Mai vechi, poate prea nou.

Mai trec si pe aici uneori. Privesc noile ideologii cum își fac loc printre mințile închise sau controlate de felurite stări. E evident ca nu ma pot regăsi printre ele. E mai mult ca probabil ca nu voi răspunde noilor provocări, care iau naștere în societatea moderna, decât folosidu-ma de clasicismul cu care am fost înzestrat. Zâmbesc, încă mai zâmbesc când ating câte un suflet pierdut , în drumul meu. Dar astfel de lucruri au mai fost povestite și de alții, nenumărați asa ziși eroi și au tot făcut apariția și tot la fel de repede au și plecat.
Lumea, lumea de azi dragii mei, nu are nici o legătura cu felul în care ar trebui sa decurgă lucrurile.
De data asta, nu mai stau așezat pe scaunul meu vechi și satul de monologurile cu care i am incantat auzul, de a lungul anilor. Acum sunt în picioare și cumva încep sa înțeleg ca i mai plăcut sa privești în jur atunci când nu stai jos. In căutare de stări noi , ma regăsesc și acum, creez doar trăiri ce se învârt în sfera de interes al unui dependent de endorfina. Ca da la asta nu renunț, e ingredientul principal pentru a rămâne printre clasici.
Si ma întorc si pe la tine, tu cel care ma citești. Eu nu te uit , ci doar uneori simt ca am nevoie sa mi fie dor de tine. Tocmai acest lucru, ma face sa revin cu drag , de fiecare data când o fac. Încerc sa mi mențin gândurile într-o ordine, sau cel putin în ordinea mea. Dar apari tu și eu din nou, pierd numărătoarea, de asta și sunt mai mereu ocupat cu sortatul lor. Iar ție,tu alegi sa rănești în disperarea de a găsi un refugiu, în care doar tu sa stai. Dar eu ? Eu nu trebuie sa fiu la adăpost? Mai ales atunci când știi prea bine ca trebuie sa fiu legat. Dar degeaba. De fapt, ma trezesc vorbind din nou , cu numai gândurile mele și doar atât. Știu sigur , ca înțelegi exact ceea ce vreau sa zic, doar ca , uneori, ego-ul tău, poate fi mai mare și tocmai asta nu te lasă sa joci, după regulile pe care, prea bine le știi.
Rămâne sa mai vii, mai des decât mine, pentru ca eu sa ma ocup, de pregătirea decorului în care știi sigur ca te regăsești. E momentul în care, chiar și gândurile se preschimba în real. Iar tu , refuzi sa primești iluzii împachetate în hârtie de suflet gol. Preferi sa ignori, ordinea în care poate fi jucat jocul. Alegi mereu variante apocaliptice, în care știi sigur ca dacă nu ai și planul de rezerva, vei pierde cu siguranță, indiferent de numărul pe care l-ai ales sa joci. Intradevar te-am supus prea multor teste, recunosc am exagerat uneori cam peste măsura. Dar era mai ușor, sa ma avertizezi din timp. As fi pregătit regulile jocului,diferit. Oricum, încă ma mai gândesc la asta și am și angajat o armata de gânduri în plus. Special pentru tine.
Ma voi întoarce, sa nu te gândești ca nu. Mereu o voi face, pana atunci cand pe ochii tai, vor sta inscripționate gândurile mele, pe care le creez mereu, numai pentru tine.
Ramai cu bine, același Endorfinul.

Publicitate