Ideal

Ideal ar putea fi clipa în care alegi să mergi mai departe, chiar dacă biletul pentru călătoria ta îți spune că nu poți ajunge până la capătul pământului.

Alteori ai putea atinge necunoscutul fără să te gândești prea mult la consecințe. Pășește apăsat, pas după pas în drumul numai de tine știut.

Detașează-te total de fiecare amintire ce nu te-a scos vreodată din zona ta de confort și zboară în gol, spre întuneric ca să aprinzi și flacăra care odată ardea mocnit în sufletul tău. Topește gheața care ți-a luat prizonier inima ce bate atât de încet acum când simți acel gol în tine și nu te uita nici măcar o clipă înapoi.

Eu ți-am mai zis și îți repet și acum, că oricare ar fi gândul tău, ai doar o șansă să îl transformi în starea sa materială. De ce să-ți pară rău că nu ai fost tu , în clipa în care vei rămâne cu doar o ultima suflare.

 

Urlă

Uneori urlă tăcerea din spatele gândurilor negândite de mine, lăsând în urma ei un oarecare iz de amărăciune.

Stau sprijinit mereu între realitatea mizerabilă și grămezile de vise ce le tot adun și uit să mai șterg praful adunat din cauza nenorocitului de timp care se vinde tot mai scump.

Adun cu colțurile de șervețele învechite lacrimile ce se preling peste obrajii pe care necontenit îi tot întâlnesc în călătoriile mele și mă chinui în nopțile care nu-mi lasă somnul în tihnă, să le transform în bucățele de fericire .

Alerg tot mai încet pe potecile bătătorite de numai bocancii mei pe marginea cărora am lăsat semințe cu multă vreme în urmă de zâmbet, să aibă trecătorii ce culege în lunile de aprilie când primăvară încă nu știe dacă a venit sau dacă trebuie să plece .

Caut oamenii pe care îi aleg printr-o selecție extrem de riguroasă, alături de care să pot scrie povestea miraculoasă a oricui .

Revin imediat .

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 

Ma intorc

M-am intors, mai batran ca niciodata, mai putin intelept decat am fost pana acum si totusi mult prea in varsta pentru o lume atat de tanara si necoapata. Nici nu ma gandesc sa mi pierd restul vietii ca sa o inteleg. Nu-i lumea mea, eu traiesc o alta lume. Am creat-o special pentru mine. Fiecare are lumea sa, dar asta e o alta poveste.

M-am intors si inca fac abstractie de sistemul mizerabil in care ma regasesc fara voia mea. Ma intorc la Soare , in fiecare zi privesc si il salut cu mare drag. Am destul loc in inima ca sa-l las sa mi inunde intregul trup. Sunt total detasat de tot ceea ce e in jurul meu, si nu, nu mi-am pierdut mintile, cel putin nu inca. Si iubesc, iubesc viata asta mizerabila in care traiesc. Nu stiu nici eu de ce, dar probabil ca gasesc un fel de dependenta in acest lucru. Imi plac adictiile, mereu am avut o multime. Sunt un ocean in care orice ai arunca , oricum nu vei mai gasi vreodata. Mult prea mare ca sa ma las purtat de noua ordine mondiala. Noua ordine, ce dragut suna, cand de fapt e ultima apocalipsa pe care o vom gusta. Prea obosit uneori ca sa mai explic tuturor cat de jegoasa e societatea in care traim. Oamenii nu mai au ganduri, iar gandurile nu mai au sentimente, de parca au avut vreodata. Dar e un fel de dulce amagire, la fel ca atunci cand pui biletul acele, norocosul, care ti va schimba definitiv viata, dar tocmai a trecut extragerea  si tu te intorci din nou la minunata viata de masinarie pe care o duci. Ai nevoie doar de combustibil ca sa poti merge mai departe. Si toate trec, cum au mai spus-o si altii, dar viata -i numai una din cate stim. Restul de vieti paralele sunt doar amagiri pe moment pana la marea finala.

Tu inca visezi la locuinta ta din vis, si la copii care se balacesc in piscina mult dorita, masina e parcata in garajul proaspat terminat iar banii, nu mai sunt de mult o grija pentru tine. Si-s doar iluzii dar tu stii bine asta pentru ca in fond, nici unul dintre noi nu cauta bani. Nu aduc fericirea si nici nu o intretin, am inca curajul sa va intreb pe fiecare in parte daca intradevar traiti viata la care a-ti visat inca de mici ?

Ma indoiesc ca voi fi coplesit de raspunsuri pozitive. Viata , e o gluma foarte serioasa, mi-a zis chiar Victor Hugo, probabil in momentul in care a realizat ca totul, dar absolut totul, e doar un iluzoriu, care se stabileste ca o samanta in interiorul nostru , dar care refuza sa mai devina acel copac, stivi voi copacul batran, simbolul intelepciunii. Vorbesc despre copaci, cu siguranta ca risc sa fiu arestat in aceste vremuri in care copacii au ajuns sa fie doar material industrial pentru mobila si multe altele. Dar cui sa-i pese ? Doar nu voi schimba de unul singur lumea. Cui ai pasa ?

Ma intorc printre voi, ca un muritor de rand, lasand deoparte toate visele pe care , la fel ca si voi le-am alimentat an de an si o voi face pana voi inchide ochii. Devin realist si deja e frig aici in lumea mea. Realitatea e cea mai urata fila de istorie scrisa vreodata . Nici nu-mi pasa daca nimeni nu se va regasi in acest post , oricum , stiu bine, toti suntem la fel. Picaturi, probabil de praf carate de stiu eu ce suflete mult mai evoluate decat am putea noi sa fim vreodata.

Ma intorc la dragoste , in fiecare zi cand vad cu porumbeii isi iubesc porumbitele si zambesc, cand ma gandesc ca oamenii au uitat de multa vreme ce vrea sa insemne acest sentiment sau ce naiba o mai fi . Sa iubim ? Da . Iubim exact tot ceea ce ne va duce cu pasi repezi spre mult asteptata apocalipsa. Nu exista sfarsitul lumii , cum nu exista nici inceputul ei, nu fac dezbateri religioase si nici nu analizez teme stiintifice. Dar , e de ajuns sa ne oprim , macar o secunda, stiu, cer prea mult, dar totusi, in acea secunda e posibil sa observam fara sa depunem prea mare efort ca in jurul nostru, este un circuit , continu si infinit, la fel ca tot universul, fara inceput si fara sfarsit. Contradictoriu ? Sau abstract? Mi-e tot una , atat timp cat incerc sa va sfatui doar atat :

Traiti-va vietile , e singurul lucru pe care il avem in posesie cu adevarat !

Ma intorc , de data asta cu fata spre voi, si fac o bine meritata plecaciune pentru cititorii mei , semnand cu mult iubitul meu pseudonim :

Endorfinul…

 

Admiratie

Stii, de ceva timp, am inceput sa castig admiratia oamenilor cu care interactionez in fiecare zi, print intermediul florilor mele. Unii chiar mi-au spus acest lucru si cel mai minunat este ca , eu nu fac nimic, in afara ca-mi alimentez zilnic pasiunea si tin foarte mult sa o dezvolt. Nu am nevoie de vise si nici macar de aspiratii. Eu unul, imi traiesc deja visul pe care nici macar nu l-am visat, iar acest lucru ma face sa devin tot mai bun in ceea ce fac.

Eforturile mele de a schimba perceptiile oamenilor, bine intiparite in mintile lor, referitoare la flori, vorbind la modul general, au inceput sa dea rezultate remarcabile, mult peste asteptarile mele. Nu sunt un simplu vanzator de flori. Vand amintiri frumoase tuturor celor care-mi trec pragul, iar daca reusesc macar intr-o zi, sa-i fac pe toti cei care ajung pe la mine sa plece zambind, inseamna ca nu numai am reusit sa satisfac un client, ci am strecurat si o mica doza de endorfina, in sufletul sau.

Stiu , ca ma ghidez in viata dupa principii invechite, aruncate de mult la gunoi de omul modern, tehnologizat al zilei de azi si probabil ca ar fi trebuit sa am cu totul alte preocupari. Dar, nu vreau sa fac asta. Este alegerea mea sa nu ma amestec in multime si sa fiu fericit cand traiesc exact asa cum imi doresc, fara constrangeri si fara pareri de rau. Mereu, mi-am ales cararile pe care nu foarte multi pasesc, imi fac viata mult mai interesanta si mi-o condimenteaza in acelasi timp. Aerul este mult mai curat, pentru ca nu sunt nevoit sa-l impart cu nimeni. Sistemul in care traiesc, imi taie copacii si mi planteaza dalii de beton, care fac ca fierbinteala Soarelui de vara sa-mi arda picioarele si mai mult decat ar fi normal. Iar eu, am ales sa merg prin padure, cel putin prin ce a mai ramas din ea. Ne priveaza de oxigen, ridicand cladiri de metal la tot pasul care stau in picioare de la un an la altul, pentru ca mai mult nu rezista. Si acolo sunt aruncati toti roboteii care traiesc un program bine definit, in care lumina naturala este numai un desert pe cale de disparitie. Si da, singurul vinovat este omul, omul ala de rand care mereu a gustat resturile aruncate de cine stie ce popor, american, italian sau mai stiu eu care, in loc sa-si pregateasca singur de mancare. Toti asteapta subventii si ajutoare, preferand sa o faca in cine stie ce carciuma sau in caminul sau ,alaturi de pet-ul aferent de bere, singurul camarad care i-a mai ramas. Si uite asa prefer eu sa nu ma amestec cu turma asta fara personalitate si sa fac singur ceva bun pentru mine. Imi traiesc visele si acest lucru ma tine departe de toata invazia de snobism si idiotenie care pluteste in ce a mai ramas din tarisoara asta a mea.

Eu , sunt eu si atat, unic si deosebit ca fiecare dintre voi toti, numai ca, eu merg pe infinitatea de cararui, care se regasesc la tot pasul. Trebuie doar sa privesti in alta parte si in viata ta vor aparea o multime de intamplari fericite. Mai pierdeti mijlocul de transport cu care ajungeti la servici si o sa fiti dati afara probabil. Si cum nimic nu este intamplator, tocmai a ti ales sa va detasati de multime, Va traiti visul si atat. Problema este doar sa fiti capabili sa recunoasteti ca am dreptate. Si cel care accepta sa traiasca dupa propriile principii este cel care gusta pentru prima data din doza de endorfina proprie.

A si era sa uit: aruncati televizoarele pe geam, ca ele nu fac nimic altceva in afara sa indobitoceasca in mod special poporul roman.

Semnat , Endorfinul.

 

Rasarit de Soare

Stii, uneori ma satur si eu sa mi mai joc rolul. Se intampla sa dau si eu de momentele alea in care imi vine sa inchid cutia cu ganduri si sa fug in Lume. De fapt incerc sa ma pierd de oameni. Am ajuns la concluzia ca oamenii nu sunt pe gustul meu uneori. Pot fi doar un ciudat uneori care se inchide in cochilia lui si se apuca de impletit sosetele pentru copii sai, in zaul meu, pentru ideile mele. Nu-s deprimat, pentru ca am uitat de mult semnificatia acestei stari. Dar uneori ,arunc in jurul meu cu praf de endorfina, incat uit ca mai trebuie sa pastrez si pentru mine. Iar acest lucru ma epuizeaza. Raman fara puteri si chiar imi pierd echilibrul. Si asa traim intr-o lume extrem de instabila, iar mersul pe sarma ma face sa trec de la o stare la alta tot mai des. Pentru cei care mai cunosc traficanti de endorfina, va rog contactati-ma. Am mare nevoie de ea in aceasta perioada. Ma gasesc mai mereu pe marginea prapastiei, unde stau si privesc in jos spre golul care nu se mai umple. Ascult sunetul vantului care ma indeamna sa pasesc spre neantul care se asterne in fata mea si-i intorc spetele fara sa stau pre mult pe ganduri. E atat de multa viata in jurul meu incat parca nu ma mai satur de trait. Dar este epuizant, chiar si pentru mine, generatorul de fericire ce sunt. Cand mai treceti prin gandurile mele, mai uitati si voi cate un strop de fericire. Mi-ar place sa consum fericirile altora. Si nu as face-o din egoism, ci pur si simplu mi-e atat de sete sa beau un strop de zambete. Suna a poveste de sinucigas, dar nu e deloc asa. Posibil sa ma arunc pre tare in valul vietii si de asta de multe ori imi vine ceva mai greu sa ies la suprafata. Dar ca si voi, cei impreuna cu care impart Lumea, respir acelasi aer si merg pe aceleasi drumuri, sunt viu, iar acest lucru nu se va schimba mult prea devreme. Mi ar face placere sa mi termin si cartea , dar lipsa de endorfina ma tine de ceva timp pe loc. Inaintez inapoi de multe ori si pasii spre inainte ai gasesc tot mai greu. Vezi , nu stiu daca intelegi acest dute-vino din care am fost eu creat. Ma contrazic chiar si pe mine, atat de dificil pot fi si totusi lumea spune ca sunt un om bun. Atunci cand cauti un critic al vietii, tocmai l-ai gasit scriind aceste randuri. Imi plac aprecierile in care ma spala cei din jur, dar la ce folos daca incep atat de multe si majoritatea raman in stadiul de proiect. Construiesc drumuri pe care le ofer altora , in loc sa-mi pastrez si pentru mine macar unul singur. Lucrez in aceasta fabrica de drumuri de cand ma stiu, iar toti cei care au mers pe ele, nu s-au mai intors niciodata macar sa-mi spuna ca drumul a fost placut. Ma gasesc zambind singur, ca un om cu probleme psihice ce as putea fi. Dar nu sunt. Cel putin nu inca.

Chiar ma gandeam la o chestie destul de interesanta pentru mine. Nu am mai vazut de foarte mult timp un rasarit de Soare. Te incarca din cap pana in picioara cu esenta de viata. Si uite ca acest lucru este un mare regret de al meu. Cred ca de asta sunt in aceasta balanta.

Vreau un rasarit de Soare numai al meu. Suna egoist ? Acum , chiar sunt !

Hai sa vedem cum rasare Soarele ! Maine renunt la cateva clipe de somn pentru acest ritual ! Sa ploua cu raze de Soare peste toti !

 

Endorfinul

M-am trezit destul de greu in aceasta minunata zi de Aprilie. Chiar si acum, aburii somnului de noaptea trecuta inca ma tin ametit si nu ma lasa sa ma pot trezi. Mi-am baut cafeaua de mult si tot nu am reusit sa ma trezesc.

Desfac tacticos ambalajul de la seringa pe care am reusit dimineata sa o cumpar, ai atasez acul ascutit si extrag din sticluta pe care o pastrez in cufarul meu din lemn, doza de endorfina imaginara, pe care am creeat-o tocmai pentru astfel de zile. Seringa s-a umplut, imi infing acul cu mare atentie sub pielea intinsa de pe bratul meu si introduc elixirul fericirii. Ma blochez pentru o clipa, timp in care licoarea incepe sa-mi exploreze venele contopindu-se cu sangele meu. Ametesc pe moment si brusc, incep sa zambesc. Efectul este mereu garantat. Sunt pregatit pentru aceasta noua zi , din viata mea. M-am resetat practic, datorita endorfinei mele. Este reteta proprie pe care o folosesc cu succes de cativa ani si niciodata nu m-a dezamagit.

Sunt Endorfinul si menirea mea, este sa diminuez perceptia durerii. Ofer placeri nemaintalnite si uneori chiar interzise de moralitatea din jurul meu. Sunt terapia pura pe care o poate folosi fiecare om care ma intalneste. Te regasesti in mine si in gandurile mele, indiferent de mentalitatile care te-au tinut pana acum in viata. Iti pot schimba perceptiile  pe care le sustii de fiecare data cand trebuie sa te eschivezi din cine stie ce motive. Te pot lua cu mine, oriunde doresti, in imaginarul meu este loc pentru fiecare. Este de ajuns sa mi spui doar un cuvant si eu sunt pregatit sa-ti alcatuiesc povestea vietii tale. Nu folosesc etichete, pentru ca altfel, terapia mea, nu ar mai avea succes. Dar te pot determina sa uiti tot ce ai trait pana acum. Iti dezvalui alte dimensiuni unice, pe langa care ai tot trecut fara ca nici macar sa observi , ca ele intrradevar exista. Sunt o substanta care creeaza unica dependenta benefica, fara reactii adsverse. E suficient sa mi deschizi o fereastra din casa sufletului tau si eu pot privi dincolo de irealitatea in care te aflii. Poate ca te-ai saturat deja, sa te minti singur, sa crezi ca viata ta decurge in functie de destinul care ti-a fost menit sa-l traiesti si sa continui sa speri la o lume mai buna. Lumea, esti tu. Nimic nu exista si nu se intampla, daca nu vrei. Deciziile pe care le iei, sunt drumul pe care tu, singur, pasesti. Fiecare gand, este o noua etapa din viata ta.

Endorfinul, este o simpla calauza, cu numerosi adepti ai vietii palpabile. Si sincer, m-am saturat sa va privesc pe toti, in fiecare dimineata cum parcurgeti mereu acelasi traseu bine pus la punct, cu privirile in jos, vestind parca sfarsitul lumii. Va provoc sa va mai abateti de la drumul vostru si incercati sa priviti si in jur. Sunt destule, pe care inca nici macar nu a-ti observat ca exista in jurul vostru.

Va ofer o doza de endorfina tuturor !