinul.

P.S. Culeg pentru fiecare dintre voi un buchet de gânduri bune, pe care o să le gasiti in vaza din inimile voastre. Rămâne doar ca voi, sa le alimentați cu vise.

 
6 Comments

Posted by on December 9, 2018 in Uncategorized

 

Seara

Te prinzi de urma lăsată de vise, amestecate cu gândurile tale și încerci să agati cu ultimele puteri o amintire de răsărit de Soare. Mă aplec spre balustrada rece și privesc intregul cer înstelat exact ca un nou născut fascinat de imaginea mamei sale. Memorez fiecare bucata de cer, la fel cum am învățat fiecare parte a gândurilor tale. Păstrez fiecare adiere de vânt pe care o absorb in timp ce mi aranjez următoarea mutare. Pasesc in gol, știu, cat de bizar poate suna, dar acolo e numai lumea mea, in care iarna copacii încă sunt verzi, iar florile înflorite saluta in fiecare dimineață pe oricine e dispus să le privească .

Am cules toți norii cenușii de pe fărâma ta de cer, in lumea mea florile mele au nevoie de apa. Tu ramai și te bucura de cerul tau senin ce ți l am lăsat.

E seara in care aleg sa privesc răsăritul de stele, luați loc, peisajul este minunat. Alegeți o stea și închide ochii. Imaginează ți cum ar fi să trăiești cu gândul că deții una. Lasă te purtat in acest scenariu. Ai reușit să ți imaginezi ? Știam că poți. Vezi cat de ușor te poți lăsa purtat spre acest tărâm frumos al visarii ? Încearcă mai des, sa fii una cu visele tale până când vei înțelege că ești deja parte din ele. Doar tu, pe drumul tau, cu visul tau știut numai de tine.

E mai ușor să găsești iarna ghioceii, in loc sa cauți în miez de vara o urmă de om de zăpadă. Sau incearca sa te lași purtat de adierea de vânt, când ești în corabia ta din piatra. Chiar daca te scufunzi, chiar daca visul tau nu i tocmai ceea ce ți ai imaginat, fuziunea dintre tine și gândurile tale va face ca până și ultimele detalii sa para atât de bine puse la punct. Iar călătoria, e mai profundă decât efectul oricărui drog vrei tu.

E seara, eu inca privesc la bucata mea de cer înstelat .

Vă îmbrățișez cu drag,

Endorfinul.

 
2 Comments

Posted by on December 8, 2018 in Uncategorized