RSS

Tag Archives: rochie

Ma intorc

M-am intors, mai batran ca niciodata, mai putin intelept decat am fost pana acum si totusi mult prea in varsta pentru o lume atat de tanara si necoapata. Nici nu ma gandesc sa mi pierd restul vietii ca sa o inteleg. Nu-i lumea mea, eu traiesc o alta lume. Am creat-o special pentru mine. Fiecare are lumea sa, dar asta e o alta poveste.

M-am intors si inca fac abstractie de sistemul mizerabil in care ma regasesc fara voia mea. Ma intorc la Soare , in fiecare zi privesc si il salut cu mare drag. Am destul loc in inima ca sa-l las sa mi inunde intregul trup. Sunt total detasat de tot ceea ce e in jurul meu, si nu, nu mi-am pierdut mintile, cel putin nu inca. Si iubesc, iubesc viata asta mizerabila in care traiesc. Nu stiu nici eu de ce, dar probabil ca gasesc un fel de dependenta in acest lucru. Imi plac adictiile, mereu am avut o multime. Sunt un ocean in care orice ai arunca , oricum nu vei mai gasi vreodata. Mult prea mare ca sa ma las purtat de noua ordine mondiala. Noua ordine, ce dragut suna, cand de fapt e ultima apocalipsa pe care o vom gusta. Prea obosit uneori ca sa mai explic tuturor cat de jegoasa e societatea in care traim. Oamenii nu mai au ganduri, iar gandurile nu mai au sentimente, de parca au avut vreodata. Dar e un fel de dulce amagire, la fel ca atunci cand pui biletul acele, norocosul, care ti va schimba definitiv viata, dar tocmai a trecut extragerea  si tu te intorci din nou la minunata viata de masinarie pe care o duci. Ai nevoie doar de combustibil ca sa poti merge mai departe. Si toate trec, cum au mai spus-o si altii, dar viata -i numai una din cate stim. Restul de vieti paralele sunt doar amagiri pe moment pana la marea finala.

Tu inca visezi la locuinta ta din vis, si la copii care se balacesc in piscina mult dorita, masina e parcata in garajul proaspat terminat iar banii, nu mai sunt de mult o grija pentru tine. Si-s doar iluzii dar tu stii bine asta pentru ca in fond, nici unul dintre noi nu cauta bani. Nu aduc fericirea si nici nu o intretin, am inca curajul sa va intreb pe fiecare in parte daca intradevar traiti viata la care a-ti visat inca de mici ?

Ma indoiesc ca voi fi coplesit de raspunsuri pozitive. Viata , e o gluma foarte serioasa, mi-a zis chiar Victor Hugo, probabil in momentul in care a realizat ca totul, dar absolut totul, e doar un iluzoriu, care se stabileste ca o samanta in interiorul nostru , dar care refuza sa mai devina acel copac, stivi voi copacul batran, simbolul intelepciunii. Vorbesc despre copaci, cu siguranta ca risc sa fiu arestat in aceste vremuri in care copacii au ajuns sa fie doar material industrial pentru mobila si multe altele. Dar cui sa-i pese ? Doar nu voi schimba de unul singur lumea. Cui ai pasa ?

Ma intorc printre voi, ca un muritor de rand, lasand deoparte toate visele pe care , la fel ca si voi le-am alimentat an de an si o voi face pana voi inchide ochii. Devin realist si deja e frig aici in lumea mea. Realitatea e cea mai urata fila de istorie scrisa vreodata . Nici nu-mi pasa daca nimeni nu se va regasi in acest post , oricum , stiu bine, toti suntem la fel. Picaturi, probabil de praf carate de stiu eu ce suflete mult mai evoluate decat am putea noi sa fim vreodata.

Ma intorc la dragoste , in fiecare zi cand vad cu porumbeii isi iubesc porumbitele si zambesc, cand ma gandesc ca oamenii au uitat de multa vreme ce vrea sa insemne acest sentiment sau ce naiba o mai fi . Sa iubim ? Da . Iubim exact tot ceea ce ne va duce cu pasi repezi spre mult asteptata apocalipsa. Nu exista sfarsitul lumii , cum nu exista nici inceputul ei, nu fac dezbateri religioase si nici nu analizez teme stiintifice. Dar , e de ajuns sa ne oprim , macar o secunda, stiu, cer prea mult, dar totusi, in acea secunda e posibil sa observam fara sa depunem prea mare efort ca in jurul nostru, este un circuit , continu si infinit, la fel ca tot universul, fara inceput si fara sfarsit. Contradictoriu ? Sau abstract? Mi-e tot una , atat timp cat incerc sa va sfatui doar atat :

Traiti-va vietile , e singurul lucru pe care il avem in posesie cu adevarat !

Ma intorc , de data asta cu fata spre voi, si fac o bine meritata plecaciune pentru cititorii mei , semnand cu mult iubitul meu pseudonim :

Endorfinul…

 
9 Comments

Posted by on June 26, 2015 in De ale vietii

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Fuziune

Imagineaza-ti ce efect ar putea produce urmatoarea fuziune : Adun o multitudine de flori si le numesc yng, dupa care pregatesc o gramada de arome si gusturi pe care le denumesc yang. Le amestec in cea mai mare bucatarie construita vreodata si le las la macerat. Imaginati-va numai, cum ar fi sa ai in tine toate gusturile si mirosurile preferate, permanent, ca intr-un amestec perfect de tot ce e mai bun pe lume?

Vocea femeii care canta ma arunca pe un fotoliu in care raman tolanit si nemiscat si nu mi mai trebuie absolut nimic.si cred ca in camera aia e semiintuneric  si miroase a lemongrass peste tot.
De fapt cred ca i o camera veche de hotel cu ventilator in tavan.

Varul este mult prea vechi ca sa i mai poti distinge culoarea ,totul e invechit, dar curat, super curat, o masa micuta langa canapea, din lemn masiv sustine un ghiveci in care un trandafir rosu aprins parca abia a inceput sa infloreasca.

Eu pe fotoliu, ascultandu-mi piesa, detasat de tot ce ma inconjoara
si tu ?

Tu, esti intinsa pe pat, cu privirea in sus, urmaresti crapaturile de pe tavan, care ti provoaca un disconfort placut. Porti o rochie neagra, botita si o pereche de pantofi rosii, destul de comozi, creeaza imaginea unei petreceri tocmai apuse de la care ne-am intors.Pe gatul tau, se scurge un colier destul de elegant, care completeaza aceasta imagine, in stransa legatura cu cerceii lungi si subtiri, batuti in pietre rosii. Oja in aceeasi culoare cu bijuteriile descrise mai sus. abia a inceput sa se usuce.
Langa pat, sta aruncata o sticla goala de vin, semn ca petrecerea nu a luat sfarsit si piesa mea face sa fim tot mai detasati unul de celalalt, iar noi respiram din ce in ce mai greu, un aer incarcat de de feminism si masculinitate.
Mai rasare cate o raza oarba de lumina, oferita de Luna, iar noi… noi respiram tot mai greu, pentru ca acum, in radioul vechi, canta aproape in soapta, piesa mea si a ta…

 
1 Comment

Posted by on September 3, 2013 in De ale vietii

 

Tags: , , ,

Nu are titlu

Pornesc muzica, il iau pe un El si o Ea si ai arunc in mijlocul unei cafenele, in care lumina Lunii abia patrundea printre cortinele din catifea rosie, de la geamurile din lemn vopsit intr-o nuanta de verde. El zambeste, ea putin rusinata, cu o vaga roseata in obraz, ai intinde mana strangand-o de parca ar dori sa o protejeze. Muzica, posibil sa fie un tango celebru, inca nu m-am gandit prea profund la acest aspect. Important este doar simplu fapt ca cei doi au ajuns in acesta cafenea cu ajutorul gandurilor mele. Le ordon sa inceapa dansul, nu inainte de a descrie vestimentatia celor doi. Ea, poarta o rochie rosie ca focul, lunga, putin transparenta, lasand loc oricarui imaginar sa exploreze felurite taramuri. Pantofii sunt negrii, extrem de eleganti, din piele, stralucesc pe podeauaa din lemn cerat. Parul lung, trece de umeri, de culoare neagra, accentueaza tenul putin masliniu al Ei. Ochii caprui, buzele de un rosu demential, ar face orice privitor, indiferent de statutul sau social, sa creada ca aceasta fiinta este doar o iluzie. Avem in fata noastra o femeie frumoasa , prin naturaletea sa. Un fel de pictura, pe care Mama Natura a executat-o si a aruncat-o intr-o inchisoare bine pazita, ferita de orice privire curioasa.

El, un tanar inalt, bine definit, poate ca are vreo 37 de ani, cu trasaturi masculine destul de accentuate. Poarta o pereche de blugi albastri, cu cizme maro din piele cu catarama, in genul celor purtate de aramtele nemtesti in al doilea razboi mondial. Poarta un ceas destul de vechi dar atat de bine conservat, cu o curea maro. O camasa gri, finalizeaza tinuta tanarului, pentru ca sacoul pe care l-a avut la venirea sa aici, am avut eu grija sa il scot.Tuns scurt, deloc grizonat, parul de culoare saten, se asorteaza ca si cum ar fi atat de firesc cu tinuta sa si cu ochii la fel de caprui ca ai Ei.

Va ordon sa dansa-ti ! Si El impreuna cu Ea , au inceput a se lasa purtati de notele muzicii.

Va continua !

 
Leave a comment

Posted by on April 4, 2013 in De ale vietii, Uncategorized

 

Tags: , , ,

Continuare (25)

Este ora 10 am, cand Roberta este trezita de telefonul care suna de parca vroia sa anunte sfarsitul Lumii. Ametita inca de calatoria numita somn, ridica receptorul.

–          Astazi aveti intalnirea cu editorii, pentru publicarea romanului si inca nu a-ti ajuns la editura.

–          Ce bine ca m-ai sunat, Ioana. Am petrecut aseara cu un grup de prieteni si uite ca nu ma mai puteam trezi. Ajung intr-o clipa.

–          Va astept si oricum, sa stiti ca am pregatit tot, v-am facut eu si o cafea, ca sa nu mai fiti nevoita sav a opriti pe la cafenea.

–          Esti o dulce! Nu stiu ce m-as face fara tine.Te pup Ioana. Ma imbrac si vin.

Se arunca practice in dus, pentru a si putea trezi simturile, lasand apa sa I rasfete trupul atat de molesit. Alege cu ochii aproape inchisi, o rochie pana la genuchi, neagra, sarafan, pe langa care ataseaza o camasa cu maneci scurte, de culoare alba, isi arunca picioarele in pantofii negri cu varful ascutit si tocul mediu, nu foarte inalt si fara sa si dea seama, cand a aruncat o privier in oglinda interminabila de pe hol, realiza ca nici nu se putea sa fie imbracata mai bine decat atat. Se parfumeaza in timp ce deschide usa aprtamentului, isi mai rezerva cateva secunde pentru as aranja parul negru care ai scotea toate frumusetile trupului ei in evidenta si pleca spre editura.

Pe drum, Roberta purta dialogul interior, pe care nu il neglija niciodata, in nici o dimineata, dialog menit sa I faca ordine in gandurile care plateau haotic in mintea ei.

Ce nebuna pot fi. Aseara am mers in club si m-am simti super bine alaturi de Alexandra si Eduard care s-a dovedit a fi un adevarat domn, avand grija de noi. Nici macar nu-mi pot aminti cat de mult sau cat de putin am baut, pentru ca stiu doar ca la un moment dat, am reusit s ascot telefonul din geanta si mi- am chemat un taxi, in care am plecat impreuna cu Alexandra fara sa mi iau ramas bun de la Eduard. Iar acum, tulbure cum sunt dupa aceasta iesire, trebuie sa decide, alaturi de redactorii si editorii din editura, daca-I publicam sau nu cartea lui Eduard, pe care nici macar nu am reusit sa o citesc in totalitate. Ha ha, zambesc in interiorul meu, pentru ca ceva imi spune ca astazi, voi lua o decizie inteleapta. Azi, este ziua in care viata unui om , se va schimba in bine, datorita mie. Iar acest lucru imi provoaca maim ult decat fericire. Ma simt implinita. E o zi speciala.”

Si numai bine, in timp ce ea isi finaliza discursul interior, se vede ajunsa in fata editurii. Saluta tot personalul, de la paznic, pana la ultimul functionar de la etajul unde se afla biroul ei, o stranse in brate pe Ioana si-I multumi in acelasi timp pentru pregatirile si cafeaua pe care a avut grija sa le faca si intra in birou.

–          Ioana cat timp mai avem pana incepe sedinta?

–          In doua zeci de minute, ajunge toata lumea aici, in sala de sedinte.

–          Este in regula. Eduard a venit?

–          Da. Asteapta de de o ora jumatate sa inceapa sedinta. Zambi Ioana.

–          Saracu. Imi dau seama prin ce trece el acum. Dar o sa fie bine.

–          Tu cum mai esti Ioana ? Iti este bine, acasa lucrurile sunt in regula?

–          Da, multumesc frumos pentru grija. Mereu a-ti fost o scumpa. Toate sunt bune si frumoase. Astept sa termin si saptamana asta sa pot intra si eu in concediul mult asteptat.

–          Ce frumos. Te-ai hotarat unde pleci ?

–          Inca nu, mai astept cateva oferte de la agentiile de turist la care am fost cu prietenul meu Rafael. Oricum, cred ca ramane sa alegem intre Venezzia si Barcelona.

–          Superb! Abia astept sa mi povestesti ce si cum a fost.

Si o privi cu atat de multa caldura pe Ioana, incat se vedea prea bine, ca Roberta este omul care se bucura de fericirile celor din jur. Se vedea foarte clar ca nu exista nici macar un gram de rautate sau invidie, in interiorul acestei femei. Este omul pentru care ai fi in stare sa faci orice, numai sa-l ai langa tine in momentele cele mai grele. Reusea sa transmita in jurul ei, energii positive, care parca te vindecau si te faceau sa uiti de toti si de toate.Poti purta o simpla discutie sau e sufficient chiar sa-I raspunzi numai la un salut si te congingi de starea de bine pe care ti-o poate induce aceasta femeie.

 

Eu, personal, barbatul acesta care scrie randurile pe care  tocmai le citesti tu , as putea sa ma indragostesc in fiecare secunda de Roberta fara sa o cunosc, mai ales ca nu stiu inca daca exista, daca s-a materializat. Practic, ea este undeva , ma asteapta pe mine , pe voi , pe noi toti cei care o tinem in viata citindu-I fascinanta poveste a picaturilor de suflete.

 
 

Tags: , , , , ,