RSS

Scriu

De ce continui să scriu ? Aleg cu grijă cuvintele din lada mea veche închisă cu un lacăt mare ruginit, pentru ca tu să ai mereu Soare pe cerul întunecat de norii încruntați ce aruncă în tine cu ploi de parcă ar vrea sa te înece. Scriu pentru a-ți trimite adiere de vânt primăvăratec in toi de iarna friguroasă, ca să-ți încălzească mâinile înghețate cu care alegi mereu să-mi răsfoiești paginile lăsate aici pentru tine.

Dau viață cuvintelor care mă ajută să trec în vizită și pe la sufletul tău obosit numai de dragul de a te umple de indicii menite să ți lumineze calea spre adevăratul tu.

Țin loc de călăuză pentru serile în care cu ochii deschiși cauți în întunericul încăperii tale licărul de lumină spre numai al tău tărâm de visare.

Scriu de dragul romanticului incurabil , diagnostic pe care-l port încă de la naștere al cărui tratament nici astăzi nu l-am găsit . Sunt încă adeptul acestui cult misterios al scrisului pentru că tu să nu uiți vreodată pădurile fermecate pe care am decis să le țin în viață pentru tine scumpul meu căutător de gânduri frumoase.

Voi fi mereu aici devotat apărător ai literei care te poartă în secret spre lumi ascunse în spatele munților de cleștar unde ai ascultat întâia oară începutul de poveste ce te-a îndemnat să crezi tot mai mult în tine.

Dar azi, azi vreau doar să știu că nu ai uitat să-ți zâmbești un zambet curat de copil frumos înconjurat de zâne , zmei și basme .

Te las acum, pentru o clipă, doar cât să l poți strânge în brațe pe Moș Crăciunul din tine.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 
11 comentarii

Scris de pe decembrie 25, 2020 în De ale vietii

 

Crăciun

De Crăciun, ți-aș dori să nu te mai ascunzi în spatele zidurilor pe care ți le construiesc ăștia in fiecare clipă când alegi să întorci privirea în altă parte.

Oprește-te din a-ți mai construi propriul mormânt înainte de vreme, când într-o lume sănătoasă este loc doar pentru cei care nu au predat încă armele.

Ți-au spus de la începutul jocului că regulile sunt foarte bine definite, iar tu nu vei ieși niciodată de partea câștigului, dar asta nu a lăsat să se înțeleagă că vei fi nevoit să-i oferi în dar călăului capul tău retezat întins frumos pe tava de argint.

Să te înconjuri de gânduri calde care sa te strângă la piept cu brațe de vis frumos așezat lângă cuptorul în care și azi bunicii tăi îți coc câte o oală de zâmbete.

De Crăciun , îți doresc să te cunoști mai bine, să alegi în taină fiecare secundă în care trebuie să spui da sau nu, fără a ține cont de nimic. Să crezi în oricare ar fi povestea pe care urmează să o povestești.

Va îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 
14 comentarii

Scris de pe decembrie 24, 2020 în De ale vietii

 

Povești

Mi se încălcesc gândurile atunci când mă las prizonier poveștilor tale de la sfârșit de zi, când mă îmbrățișezi cu plapuma ta de zâmbete coapte de la prima clipă a dimineții. De parcă nu aș știi că fiecare secundă trăită langa mine e doar un paradox cretin de neînțeles. Dar ard de nerăbdare să-ți ascult în taină fiecare bătaie de inimă ce mă trimite mereu prin tărâmuri de basm în care doar privesc luptele dintre zmei și feți frumoși. Acolo unde iarba a rămas tot verde , iar florile încă mai au miros . Unde copacii bătrâni cu barbă lungă și deasă mă privesc cu bunătatea bunicilor pe care nici macar nu mi-i mai amintesc. Din acel loc în care sursurul pârâului de munte cu apă cristalină, îmi mângâie fața ținând loc de mamă, povestitoare de povești. Doar asta pot simți atunci când îți ofer în dar bucăți culese cu mare grijă din timpul meu.

Vroiam să-ți amintesc cum era atunci când ascultai poveștile cuiva.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 
2 comentarii

Scris de pe decembrie 9, 2020 în De ale vietii

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Sfârșitul de Toamnă

Încercam să pictez un tablou tomnatic alegând culori din frunze uscate ruginii culese de pe pământul udat de ploile zilelor trecute. Inspir adânc un aer înecăcios și greoi când stau așezat la rădăcina stejarului bătrân intrat într-o adâncă hibernare.

Prefer frigul adus de sfârșitul de toamnă, când aleg să aștern pe pânza din fața mea acuarelă din gânduri atent alese. Mi-e atât de ușor să mă regăsesc în liniștea pe care pustiul acesta de anotimp mi-o oferă.

Mă delectez ascultând croncănitul de ciori vestitoarele nimicului care din când în când îmi mai aruncă câte o privire de parcă ar aștepta și ele ca și mine lăsarea întunericului peste aceasta lume ce poartă coroniță de mucegai .

Mi-au înghețat mâinile, dar ăsta e semn bun că încă sunt viu și mi pot continua lucrarea pe care intenționez să o așez pe unul din pereții îngălbeniți al bordeiului meu de la marginea pădurii.

Am adormit, pe scaunul putrezit de pictor bătrân și neputincios, unde am inceput a visa un vis de toamnă frumoasă, umedă, rece și plină de culoare, exact așa cum îmi place mie.

E paradoxal acest final de gând frumos pe care azi ți-l aștern cu aere de artist eșuat spre final de toamnă, lăsându- ți doar o clipă în care să privești și tu acest tablou minunat.

Va îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 
2 comentarii

Scris de pe noiembrie 25, 2020 în De ale vietii

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Universule

Ești ca un coșmar ce-mi tulbură miezurile de noapte și mă întoarce cu fața la pernă lăsându- mă fără aerul care de prea multă vreme nu a mai poposit în plămânii mei uscați de timp.

M-am întors de atât de multe ori împotriva ta încât am pierdut numărătoarea războaielor pe care le tot duc cu tine.

Ai incercat mereu să schimbi bunul mers al lucrurilor , dar cu încăpățânare am ales să nu te ascult.

Îmi lipsește atât de mult somnul profund și fără de vise, în care reușeam să mă reculeg. Încep a visa numai atunci când mă trezește Soarele plesnindu- mă peste obraz cu razele lui calde, la primele semne ale dimineții. L-am așteptat mereu cu nerăbdare chiar și atunci când nu mai venea de negrii ce erau norii care-i inhibau apariția.

Mi-ai tot calcat în picioare fiecare gând în care am crezut, lăsându- mă în mijlocul pustiului că un copil ce așteaptă Crăciunul, iar el nu mai vine.

Dar până când toate astea ? Te-ai gândit vreodată că mă pregătesc în taină să vin după tine, la fel ca și lupii din pădurile în care am crescut, atât de scumpi la vedere dar atât de neînfricați în clipa în care doar te gândești să le încalci teritoriile.

Azi trimit acest gând înspre tine , Universule.

Va îmbrățișez cu drag , Endorfinul.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe noiembrie 24, 2020 în De ale vietii

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Scrisoare

Scrisoare de la un cititor anonim:

De parcă nu era de ajuns că-mi trăiam viață după stereotipurile pe care cu forța mi-le înfigeai în cap, numai de de dragul de a fi și eu parte din acest cerc vicios care selectează și elimină prietenii fabricate la secundă în funcție de tabloul afișat pe oricare pagina ieftină, virtuală, fără gust și fără miros.

M-am săturat să te mulțumesc, doar că să-mi pot hrăni neajunsurile sufletești pe care azi, mi le vinzi atât de ieftin. Chiar crezi că poți să mi controlezi instinctul primar de mamifer carnivor ce sunt ?

Trăiești cu impresia falsă de conducător de minți ce îți alimentează setea de a aduna clienți în jurul unui produs de care nu avem nevoie.

Vroiam să-ți amintesc , că atunci când va veni și clipa în care vei înțelege că nu sunt doar un scuipat strivit de gheata ta scumpă , vei știi că voi veni peste tine.

Azi nu mai sunt parte din turma pe care știu eu ce cioban o îndeamnă să pască pe plaiurile mioritice vândute către popoare străine.

Azi îți arăt un pumn strâns românesc curat, care te dezbracă de costumul împuțit , de nunțile la care te prezinți doar că să aibă alții etichete de lipit pe fruntea ta de prost mult prea ușor de cumpărat .

Te las in tâmpenia ta să-ți trăiești ficțiunea asta ordinară care te cumpără atât de ieftin.

Vroiam doar sa ți spun asta.

Va îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe octombrie 29, 2020 în De ale vietii

 

Izolat

Suna a genocid fiecare picătură de ploaie pe care o priveai cum izbea pământul rece având ca singură misiune auto distrugerea.

Iar acum stai izolat, de parcă nu făcea încă de demult acest lucru, atunci când alegeai să întorci privirea în altă parte când paradisul tău era zguduit de știu eu de neajuns.

Dar acum e oficial , ți-au injectat adânc în vene frica de virusul ce te-ar putea trimite la numai doi metri sub pământ. Parcă observi mai limpede astăzi asfaltul scuipat de ploile lui octombrie, pe care pășeai spre nicăieri în fiecare zi din scurta ta existență.

Te aș îndemna să te izolezi de toate porcăriile pe care ți le toarnă ăștia forțat pe gât, de fiecare dată când ți se scurge timpul atât de prețios în fața ecranului la care încă mai plătești rate. Oricum vei alege să nu-mi dai ascultare și nici măcar nu te condamn pentru asta. Vroiam doar să te fac din nou atent, că ești într-o fuziune directă cu tot ce te înconjoară până în ziua când numai fărâme de praf vor rămâne în jurul tău.

De asta îți tot las frânturi de gânduri atent alese numai de dragul de a știi că va veni și vremea când vei culege câte ceva bun din nimicul de lume ce ne a mai rămas.

Speram ca acest gând să te prindă acasă , înconjurat de vise frumoase la care încă nu ai renunțat, scăldate în căldură și pofta de viață , cu aer curat și cu inima deschisă pentru ceva mai bun.

Doar trag de tine, omule bun, nimic mai mult.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 
4 comentarii

Scris de pe octombrie 14, 2020 în De ale vietii

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Ruginiu

Încercam să cuprind cu privirea întreaga poveste ce începea a se scrie de una singură, în clipa în care am ținut ochii strâns închiși și am tăcut.

Simțeam fiecare cuvânt ce se așeza cu încetinitorul apăsând adânc în bucata de inimă ce îmi bătea în piept.

Eram martorul unei istorisiri de o secundă , în care nicidecum nu gândeam că aș putea să-i influențez în vreun fel bunul curs. Mă temeam să nu creadă că vreau să-i impun un știu eu ce mod de aș trăi viața. Eram prezent aici doar ca să evidențiez minunățiile de care dispunea deja. Mă gândeam doar ca să te întreb, cam cât de bătrân este sufletul tău ce până și azi îl ții captiv în cutia în care cu mult timp în urmă ai închis copilul din tine .

Am dezvoltat o pasiune de nedescris pentru ființa umană, de asta mi și place atât de mult atunci când mă las captiv de basmele pe care mi le înșirui uneori la început de toamnă. Bănui că ar fi o oarecare urmă de sado masochism, ce a rămas ca o pată ce nu poate fi ștearsă de pe creierul meu, atunci când aștept în ploaie cu trupul înghețat de frigul lui Octombrie, un semn că încă mai trăiești.

Mi-ar placea să te vad tot mai des că ești dispus să ți asumi mai multe riscuri, în loc să te ascunzi în cochilia ta de confort, ținând cont de timpul limitat de care dispui. Te comporți de cele mai multe ori de parcă ai fi nemuritor știind că asta-i doar o fată morgana pe care niciodată nu o vei întâlni.

Eu am rămas tot aici, tac , în liniștea mea insuportabilă de unde aleg uneori să trimit câte un gând bun către tine.

Îmi era dor de voi, la fel ca de ultimul fum de țigară la care mereu zic că renunț, numai de dragul de a-mi păcăli încă o dată psihicul încărcat cu atâtea doleanțe.

Și știi ce, ruginiul pronunțat al ultimei frunze care se zbate neputincioasă acum pe pământ, mă îndeamnă să-ți învelesc sufletul cu o fărâmă de gând călduros.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 
2 comentarii

Scris de pe octombrie 13, 2020 în De ale vietii

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Chimist

Știam că îți culegi doza de drog de care depinzi, din felurite povesti, trăiri sau din oricare ar fi viciul tău. Te ține în mișcare în miezurile de noapte pe care încerci să le uiți dar le visezi ca un coșmar ce se repetă la nesfârșit.

Pierdut mereu prin fel și fel de laboratoare clandestine în căutarea absolută al stupefiantului suprem, cu ochii ațintiți la tabelul lui Mendeleev, privești pereții goi care închid sub lacăt sufletul tău.

Asculți aceeași macabră simfonie al gândurilor ce te împing spre nicăieri , în timp ce respiri aerul în putrefacție de la marginea cimitirului unde cândva ai îngropat ultimul vis în care credeai.

Susțineai că tu nu crezi în superstiții dar simți recele ce îți îngheață șira spinării când asculți cântecul de cucuvea ce sa oprit deasupra casei tale. Zâmbești când te trezești dimineața știind că oda nu a fost închinată către tine.

Dar încă, ai rămas un bun ascultător, cu gura căscată culegi mizeriile pe care ți le varsă nenorociții care învârt lumea spre unde vor ei, fără că măcar să treci totul prin filtrele care te au crescut de ai ajuns până aici.

Te îndemn din nou, să ramai vertical la oricare minciună îți va fi îndesată forțat de oricine.

Iar azi, petrece mai mult timp în laboratorul tău secret , unde pentru întâia oară ai gustat din substanța care mereu te îndemnat să zâmbești.

Fii tu !

Va îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe septembrie 8, 2020 în De ale vietii

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Răsărit

În nopțile în care alegi gândurile adunate în cutia din lemn pictată de mână cu petale de vise ce încă nu ai găsit timp ca să le poți aduce cu tine în realitatea pe care zi de zi o trăiești, acordă- ți o clipă în care sa poți privi în sus la cerul înstelat și taci.

Încearcă să guști fiecare picătură de liniște absolută și scaldă- ți privirea în tabloul negricios umplut de stele frumos luminate de Soarele care în fiecare mâine dimineață o să-ți ofere în dar un răsărit de neuitat.

Nu-i ca și cum nu gust și eu din toate greutățile ce uneori îți împing umerii înspre pământ, sunt la fel de uman că și tine. Vreau doar să-ți ofer de fiecare dată când nenorocitul ăsta de timp îmi permite câte o rază de cuvinte calde cu care sa te poți înveli atunci când alegi să-ți petreci nopțile singur în colțul tău uitat de lume.

Am înțeles de prea multă vreme că nu-mi fac apariția de cate ori ți-ar fi plăcut să mă citești, dar ești mereu camaradul din gândurile mele pe care cu devotament îl urmez.

Iar azi, azi am ales să-mi petrec această bucată neînsemnată de timp, alaturi de tine, printre rândurile mele pe care cu drag ți le aștern că un pansament pentru suflet.

Mai trec, mereu am să fac asta , numai de dragul de a te știu că ești bine.

Era despre tine , cititorul meu drag.

Semnez, Endorfinul.

 
4 comentarii

Scris de pe septembrie 6, 2020 în De ale vietii