Cam mult

Prea mult timp a trecut de cand nu am mai atins pixul cu care scriu . Si nu e vorba de nici un blocaj, nici lipsa de inspiratie nu poate fi . E posibil ca ma schimb, sunt o transformare a unei schimbari. Am devenit mai bun in rautatea mea cu care m-am hranit pana acum. Imi plac oamenii tot mai mult si le invat pe de rost povestile care ma fascineaza de fiecare data cand le ascult. Am timp pentru fiecre in parte si chiar si atunci cand nu am , incerc sa-l cumpar.

Am invatat sa merg pe sarma cu o echilibristica nemaipomenita , pe care nici propria-mi stangacie nu o poate intelege. Sunt aproape de finalul operei mele si totusi atat de departe pentru ca este alegerea mea sa pasesc incet. Ma tem sa nu ma repet din nou. Dar zambesc cu mare drag la viata asta . Stii, atunci cand te gandesti la acel ideal, cu totii avem idealuri si cu toate ca mjoritatea va sustine ca l-au atins, cu singuranta interiorul lor e o contradictie.

La mine e si problema ca nu pot redacta articole usor de digerat , care de altfel sunt la mre cautare in zilele noastre. Eu nu vand nimic monden, ofer totul fara sa am nici cea mai mica asteptare, iar celor care ma sustin citindu-mi cuvintele le transmit ca ai iubesc. E singura picatura de care am nevoie pentru a continua. De asta am ales sa o numesc picatura de suflet.

SI mi-e dor de mare, caut plaje salbatice in care sa mi pot expune goliciunea trupului, fara sa mi pese de nimic. SUnt liber si iubesc naturalul . Caut oameni , de fapt iubesc sa intalnesc oameni. Pentru multi e doar un cuvant simplu in mare parte , pentru mine, omul in sine e un subiect mult prea profund pentru a-l dezbate acum. Privesc omul in toata splendoare sa ca un pictor care si admira opera sa. Oamenii nu mi apartin, ei sunt liberi ca si mine. Iar eu, eu nu sunt pictor. Sunt doar o particula care incearca sa -si puna amprenta pe marea creatie. Ador aerul care in oras, devine tot mai rarefiat, dar cui sa i pese atat timp cat avem tehnologie sa ne tina ocupati. Am devenit masini si cred ca acesta va fi sfarsitul omenirii.

Iar eu, eu inca caut oameni, la fel ca si voi, izbindu-ne de realitatile vietii cotidiene, lovind cu piciorul aparitia banalului.

Morala zilei :

Nu stiu daca mai are vreun rost sa traiesti in momentul in care nu mai ai nici un motiv sa fii tu insuti si sa zambesti !

Endorfinul.

Publicitate