Ma intorc

M-am intors, mai batran ca niciodata, mai putin intelept decat am fost pana acum si totusi mult prea in varsta pentru o lume atat de tanara si necoapata. Nici nu ma gandesc sa mi pierd restul vietii ca sa o inteleg. Nu-i lumea mea, eu traiesc o alta lume. Am creat-o special pentru mine. Fiecare are lumea sa, dar asta e o alta poveste.

M-am intors si inca fac abstractie de sistemul mizerabil in care ma regasesc fara voia mea. Ma intorc la Soare , in fiecare zi privesc si il salut cu mare drag. Am destul loc in inima ca sa-l las sa mi inunde intregul trup. Sunt total detasat de tot ceea ce e in jurul meu, si nu, nu mi-am pierdut mintile, cel putin nu inca. Si iubesc, iubesc viata asta mizerabila in care traiesc. Nu stiu nici eu de ce, dar probabil ca gasesc un fel de dependenta in acest lucru. Imi plac adictiile, mereu am avut o multime. Sunt un ocean in care orice ai arunca , oricum nu vei mai gasi vreodata. Mult prea mare ca sa ma las purtat de noua ordine mondiala. Noua ordine, ce dragut suna, cand de fapt e ultima apocalipsa pe care o vom gusta. Prea obosit uneori ca sa mai explic tuturor cat de jegoasa e societatea in care traim. Oamenii nu mai au ganduri, iar gandurile nu mai au sentimente, de parca au avut vreodata. Dar e un fel de dulce amagire, la fel ca atunci cand pui biletul acele, norocosul, care ti va schimba definitiv viata, dar tocmai a trecut extragerea  si tu te intorci din nou la minunata viata de masinarie pe care o duci. Ai nevoie doar de combustibil ca sa poti merge mai departe. Si toate trec, cum au mai spus-o si altii, dar viata -i numai una din cate stim. Restul de vieti paralele sunt doar amagiri pe moment pana la marea finala.

Tu inca visezi la locuinta ta din vis, si la copii care se balacesc in piscina mult dorita, masina e parcata in garajul proaspat terminat iar banii, nu mai sunt de mult o grija pentru tine. Si-s doar iluzii dar tu stii bine asta pentru ca in fond, nici unul dintre noi nu cauta bani. Nu aduc fericirea si nici nu o intretin, am inca curajul sa va intreb pe fiecare in parte daca intradevar traiti viata la care a-ti visat inca de mici ?

Ma indoiesc ca voi fi coplesit de raspunsuri pozitive. Viata , e o gluma foarte serioasa, mi-a zis chiar Victor Hugo, probabil in momentul in care a realizat ca totul, dar absolut totul, e doar un iluzoriu, care se stabileste ca o samanta in interiorul nostru , dar care refuza sa mai devina acel copac, stivi voi copacul batran, simbolul intelepciunii. Vorbesc despre copaci, cu siguranta ca risc sa fiu arestat in aceste vremuri in care copacii au ajuns sa fie doar material industrial pentru mobila si multe altele. Dar cui sa-i pese ? Doar nu voi schimba de unul singur lumea. Cui ai pasa ?

Ma intorc printre voi, ca un muritor de rand, lasand deoparte toate visele pe care , la fel ca si voi le-am alimentat an de an si o voi face pana voi inchide ochii. Devin realist si deja e frig aici in lumea mea. Realitatea e cea mai urata fila de istorie scrisa vreodata . Nici nu-mi pasa daca nimeni nu se va regasi in acest post , oricum , stiu bine, toti suntem la fel. Picaturi, probabil de praf carate de stiu eu ce suflete mult mai evoluate decat am putea noi sa fim vreodata.

Ma intorc la dragoste , in fiecare zi cand vad cu porumbeii isi iubesc porumbitele si zambesc, cand ma gandesc ca oamenii au uitat de multa vreme ce vrea sa insemne acest sentiment sau ce naiba o mai fi . Sa iubim ? Da . Iubim exact tot ceea ce ne va duce cu pasi repezi spre mult asteptata apocalipsa. Nu exista sfarsitul lumii , cum nu exista nici inceputul ei, nu fac dezbateri religioase si nici nu analizez teme stiintifice. Dar , e de ajuns sa ne oprim , macar o secunda, stiu, cer prea mult, dar totusi, in acea secunda e posibil sa observam fara sa depunem prea mare efort ca in jurul nostru, este un circuit , continu si infinit, la fel ca tot universul, fara inceput si fara sfarsit. Contradictoriu ? Sau abstract? Mi-e tot una , atat timp cat incerc sa va sfatui doar atat :

Traiti-va vietile , e singurul lucru pe care il avem in posesie cu adevarat !

Ma intorc , de data asta cu fata spre voi, si fac o bine meritata plecaciune pentru cititorii mei , semnand cu mult iubitul meu pseudonim :

Endorfinul…

 

Fuziune

Imagineaza-ti ce efect ar putea produce urmatoarea fuziune : Adun o multitudine de flori si le numesc yng, dupa care pregatesc o gramada de arome si gusturi pe care le denumesc yang. Le amestec in cea mai mare bucatarie construita vreodata si le las la macerat. Imaginati-va numai, cum ar fi sa ai in tine toate gusturile si mirosurile preferate, permanent, ca intr-un amestec perfect de tot ce e mai bun pe lume?

Vocea femeii care canta ma arunca pe un fotoliu in care raman tolanit si nemiscat si nu mi mai trebuie absolut nimic.si cred ca in camera aia e semiintuneric  si miroase a lemongrass peste tot.
De fapt cred ca i o camera veche de hotel cu ventilator in tavan.

Varul este mult prea vechi ca sa i mai poti distinge culoarea ,totul e invechit, dar curat, super curat, o masa micuta langa canapea, din lemn masiv sustine un ghiveci in care un trandafir rosu aprins parca abia a inceput sa infloreasca.

Eu pe fotoliu, ascultandu-mi piesa, detasat de tot ce ma inconjoara
si tu ?

Tu, esti intinsa pe pat, cu privirea in sus, urmaresti crapaturile de pe tavan, care ti provoaca un disconfort placut. Porti o rochie neagra, botita si o pereche de pantofi rosii, destul de comozi, creeaza imaginea unei petreceri tocmai apuse de la care ne-am intors.Pe gatul tau, se scurge un colier destul de elegant, care completeaza aceasta imagine, in stransa legatura cu cerceii lungi si subtiri, batuti in pietre rosii. Oja in aceeasi culoare cu bijuteriile descrise mai sus. abia a inceput sa se usuce.
Langa pat, sta aruncata o sticla goala de vin, semn ca petrecerea nu a luat sfarsit si piesa mea face sa fim tot mai detasati unul de celalalt, iar noi respiram din ce in ce mai greu, un aer incarcat de de feminism si masculinitate.
Mai rasare cate o raza oarba de lumina, oferita de Luna, iar noi… noi respiram tot mai greu, pentru ca acum, in radioul vechi, canta aproape in soapta, piesa mea si a ta…

 

Continuare (20)

Deodata au aparut in acelasi vis, Irina si Eduard, care se aflau intr-o incapere goala, fara nici o pata de culoare, fara geamuri si fara usi. In mijlocul camerei se afla o masa din fier, nu foarte mare ca dimensiune, iar pe masa, era asezat un cosciug in care se putea zari o femeie, frumoasa, care era moarta, dar totusi, parea atat de vie. Se puteau simti picaturile de suflet care inca mai salasluiau in trupul ei. Cei doi, priveau ingroziti pe prietena lor cum zace intinsa si fara suflare in acel sicriu.  In acel moment, in incapere isi facu aparitia o silueta de femei a carei expresie a fetei nu se putea zari. Ea se apropie de cei doi si le sopti cateva cuvinte care parca erau menite sa strabata intreg trupul lor la ascultarea acestora :

–          Nu va speriati si nu va intristati din cauza celor pe care le a-ti vazut aici. Totul este natural. Frica si tristetea fac parte din natura noastra, a umanitatii, iar moartea este urmatoarea etapa in ascensiunea catre Absolut. Nu va temeti. Roberta, este acolo unde era menit sa fie. Ea soarbe acum din picaturile de suflet ramase, pentru a se putea detasa complet de aceasta lume. Unde se afla ea, vom ajunge cu toti intr-un final. E doar o chestiune de timp. Acum va las, sa va intoarceti in Material, unde va este locul. Insa, nu uitati – Traiti picaturile de suflet pana la ultimul strop.

Si imediat, silueta disparu si cei trei prieteni se trezira din acel vis datorat cunsumului de Opium de mai devreme. Amortiti cum erau, pe acea banca din parc, priveau unul la celalat cand Roberta izbucni intr-un suras de rasuna intregul parc:

–          Ce tare nu? Cum voi chiar a-ti crezut ca murisem ? Ha ha ha ! Pana si eu am crezut ca eram moarta. Prea nebuna senzatia drogului. Mi-a lasat un gust amar iar apoi unul dulce cand am realizat ca nu era decat un vis. Haide-ti sa pornim!. Am asa un chef de viata acum.

–          Roberta, nu este normala – Replica Irina intr-un suras.Vino sa te strang in brate scumpo.

Si se imbratisara, prêt de cateva minute, timp in care, tanarul Eduard nu schita nici un gest. Era mult prea marcat de aceasta noua senzatie pe care tocmai o traise. Nu-si mai dorea nimic altceva decat sa ajunga mai repede intr-un local unde sa poata trage o dusca de ceva tare. Vroia sa uite experienta de mai devreme.

–          Sa mergem fetelor. Stiu eu un club foarte frumos nu departe de parc. Sa facem sa fie memorabila aceasta seara.

Pornira intr-un pas mai alert toti trei, pentru ca erau nerabdatori sa consume pofta de viata care parca ai sufocau acum. Traiau nevoia de a trai , din abundenta. Erau marcati de vis, dar fericiti de momentul prezent.