RSS

Monthly Archives: June 2015

Ma intorc

M-am intors, mai batran ca niciodata, mai putin intelept decat am fost pana acum si totusi mult prea in varsta pentru o lume atat de tanara si necoapata. Nici nu ma gandesc sa mi pierd restul vietii ca sa o inteleg. Nu-i lumea mea, eu traiesc o alta lume. Am creat-o special pentru mine. Fiecare are lumea sa, dar asta e o alta poveste.

M-am intors si inca fac abstractie de sistemul mizerabil in care ma regasesc fara voia mea. Ma intorc la Soare , in fiecare zi privesc si il salut cu mare drag. Am destul loc in inima ca sa-l las sa mi inunde intregul trup. Sunt total detasat de tot ceea ce e in jurul meu, si nu, nu mi-am pierdut mintile, cel putin nu inca. Si iubesc, iubesc viata asta mizerabila in care traiesc. Nu stiu nici eu de ce, dar probabil ca gasesc un fel de dependenta in acest lucru. Imi plac adictiile, mereu am avut o multime. Sunt un ocean in care orice ai arunca , oricum nu vei mai gasi vreodata. Mult prea mare ca sa ma las purtat de noua ordine mondiala. Noua ordine, ce dragut suna, cand de fapt e ultima apocalipsa pe care o vom gusta. Prea obosit uneori ca sa mai explic tuturor cat de jegoasa e societatea in care traim. Oamenii nu mai au ganduri, iar gandurile nu mai au sentimente, de parca au avut vreodata. Dar e un fel de dulce amagire, la fel ca atunci cand pui biletul acele, norocosul, care ti va schimba definitiv viata, dar tocmai a trecut extragerea  si tu te intorci din nou la minunata viata de masinarie pe care o duci. Ai nevoie doar de combustibil ca sa poti merge mai departe. Si toate trec, cum au mai spus-o si altii, dar viata -i numai una din cate stim. Restul de vieti paralele sunt doar amagiri pe moment pana la marea finala.

Tu inca visezi la locuinta ta din vis, si la copii care se balacesc in piscina mult dorita, masina e parcata in garajul proaspat terminat iar banii, nu mai sunt de mult o grija pentru tine. Si-s doar iluzii dar tu stii bine asta pentru ca in fond, nici unul dintre noi nu cauta bani. Nu aduc fericirea si nici nu o intretin, am inca curajul sa va intreb pe fiecare in parte daca intradevar traiti viata la care a-ti visat inca de mici ?

Ma indoiesc ca voi fi coplesit de raspunsuri pozitive. Viata , e o gluma foarte serioasa, mi-a zis chiar Victor Hugo, probabil in momentul in care a realizat ca totul, dar absolut totul, e doar un iluzoriu, care se stabileste ca o samanta in interiorul nostru , dar care refuza sa mai devina acel copac, stivi voi copacul batran, simbolul intelepciunii. Vorbesc despre copaci, cu siguranta ca risc sa fiu arestat in aceste vremuri in care copacii au ajuns sa fie doar material industrial pentru mobila si multe altele. Dar cui sa-i pese ? Doar nu voi schimba de unul singur lumea. Cui ai pasa ?

Ma intorc printre voi, ca un muritor de rand, lasand deoparte toate visele pe care , la fel ca si voi le-am alimentat an de an si o voi face pana voi inchide ochii. Devin realist si deja e frig aici in lumea mea. Realitatea e cea mai urata fila de istorie scrisa vreodata . Nici nu-mi pasa daca nimeni nu se va regasi in acest post , oricum , stiu bine, toti suntem la fel. Picaturi, probabil de praf carate de stiu eu ce suflete mult mai evoluate decat am putea noi sa fim vreodata.

Ma intorc la dragoste , in fiecare zi cand vad cu porumbeii isi iubesc porumbitele si zambesc, cand ma gandesc ca oamenii au uitat de multa vreme ce vrea sa insemne acest sentiment sau ce naiba o mai fi . Sa iubim ? Da . Iubim exact tot ceea ce ne va duce cu pasi repezi spre mult asteptata apocalipsa. Nu exista sfarsitul lumii , cum nu exista nici inceputul ei, nu fac dezbateri religioase si nici nu analizez teme stiintifice. Dar , e de ajuns sa ne oprim , macar o secunda, stiu, cer prea mult, dar totusi, in acea secunda e posibil sa observam fara sa depunem prea mare efort ca in jurul nostru, este un circuit , continu si infinit, la fel ca tot universul, fara inceput si fara sfarsit. Contradictoriu ? Sau abstract? Mi-e tot una , atat timp cat incerc sa va sfatui doar atat :

Traiti-va vietile , e singurul lucru pe care il avem in posesie cu adevarat !

Ma intorc , de data asta cu fata spre voi, si fac o bine meritata plecaciune pentru cititorii mei , semnand cu mult iubitul meu pseudonim :

Endorfinul…

Advertisements
 
9 Comments

Posted by on June 26, 2015 in De ale vietii

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Deschide-ti ochii !

Pluteam printre aceleasi idei, care mereu ma imping spre continuarea drumului. Eram dezorientat , cum de multe ori ma regasesc. Si cautam, mereu caut cate ceva. Si raman cu calitatile mele de detectiv particular, chiar daca nu mi sunt tocmai de folos. Dar totusi, uneori, numai atunci cand am chef, pot cuprinde intreaga lume intr-un singur cuvant : Fals. E ceea ce ne reprezinta in ultimele decenii pe noi oamenii.

Toata lumea este intr-un retus continu. Nimeni nu se mai accepta asa cum e. Femeile cheltuie averi pe frumuseti trecatoare iar barbatii , barbatii fac acelasi lucru. Totul e robotizat, si da, intradevar , mai sunt si cei care au sesizat acest lucru, dar tot pe retelele de socializare privesc un copac in toata splendoarea lui in vreo fotografie facuta la stiu eu ce super mega rezolutie. WIndows, fereastra catre lume, in prima faza, dar la o micuta analiza de doi lei, e doar fereastra la care vom sta mult si bine, pana inchidem ochii. Pentru ca asta a fost si idee, sa ne tina legati unul de altul, doar virtual. Sa ne pierdem simturile, sa ne dam creierul inapoi, si sa l lasam acolo unde e. Pentru ca mintile noastre au primit subconstient destule analgezice pentru a functiona cum trebuie. Ne pierdem pe noi, ca si specie, am mai spus-o in repetate randuri. Dar cui sa i pese ? Mie imi pasa, Dar ce poate face un numar, intr-o infinitate de numere? Pot doar sa ma amestec , sa duc zvonul mai departe, referitor la sfarsitul de care ne apropiem cu pasi atat de repezi.

Privesc in jur si mi vine sa le plang de mila celor care gusta din fructul interzis. Avem senzatia ca suntem mai liberi ca oricand, dar astea sunt doar iluzii , cand in realitate suntem mai incatusati ca oricand. Iar in zilele acestea , e mai usor sa programezi un popor, pentru ca omul e din ce in ce mai naiv, si cauta raspunsuri referitoare la existenta sa , filtrand informatie mincinoasa , de care beneficiem la discretie. E sentimentul de apartenenta , ne cautam originile pe care insasi istoria ni le servesc pe tava, drept adevaruri supreme. Dar de unde ?

Am fost mintiti mere si ne a placut sa intoarcem privirea , la fel cum o facem si astazi, suntem furati, denigrati si batjocoriti in ultimul hal. Ceea ce ma fascineaza , este ca inca ne tinem bine, inca acceptam realul ireal pe care l gustam in fiecare zi. Mancarea nu mai este mancare, cartile nu mai sunt carti, iar omul, omul nu a fost niciodata om. Suntem doar animalul suprem inzestrat cu constiinta. La ce folos, cand nimeni nu o foloseste.

Mi- ar place sa va spun : deschideti ochii, dar la ce folos, cand stiu ca nimeni nu va face asta. Va dura doar cat timp iti ia sa mi citesti putinele randuri redactate aici, iar apoi, o sa va intoarceti in acelasi cotidian din comfortul vostru intim.

Totusi, deschide-ti ochii, e posibil sa intalniti peisaje destul de memorabile in drumul vostru numit viata.

Va imbratisez cu darg ! Endorfinul.

 
8 Comments

Posted by on June 16, 2015 in De ale vietii

 

Infern

Da-mi doar o farama din imaginarul tau si o sa ti pot construi o noua lume in care eventual ai putea sa traiesti. Da-mi doar o lacrima sarata de a ta si poti arata cum ia nastere un ocean plin de iubire. Lasa-ti parul sa mi atinga trupul atunci cand cobori spre a-mi fura o ploaie de sarututi si te las sa pasesti in lumea mea. Paseste in Iadul meu si aseaza-te unde vrei tu . E prea mult? Abia am inceput, nu fi nerabdatoare , avem tot timpul din lume.

Incalcit in propriile mele ganduri caut sa evadez din lumea ta. Te astept mai mult ca oricand sa pasesti in infernul acesta atat de dulce. Te lepezi de demonii tai si devii sclava diavolilor pe care inca ai conduc. Te lasi abuzata de felurite trairi si totusi vad ca nu dai inapoi. Iti place sa arzi in focul pe care cu grija il intretin si il dezvolt ca pe un copil nou nascut. Incerc sa te ating dar esti atat de fierbinte incat ma frig numai daca ma apropii mai mult de tine. Sunt ametit , inca nu am reusit sa mi iau pastilele care ma ajuta sa ajung la metamorfoza. Vrei aripi, la ce-ti sunt de folos daca tu nu stii sa zbori ?

Si in felul acesta purtam eu bataliile finale cu demonul din tine. Incercam sa te eliberez transformandu-te in prizoniera mea. Te simt mai mult ca oricand si totusi aceasta minunata noapte de august nu mi da voie sa adorm linistit cum mi as dori.

Satul, mult prea satul de focul in care locuiesc de atatea veacuri si totusi am rabdarea sa te astept., sa devii fluture ca mai apoi sa te prind si sa te adaug la colectia mea de pe peretele mucegait. Am pregatit si rama din lemn de trandafir in care vreau sa te asez. Te ridic pe cele mai inalte piedestaluri si apoi stau privindu-te cum versi ultimele picaturi de viata. Sunt prea obosit ca sa mai am rabdare pana cand ai sa revii din nou in tinutul acesta grotesc.

Si totusi, uneori ma gandesc ca ai sa fii coplesita de demonii tai si vei pleca.

 
6 Comments

Posted by on June 14, 2015 in De ale vietii

 

Cam mult

Prea mult timp a trecut de cand nu am mai atins pixul cu care scriu . Si nu e vorba de nici un blocaj, nici lipsa de inspiratie nu poate fi . E posibil ca ma schimb, sunt o transformare a unei schimbari. Am devenit mai bun in rautatea mea cu care m-am hranit pana acum. Imi plac oamenii tot mai mult si le invat pe de rost povestile care ma fascineaza de fiecare data cand le ascult. Am timp pentru fiecre in parte si chiar si atunci cand nu am , incerc sa-l cumpar.

Am invatat sa merg pe sarma cu o echilibristica nemaipomenita , pe care nici propria-mi stangacie nu o poate intelege. Sunt aproape de finalul operei mele si totusi atat de departe pentru ca este alegerea mea sa pasesc incet. Ma tem sa nu ma repet din nou. Dar zambesc cu mare drag la viata asta . Stii, atunci cand te gandesti la acel ideal, cu totii avem idealuri si cu toate ca mjoritatea va sustine ca l-au atins, cu singuranta interiorul lor e o contradictie.

La mine e si problema ca nu pot redacta articole usor de digerat , care de altfel sunt la mre cautare in zilele noastre. Eu nu vand nimic monden, ofer totul fara sa am nici cea mai mica asteptare, iar celor care ma sustin citindu-mi cuvintele le transmit ca ai iubesc. E singura picatura de care am nevoie pentru a continua. De asta am ales sa o numesc picatura de suflet.

SI mi-e dor de mare, caut plaje salbatice in care sa mi pot expune goliciunea trupului, fara sa mi pese de nimic. SUnt liber si iubesc naturalul . Caut oameni , de fapt iubesc sa intalnesc oameni. Pentru multi e doar un cuvant simplu in mare parte , pentru mine, omul in sine e un subiect mult prea profund pentru a-l dezbate acum. Privesc omul in toata splendoare sa ca un pictor care si admira opera sa. Oamenii nu mi apartin, ei sunt liberi ca si mine. Iar eu, eu nu sunt pictor. Sunt doar o particula care incearca sa -si puna amprenta pe marea creatie. Ador aerul care in oras, devine tot mai rarefiat, dar cui sa i pese atat timp cat avem tehnologie sa ne tina ocupati. Am devenit masini si cred ca acesta va fi sfarsitul omenirii.

Iar eu, eu inca caut oameni, la fel ca si voi, izbindu-ne de realitatile vietii cotidiene, lovind cu piciorul aparitia banalului.

Morala zilei :

Nu stiu daca mai are vreun rost sa traiesti in momentul in care nu mai ai nici un motiv sa fii tu insuti si sa zambesti !

Endorfinul.

 
1 Comment

Posted by on June 12, 2015 in De ale vietii