RSS

Category Archives: De ale vietii

Cicatrici

Invart inca lingurita in cana de cafea aburinda, in timp ce privesc prin fereastra plouata, cum lumea mea se trezeste la viata. Las sufletul de copil sa guste fiecare minune a diminetii, fara sa-i ofer nici macar o indicatie.
Aud pasind pe cararea ce duce spre locul meu, spiritul trecutului ce l-am inchis de prea mult timp in temnita din adancul inimii mele. Incerc sa inteleg daca -i doar una din inchipuirile mele sau daca esti chiar tu. Acum simt, cum discomfortul provocat de cicatricile care mi-au invaluit intreg trupul, e in perfect echilibru cu metamorfoza in care ma regasesc acum. Cicatrici, ocolesc mereu acest gand, pentru ca uneori, chiar si unul ca mine poate simti durerea. Imi aminteste cate lectii am strans din lumile prin care pasii mei m-au purtat. Inca ascult de la fereastra, cum zgomotul produs de gandul pe care l-ai trimis inspre mine se intensifica. Prin usa mea cea veche,din lemn, lasata mostenire de acel tamplar cu suflet bun, trec numai visele pe care aleg eu sa le primesc. Iar astazi, programul de vizite sa incheiat. Tu poti sa mi lasi scrisorile pe jos, chiar daca ploua, oricum le voi citit , chiar si fara sa desfac plicurile. Stiu, probabil ca ai inteles, poate chiar ai deschis ochii si ai ales deja drumul pe care iti este atat de usor sa-l parcurgi acum. Dar eu, eu nu pot trai printre randurile tale. Ci doar incerc sa ti scriu povestea ce numai tu ai putea sa o traiesti. Chiar daca ploua, chiar si aunci cand ninge, de fiecare data cand ti-ai pierdut speranta in a iti mai visa visele, eu voi fi mereu acolo, in taramul numai de mine stiut. Te voi ghida, iti voi lumina calea si te voi sustine , atunci cand toate iti vor intoarce spatele.
Am ales sa nu-mi ascund cicatricile, ele sunt cele ce m-au ambitionat sa ascult cu o profunda atentie zgomotul pe care pasii tai il fac. Le arat oricui, de asta inca expozitia pe care tocmai am lasat-o deschisa, e in vazul oricui. Trebuie doar sa intri, nu se percep taxe cum ai fost tu obisnuita si odata intrata, poti atinge orice rana alegi ca sa simti. La fel ca albul orbitor al zapezii , dupa care tanjim, cand primavara alege sa-i ia locul. Asemeni ultimului trandafir, care in incercarea mea de al conserva pentru tine, nu mi-a lasat decat palme sangerande, dar eu am ales sa-l pastrez, pana in ziua in care ai sa incepi sa existi. Atinge-ma, azi e permis sa-mi poti simti fiecare imperfectiune a trupului meu, lasata de aceste cicatrici. Este momentul in care am putea incepe a ne cunoaste. In care eu sunt eu, acel gand de nimeni stiut, iar tu esti doar un ideal sau numai un vis la care uneori imi place sa ma intorc.
E ziua, in care trenurile tocmai le-am intors din destinatia finala spre gara mea. Aleg locul de spectator, al vietii , in care intregul vagon imi apartine. Tocmai ca sa pot arata oricui, cat de adanci sunt cicatricile mele. Le privesc cu admiratie pana si eu, sunt mult prea de pret aceste lectii ce am fost nevoit sa le invat. Apelez mereu la Endorfina ce o pastrez in taina, sub cheie, in numai al meu laborator de ganduri, atunci cand realizez ca uneori nici macar eu nu pot imparti razele de Soare mult prea promise.
Decid sa ma apropii de usa, ating cu frica manerul rece si fara de suflet, o cicatrice imi aminteste ca ar fi bine sa ma intorc la locul meu si ca trecutul e mai bine sa ramana ceea ce este deja. Dar incapatanarea si sadomasochismul din acest gand, ma impinge sa deschid. Privesc inspre paduri, nici macar o fiara salbatica nu pot zari, o liniste atat de profunda imi cuprinde sufletul exact ca intr-un sarut. O dragoste absoluta imi inconjoara inima, atunci cand privesc inspre tine. Stiu ca nu ai cum sa existi, dar ce pot sa ceri mai mult de la acest vanzator de iluzii, cand incearca sa-ti arate chipul cel bland al unui suflet de om ce si-a cladit propriul vis cu numai ajutorul cicatricilor?
Sunt gol, in fata gerului atat de specific acestei perioade, dar totusi nu pot simti frigul. Vad ultima petala de floare de mac, tot rosie, la fel de inghetata, in contrast absolut cu peisajul. Ma apropii de ea, o cicatrice a inceput a sangera. Un ultim strop de sange picura peste petala ce acum devine una cu pamantul. E iarna iar, iar tu inca nu poti gasi drumul spre lumea mea !

Uneori, in incercarea de a salva o petala de mac la inceput de Decembrie, ramanem cu numai o cicatrice !
Traiti-va visurile frumos, iar cicatricile, sa fie calauza de nadejde pe drumul pe care acum pasiti !
Va imbratisez cu drag,
Endorfinul .

Advertisements
 
4 Comments

Posted by on December 7, 2018 in De ale vietii

 

Flori de iarna

Cand ultima floare de mac a terminat de inflorit, dau nastere noilor ganduri ce pot cu usurinta trezi omul din tine. Am incetat sa mai astept postasul care mi lasa in fata usii, faramele de vise ce le trimiteam inspre tine , iar ele mereu se intorceau la expeditor.
Sa fi trecut de acum mult prea multe decenii, in care tu nu mai esti parte din povestea mea. Cat de cutremurator poate fi sentimentul ce te incearca acum, de nesiguranta , in starea de visare in care tu crezi ca esti. Realitatea pe care ti-ai creat-o , cea in care crezi ca vei reusi a scrie noi povesti, e doar un strop de fictiune, nimic mai mult si niciodata nu sa putut materializa.
Azi ploua, cu picaturi de suflet, peste copacii ce i-am plantat atunci cand am inceput a cladi drumul pe care eu si tu am fi putut merge. Am ales florile care ti plac, pentru ca tu sa identifici mai usor semnele atat de clare pe care rosul macilor ti-le poate oferi. Am lasat sa cante muzica scrisa de noi doi, eu acel scriitor pierdut in propria visare, iar tu acel vis de nevisat, ce nu ai reusit sa existi pana acum. Am ramas la fel, sunt devotat propriei mele lumi, in care Soarele nu ezita sa apara chiar si atunci cand ploua.
Ti am scris povestea in care puteai fi personajul principal, trebuia doar sa alegi a fi tu si atat. Oricum ti-as fi desenat cu lacrimile de cristal, culese atent din lumea de basm, din care am ales sa nu plec, harta spre sufletul meu. Era de ajuns ca tu sa-ti incepi calatoria, mi ar fi fost mult mai usor sa unesc cele doua taramuri din care venim. Sa fie doar o Lume, cum a mai fost in trecutul pe care atat de usor il uitam. Ma incearca o senzatie de frig, semn ca focul din inima mea a scazut putin in intensitate. Dar mai arunc cateva ganduri inspre el, e de ajuns sa reaprind flacara ce nu m-a parasit nici macar atunci cand a trebuit sa te caut prin intuneric. Sunt orbit de faptul ca ai putea sa te intorci , prin intermediul unui vis, in care ghioceii inca mai sunt albi, iar oamenii sunt oameni. Dar stiu, ca atunci cand am ales sa-ti arat cine esti tu, te ai temut si ai decis sa fugi de tine, spre taramul inghetat. In povestea ta , pe care am scris-o , eu doar te privesc, sa-ti vad evolutia, in lumea cea noua in care crezi tu ca te-ai regasit. Declar, ca te as putea purta in zbor, dintr-un taram in altul, doar ca sa poti intelege ca nimic nu e imposibil, iar deciziile pe care le iei in viata , uneori pana si pe tine te pot induce in eroare. Cu disperare si degeaba incerci sa-ti cauti un punct de sprijin , in povestea oricui ti-o prezinta cum ai vrea tu sa o privesti. Dar totul costa, iar uneori, pretul platit poate fi mai scump decat ti-ai putea tu vreodata permite. Inca mai ofer imprumuturi la banca mea de vise, unde ai putea oricand sa aplici, dar e posibil sa te recunoasca acele ganduri si sa te inchida pe veci in povestea in care ti-ai fi dorit sa nu o fi scris vreodata. Te aud, cand citesti, te simt cand ti-e dor si totusi ai refuzat sa intelegi ca rosul petalelor de maci si albul cel pur al zapezii pot contrasta atat de frumos orice vrei tu.
Ma regasesc din nou in vulnerabilul meu vis, in care tu si eu am putea exista, dar trebuia sa alegi o visare mai profunda. Trebuia sa asculti lupii sau cel putin sa-l imbratisezi pe Noiembrie, atuni cand toti aleg sa-i intoarca spatele. Ai fi putut ocoli regulile jocului, trebuia doar sa mai ai putina rabdare si sa crezi in numai al tau vis. Acum, am ramas doar eu, la fel cum ma stii, in numai al meu Univers, scriind in continuare povestea oricui.
Acum asculta-i cum urla, cand ultima petala de mac tocmai sa zdrobit de taramul inghetat de unde tu alegi sa nu te mai intorci.
Ofer oricarui devorator de vise, bilete la clasa intai gratuite, pentru calatoria in care vom intelege ca-i mai frumos drumul pe care-l alegem ascultandu-ne inima, iar destinatia va fi cu siguranta cea mult visata.

Iar macii, in Decembrie oricum nu pot exista, la fel ca si tine, ramane doar un rest de vis frumos visat !

Imbratisati-ve visele ,
Endorfinul.

 
2 Comments

Posted by on December 7, 2018 in De ale vietii

 

Lupii

Uneori pana si lupii refuza in a mai urla, atat de aproape de noi. Instinctul de supravietuire ai indeamna sa ne ocoleasca, stiind cat de nemilosi putem fi.
Dar eu am ales sa mai astept, inca mai sper ca voi auzi fiarele salbatice urland din nou. Pentru ca mie-mi place sa ascult, mai ales ca e mult mai intensa starea in care te poate induce povestea oricui atunci cand asculti. De asta aleg sa ascult. Echilibram lumea asta atat de dezechilibrata, numai daca alegem sa ascultam mai bine festivalul de sunete cu care avem onoarea de a ne intalni, in fiecare zi, in minunatul drum al vietii.
Am ales lupii astazi, sunt printre singurele animale salbatice , care nu capituleaza indiferent de situatia in care se regasesc. Ei aleg sa si dea viata , darul suprem, doar pentru nobilul scop de a-si proteja haita. Noi de ce nu putem fi protectori cu cei din jurul nostru , dar mai ales cu noi insine. Noi avem constiinta, ne-am dobandit titlul de animalul suprem, iar asta o spune istoria nu eu.
Omul, noi, suntem fiarele care-si reneaga aproape tot uneori, iar totodata ne mandrim atunci cand suntem frumos asezati pe felurite piedestaluri. Dar azi nu e chiar vorba despre lupi. Astazi vorbim despre noi, cu numai gandurile noastre. Azi putem fi orice vrem noi sa fim. Pot alege un gand minunat , din colectia personala, pe care il voi oferi tuturor, numai sa stiu ca fiecare isi va asculta simturile. Stiti, eu dimineata cand ma trezesc , o data cu rasaritul de Soare, vad o lume buna, plina de oameni frumosi si incerc sa inteleg de ce nu pastram aceste stari, in care vietile noastre nu depind de cifrele care ne deblocheaza cardurile cu care cheltuim mai mult decat producem. Sunt mai fericit decat e permis, atunci cand vad doi oameni care-si zambesc unul altuia. Raman in aceasta stare cand vad o mama cum dezvaluie copilului, tainele mersului. Zambesc ori de cate ori ma pierd pe stiu eu ce plaja din drumurile mele, in care pot asculta sunetul marilor care mi aminteste mereu cat de norocos sunt pentru simplu fapt ca pot asculta. Zambesc pana si celor care au refuzat sa mai faca asta , oamenilor care au ales sa vada doar realitatea pe care stiu eu ce televiziune incearca sa le-o prezinte. Intr-un final, sunt sigur ca pana si ei vor ceda si se vor intoarce pe drumul pe care, candva, paseau si ei.
Stiti, de multe ori , am asteptat si eu in ploaie, venirea acelei schimbari, acelui gand salvator, cum aleg eu sa il numesc. Am facut-o chiar si in picioarele goale, lipite de asfaltul rece si totusi musafirul asteptat nu si a facut aparitia. A ales sa nu stationeze in gara in care aleatoriu am ales sa astept. Dar eu, eu am plecat de prea mult timp din acel loc, rece si umed. Sunt calator prin propriile mele esecuri. Am inteles, ca daca tot schimbarea ma ocoleste atat de mult, ar fi cazul sa pornesc in cautarea ei. Pentru asta am nevoie de numai un gand, pentru ca am platit bilet deja pentru calatoria in care sunt plecat de mult prea mult timp.
Culeg amintiri, din fiecare gara in care aleg sa opresc trenul meu, stiind ca e tot ce am nevoie , pentru atunci cand voi opri si in ultima gara. Dar pana acolo, mai sunt multe vise de visat si ganduri de construit.
Numar din nou picaturile de ploaie ,ce tocmai astazi, au ales sa topeasca albul acestui Decembrie scanteietor, in care am auzit lupii urland pentru intaia oara , atat de aproape.

Fi-ti lupi, nu numai azi, lasati-va inimile deschise, indiferent de povestea in care sunteti acum pentru ca nu se stie niciodata , ce ganduri minunate pot umple acele goluri !
Fi-ti lupi !

Va imbratisez cu drag si va multumesc ,
Endorfinul !

 
2 Comments

Posted by on December 5, 2018 in De ale vietii

 

Decembrie

E Decembrie, si oamenii aleg sa fie totul despre Craciun cu ale lui sarbatori de iarna. Mi-ar fi fi placut sa fiu de acord cu toti entuziasmatii ce se hranesc cu acest sentiment minunat, dar nu sunt. Craciunul nu e despre cat ai investit tu in minunatul brad umplut cu esarfe si globuri de la Mall.
Decembrie nu-i despre cadourile ce o legenda le va aseza frumos langa semineul tau. Luna asta e despre noi, noi oamenii. E momentul perfect in care ne putem analiza lucrurile bune , cu care am contribut la acest an. E perioada in care ar trebui sa intelegi ca nu numai acum trebuie sa fii alaturi de familie si de cei dragi. Tu trebuie sa fii mereu prezent in vietile lor, tot anul, indiferent de luna si fara un motiv anume. In Decembrie, ar fi ideal sa faceti cunostinta cu voi insiva, sa va deschide-ti numai pentru voi.
Dar nu despre asta vorbim astazi.
Decembrie , e atunci cand imi amintesc sa ma gandesc la tine. Numar fiecare fulg ce se aseaza pe pamantul pregatit de iarna, in speranta ca atunci cand voi ajunge la ultimul fulg numarat, te voi putea privi din nou, in numai mintea mea. E momentul in care , reaprind focul in sufletele celor inghetati, pentru ca sunt insetat de lumina menita sa ti calauzeasca pasii. Miroase a rece , dar nu-i totul mort, e doar un repaos, pentru ca eu sa pot a-mi odihni picioarele ce strabat zilnic atat de multe ganduri. E momentul cand incep selectia de vise, aleg mereu pe cel mai proaspat, fara insa a le neglija pe cele mai vechi. Le preschimb in real, chiar inainte de a incepe noul an. Pentru ca eu ce cautam, de mult am reusit sa gasesc. Iar tu inca cauti, un gand ce nici macar nu e al tau. Te pierzi printre prea multele vise, stiu sigur ca asta iti va suci minile intr-o buna zi, dar cine sunt eu sa te indrum inspre ce sa visezi, cand egoismul din tine , te a impins sa renunti la a mai asculta.
Privesc in jur , unde sunteti voi toti, cateva din sufletele de pe aici am reusit sa le si cunosc, de asta mi permit sa fim atat de intimi atunci cand vine vorba sa las si pentru voi o picatura de suflet. Si da sunt tot captiv in propriul meu joc, in care aleg sa nu inteleg realitatea si continui sa-mi condamn, taramul din care vin eu, la nemurire. Visez, la fiecare vis al vostru, numai sa-l vad materializandu-se cat mai repede. Dar ce mai e timpul atunci cand visa? Mai conteaza ca ploua sau ninge peste inimile noastre atunci cand jucam totul pentru un vis, ce-l tinem atat de bine ascuns in adancurile sufletelor noastre?
Nu va mai amagiti cu sarbatorile, fi-ti oameni, e mai important in zilele noastre decat orice altceva. Mi-e dor sa ma scufund in oceanul de umanitate, ce se gasea pretutindeni candva. Imi lipsesc bucuriile simple, din zilele in care nu conta daca ai reusit sau nu sa-ti schimbi telefonul destept cu altul si mai inteligent. In care noi eram noi iar ei nici macar nu existau.
Decembrie, cum m-ai lasat sa te astept un an, dar totusi am facut-o, mereu sunt aici pentru tine. Te las sa-mi acoperi si de data asta, golurile ce raman de la gandurile pe care le ofer oricui, cu numai a ta zapada. Eu nu voi ingheta, multumesc ca-ti faci griji, dar arde un foc de nestins in inima mea, de fiecare data cand ne intalnim, iar asta o sa-mi fie de ajuns, sa ma incalzesc din nou.

Era sa uit , cica a fost si ziua tarii mele. Am omis sa-i urez cate ceva. Motive am destule. Eu mi-am iertat tara, i-am iertat si pe cei care ne-au condamnat la vietile nesigure cu care avem de a face acum. Dar ea, de fiecare data cand i-am acordat o noua sansa, a ales sa ma injunghie in fata, cu propriile ideologii pe care eu ar trebui sa le inteleg.
Romanie , ai fost cel mai frumos vis, pe care cu totii l-am visat, pana cand ai ales sa ne vinzi !

Decembrie, cand tu apari , eu ma retrag in Lumea mea, in care ploile ingheata la auzul tau, Soarele ramane doar cu mine, iar viata , ea e mereu acceeasi, depinde doar de ceea ce alegem noi sa traim.
Acum eu plec, ma intorc la ale mele ganduri, mereu devotat drumului pe care aleg sa pasesc, iar Tu, Tu mergi de-ti traieste Decembrie numai al tau .

Va imbratisez cu drag , din Lumea mea inghetata,
Endorfinul.

 
1 Comment

Posted by on December 3, 2018 in De ale vietii

 

Imbratiseaza-ma.

Strange-ma in brate, mai ales atunci cand ne regasim printre feluritele stari ale naturii. Tu incearca acest lucru, imbratiseaza-ma, dar nu folosi mainile, nu-mi place sa fiu atins. Gandeste-te cum ai putea iesi invingatoare din acest gand tampit si abstract. Am nevoie de tine , chiar si atunci cand ploua. Stiu prea bine ca mereu te-am refuzat, cand ai incercat sa ma aduci la tine sub umbrelă. Iubesc ploia, mereu am iubit-o, iar tu nici macar atat nu ai putut sa intelegi. Ador sa simt bataia fiecarui strop, care se izbeste de trupul meu, imi place prea mult, ce pot eu sa fac ?
Cheama-ma mai aproape de pieptul tau, chiar daca stii ca eu nu vreau sa fiu atins, tu fa-o, platesc eu si pentru restul. La fel sa faci si atunci cand te las sa vorbesti cu copilul din mine. E momentul in care , stii mult prea bine, ca nu mai detin controlul asupra ta. Profita de asta si incearca sa ma cunosti, poate ca e singurul mod in care vei trece de usa. Te privesc acum, prin intermediul acestor randuri, simtindu-ti fiecare bataie de inima infricata. Iti pot numara respiratia ce tocmai acum a inceput a scadea in intensitate. Respira, doar atat mai poti face , dupa ce copilul de mine a reusit sa adoarma. Ai cedeaza locul sau acelui maniac psihopat, pe care nici macar eu nu il mai pot opri. E mai aproape de tine, te simte mai mult, motiv pentru care eu am inteles ca e momentul in care ma retrag.
Imbratiseaza-ma, sunt muritor ca si tine, doar ca gandesc prea mult in lumea din care eu vin. E coplesitor , chiar si pentru mine, dar ce pot sa fac cand sunt dependent de astfel de lumi. Adictiile mele sunt prea cronice, ca sa mai fiu deranjat acum si sa incerc ca sa renunt. Aleg toleranta, e doar un mod putin mai legal de a te droga. E mai usor sa accepti , in loc sa te pierzi in propriul tau labirint. Accepta-te si intelege ca nimic nu e mai important decat sa fii tu, indiferent de jocul pe care alegi ca sa il joci. La final, toata lumea pierde, indiferent de miza cu care e dispus sa ia parte. Dar drumul, stii tu, drumul ala pe care demult il tot parcurgi, te va lasa sa ajungi la destinatie , fara sa-ti ceara nimic, oricum vei fi atat de gol, incat nu vei mai avea cu ce sa platesti.
Strange-ma in brate, exact la fel cum Primavara, florile aleg sa imbratiseze intregul Pamant. Fii adierea de vant caldut al Toamnei, chiar si atunci cand tocmai am terminat de construit si ultimul om de zapada. Aminteste-mi de noptile uitate de prea mult timp ale lui August, in care tu si eu imbratisam acelasi vis. Fii Iarna, in noptile de vara in care gandurile mele se topesc pana si la lumina Lunii. Ramai ultima frunza ce cade , a lui Noiembrie, chiar daca stii ca vei reveni inapoi, dar intr-o forma si mai buna.
Imbratiseaza-ma, cand iti spun ca e adevarat, chiar totul va fi bine. E vorba numai de timp. Tu cat esti dispus sa oferi ?

Va imbratisez cu drag ,
Endorfinul.

 
12 Comments

Posted by on November 29, 2018 in De ale vietii

 

Trezirea

E mai mult ca posibil, uneori, gandurile mele asternute aici, sa va ofere o stare mai speciala, oricare ar fi ea. As vrea ca sa intelegi, scopul meu nu este de a va induce in felurite stari, ci e menit sa va deschida ochii, pentru a intelege cat de speciali sunteti voi, cei care ma cititi. Sunteti atat de diferiti, prin simplul fapt ca existati si poate ca ati ales sa nu plecati capul, chiar si atunci cand situatia ar cere-o.
Dar azi, azi este vorba de trezire ! Chiar ma gandeam, ca daca tot e atat de usor sa visam, de ce nu am putea sa preschimbam realitatea, intr-o continua visare. Imagineaza-ti ca-ti poti alege numai un gand , pe care doar tu sa il cunosti, dar care poate fi transformat in realitate. Si din acea clipa, asta sa fie doar povestea ta. In care numai tu, ai fost creatorul noului tau Univers. Te-ai putea adapta cu usurita , la noul scenariu ce tocmai a fost scris. Preferi gustul unui singur gand , in loc sa ramai si sa-ti visezi fiecare poveste in parte.
Acum am inteles si eu, cat de amestecate pot fi uneori si gandurile mele. Dar ma trezesc mult prea usor din aceasta realitate de vis ce tocmai am incercat ca sa-l creez. Acum a trecut prin fata mea si ultima frunza cazuta a lui Noiembrie, e semn ca a inceput sezonul de visare. V-am pastrat tuturor cate un loc, chiar aici langa mine, de unde privelistea , se vizioneaza doar la clasa intai. Incapem destui aici, fiecare cu visele sale, nu e loc de neintelegeri, ne cunoastem destul. Trebuie doar sa fim pregatiti si sa ne ascultam povestile, in liniste absoluta, pe acest taram minunat.
Eu ma trezesc, doar pentru o clipa, uitasem de tine, stiam ca nu vii. Dar parca-ti vad umbra, venind din trecut, sa-mi opreasca visarea. E imposibil, ca umbrele sa-ti distraga atentia de la visele tale. Esti ceea ce alegi sa fii, indiferent de gandurile cu care ai ales sa traiesti. Iar fiecare este special, in toate zilele in care nu renunta a zambi. Alegi cararea cu florile ce numai tu le-ai plantat. Ca atunci cand iti vei intalni buchetul preferat, sa stii cu siguranta , ca e facut sub numai semnatura ta.
Scriu despre trezire astazi, pentru ca vreau sa ma asigur, ca fiecare este treaz, cand va incepe sa-si traiasca visele. Pentru ca ce poate fi mai frumos, decat sa asisti la ceremonia de premiere, in care tu esti in postura celui ce ofera medaliile. Tu , esti deja invingator, inca de atunci de cand ai decis, sa fii tu si doar atat.
E felul meu de a va spune voua cat de speciali sunteti cu totii , asta a fost tot .
Va imbratisez cu drag,
Endorfinul .

 
10 Comments

Posted by on November 28, 2018 in De ale vietii

 

Azi.

Azi ma adresez direct tie, chiar tu acel suflet care tocmai ai decis sa mi daruiesti in dar, o clipa din viata ta , in care citesti aceste randuri.
Iti multumesc, ca mi intelegi mesajele subtile, ce le strecor printre scrierile mele. Sustin doar tot ce poate fi mai pozitiv in viata oamenilor. Un Robin Hood , pierdut intr-o societate condamnata la pieire, care am refuzat sa plec capul in fata celor ce cred ei ca conduc Lumea. Sunt liber, mereu am fost, si tocmai asta ma facut sa jung mai aproape de inimile voastre. Scriu pentru oricine, indiferent de unde vii sau pe unde ai mai fost, esti oricand binevenit sa poposesti in taramul de unde eu vin. Aici nu te va judeca nimeni, daca ai ales sa fii tu. Te voi sustine, mereu, indiferent de drumul pe care-l vei alege sa-l strabati. Corabia vietii tale, va fi incercata si de nemiloasele furtuni, dar eu voi fi la capatul drumul tau, ca sa-ti arat unde ai putea ancora, fara sa risti nimic. Te invit sa ma cunosti, nici macar eu nu am reusit sa fac acest lucru, motiv pentru care am ales acest tip de viata.
Azi rup raze, din numai al meu Soare, pe care le pastrez in sticlutele alea mici, pentru momentul in care cerul tau va fi acoperit de nori. Iti vei putea deschide atunci darul primit, ca sa te bucuri si tu de lumina ca ma indeamna sa merg mai departe. Eu nu scriu pentru nimeni altcineva in afara de tine, cititorul meu drag. Am gustat si din povestile voastre, m-am simtit minunat la fiecare cuvant pe care l-am citit si inca o mai fac. Sunt destui aici care ma si cunosc personal, care au avut dedicat cate un volum din minunata mea calatorie ce o numesc viata si tin sa va multumesc si voua.
Azi, las cateva ganduri, de mult uitate, sa prinda viata. Rescriu un nou capitol alaturi de oameni ce nu au renuntat la ei insisi. Iti pot raspunde la toate intrebarile tale, dar numai azi, pentru ca gandurile mele au inceput sa danseze din nou.
Azi ma caiesc, de gandurile negre ce uneori le-am permis sa se materializeze, chiar daca stiam ca ele vor deveni doar minunate lectii de viata.
Sunt cu gandul la tine, doar azi, tocmai de aici din taramul inghetat in care am ales sa raman. Doar timpul vostru petrecut peste cuvintele mele, e suficient pentru a-mi incalzi aceasta inima, de scriitor pierdut de lume. Impreuna, putem creea acel taram de mult pierdut, in care oamenii sunt oameni, in care chiar ne putem asculta inimile, atunci cand trebuie sa alegem acel drum.
Azi sunt aici, pentru fiecare din voi, la fereastra mea, pregatit sa va ofer tuturor, o farama din caldura ce o am de oferit.
Azi, este ziua in care am ales sa traiesc pentru tine !

Va doresc la fiecare in parte, sa va deschide-ti ochii, azi si sa va priviti viata ce a ti trait-o pana acum. Este aceasta povestea pe care a-ti inceput sa o visati in urma cu multi ani ?
Sa va traiti povestile care va vor aminti , cat de minunat este sa fii tu .

Va imbratisez cu drag,
Endorfinul.

 
8 Comments

Posted by on November 28, 2018 in De ale vietii