Sfârșit de an , un alt an pus la zid , bifat cu x-urile tale, pozitive sau nu. Dar asta nu este o scriere tristă. Vroiam doar sa desfac acest gând , in care să-ți șoptesc spre urechea ta înfundată , că sfârșitul de an este de fapt începutul noului tu.
E numai scânteia de care ai atât de multă nevoie, că sa te poți porni în călătoria pe care o tot amâni de la un an la altul.
Poate că asta i anul in care vei incepe să trăiești exact așa cum ai visat. Este posibil sa fie clipa în care ai șansa să-ți calci măștile in picioare purtate atâta amar de vreme. Ar fi plăcut să fii măcar odată tu, pentru că cine știe , e posibil să înceapă să ți placa. E atât de profundă starea în care te poate purta gândul in care alegi sa fii tu.
Vroiam doar sa ți las o vorba de bine , un strop de gânduri de la un Endorfin vindecător , un salvator de suflete gratuit.
Îți doresc dragul meu cititor , să zâmbești până la final !
Stropi de ploaie murdară îmi spală picioarele obosite de noroiul uscat ce sa odihnit peste ele in miez de noapte.
Înghețate îmi sunt fiecare urma de gând pe care uit din nou să-l gândesc când trec în grabă prin clipele lăsate de tine.
Urlu alături de lupii pierduți prin pădurea uscată de la marginea tărâmului unde mi ascund cel mai de preț vis.
Caut cu ochii închiși de lumina Lunii ce mă orbește în noapte , un ultim rămas bun de la tine. Și nu găsesc nimic în afara de gol și de frig.
Rezemat de ultimul stejar care a scăpat de lama ascuțită a toporului, menit să-l doboare, trimit o fărâmă de lacrimă înspre tărâmul tau. Aștept chiar și acum , scârțâitul de ușă veche din casa în care am vărsat paharele de vin putrezit peste podeaua încălzită de amintirile uitate în cuierul ruginit .
Încă mai trec cu privirea prin cutiile Pandorei ce au rămas aruncate în acel etern paradox .
De mi a-și găsi vreodată locul în care pot mângâia amestecul murdar dintre real și visare , as putea elibera cu doar un gând picaturile de ploaie rece , să mi spele pentru o ultimă dată picioarele obosite de atâta mers pe drumul meu.
Ascult în taină picaturile care-mi izbesc covorul de frunze uscate al Toamnei, întins pe pământul rece și umed din gradina. Îmi oprește aerul din piept atunci când privesc printre brațele salcâmilor, răsărite de Lună sau apusuri de Soare, atât de profund fuzionez cu aceasta perioadă din an.
Salut cu plecăciune , ultimii fluturi , ce au venit în grabă să și ia sărutul de rămas bun , de la florile mele și tac în emoția ce mi strânge ușor de gât. Rămân aplecat , ca într-un gând de reculegere, respectând alegerea insectelor de a-și consuma ultimele clipe din viața lor scurtă, tocmai aici.
Simt lacrima scursă pe obraz, lăsată de palmele vântului puternic care încearcă parcă să-mi smulgă din rădăcini copacii bătrâni .
Mă înclin din nou, in fata maiestății tale, scumpă Toamna .
După cum știu cei care m au citit de-a lungul timpului, uneori aleg să iau cate o pauză. Astăzi am ales să revin, cu un proiect pe care atunci când se așterne praful, îl șterg și chem pe toți scriitorii la întâlnirea anuală dintre gândul meu și al tău .
Așadar, iubiții mei colaboratori care nu au uitat de lucrarea noastră, cât și cei noi care au mai apărut pe aici, vă aștept în comentarii cu mesajul de participare.
Se va numi Scriere colectivă IV și va funcționa pe același principiu. Eu voi scrie începutul și apoi continuă fiecare. Un eseu mic Endorfinul , urmat de participant, apoi Endorfinul continuă urmat de alt participant. Totul se va întâmpla în secțiunea de comentarii.
Perfecțiunea imperfectă a naturii, îmi dezvăluie în fiecare clipă tablouri de o frumusețe ireală. Mă poartă pe meleaguri de nimeni știute și mă învață cum este să trăiești pentru o clipă într-o fărâmă de vis.
Ea mă îndeamnă să dau viață poveștilor nescrise care în lumea de astăzi e foarte greu să mai găsești adepții ce deschideau câte o pagină din infinitul de gânduri pe care cu drag le creez .
Ploile reci călduțe ale începutului de primăvară le așteptam mereu să mi curețe păcatele ascunse bine în sacul de cânepă găurit.
Fiori pe șira spinării mă încearcă atunci când caut fericirea absolută în orice și chiar daca nu am întâlnit- o până acum, tot nu am obosit.
Poveștile cu miros de pâine proaspăt scoasă din cuptor îmi colorează fereastra în fiecare dimineață de unde privesc cu sufletul la gură răsăritul de Soare ce-mi șoptește că încă o bună dimineața mă așteaptă.
Răcoarea nopților care îmi strânge pielea oprindu mi bătăile inimii pentru o clipă mă poartă prin labirintul perfecțiunii de mult căutată.
The Endorphin sleeps deep naps, until a twinkle of cry arrives to wake him, wrapped in crumbs of kindness. He does not stand still at all that takes place in the universe, he just listens carefully to every Echo that has the addiction of Pure Smile.
I offer the same drugs as many years ago , and their quality has not deteriorated any of the changes.
I’m there for you, even when you’re too detached to admit it, holding your palms in my hands when I whisper that no matter what, it’ll be fine .
Smile, how much you think that would cost you, especially when you have nothing else left to do.
The Endorphin, he stands foot over foot leaning against a musty-smelling backrest, waiting for you to overwhelm him with the dark thoughts that have clouded your sunny spring mornings. He filters your touches and sends back to you relentlessly and free of charge a good thought to keep in bad weather, to banish your clouds and to bring you warmth in the sky to which you are looking.
I’m there for you, even when you don’t need me, you just need to think about my stories from time to time.
Endorfinul doarme somnuri adânci, până ajunge să-l trezească o sclipire de strigăt, împachetat în firmituri de bunătate. El nu stă nemișcat la tot ce are loc în univers, el doar asculta cu grijă fiecare ecou ce are adicție de zâmbet pur.
Ofer aceleași droguri ca și acum mulți ani în urmă , iar calitatea lor nu a deteriorat- o nici una din schimbări.
Sunt alături de tine, chiar și atunci când ești prea detașat să mai recunoști asta, cuprinzându-ți palmele în mâinile mele atunci când îți șoptesc că indiferent de situație, o să fie bine .
Zâmbește, cât crezi că te-ar costa asta, mai ales atunci când nu ți-a mai rămas nimic altceva de făcut.
Endorfinul, stă picior peste picior sprijinit de un spătar cu miros de mucegai, așteptând să-l copleșești cu gândurile negre care ți au întunecat diminețile însorite de primăvară. El filtrează apăsările tale și îți trimite înapoi necontenit și gratuit câte un gând bun pe care să-l păstrezi la vreme rea , să îți alunge norii și să-ți aducă căldură pe cerul înspre care privești.
Sunt lângă tine, chiar și atunci când nu ai nevoie de mine, trebuie doar ca din când în când să te gândești la poveștile mele.
Ideal ar putea fi clipa în care alegi să mergi mai departe, chiar dacă biletul pentru călătoria ta îți spune că nu poți ajunge până la capătul pământului.
Alteori ai putea atinge necunoscutul fără să te gândești prea mult la consecințe. Pășește apăsat, pas după pas în drumul numai de tine știut.
Detașează-te total de fiecare amintire ce nu te-a scos vreodată din zona ta de confort și zboară în gol, spre întuneric ca să aprinzi și flacăra care odată ardea mocnit în sufletul tău. Topește gheața care ți-a luat prizonier inima ce bate atât de încet acum când simți acel gol în tine și nu te uita nici măcar o clipă înapoi.
Eu ți-am mai zis și îți repet și acum, că oricare ar fi gândul tău, ai doar o șansă să îl transformi în starea sa materială. De ce să-ți pară rău că nu ai fost tu , în clipa în care vei rămâne cu doar o ultima suflare.
Sometimes the silence behind my thoughts screams, leaving behind a certain smell of bitterness.
I always stand between the miserable reality and the piles of dreams I keep collecting and I forget to wipe the dust collected because of the fucking time that is selling more and more expensive.
I collect with the corners of old napkins the tears that trickle down over the cheeks that I constantly meet in my travels and I torment myself in the nights that do not let me sleep in peace, to turn them into pieces of happiness .
I run more and more slowly on the paths trodden by only my boots on the edge of which I left seeds long ago of smile, to have passers-by reap in the months of April when spring still does not know if it has come or if it has to go .
I look for the people I choose through an extremely rigorous selection, with whom I can write The Miraculous Story of anyone .
I’ll be right back .
I hug you with love, endorphin.
P.S. This one was also for our international friends. 🌏🌎🌍
Uneori urlă tăcerea din spatele gândurilor negândite de mine, lăsând în urma ei un oarecare iz de amărăciune.
Stau sprijinit mereu între realitatea mizerabilă și grămezile de vise ce le tot adun și uit să mai șterg praful adunat din cauza nenorocitului de timp care se vinde tot mai scump.
Adun cu colțurile de șervețele învechite lacrimile ce se preling peste obrajii pe care necontenit îi tot întâlnesc în călătoriile mele și mă chinui în nopțile care nu-mi lasă somnul în tihnă, să le transform în bucățele de fericire .
Alerg tot mai încet pe potecile bătătorite de numai bocancii mei pe marginea cărora am lăsat semințe cu multă vreme în urmă de zâmbet, să aibă trecătorii ce culege în lunile de aprilie când primăvară încă nu știe dacă a venit sau dacă trebuie să plece .
Caut oamenii pe care îi aleg printr-o selecție extrem de riguroasă, alături de care să pot scrie povestea miraculoasă a oricui .
Endorfinul 